DECIZIE Nr.
1161 din 28 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 141 alin. (1), art. 149 alin. (5) si
art. 172 alin. (2) din Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 747 din 9 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Toma -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 141 alin. (1), art. 149 alin. (5) şi
art. 172 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Autoservice M Căşeiu" - S.R.L. din Dej în Dosarul
nr. 330/219/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând
în acest sens jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 12 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 330/219/2008, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 141 alin. (1), art. 149 alin. (5) şi art. 172 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Autoservice M Căşeiu" - S.R.L. din Dej într-o cauză civilă
având ca obiect o contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate înlătură
accesul liber la controlul judecătoresc asupra executării silite, prin
demararea de către executorii fiscali a executării silite, fără încuviinţarea
unei instanţe de judecată şi fără posibilitatea legală de a cere suspendarea
provizorie a executării silite conform art. 403 alin. 4 din Codul de procedură
civilă. Se arată că emitentul titlului executoriu este unul şi acelaşi cu
organul de executare, fapt ce deschide calea abuzului de putere cu afectarea
imediată a dreptului de proprietate. Se face o comparaţie între regimul juridic
aplicabil unui titlu executoriu, altul decât cel fiscal, şi unui act fiscal devenit executoriu.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios
administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este
„inadmisibilă", deoarece textele invocate nu contravin prevederilor
constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 141 alin. (1), art. 149 alin. (5) şi art. 172
alin. (2) din Codul de procedură fiscală, care au următorul conţinut:
- Art. 141 alin. (1): „Executarea
silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent
în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.";
- Art. 149 alin. (5): „Poprirea
asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se
înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă
prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, terţului poprit, împreună cu
o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi
debitorul despre înfiinţarea popririi."
Ulterior sesizării Curţii cu excepţia de
neconstituţionalitate, textul art. 149 alin. (5) a fost modificat prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru
combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, păstrându-şi esenţa şi având următorul cuprins: „(5)
Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice
se înfiinţează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi
comunicată terţului poprit, dispoziţiile art. 44 cu privire la comunicarea
actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată va fi
înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.";
- Art. 172 alin. (2): „Dispoziţiile
privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţa preşedinţială
prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt
aplicabile."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul român, art. 21 alin. (3) referitor la
accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (1) privind instanţele
judecătoreşti. De asemenea, autorul consideră că textele de lege criticate
contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Curtea constată că, prin mai multe decizii, spre
exemplu, prin Decizia nr. 658 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, instanţa constituţională a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din
Codul de procedură fiscală. Cu acel prilej, Curtea a arătat că legiuitorul a
reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de
executare silită, în condiţiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit
art. 169 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală [în prezent art.
172 alin. (1) teza întâi], „Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare
efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de
executare [... ]", iar, potrivit alin. (4) al
aceluiaşi articol, „Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească
competentă şi se judecă în procedură de urgenţă". Nu se poate reţine,
astfel, încălcarea de către prevederile art. 141 alin. (1) din Codul de
procedură fiscală a dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul
excepţiei. Intrucât nu au survenit elemente noi, care să determine
reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia deciziei
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru aceleaşi
considerente, Curtea constată că sunt constituţionale şi prevederile art. 149
alin. (5) din Codul de procedură fiscală, astfel încât, şi în privinţa acestui
text, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, Curtea s-a mai
pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009. Cu acel prilej, aceasta a statuat că „nu
se poate reţine că dispoziţiile criticate din Codul de procedură fiscală
îngrădesc accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor legitime, garantat de prevederile art. 21 din Constituţie, ci,
dimpotrivă, dau posibilitatea părţii interesate de a introduce, în anumite
condiţii, contestaţie la executare şi împotriva titlului executoriu".
Curtea a reţinut că, la art. 136 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu îşi plătesc
de bună voie obligaţiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale
competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1)
din Codul de procedură fiscală, „executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul
unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod, de către
organele de executare [....]". Totodată,
conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, „titlul
de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este
scadentă prin expirarea termenului de plată stabilit de lege sau de către
organul competent [...]". Prin urmare, executarea silită este o etapă
procedurală ulterioară stabilirii obligaţiilor fiscale prin actul administrativ
fiscal (titlul de creanţă fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia
debitorul (contribuabilul) poate formula contestaţie în temeiul art. 205 din
Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin.
(2) din Codul de procedură fiscală, „instanţa competentă poate suspenda
executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei
contestate [...]", ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate
avea loc. Aşadar, Curtea constată că acest mijloc procedural de contestare a
titlului de creanţă conferă garanţii suficiente în sensul efectivităţii
dreptului de acces la justiţie, astfel încât măsura procesuală prevăzută de
art. 403 alin. 2 din Codul de procedură civilă ar fi de natură doar să genereze
tergiversarea executării obligaţiilor fiscale. In temeiul dispoziţiilor art.
126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate să
reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiţia ca acestea să nu fie
contrare Constituţiei. Imprejurarea că nu se aplică dispoziţiile referitoare la
suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţa preşedinţială,
prevăzute la art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu are
semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, câtă vreme,
anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru
a stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată, sau a
suspendat chiar, la instanţa competentă, executarea actului administrativ
fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la
justiţie. Intrucât nu au survenit elemente noi, care să determine
reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia deciziei
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, fiind aplicabile,
în acelaşi timp, şi criticilor de neconstituţionalitate aduse textului prin
raportare la celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 141 alin. (1), art. 149 alin. (5) şi art. 172 alin. (2) din
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Autoservice M Căşeiu" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 330/219/2008 al
Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de
conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma