DECIZIE   Nr. 1126 din 10 septembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 378 alin. 1 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 664 din 6 octombrie 2009

Ioan Vida                           - preşedinte

Nicolae Cochinescu           -judecător

Aspazia Cojocaru              -judecător

Acsinte Gaspar                  -judecător

Puskas Valentin Zoltan      -judecător

Tudorel Toader                  -judecător

Augustin Zegrean              -judecător

Antonia Constantin            - procuror

Doina Suliman                   - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tunde Kovacs în Dosarul nr. 1.471/310/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 25 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.471/310/2008, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Tunde Kovacs cu ocazia soluţionării apelurilor declarate împotriva Sentinţei penale nr. 188 din 8 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Sinaia.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţie, art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 14 paragrafele 2 şi 3 şi art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Astfel, arată că, deoarece textul de lege criticat „permite magistraţilor să îl reaudieze pe inculpatul achitat, tocmai pentru a găsi probe noi de condamnare, [...] creează o discriminare de tratament procesual penal între inculpatul achitat şi cel condamnat," care „este mai evidentă decât cea dintre învinuit şi inculpat." In acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 14 iulie 1998.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, „Cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă art. 23 alin. (1) din Constituţie, art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 14 paragrafele 2 şi 3 şi art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală s-a pronunţat prin Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, şi Decizia nr. 1.035 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 5 noiembrie 2008, statuând că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că textul de lege criticat „instituie obligativitatea pentru instanţa învestită cu judecarea apelului de a audia inculpatul prezent în două situaţii, şi anume atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când inculpatul a fost achitat de instanţa de fond. Prin urmare, textul nu instituie, cum greşit susţine autorul excepţiei, imposibilitatea ascultării inculpatului, deoarece, potrivit art. 378 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci şi a oricăror probe noi administrate în faţa sa, printre acestea regăsindu-se şi declaraţia inculpatului. Dimpotrivă, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele două situaţii juridice circumscrise de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalităţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte. In plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil."

Intrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

In fine, Curtea observă că Decizia nr. 112 din 14 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 4 august 1998, nu are nicio relevanţă pentru soluţionarea acestei excepţii de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tunde Kovacs în Dosarul nr. 1.471/310/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman