DECIZIE   Nr. 129 din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 pct. 2 si art. 2821 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 295 din 3 aprilie 2006

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Constantin Doldur                  - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Acsinte Gaspar                      - judecător

Petre Ninosu                          - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Ion Tiucă                                - procuror

Daniela Ramona Mariţiu      - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. b) şi art. 2821 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicata de Paul Mihalache în Dosarul nr. 8.931/2004 al Tribunalului laşi.

La apelul nominal se prezintă avocatul autorului excepţiei, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prin coroborarea celor două texte de lege criticate se ajunge la o încălcare a prevederilor Constituţiei, deoarece se are în vedere cuantumul obiectului, în baza căruia părţile pot ataca cu apel sau recurs hotărâri având acelaşi obiect, iar prin această posibilitate diferită şi administrarea probelor este diferită.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 18 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8.931/2004, Tribunalul laşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. b) şi art. 2821 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicata de Paul Mihalache într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei încheieri de şedinţă pronunţate de Judecătoria laşi.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că reglementarea în mod diferenţiat a căilor de atac ce pot fi urmate în cauze având ca obiect împărţeala de bunuri, în funcţie de valoarea bunurilor de împărţit, contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.

Tribunalul laşi apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. b) şi art. 2821 din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 2 pct. 2 şi art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură au fost modificate prin art. I pct. 1 şi 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Aceste dispoziţii de lege au următorul cuprins:

-  Art. 2 pct. 2: „Tribunalul judecă: (...)

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;";

-    Art. 2821: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii si în alte cazuri prevăzute de lege.

Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

In ceea ce priveşte critica ce vizează dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, înainte de modificare, acest articol prevedea că tribunalul judecă, ca instanţă de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă în cererile de împărţeală judiciară, cu excepţia celor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. După modificarea textului de lege criticat, acesta prevede că tribunalul judecă, ca instanţă de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă. In continuare, Curtea constată că, deşi textul de lege criticat s-a modificat, noua formulă preia, în esenţă, soluţia legislativă anterioară, în ambele cazuri cererile de împărţeală judiciară fiind, în primă instanţă, de competenţa judecătoriei, iar în cazul apelului, de competenţa tribunalului.

Aceste dispoziţii constituie norme de procedură care stabilesc categoriile de hotărâri judecătoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi ca atare legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.

In ceea ce priveşte excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2821 din Codul de procedură civilă, Curtea constata că prin Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, a statuat că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, aşa cum în mod eronat susţin autorii excepţiei, şi prin urmare textul legal atacat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituţie, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Tot cu acel prilej, referitor la prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, Curtea a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei pronunţate de Curte îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 2 şi art. 2821 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paul Mihalache în Dosarul nr. 8.931/2004 al Tribunalului laşi. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu