DECIZIE Nr.
1200 din 13 decembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanta
Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea
fondului forestier national
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 60 din 25 ianuarie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin
Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa
Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier
naţional, excepţie ridicată de Organizaţia Neguvernamentală pentru Protecţia
Mediului Eco-Silvica în Dosarul nr. 43.857/3/2006 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a VIII-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 23 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 43.857/3/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998
privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier
naţional, excepţie ridicată de Organizaţia Neguvernamentală pentru
Protecţia Mediului Eco-Silvica.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorul
acesteia susţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, ne aflăm în iminenţa producerii unei
exterminări a vegetaţiei forestiere, existând riscul ca în scurt timp zonele
împădurite să dispară şi să fie înlocuite cu zone acoperite cu construcţii
efectuate în interesul propriu şi exclusiv al proprietarilor.
Textul de lege criticat vine în contradicţie cu normele
impuse de Uniunea Europeană prin acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului
şi încalcă în mod direct dispoziţiile art. 20 din Constituţie, referitoare la
prioritatea reglementărilor internaţionale privind drepturile şi libertăţile
cetăţenilor. Sub acest aspect sunt invocate Decizia nr. 1.600/2002/CE -Al
şaselea program de acţiune privind mediul, denumit „Mediu 2010 - Viitorul
nostru, Opţiunea noastră", Regulamentul nr. 3.528/86/CEE referitor la
Protejarea pădurilor de poluarea aerului şi de incendii, precum şi Convenţia de
la Berna privind conservarea europeană a faunei şi florei sălbatice şi a
habitatelor naturale şi Convenţia de la Rio de Janeiro privind diversitatea
biologică, convenţii la care Uniunea Europeană este parte.
Reducerea suprafeţelor împădurite are ca efect
creşterea gradului de poluare şi implicit afectează mediul înconjurător,
echilibrul ecologic şi sănătatea oamenilor. Or, potrivit art. 35 din
Constituţie, statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu
înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, drept care nu poate fi restrâns
sau încălcat în considerarea interesului propriu al unor persoane.
Mai mult, dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. c) din
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 vin în contradicţie cu obligaţiile asumate de
Guvern prin Programul de guvernare 2005-2008 care, în capitolul 18, stabileşte
politica privind protecţia mediului înconjurător şi trasează obiectivele
urmărite. Prevederile criticate nu respectă Programul naţional de împădurire a
minimum 1% din fondul forestier naţional pe perioada 2005- 2008 pentru
extinderea suprafeţei de păduri, combaterea eroziunii solului, diminuarea riscului
de inundaţii şi ameliorarea climatului, program ce constituie o măsură
prioritară în politica Guvernului din acest domeniu.
Pentru toate motivele expuse, autorul excepţiei
solicită admiterea criticii şi constatarea neconstituţionalităţii art. 24 alin.
(1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,
deoarece argumentele invocate de autor se referă la aspecte ce ţin de aplicarea
în concret a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului
nr. 96/1998, aplicare susceptibilă a fi neconformă cu prevederile art. 35 din
Constituţie sau cu tratatele la care România este
parte.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că dispoziţiile
art. 24 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 se înscriu în
cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu
înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, în sensul prevederilor
constituţionale ale art. 35 alin. (1) şi (2).
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. c) din
Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 122
din 26 februarie 2003, modificată şi completată prin Legea nr. 120/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 6 mai 2004, care au următorul conţinut:
„Reducerea suprafeţei pădurilor din fondul forestier
naţional este interzisă, cu excepţia următoarelor situaţii: [...]
c) în scopul executării de lucrări, instalaţii şi
construcţii necesare pentru gospodărirea fondului forestier sau de interes
propriu, la cererea proprietarilor şi cu aprobarea autorităţii publice centrale
care răspunde de silvicultură;".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care
consacră supremaţia Constituţiei, în art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului şi în art. 35 privitor la dreptul la
un mediu sănătos.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, constituie
atributul exclusiv al statului strategia de punere în valoare economică,
socială şi ecologică a pădurilor, indiferent de titularul dreptului de
proprietate asupra acestora. într-o atare împrejurare, pădurile din România
sunt administrate şi gospodărite într-un sistem unitar, vizând valorificarea
continuă, în folosul generaţiilor actuale şi viitoare, a funcţiilor lor
ecologice şi social-economice. Drept garanţie a acestui scop declarat,
dispoziţiile art. 24 alin. (1) prevăd expres interdicţia reducerii suprafeţei
pădurilor din fondul forestier naţional. De la această regulă însă legiuitorul
a stabilit câteva excepţii, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei
de neconstituţionalitate, respectiv posibilitatea reducerii suprafeţei
pădurilor în scopul executării de lucrări, instalaţii şi construcţii necesare
pentru gospodărirea fondului forestier sau justificate de interesul propriu al
proprietarilor terenurilor împădurite. In ambele situaţii, legiuitorul
condiţionează scoaterea definitivă a acestor terenuri din fondul forestier
naţional pentru lucrările prevăzute de lege de aprobarea prealabilă a
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Prin urmare, autoritatea
silvică este cea care trebuie să vegheze la corecta aplicare a legii, şi anume
să verifice îndeplinirea condiţiilor care justifică defrişarea suprafeţei
împădurite şi să controleze modul de executare a lucrărilor, instalaţiilor şi
construcţiilor necesare pentru gospodărirea fondului forestier sau cele
realizate în interesul propriu al proprietarului terenului, astfel încât
reducerea suprafeţelor forestiere să se facă numai atunci când este strict
necesar şi cu respectarea riguroasă a legislaţiei în domeniu.
Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile de lege
criticate respectă prevederile art. 35 privitor la dreptul la un mediu sănătos,
statul asigurând pe această cale cadrul legislativ pentru exercitarea acestui
drept.
Pe de altă parte, având în vedere finalitatea
dispoziţiilor criticate, aceea de a asigura valorificarea fondului forestier,
bun public de interes naţional şi totodată resursă naturală regenerabilă de
interes internaţional, cu toate că titularul dreptului de proprietate asupra
terenului împădurit suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului
său, Curtea reţine că reglementarea legală este expresia prevederilor
constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, titularul
dreptului având posibilitatea să dispună de bunul său în funcţie de interesul
propriu.
Curtea constată că nici critica potrivit căreia prin
textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor nu este întemeiată, în
măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate reţine în mod temeinic, aşa
cum s-a arătat, că ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.
Pentru argumentele înfăţişate,
Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea art. 20 referitor
la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu prevederile
internaţionale invocate de autorul excepţiei.
In sfârşit, împrejurarea că în practică, aşa cum arată
autorul excepţiei, pot apărea abuzuri cu consecinţe prejudiciabile pentru
fondul forestier naţional constituie exclusiv o problemă de fapt, asupra căreia
urmează a se pronunţa instanţele judecătoreşti ordinare, Curtea Constituţională
nefiind competentă a decide cu privire la interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor legale criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c)din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998
privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier
naţional, excepţie ridicată de Organizaţia Neguvernamentală pentru Protecţia
Mediului Eco-Silvica în Dosarul nr. 43.857/3/2006 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a VIII-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie
2007.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu