DECIZIE Nr.
1178 din 30 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 745 din 8 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuehua în
Dosarul nr. 2.022/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care formează
obiectul Dosarului nr. 354D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, însoţit
de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa
părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
355D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Cao Weijun în Dosarul nr.
8.641/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, însoţit
de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Şi în acest dosar
se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii că ambele
dosare se află la al doilea termen de judecată, iar partea Oficiul Român pentru
Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca nefondată.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al
cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Autorii excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public
sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr.
355D/2010 la Dosarul nr. 354D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. Aceştia susţin că
textele de lege criticate sunt neconstituţionale întrucât îi obligă să se
întoarcă în China, ţară în care ar urma să fie supuşi unor tratamente inumane
ca urmare a încălcării legii chineze a planificării familiale, în condiţiile în
care au câte 2 copii născuţi în România.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că
se justifică menţinerea jurisprudenţei în domeniu a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 11
decembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 2.022/4/2008 şi nr. 8.641/4/2008, Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţiile au fost ridicate de Wu Yuehua şi Cao Weijun în cauze
având ca obiect soluţionarea plângerilor împotriva unor hotărâri ale Oficiului
Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de
refugiat sau a protecţiei subsidiare.
In motivările excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale
din cauza lipsei de precizie şi claritate cu privire la riscul de a fi supus la
„tratamente sau pedepse inumane ori degradante" ca motiv de acordare a
protecţiei subsidiare, noţiunile folosite de textele de lege criticate fiind
vagi şi imprecise. Acestea permit interpretări eronate cu privire la natura şi
conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce este
contrar jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se
arată că textul de lege criticat „nu circumscrie destul de clar şi neechivoc
situaţiile concrete considerate ca tratamente sau pedepse inumane ori
degradante", astfel că este posibil ca solicitanţilor să li se refuze
acordarea protecţiei subsidiare în România.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său
de vedere exprimat în Dosarul nr. 354D/2010, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel cum s-a pronunţat Curtea
Constituţională în numeroase rânduri.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor
prezenţi, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 428 din 18 mai
2006, care au următorul conţinut:
- Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2: „Protecţia
subsidiară:
(1) Protecţia
subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu
îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu
privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în
ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi
expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau,
datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege:
[... ]
2. tortură,
tratamente sau pedepse inumane ori degradante;
[... ]
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din
Constituţie care interzic tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane ori
degradante, raportate la dispoziţiile art. 3 - „Interzicerea
torturii" din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile de lege criticate oferă cetăţenilor străini sau
apatrizilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de
refugiat posibilitatea de a beneficia de o altă formă de protecţie din partea
statului român, denumită protecţie subsidiară. Astfel, protecţia
subsidiară poate fi acordată acestora dacă există motive temeinice să se creadă
că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi aveau
reşedinţa obişnuită, vor fi expuşi unui risc serios, şi dacă aceştia nu pot
sau, din cauza existenţei acestui risc, nu doresc protecţia acelei ţări.
Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 explicitează noţiunea „risc serios", iar Curtea observă
că, în definirea acesteia, legiuitorul român foloseşte termeni identici cu cei
pe care Consiliul Uniunii Europene a înţeles să îi utilizeze în reglementarea
aceleiaşi problematici, mai exact în art. 15 din Directiva 2004/83/CE din 29 aprilie
2004 privind standardele minime pentru calificare şi statutul cetăţenilor
ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca persoane aflate în nevoie de
protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, P.0012-0023,
directivă pe care Legea nr. 122/2006 o transpune la nivel naţional, aşa cum
rezultă din menţiunea cuprinsă în finalul acesteia. De asemenea, Curtea mai
observă că în preambulul acestui act european se prevede la pct. 5 că regulile
privind statutul refugiaţilor trebuie completate prin măsuri referitoare la
forme de protecţie subsidiară, iar la pct. 24 din acelaşi preambul se
precizează că protecţia subsidiară trebuie să fie complementară şi adiţională
protecţiei refugiaţilor prevăzute de Convenţia de la Geneva.
In ceea ce priveşte criticile formulate de autorii
excepţiei prin raportare la art. 22 alin. (2) din Constituţie şi la art. 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Curtea reţine că textele de lege criticate reprezintă, prin însăşi forma
suplimentară de protecţie pe care o instituie în favoarea acelor străini care
nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, o
modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de
către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea
torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Totodată, Curtea constată că prevederile legale ce formează
obiect al excepţiei de neconstituţionalitate se conformează exigenţelor
rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la
calitatea legii naţionale. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi
alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferă suficiente repere şi elemente
pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în
funcţie de care i se poate acorda forma de protecţie solicitată, astfel că nu
se poate reţine critica referitoare la pretinsa lipsă de precizie şi claritate
a acestora.
In plus, Curtea reţine că examinarea şi aprecierea în
concret a circumstanţelor specifice fiecărei situaţii particulare, a riscurilor
la care ar putea fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine,
chestiunile legate de interpretarea şi aplicarea la speţă a textului de lege
criticat, precum şi determinarea existenţei unor motive care să justifice
acordarea statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare sunt aspecte ce
excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute
ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale
instanţei de judecată.
In fine, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006,
argumentele expuse mai sus, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei
de neconstituţionalitate, fiind în acord cu jurisprudenţa sa anterioară,
reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 287 din 18 martie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20
aprilie 2010, sau Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Wu Yuehua şi Cao Weijun în
dosarele nr. 2.022/4/2008 şi nr. 8.641/4/2008 ale Judecătoriei Sectorului 4
Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu