DECIZIE Nr.
119 din 3 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanta Guvernului
nr. 105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate
in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile
ulterioare, dispozitii introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 157 din 13 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 pentru
modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii
introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000, excepţie ridicată de Elisabeta
Cosma în Dosarul nr. 758/35/CA/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 1 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 758/35/CA/2008, Curtea de Apel
Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 pentru
modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii
introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000, excepţie ridicată de
Elisabeta Cosma.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 16
alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece consideră
inechitabil ca o persoană care se încadrează în prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea
de aprobare nr. 189/2000, să nu poată beneficia de drepturile băneşti acordate de
acest act normativ numai pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu s-a putut
încadra în dispoziţiile art. 7 alin. (4), care prevăd că împotriva hotărârii
comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 persoana interesată poate face
contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea
hotărârii.
Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999
pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii introduse prin
Legea de aprobare nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 553 din 8
noiembrie 2000, cu modificările ulterioare. Textul de lege are următorul
conţinut: „Impotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la
Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii,
potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Hotărârea Curţii de
apel este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de
timbru."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (3), precum şi în art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 este un act normativ cu caracter
reparatoriu, care prevede acordarea unor drepturi cetăţenilor români
persecutaţi pe motive etnice de regimurile instaurate în România în perioada 6
septembrie 1940 - 6 martie 1945. Articolul 1 din ordonanţă stabileşte
categoriile de cetăţeni care beneficiază de prevederile acestui act normativ,
în raport cu modalităţile şi condiţiile în care au fost persecutaţi. Stabilirea
drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare
ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament
juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Astfel,
măsurile reparatorii izvorăsc din voinţa legiuitorului şi au întinderea pe care
acesta o stabileşte prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere
constituţională.
In consecinţă, Curtea reţine că
prin reglementarea cuprinsă în art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999
referitoare la procedura contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate de comisia pentru stabilirea
şi plata drepturilor prevăzute în ordonanţă, înfiinţată în cadrul fiecărei case
judeţene de pensii, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament
discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor persoanelor
interesate, cărora li se recunoaşte accesul liber la justiţie, atâta vreme cât
pot sesiza instanţele judecătoreşti competente în termenul legal.
In această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a
condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui
anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul
liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul
termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine
indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art.
21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi
intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod
constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a
fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept -
subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie
o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a
preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în
egală măsură ocrotite.
Dincolo de aceste aspecte de principiu, Curtea constată
că termenul de 30 de zile prevăzut de norma criticată este un termen rezonabil,
care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiunea în
justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale. Prin urmare, împrejurarea că
persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască acest termen,
ca şi consecinţele juridice ale nerespectării lui, nu s-a conformat exigenţei
legale dă expresie propriei sale culpe, iar, potrivit
principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 pentru
modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii
introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000, excepţie ridicată de Elisabeta
Cosma în Dosarul nr. 758/35/CA/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu