DECIZIE Nr.
128 din 20 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46, art. 47 si art. 48 din Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale
statului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 178 din 14 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46, 47 şi 48 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată
de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacău în dosarele nr. 123/32/2006,
nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006
ale Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintă avocatul Mihai Cliveti,
pentru autorul excepţiei, şi consilierul juridic Irina Patraşcu, pentru partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate
ridicate în dosarele nr. 2.006D/2006, nr. 2.007D/2006 şi nr. 2.031 D/2006 au conţinut identic, Curtea
pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Apărătorul autorului excepţiei, consilierul juridic şi
reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea
cauzelor.
In temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea
dispune conexarea dosarelor nr. 2.007D/2006 şi nr. 2.031
D/2006 la Dosarul nr. 2.006D/2006, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Mihai
Cliveti solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens,
arată că dispoziţiile de lege criticate, şi în special art. 47 alin. (2) şi art. 48 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 51/1998, încalcă
prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece termenul de 7 zile instituit prin aceste dispoziţii de lege este insuficient
pentru pregătirea apărării, ceea ce determină desfăşurarea unui proces
inechitabil.
Consilierul juridic solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens,
jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 323/2004. Depune note scrise la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând
jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Totodată, arată că
termenele instituite de reglementarea criticată au un caracter de recomandare,
a căror depăşire nu produce efecte, fiind impuse de soluţionarea cu celeritate
a litigiilor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 20 si 24 iulie 2006, pronunţate în dosarele nr. 123/32/2006, nr.
124/32/2006 şi nr. 81/32/2006,
Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială şi de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Investiţii Financiare
Moldova - S.A. din Bacău cu
ocazia soluţionării unei acţiuni civile formulate împotriva Autorităţii pentru
Valorificarea Activelor Statului având ca obiect pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în
esenţă, că procedura reglementată de textele de lege criticate instituie o
reală discriminare a pârâtului în raport cu reclamantul, în speţă AVAS-ul, prin
inserarea în lege a unor termene scurte în vederea soluţionării litigiului cu
celeritate, situaţie ce impune ca pârâtul să îşi organizeze apărarea într-un
timp extrem de scurt şi insuficient pentru administrarea probelor. Autorul
excepţiei consideră că, prin procedura specifică instituită de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, AVAS-ul, ca instituţie a statului, „beneficiază de multe avantaje
legale în ceea ce priveşte posibilitatea demersurilor procesuale şi
extraprocesuale". Aşa fiind, textele de lege criticate contravin
principiului egalităţii, al dreptului la apărare, accesului liber la justiţie,
precum şi dreptului de proprietate.
In dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.006D/2006 şi
nr. 2.007D/2006, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în
raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (2) şi art. 44 alin. (2), (3) şi (4) din
Constituţie.
In ceea ce priveşte însă procedura instituită de art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
51/1998, cu referire, în principal, la termene,
aceasta este reglementată de dispoziţii care contravin art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie. Astfel, arată că
hotărârea ce se pronunţă nu are un caracter provizoriu (ca în alte proceduri cu
termene scurte asemănătoare), iar pentru a asigura temeinicia şi legalitatea ei
părţile ar trebui să aibă posibilitatea de a propune probe a căror administrare
nu poate fi realizată în „cel mult 7 zile", acest termen fiind insuficient pentru prezentarea apărărilor. Din
această perspectivă, instanţa consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale
referitoare la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi dreptul la
apărare. In susţinerea acestui punct de vedere, invocă practica Curţii Europene
a Drepturilor Omului prin care aceasta a statuat că o perioadă de timp prea
scurtă poate compromite echitatea procedurii, prin neacordarea persoanei în
cauză a timpului şi facilităţilor necesare pregătirii.
In Dosarul nr. 2.031 D/2006, Curtea de Apel Bacău-Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi
nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că
reglementarea criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate de
autorul excepţiei, punct de vedere în susţinerea căruia invocă Decizia Curţii
Constituţionale nr. 323/2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de
sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în
cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului,dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii
nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2),ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 46, 47 şi 48 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind
valorificarea unor active ale statului, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24
decembrie 2002, care au următorul conţinut:
Art. 46: „(1 ) Reclamantul
este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi, după caz,
interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,
înainte de depunerea acestora în instanţă. Judecătorul nu va primi cererea fără
dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui
alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia
cererilor formulate în timpul judecăţii sau a celor prin care se exercită o
cale de atac.
(2) Primul termen de
judecată se stabileşte la cel mult 15 zile de la data depunerii cererii de chemare în judecată.
(3) Intâmpinarea este obligatorie şi se depune cel târziu până la primul termen de
judecată. Intâmpinarea, actele pe care se întemeiază şi, după caz,
interogatoriul scris se comunică de către parte, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, înainte de termenul prevăzut
la alin. (2) Nerespectarea obligaţiei de
comunicare prezumă renunţarea de către parte la apărările ce puteau fi
formulate prin întâmpinare şi la probele în susţinerea acestor apărări.";
Art. 47: „(1) Orice
cerere se judecă la primul termen, în afara cazului în care instanţa dispune
administrarea de probe noi. Dacă din motive întemeiate părţile nu sunt în
măsură să îşi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea, în mod exceptional, să acorde un termen în
cunoştinţă de cel mult 7 zile.
(2) Acelaşi termen de
7 zile se acordă
o singură dată şi pentru administrarea de probe noi, dispuse de instanţă, la
primul termen.";
Art. 48: „(1) Instanţa
este obligată să pronunţe hotărârea în termen de 5 zile de la încheierea dezbaterilor
şi să comunice părţilor hotărârea motivată în cel mult 10 zile de la pronunţare.
(2) Hotărârea
instanţei poate fi atacată cu recurs.
(3) In recurs nu se
pot invoca apărări ce nu au fost formulate în faţa instanţei a cărei hotărâre
este recurata, cu excepţia celor de ordine publică.
(4) Dacă admite
recursul, prin aceeaşi hotărâre instanţa este obligată să soluţioneze şi fondul
cauzei sau, dacă se impune administrarea de probe noi, să stabilească termenul
de judecată.
(5) Termenele
prevăzute la art. 46 alin (2), la art. 47 alin.
(1) şi (2) şi la alin. (1) al prezentului articol se aplică şi în situaţia judecării
recursului.
(6) Căile
extraordinare de atac se pot exercita în conformitate cu dispoziţiile Codului
de procedură civilă."
Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate
încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin.
(1) şi (2) privind egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) care consacră accesul liber la
justiţie, art. 24 alin. (1) şi
(2) privind dreptul la apărare
şi art. 44 alin. (2), (3) şi (4) referitoare la dreptul de proprietate
privată.
De asemenea, autorul excepţiei consideră că sunt
încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că dispoziţiile de
lege criticate au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 323 din
14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, Curtea a reţinut că textele de lege criticate instituie norme de
procedură care vizează faza de executare a unor titluri deja constituite şi se
aplică numai pentru viitor.
In ceea ce priveşte dispoziţiile privind termenele în
care urmează să se judece litigiile la care se referă ordonanţa, Curtea a
reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasă
libertatea legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare, în spiritul exigenţei
prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la soluţionarea litigiilor într-un termen
rezonabil. Prin aceste norme de procedură nu se încalcă dreptul la apărare al
autorului excepţiei, acesta având posibilitatea să folosească toate mijloacele
de apărare prevăzute de lege, inclusiv ridicarea excepţiei de
neconstituţionalitate, care, indiferent de modul cum va fi rezolvată, îi
conferă un răgaz substanţial pentru a-şi pregăti apărarea.
De asemenea, Curtea a statuat că nu poate fi primită
nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi,
deoarece dispoziţiile de lege contestate se aplică fără privilegii şi fără
discriminări tuturor părţilor în proces.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea
şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză.
In sfârşit, Curtea constată că textele de lege
criticate sunt în deplină conformitate şi cu prevederile constituţionale ale
art. 44 referitoare la dreptul
de proprietate privată. Legiuitorul este competent să stabilească cadrul
juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea
principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune
cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor
subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea
acestuia ca drept subiectiv garantat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 46, art. 47 şi art. 48 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicată
de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacău în dosarele nr. 123/32/2006,
nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006
ale Curţii de Apel Bacău -Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora