Decizia Nr.1296 din 04.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Mihai Viorel Cornaciu în Dosarul nr. 6.344/97/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.998D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.015 din 8 iulie 2010, arătând, totodată, că solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate de modificare a textului criticat excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.344/97/2009, Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Mihai Viorel Cornaciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagma „din greşeală“ din cuprinsul art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi limitarea la „vreunul din motivele de modificare sau de casare“ sunt contrare art. 21 din Constituţie, deoarece sunt excluse excepţiile absolute de ordine publică când se invocă încălcarea unor norme cu caracter imperativ. Neincluderea în textul criticat şi a excepţiilor de ordine publică care pot fi invocate aduce o îngrădire accesului liber la justiţie.Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă opinează că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât acestea se referă la motivele de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce nu permite reluarea în discuţie a fondului litigiului dedus judecăţii, ci doar analizarea hotărârii atacate cu privire la aspectele formale şi limitativ prevăzute de art. 318 şi 319 din Codul de procedură civilă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.“Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale ca cele invocate în prezenta cauză, Curtea s-a mai pronunţat, prilej cu care a statuat că prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin Legii fundamentale, spre exemplu, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, şi Decizia nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010.Astfel, Curtea a reţinut că art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.Textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum şi art. 129, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.De asemenea, Curtea constată că, în speţă, din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că acesta este nemulţumit şi de faptul că normele criticate nu cuprind şi excepţiile absolute de ordine publică, urmărind de fapt completarea acestora, or, sub acest aspect Curtea nu este competentă să se pronunţe, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Mihai Viorel Cornaciu în Dosarul nr. 6.344/97/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu