DECIZIE Nr.
1133 din 27 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 - art. 22 din cap. III „Procedura
de urmarire si judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministeriala, art. 23 si art. 24 din aceeasi lege, precum si ale art. I si art.
II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii
nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 851 din 12 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 - 22 din cap. III „Procedura de
urmărire şi judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, ale art. 23 şi art. 24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.
Dezbaterile au avut loc şi au fost consemnate în
încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2007. Ulterior, având nevoie de
timp pentru a delibera, Curtea Constituţională a amânat pronunţarea la data de
20 noiembrie 2007 şi, respectiv, 27 noiembrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Adresa nr. 8.525 din 19 octombrie 2007, Avocatul
Poporului a sesizat Curtea Constituţională, în temeiul
art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 - art. 22 din cap. III „Procedura
de urmărire şi judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, ale art. 23 şi art. 24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi art. II din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială.
Excepţia de neconstituţionalitate se întemeiază pe
următoarele motive:
1. Potrivit art. 109 alin. (3) din Constituţie, o lege
privind responsabilitatea ministerială poate reglementa numai cazurile de
răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului.
Contrar acestei norme constituţionale, prin
dispoziţiile legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
s-au instituit reguli de procedură privind urmărirea penală şi judecarea
membrilor Guvernului.
2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2007
contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece
s-a emis fără a exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate
fi amânată.
3. Art. I din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 95/2007 prin care se modifică art. 16 alin. (4) din
Legea nr. 115/1999 vine în conflict şi cu prevederile art. 115 alin. (6) din
Constituţie, deoarece afectează regimul instituţiilor fundamentale ale
statului, şi anume autonomia Camerelor Parlamentului, atribuţiile exclusive ale
Preşedintelui României ce decurg din legitimitatea sa electorală, precum şi
atribuţiile şi statutul constituţional ale Consiliului Superior al
Magistraturii.
4. Dispoziţiile legale atacate contravin, de asemenea,
prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, privind puterea
judecătorească, deoarece comisia specială instituită prin Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 95/2007, incluzând 5 judecători, apare ca o autoritate
jurisdicţională, ceea ce duce la concluzia că membrii Guvernului sunt supuşi
altor reguli decât cele care rezultă din textul constituţional menţionat. Aceleaşi
dispoziţii contravin şi art. 125 alin. (3) din Constituţie, în sensul că
„Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior".
5. Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 95/2007 excedează prevederilor art. 134 alin. (4) din Legea
fundamentală, deoarece adaugă atribuţii noi Consiliului Superior al
Magistraturii, care depăşesc sfera rolului său constituţional de garant al
independenţei justiţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 47/1992,
sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă,
deoarece din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează
rolul şi atribuţiile Avocatului Poporului, precum şi a dispoziţiilor
constituţionale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza
Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate reiese că
Avocatul Poporului are competenţa de a declanşa controlul de
constituţionalitate prin sesizarea Curţii Constituţionale numai în ceea ce
priveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.
Guvernul consideră, de asemenea, că motivele de
neconstituţionalitate invocate de Avocatul Poporului sunt neîntemeiate, pentru
următoarele considerente:
- Legea privind responsabilitatea ministerială trebuie
să cuprindă, pe lângă dispoziţii cu caracter substanţial, şi minime dispoziţii
cu caracter procedural, deoarece în absenţa acestora din urmă s-ar ajunge fie
la imposibilitatea aplicării dispoziţiilor constituţionale referitoare la
dreptul de a cere urmărirea penală a ministrului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei, fie la subordonarea Guvernului faţă de Preşedinte. Cum
însăşi Constituţia, prin art. 109 alin. (2), prevede o procedură specială de
declanşare a urmăririi penale, este de atributul legii să detalieze şi să
prevadă mijloace de punere în aplicare a acestui text constituţional.
- Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată ca urmare a
existenţei unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu putea fi
amânată, prezentată în expunerea de motive, şi anume existenţa unor sesizări
împotriva ministrului de justiţie şi a ministrului internelor şi reformei
administrative, care urmau să fie analizate, înainte de decizia Preşedintelui
României, de către membrii comisiei propuşi chiar de aceşti miniştri, fapt de
natură să atragă incompatibilitatea lor, blocarea activităţii comisiei şi
tergiversarea luării unei decizii obiective şi întemeiate a Preşedintelui.
Urgenţa este evidentă şi pentru faptul că, urmare a Deciziei Curţii
Constituţionale nr. 665/2007 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea
art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999, cazurile în care se aplică
procedura excepţională prevăzută de această lege se vor înmulţi, cuprinzând şi
sesizările împotriva foştilor miniştri.
- Prevederile ordonanţei de
urgenţă nu contravin nici dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie,
deoarece instituirea unei comisii la nivel prezidenţial, având o anumită
componenţă, nu pune în discuţie regimul constituţional al instituţiei
prezidenţiale, nefiind de natură să aducă atingere competenţei, rolului şi
poziţiei acestei instituţii.
- Dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere
prevederilor constituţionale privind puterea judecătorească, deoarece
alcătuirea comisiei din judecători inamovibili garantează independenţa şi
asigură imparţialitatea activităţii sale, corectitudinea şi obiectivitatea
raportului ce va fi prezentat Preşedintelui României. Opinia Avocatului
Poporului potrivit căreia prin componenţă şi procedură comisia efectuează o
activitate cvasijudiciară este nefondată, deoarece comisia nu se pronunţă cu
privire la vinovăţia sau nevinovăţia ministrului asupra căruia poartă
sesizarea, nu se pronunţă pe fondul cauzei penale, ci analizează numai faptul
dacă sesizarea nu este cumva şicanatorie sau vexatorie. Compunerea comisiei din
judecători nu poate fi caracterizată ca o încălcare a principiului separaţiei
puterilor, aşa cum fără temei susţine Avocatul Poporului, în condiţiile în care
Constituţia nu prevede o restricţie în acest sens, iar, în fapt, judecătorii
sunt implicaţi şi în alte activităţi ce excedează activităţii de judecată, cum
este activitatea Biroului Electoral Central.
- Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
95/2007 nu încalcă prevederile art. 134 alin. (4) din Constituţie, deoarece
prin acestea nu se adaugă noi atribuţii Consiliului Superior al Magistraturii,
ci, dimpotrivă, posibilitatea Consiliului de a propune componenţa comisiei se
circumscrie rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului Poporului, punctul de
vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
1. Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea nu poate să reţină cauza de inadmisibilitate a
excepţiei de neconstituţionalitate invocată în punctul de vedere al Guvernului,
deoarece art. 146 din Constituţie nu condiţionează, în modul arătat de Guvern,
cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curţii
Constituţionale sesizări şi, respectiv, excepţii de neconstituţionalitate.
2. Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 - 22 din cap. III
„Procedura de urmărire şi judecare" al Legii nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 200 din 23 martie
2007, ale art. 23 şi 24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007.
3. Art. 12-24 din Legea nr. 115 din 28 iunie 1999
privind responsabilitatea ministerială reglementează procedura de urmărire
penală şi de judecare a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor.
Prin art. I din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007 s-a dispus modificarea art. 16
din legea menţionată, referitor la procedura de urmat în cazul în care
Preşedintele României îşi exercită dreptul de a cere, potrivit art. 109 alin.
(2) din Constituţie, urmărirea penală a unui membru al Guvernului, iar prin
art. II al aceleiaşi ordonanţe s-a reglementat procedura numirii de către Preşedintele României, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, a comisiei speciale
instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni
în exerciţiul funcţiei de către un membru al Guvernului. Prin art. II al
ordonanţei de urgenţă s-a dispus, de asemenea, încetarea activităţii comisiei
speciale constituite potrivit prevederilor anterioare şi s-a reglementat
situaţia sesizărilor aflate în curs de soluţionare, în sensul preluării
acestora de către comisia constituită potrivit prevederilor ordonanţei.
4. Curtea Constituţională nu îşi însuşeşte motivul de
neconstituţionalitate formulat de Avocatul Poporului, în sensul că procedura de
urmărire penală şi de judecare a faptelor penale comise în exerciţiul funcţiei
de către un membru al Guvernului nu poate fi reglementată prin legea
responsabilităţii ministeriale, deoarece nici art. 109 alin. (3) din
Constituţie, invocat în acest sens, şi nici un alt text din Legea fundamentală
nu prevede o asemenea interdicţie. Singura condiţie restrictivă, izvorâtă din
principiul supremaţiei Constituţiei, este aceea ca regulile de procedură instituite
prin lege sau prin ordonanţă a Guvernului, supusă aprobării Parlamentului, să
nu contravină normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie sau
prevăzute în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Curtea nu reţine nici critica privind absenţa unei
situaţii extraordinare care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, să
justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, dat fiind că, în preambulul
ordonanţei, Guvernul a invocat ca motiv de urgenţă posibilitatea blocării activităţii
comisiei şi, implicit, a procedurii de urmărire penală a membrilor Guvernului
pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei. In principiu, un astfel de
motiv de urgenţă nu poate fi înlăturat. Curtea Constituţională urmează să
examineze însă dacă, prin dispoziţiile pe care le cuprinde, Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 95/2007 nu contravine normelor şi principiilor
consacrate în Legea fundamentală.
De asemenea, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă
excepţia de neconstituţionalitate privind art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea
nr. 115/1999, întrucât prevederile cuprinse în aceste texte de lege au fost
declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 5
iulie 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 547 din 10 august 2007), iar potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale „nu pot face obiectul excepţiei prevederile
constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii
Constituţionale".
5. Curtea Constituţională urmează să admită excepţia de
neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului, în sensul şi pentru
motivele ce se vor arăta în continuare.
6. In conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2)
teza întâi din Constituţia României, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi
Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor".
Curtea constată că textul constituţional citat instituie
necondiţionat dreptul Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României
de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor.
In consecinţă, atât cele două Camere ale Parlamentului,
cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili, fără altă reglementare
exterioară, aplicând direct Constituţia, modul de exercitare a acestui drept.
Autorităţilor prevăzute la art. 109 alin (2) nu li se
poate impune, fără să se încalce principiul separaţiei puterilor în stat,
prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, obligaţia de a efectua cercetări
proprii sau de a încredinţa unor structuri extrajudiciare verificarea faptelor
penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului
sau de cetăţeni. Asemenea cercetări au caracterul de acte de urmărire penală
sau de acte premergătoare urmăririi penale şi sunt cu totul străine statutului juridic constituţional, rolului şi
funcţiilor autorităţilor publice menţionate.
Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului
sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaţilor,
Senatul şi Preşedintele României îşi asumă răspunderea politică pentru
temeinicia deciziei lor.
Examinând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 115/1999
privind responsabilitatea ministerială, în raport cu prevederile art. 109 alin.
(2) din Constituţie, Curtea Constituţională constată că textul de lege analizat
restrânge, prin condiţiile pe care le impune, dreptul Preşedintelui României de
a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor.
Astfel, din analiza alin. (1) al textului de lege
rezultă că Preşedintele României nu îşi poate exercita dreptul prevăzut de art.
109 alin. (2) din Constituţie decât „la propunerea comisiei speciale
instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni
în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului" şi după ce „adresează
ministrului justiţiei o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii".
Alineatul (2) al aceluiaşi articol din lege impune şi
exigenţa ca, pentru a-şi exercita dreptul constituţional menţionat,
Preşedintele României să fie sesizat de către primul-ministru, de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de
procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
In sfârşit, potrivit alin. (3) al textului de lege,
cetăţenii care au cunoştinţă „despre săvârşirea unei fapte penale de către
membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor" nu se pot adresa direct
Preşedintelui României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală a miniştrilor
în cauză, ci „primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorului şef al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie"pentru a solicita sesizarea Preşedintelui
României.
Toate aceste condiţii sunt de natură să restrângă
până la anihilare dreptul constituţional menţionat al Preşedintelui României,
exercitarea acestuia fiind dependentă de acţiunea şi de decizia celorlalte
autorităţi prevăzute în textul legii.
7. Pentru aceleaşi considerent, Curtea Constituţională
urmează să constate neconstituţionalitatea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007,
care modifică art. 16 din Legea nr. 115/1999 într-un sens şi mai restrictiv.
Astfel, Curtea constată că textul modificat prin
ordonanţa de urgenţă înlătură posibilitatea ca Preşedintele României sa fie
sesizat şi de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, deosebit
de condiţiile cuprinse în textul anterior, instituie şi condiţia ca „dacă sesizarea este
făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, acesta îl va informa concomitent şi pe primul-ministru".
In plus, se reorganizează comisia specială, care va fi
compusă din 5 judecători propuşi de Secţia pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii, şi se instituie pentru activitatea acesteia o
procedură de natură jurisdicţională, cu şedinţe publice în care se administrează
probe şi poate fi audiat ministrul în cauză, asistat sau reprezentat de un
avocat, precum şi cu obligaţia membrilor comisiei de a-şi motiva opinia,
majoritară sau separată, exprimată în raport.
Raportul comisiei speciale se întocmeşte „după analiza sesizării, a probelor administrate, a
declaraţiilor membrului Guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală şi
a înscrisurilor depuse de acesta", iar concluziile raportului, precum
şi cererea Preşedintelui României „se comunică imediat (...) mijloacelor de
informare în masă".
Toate acestea sunt condiţii fără îndeplinirea cărora
Preşedintele României nu îşi poate exercita dreptul necondiţionat, prevăzut de
art. 109 alin. (2) din Constituţie, de a cere urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Curtea constată că, prin această restrângere a unui
drept constituţional al Preşedintelui României, ordonanţa de urgenţă examinată
contravine şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, în conformitate cu care „ordonanţele
de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".
8. Referitor la dispoziţiile art. II al ordonanţei de
urgenţă, Curtea constată că acestea sunt contrare principiilor imparţialităţii
justiţiei şi independenţei judecătorilor, prevăzute de art. 124 alin. (2) şi
(3) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea
fundamentală.
In acest sens, Curtea reţine că numirea celor 5
judecători în comisia specială care, aşa cum s-a arătat mai sus, are rolul de a
întocmi -în urma verificărilor efectuate printr-o procedură de natură
jurisdicţională - raportul către Preşedintele României, încalcă principiile
constituţionale prevăzute de art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin
convingerea indusă opiniei publice şi organelor judiciare care ar urma să
judece faptele penale imputate unui ministru că acesta este vinovat.
Totodată, dispoziţiile analizate din ordonanţa de
urgenţă contravin şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie prin
reglementarea de atribuţii şi proceduri privind Consiliul Superior al
Magistraturii, care, asemenea celorlalte instituţii ale autorităţilor
judecătoreşti, face parte din categoria instituţiilor fundamentale ale
statului.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată
direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din
Constituţie, şi constată că art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2007
pentru modificarea Legii nr. 115/1999 sunt neconstituţionale.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21,
22, art. 23 alin. (1) şi ale art. 24 din Legea nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru