DECIZIE Nr.
1246 din 6 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 7 alin. (1), art. 45 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 si art. 108 1 si art.
108 3 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 749 din 4 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 7 alin. (1), art. 45 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1081
şi art. 1083 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Cristian Niculescu Mizil în Dosarul nr. 466/3/2003 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei,
fiind asistat de avocatul Camelia Strat, cu delegaţie la dosar, partea Sofia
Niculescu Mizil fiind reprezentată de acelaşi apărător, având împuternicire în
acest sens, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Avocatul prezent solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise depuse la
dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în cauză nu au fost
aduse elemente noi, de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 466/3/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi
pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 7 alin. (1),
art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1081
şi art. 1083 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost
ridicată de Cristian Niculescu Mizil într-o cauză civilă având ca obiect o
acţiune în revendicare şi constatarea nulităţii absolute a contractului de
vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, faptul că prevederile art. 1081
din Codul de procedură civilă fac posibilă judecarea prealabilă a cauzei prin
constatarea relei-credinţe, fără administrarea de probe şi fără a exista
posibilitatea exercitării unor căi de atac. Prin aceasta, se anulează liberul
acces la justiţie, având loc „o condamnare, fără preaviz, la amendă şi
daune". In continuare, arată că are calitatea de proprietar, în baza Legii
nr. 112/1995, iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în
temeiul legii menţionate, a îndeplinit condiţiile prevăzute de aceasta, de a
avea un contract de închiriere si de a nu deţine în proprietate un imobil ori
de a nu fi înstrăinat un astfel de imobil. Arată că Legea nr. 10/2001 a
stabilit, în mod retroactiv, o condiţie suplimentară, respectiv existenţa
bunei-credinţe la data încheierii actului juridic, a cărei neîndeplinire
determină constatarea nulităţii absolute a actului juridic de înstrăinare a
imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi
pentru cauze privind proprietatea intelectuală consideră
că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 1081
şi art. 1083 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată. In
acest sens, arată că acestea nu limitează liberul acces la justiţie, ci dau
posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare sau despăgubiri, în cazul
exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, în deplină concordanţă
cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie. Totodată, în ceea ce priveşte
prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, face referire la deciziile Curţii
Constituţionale nr. 557/2005, nr. 592/2007, nr. 1.215/2007 şi nr. 155/2008.
Apreciază că, pentru identitate de raţiune, prevederile art. 7 alin. (1) din
lege nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind liberul acces la
justiţie. In ceea ce priveşte prevederile art. 45 alin. (2) din lege, face
referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 191/2002, nr. 826/2006 şi nr.
1.055/2008. '
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 1, art. 7 alin. (1), art. 45 alin. (2) din Legea nr.
10/2001 şi art. 1081 şi art. 1083 din Codul de procedură
civilă sunt constituţionale. In acest sens, arată că prevederile din Codul de
procedură civilă nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi din actele
internaţionale invocate, de vreme ce persoana obligată la amendă sau
despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care să solicite, motivat,
să se revină asupra amenzii ori despăgubirii, In ceea ce priveşte prevederile
din Legea nr. 10/2001, de asemenea criticate, consideră că acestea nu aduc
atingere principiului neretroactivitaţii legii, soluţia de restituire a unor
categorii de imobile fiind rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază
exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a
injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută, cu privire la dreptul de
proprietate. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 57 şi art. 115 din
Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 1, art. 7 alin. (1), art. 45 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii
nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2
septembrie 2005. Art. 1 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au
fost modificate de art. I pct. 1, respectiv art. I pct. 10 din Legea nr. 1/2009
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3
februarie 2009. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 1: „(1) Imobilele preluate în mod abuziv de
stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de
stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor şi nerestituite se
restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este
posibilă, în condiţiile prezentei legi.
(2) In cazurile în care restituirea în natură nu
este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau
servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei
legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau
despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul
stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(3) Măsurile reparatorii prin echivalent constând
în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz,
dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu
soluţionarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în
despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire
şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun
a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii
învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării.
(4) Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi
combinate.
(5) Primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor
învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în
termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii
precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile
şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.";
- Art. 7 alin. (1): „De regulă, imobilele preluate
în mod abuziv se restituie în natură.";
-Art. 45 alin. (2): „Actele juridice de înstrăinare,
inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect
imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt
lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu
bună-credinţă."
Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie şi prevederile art. 1081 şi art. 1083 din
Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut:
- Art. 1081: „(1) Dacă legea nu prevede
altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea
sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 500.000 lei la
7.000.000 lei:
a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri
vădit netemeinice;
b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de
recuzare sau de strămutare;
c) obţinerea, cu rea-credinţă, a citării prin
publicitate a oricărei părţi;
d) obţinerea, cu rea-credinţă, de către reclamantul
căruia i s-a respins cererea, a unor măsuri asigurătorii prin care pârâtul a
fost păgubit;
e) contestarea, cu rea-credinţă, a scrierii sau
semnăturii unui înscris;
2. cu amendă judiciară de la 300.000 lei la
5.000.000 lei:
a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul
acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul
în care acesta este minor;
b) neprezentarea avocatului, a reprezentantului sau
a celui care asistă partea, ori nerespectarea de către aceştia a îndatoririlor
stabilite de lege sau de către instanţă, dacă în acest mod s-a cauzat amânarea
judecării procesului;
c) refuzul expertului de a primi lucrarea sau
nedepunerea lucrării în termenul fixat, ori refuzul de a da lămuririle cerute;
c1) nerespectarea de către agenţii forţei
publice a obligaţiei de acordare a concursului la îndeplinirea efectivă a executării
silite, potrivit art. 3732 alin. 1;
d) neluarea de către conducătorul unităţii în
cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru
efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi
împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile
legii;
d) neluarea de către conducătorul unităţii în cadrul
căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea
acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de
către orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile legii;
e) neprezentarea unui înscris sau a unui bun, de
către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţă;
f) refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei
persoane de a comunica la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop,
datele care rezultă din actele şi evidenţele ei;
g) cauzarea amânării judecării sau executării silite
de către cel însărcinat cu îndeplinirea actelor de procedură;
h) împiedicarea în orice mod a exercitării, în
legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor
desemnaţi de instanţă în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi
altor salariaţi ai instanţei.
(2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care se
referă pct. 2 al alin. 1, dacă motive temeinice le-au împiedicat să aducă la
îndeplinire obligaţiile ce le revin.";
- Art. 1083: „Cel care, cu intenţie sau
din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una
dintre faptele prevăzute în art. 1081 sau art. 1082, la
cererea părţii interesate va putea fi obligat de către instanţa de judecată
ori, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, la plata unei
despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare."
In ceea ce priveşte art. 1, art. 7 alin. (1), art. 45
alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorul excepţiei invocă încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea
legii şi ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justiţie.
In ceea ce priveşte prevederile art. 1081 şi
art. 1083 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei consideră
că se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2)
referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind
adoptarea de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 20 alin. (2)
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată,
invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un
proces echitabil, şi ale art. 66 pct. 5 din Tratatul de la Lisabona, privind
dreptul la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin mai
multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 557 din 25 octombrie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 26 noiembrie 2005,
Decizia nr. 592 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 581 din 23 august 2007, şi Decizia nr. 1.215 din 18 decembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25
ianuarie 2008, Curtea a statuat că recunoaşterea sine die a
posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a
imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un
climat de instabilitate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare. Făcând
referire la jurisprudenţa anterioară, Curtea a reţinut că, potrivit
dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea
dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. Legiuitorul este
aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de
proprietate, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv
garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau
cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine
nici contrarietatea celorlalte prevederi ale art. 1 şi ale art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001 cu dispoziţiile din Constituţie încălcate.
In ceea ce priveşte prevederile art. 45 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, Curtea nu poate constata că acestea sunt contrare
dispoziţiilor privind neretroactivitatea legii, consacrate constituţional în
art. 15 alin. (2), de vreme ce aplicarea principiului ocrotirii bunei-credinţe
şi cel al aparenţei în drept nu consacră o soluţie legislativă novatoare.
II. Totodată, Curtea reţine că asupra prevederilor art.
1081 şi art. 1083 din Codul de procedură civilă s-a mai
pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 610 din 27 mai 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2008, şi nr. 59
din 11 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 307 din 7 mai 2003. Curtea a statuat că activitatea procesuală a părţilor
trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea
regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de
competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile
constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală.
Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor
legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, conform art. 57 din
Legea fundamentală, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru
magistraţi ori pentru instanţă.
Totodată, Curtea Constituţională a statuat în
jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că
exercitarea abuzivă a unui drept se produce atunci când acel drept se realizează
în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.
Curtea nu poate reţine critica autorului excepţiei
potrivit căreia sancţionarea justiţiabililor pentru nerespectarea regulilor de
procedură ar împiedica accesul liber la justiţie, deoarece, potrivit art. 1085
din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii de stabilire a sancţiunii,
persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare
prin care are posibilitatea de a solicita, motivat, să se revină asupra măsurii
dispuse.
Intrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente
noi, de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale
în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele
internaţionale invocate nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1, art. 7 alin. (1), art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1081 şi art. 1083
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cristian Niculescu Mizil în
Dosarul nr. 466/3/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi
pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu