Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.116 din 03.03.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 376 din 17 mai 2016



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ioan Sion Covaciu în Dosarul nr. 25.052/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.006D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi precizează că, la dosar, autorul excepţiei a comunicat note scrise prin care, invocând mai multe dispoziţii din Constituţie, susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate şi solicită comunicarea deciziei Curţii Constituţionale.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere că autorul excepţiei nu a indicat normele din Constituţie pretins încălcate de prevederile legale criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 27 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 25.052/271/2014, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Covaciu Sion într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, fără a indica normele sau principiile constituţionale pretins a fi încălcate, susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 nu îi permit a solicita ajutor public judiciar, întrucât veniturile sale depăşesc 600 lei, iar conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, taxa este de 100 lei, sumă de care nu se poate lipsi. Arată că veniturile sale sunt insuficiente faţă de obligaţiile de plată a taxelor şi impozitelor şi în raport cu cheltuieli privind necesităţile proprii, medicamentele, fiind bolnav incurabil.6. Judecătoria Oradea - Secţia civilă consideră că excepţiile de neconstituţionalitate invocate ar trebui respinse ca neîntemeiate, contestatorul neindicând dispoziţiile constituţionale încălcate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare.11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată prin notele scrise depuse de acesta la Dosarul nr. 1.006D/2015, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, art. 24 alin. (1) şi (2) privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (1) privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 35 alin. (1) şi (2) privind dreptul la mediu sănătos, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.12. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, astfel cum aceasta a fost formulată în scris, în cadrul litigiului dedus judecăţii, autorul excepţiei nu a indicat normele din Constituţie pretins încălcate de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.13. De asemenea, Curtea reţine că indicarea textelor sau principiilor constituţionale, pretins încălcate de prevederile legale menţionate anterior, a fost efectuată direct în faţa instanţei de contencios constituţional, prin notele scrise depuse de autorul excepţiei la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.006D/2015.14. Faţă de această împrejurare, Curtea reaminteşte, astfel cum a statuat în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 932 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012), că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei judecătoreşti, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti.15. Această consecinţă se impune, întrucât jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, un control de constituţionalitate a posteriori, din oficiu, fiind inadmisibil. Astfel, în cazul de faţă, instanţa judecătorească ar fi trebuit să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. Întrucât instanţa judecătorească nu şi-a îndeplinit rolul de filtru, revine Curţii Constituţionale competenţa de a respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate formulată.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ioan Covaciu Sion în Dosarul nr. 25.052/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Popescu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 116/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 116 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 116/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu