DECIZIE   Nr. 128 din 20 februarie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46, art. 47 si art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 178 din 14 martie 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Tudorel Toader                     - judecător

Ion Tiucă                               - procuror

Ingrid Alina Tudora               - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacău în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006 ale Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă avocatul Mihai Cliveti, pentru autorul excepţiei, şi consilierul juridic Irina Patraşcu, pentru partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.006D/2006, nr. 2.007D/2006 şi nr. 2.031 D/2006 au conţinut identic, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorul autorului excepţiei, consilierul juridic şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

In temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 2.007D/2006 şi nr. 2.031 D/2006 la Dosarul nr. 2.006D/2006, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Mihai Cliveti solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate, şi în special art. 47 alin. (2) şi art. 48 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece termenul de 7 zile instituit prin aceste dispoziţii de lege este insuficient pentru pregătirea apărării, ceea ce determină desfăşurarea unui proces inechitabil.

Consilierul juridic solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 323/2004. Depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Totodată, arată că termenele instituite de reglementarea criticată au un caracter de recomandare, a căror depăşire nu produce efecte, fiind impuse de soluţionarea cu celeritate a litigiilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 20 si 24 iulie 2006, pronunţate în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacău cu ocazia soluţionării unei acţiuni civile formulate împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului având ca obiect pretenţii.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că procedura reglementată de textele de lege criticate instituie o reală discriminare a pârâtului în raport cu reclamantul, în speţă AVAS-ul, prin inserarea în lege a unor termene scurte în vederea soluţionării litigiului cu celeritate, situaţie ce impune ca pârâtul să îşi organizeze apărarea într-un timp extrem de scurt şi insuficient pentru administrarea probelor. Autorul excepţiei consideră că, prin procedura specifică instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, AVAS-ul, ca instituţie a statului, „beneficiază de multe avantaje legale în ceea ce priveşte posibilitatea demersurilor procesuale şi extraprocesuale". Aşa fiind, textele de lege criticate contravin principiului egalităţii, al dreptului la apărare, accesului liber la justiţie, precum şi dreptului de proprietate.

In dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.006D/2006 şi nr. 2.007D/2006, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (2) şi art. 44 alin. (2), (3) şi (4) din Constituţie.

In ceea ce priveşte însă procedura instituită de art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, cu referire, în principal, la termene, aceasta este reglementată de dispoziţii care contravin art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie. Astfel, arată că hotărârea ce se pronunţă nu are un caracter provizoriu (ca în alte proceduri cu termene scurte asemănătoare), iar pentru a asigura temeinicia şi legalitatea ei părţile ar trebui să aibă posibilitatea de a propune probe a căror administrare nu poate fi realizată în „cel mult 7 zile", acest termen fiind insuficient pentru prezentarea apărărilor. Din această perspectivă, instanţa consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi dreptul la apărare. In susţinerea acestui punct de vedere, invocă practica Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care aceasta a statuat că o perioadă de timp prea scurtă poate compromite echitatea procedurii, prin neacordarea persoanei în cauză a timpului şi facilităţilor necesare pregătirii.

In Dosarul nr. 2.031 D/2006, Curtea de Apel Bacău-Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că reglementarea criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, punct de vedere în susţinerea căruia invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 323/2004.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile   părţilor   prezente,   concluziile   procurorului,dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, care au următorul conţinut:

Art. 46: „(1 ) Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecăţii sau a celor prin care se exercită o cale de atac.

(2)  Primul termen de judecată se stabileşte la cel mult 15 zile de la data depunerii cererii de chemare în judecată.

(3)  Intâmpinarea este obligatorie şi se depune cel târziu până la primul termen de judecată. Intâmpinarea, actele pe care se întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris se comunică de către parte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de termenul prevăzut la alin. (2) Nerespectarea obligaţiei de comunicare prezumă renunţarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare şi la probele în susţinerea acestor apărări.";

Art. 47: „(1) Orice cerere se judecă la primul termen, în afara cazului în care instanţa dispune administrarea de probe noi. Dacă din motive întemeiate părţile nu sunt în măsură să îşi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea, în mod exceptional, să acorde un termen în cunoştinţă de cel mult 7 zile.

(2) Acelaşi termen de 7 zile se acordă o singură dată şi pentru administrarea de probe noi, dispuse de instanţă, la primul termen.";

Art. 48: „(1) Instanţa este obligată să pronunţe hotărârea în termen de 5 zile de la încheierea dezbaterilor şi să comunice părţilor hotărârea motivată în cel mult 10 zile de la pronunţare.

(2) Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs.

(3)  In recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în faţa instanţei a cărei hotărâre este recurata, cu excepţia celor de ordine publică.

(4) Dacă admite recursul, prin aceeaşi hotărâre instanţa este obligată să soluţioneze şi fondul cauzei sau, dacă se impune administrarea de probe noi, să stabilească termenul de judecată.

(5)  Termenele prevăzute la art. 46 alin (2), la art. 47 alin. (1) şi (2) şi la alin. (1) al prezentului articol se aplică şi în situaţia judecării recursului.

(6)   Căile extraordinare de atac se pot exercita în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă."

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) şi (2) privind dreptul la apărare şi art. 44 alin. (2), (3) şi (4) referitoare la dreptul de proprietate privată.

De asemenea, autorul excepţiei consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia, Curtea constată că dispoziţiile de lege   criticate   au    mai   fost   supuse   controlului   de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, Curtea a reţinut că textele de lege criticate instituie norme de procedură care vizează faza de executare a unor titluri deja constituite şi se aplică numai pentru viitor.

In ceea ce priveşte dispoziţiile privind termenele în care urmează să se judece litigiile la care se referă ordonanţa, Curtea a reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasă libertatea legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare, în spiritul exigenţei prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la soluţionarea litigiilor într-un termen rezonabil. Prin aceste norme de procedură nu se încalcă dreptul la apărare al autorului excepţiei, acesta având posibilitatea să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege, inclusiv ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, care, indiferent de modul cum va fi rezolvată, îi conferă un răgaz substanţial pentru a-şi pregăti apărarea.

De asemenea, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, deoarece dispoziţiile de lege contestate se aplică fără privilegii şi fără discriminări tuturor părţilor în proces.

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

In sfârşit, Curtea constată că textele de lege criticate sunt în deplină conformitate şi cu prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată. Legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46, art. 47 şi art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacău în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006 ale Curţii de Apel Bacău -Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora