DECIZIE Nr.
1172 din 17 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 665 din 6 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Ion Rusu în Dosarul nr. 1.307/299/2009 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că
excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 9 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.307/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion
Rusu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că înfiinţarea popririi de către executorul judecătoresc
de la domiciliul sau sediul debitorului sau al terţului poprit este contrară
art. 21 din Constituţie, ţinând cont de faptul că, în materie de litigii de
muncă, competenţa de judecată aparţine instanţelor de la sediul sau domiciliul
reclamantului. Prin urmare, înfiinţarea popririi ar trebui dispusă de
executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul creditorului. Se mai arată
că este nedrept ca executarea titlului executoriu să se facă la sediul
debitorului sau terţului poprit în condiţiile în care acesta a fost emis de
instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa
reclamantul.
Mai mult, se apreciază că textul legal criticat încalcă
şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât sunt favorizaţi executorii
judecătoreşti de la sediul debitorilor în raport cu cei de la sediul
creditorilor.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
întemeiată. Se arată că echitatea procesului nu trebuie să înceteze la momentul
pronunţării hotărârii definitive şi irevocabile, ci trebuie să guverneze şi
faza ulterioară acestui moment. Textul de lege criticat privează persoanele
care au avut beneficiul legal de a alege o anumită instanţă de caracterul
echitabil al procesului şi conduce, fără un scop legitim şi în mod
disproporţionat, la prelungirea duratei procesului, la amânarea momentului în
care creditorul îşi poate vedea creanţa realizată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au
următorul cuprins:
„Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de
executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la
domiciliul sau sediul terţului poprit".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în
drepturi şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie.
Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 6 şi art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
se constată că, prin Decizia nr. 835 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 18 iunie 2009, şi Decizia nr. 273
din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
345 din 17 aprilie 2006, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost
adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate
prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit
cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite,
precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.
Curtea a stabilit că textul de lege criticat nu încalcă
prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a
cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate
în situaţia prevăzută de ipoteza normei, şi anume creditorilor deţinători ai
unui titlu executoriu, care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea
popririi, fără discriminări şi fără privilegii.
Or, este îndeobşte cunoscut că bunurile asupra cărora
poartă executarea silită se află de cele mai multe ori la sediul debitorului
sau al terţului poprit, caz în care şi executarea silită este mai lesne de
îndeplinit.
Este de asemenea de necontestat că interesul
creditorilor vizează o executare rapidă, caz în care este justificată opţiunea
legiuitorului pentru desemnarea executorilor judecătoreşti de la sediul
debitorului sau al terţului poprit.
De asemenea, este nefondată şi critica autorului
excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul
liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art.
399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de
executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin
executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a
acestor drepturi.
Pentru motivele expuse mai sus, nu se poate reţine nici
încălcarea prevederilor cuprinse în art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea a mai constatat că este de competenţa legiuitorului
stabilirea procedurii de executare silită, astfel încât acesta poate reglementa
atât reguli generale, cât şi excepţii de la acestea în funcţie de specificul
fiecărui caz. In cazul de faţă, legiuitorul are deplină legitimitate
constituţională în a reglementa competenţa executorului judecătoresc de la
domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului
poprit de a înfiinţa poprirea la cererea creditorului.
Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
In final, Curtea mai reţine că o situaţie particulară,
cum este aceea a competenţei de judecată şi executare în materie de conflicte
de muncă, nu poate conduce la concluzia că norma-cadru, cu aplicare generală,
este neconstituţională. O eventuală derogare de la aceasta se poate face numai
printr-o modificare legislativă, aspect care, potrivit art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, nu este de competenţa Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Ion Rusu în Dosarul nr. 1.307/299/2009 al Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly