Decizia Nr.130 din 07.03.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408² din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Baroga în Dosarul nr. 8.613/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.469D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar o adresă prin care menţionează că îşi menţine excepţia şi că doreşte să fie prezent în faţa instanţei de contencios constituţional.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa penală nr. 2.691 din 17 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.613/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408² din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Baroga în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 408² din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece limitează posibilitatea revizuirii hotărârilor definitive pronunţate numai la cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi permit aplicarea diferenţiată a dispoziţiilor legale privitoare la revizuire în cazul deciziilor Curţii Constituţionale. Astfel, se arată că autorul excepţiei a primit un tratament juridic diferenţiat faţă de alţi numeroşi condamnaţi care au beneficiat de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 408² - Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.Pot cere revizuirea:a)oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;b)soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia;c)procurorul.Cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale. Dispoziţiile art. 408¹ alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător. Hotărârea instanţei de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea supusă revizuirii.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408² din Codul de procedură penală, statuând că o decizie de admitere a Curţii Constituţionale are efecte erga omnes, şi nu limitate la părţile din proces, cu condiţia aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse de dispoziţiile legale anterior constatării neconstituţionalităţii lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului şi, implicit, al statului de drept este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). Or, efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional. În sfârşit, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia sunt afectate dispoziţiile constituţionale ale egalităţii în faţa legii, deoarece, pe de o parte, egalitatea nu înseamnă uniformitate şi, pe de altă parte, justiţiabilul, care, dând dovadă de diligenţă pentru apărarea drepturilor sale, a uzat de excepţia de neconstituţionalitate, nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cel care nu a făcut acest lucru. Limitarea prevăzută de textul legal contestat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu presupune un tratament juridic diferit pentru părţi aflate în aceeaşi situaţie juridică (ci, dimpotrivă, asigură tuturor autorilor aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate posibilitatea de a invoca decizia de admitere a acesteia în cauzele în care au ridicat-o, în cadrul procedurii de revizuire instituite de art. 408² din Codul de procedură penală). Totodată, această limitare corespunde naturii specifice a revizuirii de cale extraordinară de atac ce permite încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive numai în situaţii excepţionale, care au o strictă legătură cu cauza în care a fost pronunţată hotărârea. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408² din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Baroga în Dosarul nr. 8.613/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru