DECIZIE Nr.
1220 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 222, 282 si art. 298 alin. (2) ultima
liniuta din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999
privind solutionarea conflictelor de munca si art. 28 alin. (2) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 773 din 18 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 222, 282 şi art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.525/90/2009 al Tribunalului
Vâlcea - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 637D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 222, 282 şi art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor
de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Excepţia a
fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în
Dosarul nr. 1.522/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că
excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 636D/2010 şi
637D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării
cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 637D/2010 la Dosarul nr.
636D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 9 februarie 2010, pronunţate în
dosarele nr. 1.525/90/2009 şi 1.522/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 222, 282 şi art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr.
53/2003 -Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea
conflictelor de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în cauze
având ca obiect pretenţii băneşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că soluţia actuală consacrată de legiuitorul român
este într-o vădită contradicţie cu litera şi spiritul Constituţiei prin aceea
că încalcă egalitatea în faţa legii a unităţii şi a salariaţilor, care
presupune egalitatea de arme juridice utilizate în conflictele de muncă,
încalcă dreptul de apărare al unităţii al cărui exerciţiu nu poate fi restrâns.
In situaţia de faţă, legiuitorul încalcă Legea fundamentală când impune ca, în
cazul conflictelor numite „de interese", partenerii de dialog social să
fie exclusiv sindicatele, iar în cazul conflictelor numite „de muncă"
aceşti parteneri să nu mai aibă niciun rol, fiind imposibil pentru unitate să
îi atragă în cadrul procesual al acţiunilor declanşate de salariaţi. Aşadar,
clasificarea pe care o face legiuitorul nu trebuie să dea naştere în practica
rezolvării conflictelor de muncă la inegalităţi ori inechităţi, între unitate
şi salariaţi. Faţă de această evidenţă, autorul excepţiei critică dispoziţiile
legale pentru că impun o diferenţiere abruptă, arbitrară de regim juridic,
între conflictele de interese şi cele de drepturi. Rolul sindicatelor în
rezolvarea conflictelor de drepturi reliefează incoerenţa legislativă.
Inadaptarea la realitatea socială este dublată de incoerenţa legislativă a
consacrării unor soluţii diferite pentru „subipoteza conflictelor de
drepturi". Prin urmare, dispoziţiile legale criticate încalcă, în opinia
autorului, principiul efectivităţii juridice, menţinerea lor în legislaţia
actuală reprezintă o incoerenţă legislativă în privinţa calităţii procesuale a
sindicatelor la rezolvarea conflictelor de drepturi şi, în acelaşi timp,
vatămă, în esenţă, dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, autorul apreciază că textul de lege criticat, prin formularea sa
imprecisă, poate ridica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. In
acest sens, face referire la normele procedurale aplicabile în speţele
acestuia, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin. (2)
ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre
acestea urmează să se aplice. Astfel, se arată că prevederile art. 72 din Legea
nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele
ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv
instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din
perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă, ar trebui să
fie incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii,
caracterul special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în
materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară,
potrivit căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste
argumente duc la concluzia că prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Codul muncii încalcă principiul efectivităţii juridice, consacrat de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. In plus faţă de acestea, autorul excepţiei
consideră că, prin dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63 alin. (3) din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă
directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest mod de abordare a
fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului legislativ, cât şi
pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei puterilor în stat,
întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a
tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a făcut-o.
Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 222,'282 şi 298 alin. (2)
ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie
2003, cu modificările şi completările ulterioare, art. 73 din Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările
şi completările ulterioare, şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr.
54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5
februarie 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:
Art. 222,282 şi art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din
Codul muncii:
- Art. 222: „La cererea
membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul
conflictelor de drepturi.";
- Art. 282: „Pot fi părţi în
conflictele de muncă:
a) salariaţii, precum
şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul
prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară,
utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă
desfăşurată în condiţiile prezentului cod;
c) sindicatele şi patronatele;
d) alte persoane
juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al
Codului de procedură civilă.";
- Art. 298 alin. (2) ultima liniuţă: „Pe data
intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [... ] orice alte dispoziţii
contrare."
- Art. 73 din Legea nr. 168/1999: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost
încălcate, după cum urmează:
a) măsurile unilaterale de executare, modificare,
suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare
sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de
30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura
dispusă;
b) constatarea
nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de
părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiinţă;
c) constatarea încetării unui contract colectiv de
muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;
d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi
restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi
cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la
data producerii pagubei.";
- Art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile
sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv
de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de
un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă
sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă
la judecată."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul român, art. 9 referitor la
sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art.
40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind munca
şi protecţia socială a muncii, art. 53 alin. (1) şi (2) referitor la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3)
lit. p) privind reglementarea, prin lege organică, a raporturilor de muncă,
sindicatelor, patronatelor şi protecţiei sociale şi art. 79 alin. (1) privind
rolul Consiliului Legislativ. De asemenea, autorul excepţiei invocă şi
încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. b) din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la
un proces echitabil.
Curtea constată că, prin mai multe decizii, spre
exemplu, prin Decizia nr. 1.017 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, şi prin Decizia nr. 705 din 25 mai
2010, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, aceasta a respins
ca inadmisibile critici identice de neconstituţionalitate. Pentru aceleaşi
considerente, soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în
cauza de faţă, iar excepţia de neconstituţionalitate ridicată va fi respinsă ca
inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 222, 282 şi art. 298 alin. (2) ultima
liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999
privind soluţionarea conflictelor de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 1.525/90/2009 şi nr.
1.522/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma