Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.118 din 03.03.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 341 din 04 mai 2016



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu, pe care acestea le au în administrare, excepţie ridicată de Mihai Florian Şucată în Dosarul nr. 10.961/302/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.012D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 20 din 8 ianuarie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 22 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 10.961/302/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Mihai Florian Şucată, în calea de atac a apelului, într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 562/2004 sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc dreptul pensionarului, care a lucrat în Serviciul de Protecţie şi Pază, de a cumpăra locuinţa în care a stat cu chirie. Susţine că această locuinţă nu se afla în administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază la data intrării în vigoare a legii, însă se afla în administrarea acestui serviciu la data formulării cererii de cumpărare. De asemenea consideră că textul de lege criticat nu corespunde cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate, deoarece Legea nr. 562/2004, atât în forma iniţială, cât şi în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 357/2006 pentru modificarea Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 27 iulie 2006, nu prevede care locuinţe de serviciu formează obiectul său de reglementare sau, cel puţin, criteriile pe baza cărora aceste imobile pot fi identificate. În acest sens apreciază ca relevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile pronunţate în Cauza Sunday Times contra Regatul Unit din 26 aprilie 1979, Cauza Tammer contra Estoniei din 6 februarie 2001 şi Cauza Rotaru împotriva României din 29 mai 2000. În final, susţine că dispoziţiile de lege criticate creează o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de personal cu privire la dobândirea în proprietate a locuinţei de serviciu, deţinută cu titlu de închiriere, în funcţie de situaţia juridică a locuinţei la data intrării în vigoare a legii.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate nu fac distincţie între subiectele de drept aflate în aceeaşi situaţie, astfel că nu se poate reţine caracterul discriminatoriu. Arată că Legea nr. 562/2004 a prevăzut vânzarea unor locuinţe de serviciu, aceasta fiind opţiunea legiuitorului, ce are la bază dreptul statului de a dispune de bunurile aflate în proprietatea sa.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 10 noiembrie 2009, cu următorul conţinut: „Se autorizează instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să vândă unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi.".11. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind criteriile nediscriminării şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Totodată, invocă prevederile art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 14 - Interzicerea discriminării - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 562/2004, locuinţele de serviciu pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere, dacă sunt deţinute în baza unui contract valabil încheiat şi dacă aceştia îndeplinesc o funcţie în una dintre instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi pensionarilor sau urmaşilor titularilor contractelor de închiriere decedaţi, în situaţia în care fac dovada că ocupau locuinţa de serviciu, au achitat chiria la zi şi că nu au deţinut în proprietate o locuinţă după anul 1990.13. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 20 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 27 ianuarie 2009, din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, raportate la prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1), a statuat conformitatea art. 1 din Legea nr. 562/2004 cu prevederile Legii fundamentale.14. Astfel, Curtea nu a reţinut încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, normele legale criticate nefăcând distincţie între subiectele de drept aflate în aceeaşi situaţie, astfel încât susţinerea pretinsului său caracter discriminatoriu este lipsită de temei. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa, în deplin acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pot fi instituite tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 şi 40). 15. De asemenea, Curtea a constatat că autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde doar unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, la data intrării în vigoare a legii, este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului pe care statul îl are de a decide asupra bunurilor aflate în proprietatea sa. Legea nr. 562/2004 reglementează posibilitatea ca instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să vândă unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, după ce au trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a statului prin hotărâre a Guvernului, intrând astfel în circuitul civil. Ca atare, în temeiul Legii nr. 562/2004 pot fi vândute doar locuinţele de serviciu aflate, la data intrării în vigoare a acestei legi, în administrarea instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. 16. Totodată, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate respectă cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate, astfel cum acestea au fost formulate şi dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Florian Şucată în Dosarul nr. 10.961/302/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Bianca Drăghici



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 118/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 118 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 118/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu