DECIZIE Nr.
1138 din 4 decembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 6, ale art.
31 alin. (1) si ale art. 33 alin. (1), (2) si (4) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 31 din 15 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art.
31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Independence
Tour" -S.R.L. din Braşov în Dosarul n r. 3.295/62/2006 al Tribunalului
Braşov - Secţia comercială - Judecătorul-sindic.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că
textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate
de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 iunie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.295/62/2006, Tribunalul Braşov - Secţia comercială -
Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art.
31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Independence Tour" - S.R.L. din Braşov cu prilejul soluţionării cererii
formulate de creditoarea Societatea Comercială „Chimofarm" - S.R.L. din
Roman pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva autorului excepţiei
de neconstituţionalitate.
In motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt
contrare dreptului la un proces echitabil, întrucât, prin instituirea unei
prezumţii de insolvenţă, creează o situaţie nefavorabilă debitorului care va
trebui să probeze inexistenţa stării de insolvenţă. De asemenea, consideră că
art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 reprezintă un temei de drept suplimentar,
nejustificat, pus la îndemâna creditorului pentru valorificarea drepturilor
sale, deşi acesta mai are la dispoziţie şi alte instrumente juridice pentru
valorificarea pretenţiilor sale, precum Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 şi
prevederile Codului civil. In sfârşit, consideră că dreptul la un proces
echitabil este încălcat şi prin decăderea debitorului din dreptul de a solicita
reorganizarea judiciară după ce a contestat starea de insolvenţă.
Tribunalul Braşov - Secţia comercială -
Judecătorul-sindic arată că instituirea prezumţiei
de insolvenţă are ca justificare necesitatea asigurării celerităţii acestei
proceduri, precum şi faptul că pentru debitor este mult mai facil să dovedească inexistenţa stării de
insolvenţă decât pentru creditor să probeze existenţa acesteia. De asemenea,
arată că definirea creditorilor care pot să solicite deschiderea procedurii
insolvenţei nu este contrară dispoziţiilor constituţionale. In ceea ce priveşte
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, arată că acesta nu face decât să reglementeze
conţinutul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, fără a încălca
dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. In sfârşit,
referindu-se la art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din aceeaşi lege,
judecătorul-sindic arată că debitorul are dreptul de a contesta deschiderea
procedurii insolvenţei, dar această contestaţie nu trebuie să aibă un scop
şicanatoriu, respectiv pentru a tergiversa soluţionarea cererii creditorului.
Interdicţia debitorului de a mai depune cerere de reorganizare este justificată
de faptul că acesta avea posibilitatea de a opta în sensul recunoaşterii stării
de insolvenţă şi de a cere reorganizarea sau de a contesta deschiderea
procedurii insolvenţei. Exprimarea opţiunii debitorului este un drept acordat
de legiuitor acestuia în condiţii de egalitate cu creditorul şi care justifică
cu evidenţă accesul la justiţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că
principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune un tratament egal
unor persoane care se găsesc în situaţii juridice identice, or, constată că în
procedura insolvenţei debitorul, pe de o parte, şi creditorii, pe de altă
parte, nu se află pe poziţii de egalitate şi, în consecinţă, dispun de mijloace
procesuale distincte pentru apărarea drepturilor şi realizarea intereselor lor.
Această procedură urmăreşte protejarea intereselor creditorilor, întrucât
situaţia imposibilităţii acoperirii creanţelor scadente este o consecinţă a
deficienţelor în conducerea societăţii, o culpă a debitorului. Instituirea
prezumţiei de insolvenţă nu îl împiedică pe debitor să beneficieze de toate
mijloacele şi garanţiile procedurale legale care condiţionează desfăşurarea
unui proces echitabil. De asemenea, interzicerea debitorului de a mai propune
un plan de reorganizare după contestarea deschiderii procedurii insolvenţei
este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea acestei
proceduri, iar contestarea neîntemeiată a insolvenţei poate fi privită ca o
intenţie de tergiversare a cauzei.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, având în vedere art.
16 din Constituţie, arată că debitorul, cu privire la care operează prezumţia
de insolvenţă, se află într-o situaţie diferită faţă de debitorii chemaţi în
judecată în procedura dreptului comun, astfel că se justifică tratamentul
juridic diferit. De asemenea, consideră că textele de lege criticate nu
contravin dreptului de acces liber la justiţie, sens în care arată că acest
drept constituţional are caracter legitim numai în măsura în care este
exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi
intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art.
1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1)
şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006.
Textul de lege criticat are următoarea redactare:
- Art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6: „In înţelesul
prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului
debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti
disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci
când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de
unul sau mai mulţi creditori; [...]
6. prin creditor
îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului
debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;"
- Art. 31 alin. (1): „(1)
Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de
prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţa poate introduce o
cerere introductivă, în care va preciza:
a)cuantumul şi temeiul creanţei;
b)existenţa unei garanţii reale, constituite de
către debitor sau instituite potrivit legii;
c)existenţa unor măsuri asigurătorii asupra
bunurilor debitorului;
d)declaraţia privind eventuala intenţie de a
participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel
puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.";
- Art. 33 alin. (1), (2) şi (4): „(1) In termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului
îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii
insolvenţei, judecătorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului.
(2) In termen de 10 zile de la primirea copiei,
debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de
insolvenţa. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţa, iar contestaţia sa
este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea
judiciară. [...]
(4) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul
este în stare de insolvenţa, îi va respinge contestaţia şi va deschide,
printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare
poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către
creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale
şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul
prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2)."
Autorul excepţiei consideră că textele de lege
criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin.
(1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 privind
dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în ceea ce priveşte art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006,
acesta instituie, într-adevăr, o prezumţie de insolvenţa pentru comerciantul
debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă.
Instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina
debitorului, este justificată însă de necesitatea asigurării celerităţii în
desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea
raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia
creditorului de a dovedi starea de insolvenţa, fapt ce ar fi imposibil în
condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele
privind disponibilităţile băneşti ale acestuia.
Cât priveşte critica art. 3 pct. 6 din Legea nr.
85/2006, Curtea observă că aceasta se întemeiază, de fapt, pe nemulţumirea
autorului excepţiei cu privire la reglementarea procedurii insolvenţei în
măsura în care creditorii au la dispoziţie şi alte mijloace procedurale pentru
satisfacerea drepturilor lor, inclusiv cele de drept comun.
In acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 126
alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a
stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi
speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită
o reprezintă şi starea de insolvenţa cauzată de culpa debitorului constând în
neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un
termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării
raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept
scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile
în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi
timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea
satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.
Acest mod de reglementare este în perfect acord cu
principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat
în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune
omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui
tratament juridic diferenţiat.
Examinând critica de neconstituţionalitate a art. 31
alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că autorul excepţiei nu a
arătat sub ce aspect acest text de lege ar contraveni textelor constituţionale
invocate. Curtea Constituţională a mai analizat însă articolul de lege criticat
în raport cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi cu dreptul
de liber acces la justiţie tot din perspectiva temeiurilor de
neconstituţionalitate invocate de un debitor în cadrul procedurii insolvenţei.
Astfel, prin Decizia nr. 312 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, a arătat că „creditorul este îndreptăţit să acţioneze pe orice
cale legală pentru valorificarea creanţelor sale, iar dacă debitorul nu este în
insolvenţa, îşi poate lichida oricând datoriile, prevenind deschiderea ori
determinând închiderea acestei proceduri, astfel încât principiul ocrotirii în
mod egal a proprietăţii private este pe deplin aplicabil atât în privinţa
proprietăţii debitorului, cât şi a creanţelor creditorilor."
In sfârşit, cu privire la
critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr.
85/2006, Curtea constată că aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea
debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a
contestat existenţa stării de insolvenţa, iar contestaţia i-a fost respinsă.
In legătură cu aceasta, Curtea reţine că garantarea
libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care
desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor
comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor.
Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată
apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce
urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor
creditorilor.
Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce
însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are
posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea
procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii
insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă
tergiversare a cauzei. In plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan
de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către
creditori. Astfel, Curtea observă că legea pune la dispoziţie mai multe căi
prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin
exercitarea accesului liber la justiţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale
art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Independence
Tour" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.295/62/2006 al Tribunalului
Braşov - Secţia comercială - Judecătorul-sindic.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea