DECIZIE Nr.
1306 din 14 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 743 din 8 noiembrie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Valentin Chivu şi Mircea Darie în Dosarul nr.
23.178/245/2007 al Judecătoriei laşi şi de Relu Teodorescu în Dosarul nr.
3.028/180/2006 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de
familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
In Dosarul nr. 910D/2010, autorul excepţiei Relu
Teodorescu a formulat o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de
judecată în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii
formulate.
Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul
art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă,
dispune respingerea cererii motivat de împrejurarea că de la data emiterii
încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv 15
decembrie 2009, şi până în prezent autorul excepţiei a beneficiat de un
interval suficient de mare pentru a face demersuri în vederea angajării unui
avocat.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 647D/2010 şi nr. 910D/2010 au
obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 910D/2010 la Dosarul nr. 647D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 decembrie 2009 şi Decizia nr.
145 din 4 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 23.178/245/2007 şi nr. 3.028/180/2006, Judecătoria Iaşi şi
Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie au sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
327 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de
Valentin Chivu, Mircea Darie şi Relu Teodorescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, ale art. 21 alin (3) referitoare la dreptul
la un proces echitabil, ale art. 11 alin (2) referitoare la apartenenţa la
dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitoare
la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi
dispoziţiile art. 6 privind Dreptul la un proces
echitabil din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece instanţele de
judecată pot valorifica probe obţinute cu încălcarea dreptului la apărare şi la
un proces echitabil, negând totodată rolul cercetării judecătoreşti
nemijlocite, care constituie garanţia unui proces echitabil.
Judecătoria Iaşi si Curtea
de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de
procedură penală, cu denumirea marginală Ascultarea
martorului, expertului sau interpretului, care au
următorul conţinut: „Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este
posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul
urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din
perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr.
275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, şi Decizia
nr. 704 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 712 din 22
octombrie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură
penală, statuând că, în pofida faptului că, în faza de urmărire penală,
apărătorul inculpatului nu mai poate fi prezent la audierea martorului, aceasta
nu înseamnă că precizările date în cauză sunt valorificate tale quale. Probele în procesul penal nu
au, potrivit art. 63 din Codul de procedură penală, o
valoare dinainte stabilită şi aprecierea lor se face de organul de urmărire
penală în urma examinării tuturor probelor administrate şi în scopul aflării
adevărului. De aceste obligaţii este ţinută şi instanţa de judecată în faza de
cercetare judecătorească, care, după citirea depoziţiei martorului în
condiţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, va proceda în
consecinţă.
Curtea mai constată că, în acord cu jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a cristalizat ideea potrivit căreia
utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6
paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat.
De aceea, citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie
în faţa tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut
posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze
persoanele ale căror declaraţii sunt citite în şedinţa de judecată. Prin
urmare, nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat
dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât acuzatul a manifestat un
dezinteres total faţă de administrarea probelor atât în faza de urmărire
penală, cât şi în faza de judecată. Aceasta deoarece, cu ocazia prezentării
materialului de urmărire penală, inculpatul, deşi a avut posibilitatea
solicitării unei eventuale confruntări, nu s-a prevalat de acest drept. A porni
de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea
acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece, aşa cum s-a
arătat, procesul penal are, între altele, ca scop numai pedepsirea persoanei
vinovate de comiterea unei infracţiuni, fiind guvernat de principiul aflării
adevărului.
Mai mult decât atât, Curtea mai constată că, în
viziunea instanţei europene, art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune asigurarea
completă a egalităţii armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această
rezervă, textul lasă autorităţilor naţionale competente facultatea de a aprecia
pertinenţa unei oferte de probă făcute de acuzat în măsura compatibilităţii ei
cu noţiunea de proces echitabil.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Valentin Chivu şi Mircea Darie în Dosarul nr. 23.178/245/2007 al
Judecătoriei Iaşi şi de Relu Teodorescu în Dosarul nr. 3.028/180/2006 al Curţii
de Apel Bacău - Secţia penală, cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie
2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru