DECIZIE Nr.
1270 din 12 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 si
art. 324 alin. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 781 din 23 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Mihaela Senia Costinescu -
maqistrat-asistent-sef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317^ art. 319, art. 323 alin. 1 şi
art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Miu în
Dosarul nr. 11.406/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi susţine
menţinerea practicii instanţei de contencios constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 11.406/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi
art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion
Miu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate
„limitează admisibilitatea cererilor de contestaţie în anulare la sfera
hotărârilor irevocabile, pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea
apelului sau recursului ori pentru motive care nu au putut fi antamate datorită
împrejurării că aceste temeiuri necesitau verificări de fapt sau dacă recursul
a fost respins fără însă a fi fost judecat în fond".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale,
legiuitorul având posibilitatea de a reglementa căile de atac în cadrul
jurisdicţiilor prevăzute de lege, precum şi de a stabili termenele de
exercitare, persoanele care pot exercita aceste căi de atac, obiectul şi
motivele ce pot fi invocate. Pentru aceste motive, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1
din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 317: „Hotărârile
irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate
mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau
recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua
cand s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu
călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită
pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate
prin cererea de recurs, dar instanţa Ie-a respins pentru că aveau nevoie de
verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost
judecat în fond.";
- Art. 319: „Contestaţia se
introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Contestaţia se poate face oricând înainte de
începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului
stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Impotriva hotărârilor irevocabile
care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate
fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat
cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a
rămas irevocabilă.";
- Art. 323: „Cererea de
revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a
cărei revizuire se cere.";
- Art. 324: „Termenul de
revizuire este de o lună şi se va socoti:
1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7
al. 1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost
date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru
hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri;
2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel
din urmă act de executare;
3. în cazurile
prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de
hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau
expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. In lipsa unei
astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de
împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face
printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii
acestora;
4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din
ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua
în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe
care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la
comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de
drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori
de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de
6 luni."
Autorul excepţiei susţine că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11
privind raportul între dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20
referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21
privitor la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind
dreptul la un proces echitabil.
Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 317, art.
319, art. 323 alin. 1 şi art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă Curtea
s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici similare, a
statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile
constituţionale şi cu cele ale Convenţiei.
Astfel, Curtea a decis că
dispoziţiile legale contestate sunt norme de procedură judiciară şi se aplică
tuturor persoanelor aflate într-o situaţie juridică identică. De altfel, în
acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. 2, potrivit cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege", legiuitorul este liber să dispună cu privire la acestea. In
plus, atât contestaţia în anulare, cât şi revizuirea sunt mijloace procedurale
de acces la o instanţă superioară de control, adică sunt căi extraordinare de
atac de retractare, admisibile numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Aşa
fiind, prin aceste mijloace procedurale instanţa este ţinută să verifice numai
dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să
examineze justeţea soluţiei pronunţate. Partea interesată are posibilitatea de
a-şi valorifica drepturile în faţa judecătorului fondului ori în faţa
judecătorului în căile ordinare de atac, fără a se putea admite soluţia
reexaminării sine die a
unei hotărâri judecătoreşti, întrucât, cu excepţia materiei penale, liberul
acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată,
în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze
cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (Decizia nr. 71 din 15
ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009).
De asemenea, prin Decizia nr. 465 din 2 aprilie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 4 mai 2009, Curtea Constituţională a statuat că
prevederile art. 317 din Codul de procedură civilă nu au în vedere hotărârile
judecătoreşti susceptibile de a fi atacate pe căile ordinare de atac, care
oferă părţilor cadrul procesual adecvat în care să îşi poată exercita, cu
diligentă, drepturile procesuale de pe poziţii de egalitate, ci se referă la
hotărârile irevocabile, împotriva cărora mai pot fi exercitate doar căile
extraordinare de atac, aşa cum este cazul contestaţiei în anulare şi/sau al
revizuirii. Legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care poate fi atacată
o hotărâre irevocabilă pe o asemenea cale, tocmai pentru a garanta echitatea
actului de justiţie şi pentru a-l pune pe justiţiabilul care nu a putut invoca,
din motive, desigur, neimputabile lui, nelegalitatea citării şi/sau încălcării
dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă într-o situaţie egală
cu cel care a invocat aceste
motive în apel sau în recurs, cu intenţia de a crea un tratament juridic egal
între aceştia. Rezultă aşadar că, odată invocate pe calea apelului sau
recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanţă, care se va
pronunţa asupra lor, astfel încât nepronunţarea asupra acestor motive în faza
recursului dă posibilitatea părţii interesate să le invoce în cadrul
contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. 2 din Codul de procedură
civilă. Din moment ce partea ar fi putut invoca aceste motive pe calea apelului
sau recursului, Curtea observă că ar fi de prisos să i se mai acorde încă o
dată această posibilitate pe calea contestaţiei în anulare.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 323 alin. 1 şi
art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că asupra
constituţionalităţii prevederilor de lege criticate s-a mai pronunţat prin
Decizia nr. 235 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 323 din 11
aprilie 2006, statuând că „pe calea revizuirii nu se realizează un control
judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea
judecă şi cererea de revizuire nu este de natură să influenţeze aprecierea
judecătorilor". Aceasta deoarece „aspectele analizate pe calea revizuirii
sunt diferite de cele examinate în fond, fiind necunoscute la acea dată".
In această materie, ca, de altfel, oriunde, legiuitorul a condiţionat
valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen; nu
s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie,
de care, în mod evident, cel pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru
a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului
constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând
protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel,
Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în
limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de
exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea
unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o
modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor
titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
In fine, Curtea constată că textele de lege criticate
sunt în concordanţă atât cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil, cât şi cu cele ale art. 11, 20 şi 21 din Constituţie invocate de
autorul excepţiei, deoarece ele se constituie într-o garanţie a procesului
echitabil şi se aplică în mod egal tuturor justiţiabililor ce intră sub
incidenţa normei legale.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în deciziile evocate îşi păstrează valabilitatea
şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, art. 319, art. 323 alin. 1 şi
art. 324 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Miu în
Dosarul nr. 11.406/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu