DECIZIE Nr.
125 din 19 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 328 alin. 2 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 263 din 3 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. 2 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Constantin Deaconu în Dosarul nr. 10.378/2/2006 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune
păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
După închiderea dezbaterilor s-a prezentat autorul
excepţiei, care a depus note scrise în sensul admiterii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 21 iunie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 10.378/2/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 328 alin. 2 din Codul de procedură
civilă.
Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o
cerere de revizuire.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale,
întrucât nu permit ca o decizie pronunţată în revizuire de către Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, pentru existenţa unor hotărâri potrivnice, să fie
atacată cu recurs la completul de 9 judecători al instanţei supreme.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă
şi de proprietate intelectuală opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât principiul
egalităţii în drepturi nu este încălcat din moment ce suprimarea căii de atac a
recursului vizează toate hotărârile pronunţate în calea de atac a revizuirii
pentru motivul existenţei unor hotărâri potrivnice.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale atacate sunt norme de procedură pe care legiuitorul este competent să le
instituie, cu condiţia ca acestea să se aplice în mod egal în toate cazurile şi
pentru toate persoanele care se încadrează în situaţii identice.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, legiuitorul putând institui
reguli speciale de procedură în considerarea unor situaţii diferite.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 328 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au
următorul conţinut: „Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice
calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire
este Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este
irevocabilă."
Excepţia este raportată la următoarele dispoziţii din
Legea fundamentală: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21
privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia, Curtea
Constituţională constată că autorul acesteia este nemulţumit de o pretinsă
omisiune legislativă, în sensul că textul de lege criticat nu permite ca o
decizie pronunţată în revizuire de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
pentru existenţa unor hotărâri potrivnice, să fie atacată cu recurs la
completul de 9 judecători al instanţei supreme.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care
a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse
controlului, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă
ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. 2 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Constantin Deaconu din Bucureşti în Dosarul nr.
10.378/2/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de
proprietate intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu