Decizia Nr.128 din 16.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 218 alin. (2) lit. a) şi g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Ileana Dumitrescu şi Constantin Romeo Dumitrescu în Dosarul nr. 28.657/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 529D/2011.La apelul nominal se prezintă partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin consilierul juridic Vasilica Adameşteanu. Lipsesc autorii excepţiei şi părţile Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei, care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Sistemul de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită protejării asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, prin asigurarea libertăţii fiecărui asigurat de a-şi alege furnizorul de servicii medicale şi casa de asigurări de sănătate cu care acesta se află în relaţie contractuală. Astfel, prevederile de lege criticate reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii, a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, a organizării asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală. În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 34 şi art. 57 din Constituţie, arată că respectarea obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privită ca o violare a drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie şi prin alte legi. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia cetăţenii sunt obligaţi să utilizeze doar serviciile medicale ale furnizorilor care se află în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, arată că sistemul de asigurări sociale de sănătate este astfel conceput încât să asigure cea mai bună protecţie a asiguraţilor, iar cei care întrunesc condiţiile pentru a încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate îndeplinesc aceste condiţii de calitate. Pe de altă parte, arată că cetăţenii au obligaţia de a contribui la asigurarea exerciţiului drepturilor şi a bunăstării tuturor celorlalţi cetăţeni, ca o manifestare a statului social.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 28.657/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 218 alin. (2) lit. a) şi g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Ileana Dumitrescu şi Constantin Romeo Dumitrescu cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect comunicarea unor informaţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcă „dreptul fundamental de a alege atât furnizorul, cât şi medicul de specialitate în ambulatoriu“. De asemenea, critică art. 218 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, considerând că acesta creează un tratament juridic discriminatoriu. Astfel, arată că persoanele cuprinse în ipoteza acestui text de lege beneficiază de asistenţă medicală gratuită.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Deşi potrivit dispozitivului Încheierii de sesizare din 13 aprilie 2011 obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 218 alin. (2) lit. a) şi g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constată că obiect al criticii de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 218 alin. (3) din aceeaşi lege, dispoziţii pe care Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal le menţionează în Încheierea din 6 aprilie 2011. Apreciind că omisunea acestui din urmă text de lege din dispozitivul Încheierii din 13 aprilie 2011 reprezintă o eroare materială, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra următoarelor texte de lege:– Art. 208 alin. (3): „Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: a)alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;b)solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;c)alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;d)descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;e)participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;f)participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;g)acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;h)transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;i)libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.“;– Art. 218 alin. (2) lit. a) şi g): „Asiguraţii au următoarele drepturi: a)să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; [...]g)să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;“;– Art. 218 alin. (3): „Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.“Autorii excepţiei nu indică textele din Constituţie pretins a fi încălcate, ci doar arată că au un caracter discriminatoriu şi încalcă „dreptul fundamental“ la alegerea furnizorului serviciilor medicale. Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile Legii fundamentale, garantând prin art. 34 dreptul la ocrotirea sănătăţii, nu consacră în acelaşi timp şi existenţa unui drept fundamental al persoanei la alegerea furnizorului serviciilor medicale. Desigur, textul constituţional nu interzice o astfel de opţiune, însă stabileşte că „Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii“. Prin urmare, dreptul cetăţenilor la servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se face doar în condiţiile stabilite prin lege. Cetăţenii pot beneficia şi de serviciile altor furnizori de servicii medicale, dar în afara acestui sistem. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate adusă art. 218 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 în sensul că acesta instituie un tratament discriminatoriu în favoarea unor categorii de persoane, Curtea reţine că principiul egalităţii în drepturi are semnificaţia instituirii unui tratament juridic egal pentru situaţii egale. Acest principiu nu împiedică însă legiuitorul ca, în considerarea unor situaţii speciale, să instituie norme diferite, adecvate acestor situaţii. În spiritul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a prevăzut că „sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi“. Totodată, însă, având în vedere situaţia specială a unor categorii de persoane, a instituit facilităţi ori scutiri de la plata contribuţiei pentru asigurări sociale. În aceasta situaţie se regăsesc, spre exemplu, persoanele prevăzute la art. 213 alin. (1) şi (2) ori cele prevăzute la art. 213¹, dar şi cele care se încadrează în ipoteza art. 218 alin. (3) din Legea nr. 95/2006. Cu privire la situaţia specială în care se regăseşte această din urmă categorie de persoane şi care justifică instituirea unor reglementări diferite, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în care a reţinut: „Cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale au beneficiat şi continuă să beneficieze de un statut aparte, justificat de natura activităţii desfăşurate, care creează condiţiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală şi chiar de ameninţare a vieţii.“ Cele reţinute prin decizia mai-sus amintită dobândesc o deosebită relevanţă în contextul cauzei de faţă, în care este pus în discuţie însuşi dreptul la ocrotirea sănătăţii. Astfel, facilităţile instituite prin textul de lege criticat au semnificaţia nu a unui privilegiu, ci a necesităţii de protejare a sănătăţii celor care, prin natura activităţii desfăşurate, prezintă un risc sporit de afectare a acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 218 alin. (2) lit. a) şi g) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Ileana Dumitrescu şi Constantin Romeo Dumitrescu în Dosarul nr. 28.657/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea