DECIZIE   Nr. 1123 din 16 octombrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 si ale art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 789 din 25 noiembrie 2008

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Puskâs Valentin Zoltan               -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Antonia Constantin                     - procuror

Claudia Margareta Krupenschi   - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi ale art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Sandor Krisztina în Dosarul nr. 3.219/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 9 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.219/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 2 şi ale art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

Excepţia a fost ridicată de Sandor Krisztina într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, care prevăd condiţia declarării prealabile şi a înregistrării oricărui tip de adunare publică - chiar şi spontană - pentru exercitarea libertăţii de întrunire şi de exprimare, în caz contrar fapta constituind contravenţie, sancţionată în temeiul art. 26 lit. a) din aceeaşi lege, contravin art. 10 şi art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare şi, respectiv, la libertatea de întrunire şi de asociere. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Cauza Butka şi alţii împotriva Ungariei, 2007, prilej cu care instanţa europeana a reţinut că o asemenea restrângere este nejustificată sub aspectul protecţiei securităţii naţionale, siguranţei publice, apărării ordinii şi al prevenirii infracţiunilor sau al protecţiei drepturilor şi libertăţilor altora, deoarece o întrunire spontană şi paşnică, pe lângă faptul că este imposibil (fizic) de a fi înregistrată şi declarată, nu este în măsură să aducă vreo atingere valorilor ocrotite prin art. 11 paragraful 2 din Convenţie.

Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că textele de lege, prin care este prevăzută autorizarea prealabilă a unei manifestaţii publice, nu conţin în sine o nesocotire a libertăţii de întrunire prevăzute de art. 11 din Convenţie. Insă, în măsura în care, fără niciun fel de nuanţare în funcţie de caracterul întrunirii, aceste prevederi impun, sub o sancţiune contravenţională, o condiţie suplimentară faţă de cele prevăzute de art. 39 din Constituţie, care garantează libertatea întrunirilor publice dacă se desfăşoară în mod paşnic şi fără niciun fel de arme, „acest text poate conţine o prevedere cu caracter neconstituţional".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi ale art. 26 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. 2 şi ale art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul conţinut:

- Art. 1 alin. 2: „Adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.";

- Art. 26 lit. a): „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:

a) organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; (...)."

Autorul excepţiei consideră că textele de lege menţionate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1), referitoare la interpretare şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, şi ale art. 39, care reglementează libertatea întrunirilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 10 - Libertatea de exprimare şi ale art. 11 - Libertatea de întrunire şi de asociere din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională retine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerile potrivit cărora textele de lege criticate condiţionează desfăşurarea adunărilor publice de declararea prealabilă a acestora, chiar şi a celor spontane, ceea ce este de natură să aducă atingere dreptului la liberă exprimare şi libertăţii de asociere şi de întrunire.

Faţă de aceste susţineri, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra conformităţii textelor de lege criticate cu exigenţele normelor fundamentale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, şi Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a arătat, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementate de Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform „Ărzte fur das Leben" contra Austriei, 1985, şi Rassemblement jurassien contra Elveţiei, 1979, unde instanţa europeană a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată.

Intrucât, faţă de criticile de neconstituţionalitate examinate de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării deciziilor mai sus amintite, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţa, soluţia şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi păstrează valabilitatea si în dosarul de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi ale art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Sandor Krisztina în Dosarul nr. 3.219/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia Margareta Krupenschi