Decizia Nr.1158 din 15.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Niros Distribuţie“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.626/94/2010 al Judecătoriei Buftea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.146D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.626/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Niros Distribuţie“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o cerere de autorizare a pătrunderii în încăperi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că procedura instituită de art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă îngrădeşte dreptul la un proces echitabil, judecătorul fiind obligat să pronunţe o soluţie fără a analiza în concret dacă există motive pentru care intrarea în încăperi nu poate fi încuviinţată. Ca urmare, reclamantul are o poziţie privilegiată faţă de pârât, poziţie care este determinată de posibilitatea soluţionării cererii fără citarea părţilor şi de caracterul executoriu de drept al hotărârii. Dispoziţiile criticate înclină balanţa procesului în mod nejustificat, permiţând instanţei să dispună o măsură care ar putea fi exercitată abuziv, cu atât mai mult cu cât titlul nu îl constituie o hotărâre judecătorească în cadrul căreia părţile să se fi putut apăra.Judecătoria Buftea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc, instanţa de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menţionate la alin. 1. Instanţa se pronunţă de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin hotărâre irevocabilă şi executorie.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 45 privind libertatea economică. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, formulate chiar de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, iar prin Decizia nr. 767 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 25 iulie 2011, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Astfel, Curtea a observat că dispoziţiile art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă prevăd că, în vederea executării unui titlu executoriu care nu este hotărâre judecătorească, în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligaţiei de plată, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, numai după ce instanţa de executare va emite o hotărâre care să autorizeze această operaţiune. Or, Curtea a constatat că necesitatea obţinerii acestei autorizaţii din partea instanţei judecătoreşti constituie o garanţie pentru debitorul executat silit, de natură a împiedica exercitarea abuzivă a drepturilor ce decurg din titlul executoriu împotriva sa, astfel încât nu poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii constituţionale.Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie, în aceeaşi poziţie procesuală, respectiv de debitor ale cărui bunuri sunt urmărite prin măsuri de executare silită, pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Nu sunt instituite privilegii sau discriminări şi, ca atare, este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.O asemenea prevedere nu constituie nicio îngrădire a liberului acces la justiţie sau a dreptului la apărare, întrucât acesta, ca, de altfel, orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Curtea a constatat că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie, pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilităţii domiciliului sau reşedinţei, sub acest aspect textul de lege criticat fiind reflexia normei constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Niros Distribuţie“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.626/94/2010 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu