Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1160 din 15.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5802 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 806 din 15 noiembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5802 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Moise în Dosarul nr. 2.671/325/2010 al Judecătoriei Timişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.346D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât aceasta vizează probleme de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.671/325/2010, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5802 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Moise într-o cauză având ca obiect autorizarea executării obligaţiei de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie, în cazul în care instanţa de judecată ar autoriza ducerea la îndeplinire a unei obligaţii de a face de o terţă persoană cu privire la un bun imobil, în cazul inexistenţei unui titlu executoriu opozabil tuturor proprietarilor (coproprietarilor) bunului imobil. De asemenea, arată că dreptul de proprietate este garantat de Constituţia României şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, limitările acestui drept putând fi statuate prin lege, iar în cazul nerespectării acestor limitări, proprietarul putând fi constrâns printr-o hotărâre judecătorească, pronunţată în temeiul legii.Judecătoria Timişoara opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5802 din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare: „Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.“În opinia autorului criticii de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd posibilitatea autorizării creditorului de către instanţa de executare de a îndeplini - pe cheltuiala debitorului - o obligaţie de a face, în cazul în care debitorul refuză îndeplinirea acestei obligaţii cuprinse într-un titlu executoriu. Indiferent care este obiectul obligaţiei de a face, debitorul este ţinut să îndeplinească obligaţia şi să se conformeze dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu. Însă autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că titlul executoriu obţinut de creditorul obligaţiei de a face este opozabil, în cauza sa, numai unui singur coproprietar al bunului imobil, nu şi celorlalţi.Curtea constată că ipoteza relevată de autorul excepţiei vizează o situaţie particulară şi eventuală la care s-ar circumscrie aplicarea textului criticat, însă, într-o asemenea ipoteză, competenţa de a se pronunţa aparţine instanţei de judecată şi nu Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5802 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Moise în Dosarul nr. 2.671/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1160/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1160 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1160/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu