DECIZIE Nr. 13
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 112 din 19 februarie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil,
excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă Crucisor, din localitatea
Crucisor, judeţul Satu Mare, în Dosarul nr. 273/83/2009 al Tribunalului
Satu Mare - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 12 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 273/83/2009, Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil. Excepţia
a fost ridicată de Parohia Ortodoxă Crucisor, din localitatea
Crucisor, judeţul Satu Mare, într-o cauză având ca obiect revendicare
imobiliară.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
apreciază că reglementarea actuala a textului de lege criticat „este
improprie realităţilor sociale existente la zi", întrucât
permite „accesarea sa şi în cazul unor litigii improprii aplicării
acestui text legal". De asemenea, susţine că acest text de lege
este deficitar deoarece „nu se primeşte nicio derogare reală, care
să îndrume părţile spre legi' speciale care să nu
vulnerabilizeze judecătorul, ci din contră, să ofere atât
acestuia, cât şi părţilor, posibilitatea de a beneficia de o
judecată curată, lipsită de interpretări prea vaste şi
încărcată de orgolii acumulate în timp datorită unor
realităţi nu numai sociale, dar şi istorice".
Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de
neconstituţionalitate se impune a fi respinsă, având în vedere
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale
criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă,
potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale
art. 1 alin. (2) şi ale art. 2 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost
sesizată.
Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile
art.480 din Codul civil, potrivit cărora „Proprietatea este dreptul ce
are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi
absolut, însă în limitele determinate de lege."
Autorul excepţiei susţine că
reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale
referitoare la libertatea conştiinţei şi a cultelor principiului
majorităţii, precum şi legislaţiei europene în materie care
reglementează obligaţia statului de a garanta respectarea acestor
libertăţi prevăzute de Constituţia României.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca
inadmisibilă, deoarece instanţa de contencios constituţional nu
se poate pronunţa asupra aspectelor ce vizează modalitatea de
interpretare şi aplicare a legislaţiei de către instanţele
de judecată.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei
privind redactarea deficitară a textului de lege criticat, neadecvată
realităţilor sociale actuale, Curtea reţine că norma
legală a fost edictata în lumina dispoziţiilor constituţionale
ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică
autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 1 alin.
(4) din Legea fundamentală, ce consacră principiul separaţiei puterilor
în stat. De aceea, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul
incomplet al acesteia ar fi reale, suplinirea lipsei de reglementare nu
intră în atribuţiile Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil,
excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă Crucişor, din
localitatea Crucişor, judeţul Satu Mare, în Dosarul nr. 273/83/2009
al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora