DECIZIE   Nr. 112 din 14 iulie 1998

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 286 din  4 august 1998

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Gabriela Dragomirescu  - magistrat-asistent

    Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 si 149 din Codul de procedura penala, invocata de Chiata Marian in Dosarul nr. 136/1998 al Curtii Militare de Apel.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 9 iulie 1998, in prezenta partilor si a reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 14 iulie 1998.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 19 mai 1998, pronuntata in Dosarul nr. 136/1998, Curtea Militara de Apel a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de procedura penala, invocata de Chiata Marian.
    In motivarea exceptiei se sustine ca textele legale atacate sunt neconstitutionale, fiind contrare prevederilor art. 23 din Constitutie, intrucat procurorul poate lua masura arestarii preventive a unei persoane cu incalcarea dispozitiei constitutionale mentionate, deoarece, potrivit art. 146 din Codul de procedura penala, nu are obligatia de a-l asculta pe cel impotriva caruia ia masura arestarii preventive si, pe cale de consecinta, de a-i aduce la cunostinta invinuirea in prezenta unui aparator. De asemenea, se sustine ca din analiza art. 23 din Constitutie rezulta ca dreptul conferit magistratului de a lua masura arestarii preventive in cursul urmaririi penale se poate exercita o singura data, durata preventiei fiind unica si neputand depasi 30 de zile. Rezulta ca magistratul-procuror poate emite o singura ordonanta de arestare, a carei durata poate fi de la o zi la 30 de zile, iar nu mai multe ordonante cuprinzand durate de arestare fractionate, totalizand 30 de zile, deoarece, in aceasta situatie, procurorul si-ar prelungi propriile masuri procesuale, ceea ce Constitutia nu permite. In speta, se sustine in continuare, a fost emisa o ordonanta de arestare preventiva, in calitate de invinuit, potrivit art. 146 din Codul de procedura penala, si apoi o alta ordonanta de 25 de zile, in conditiile art. 149 din Codul de procedura penala, procurorul prelungind astfel propria masura.
    Exprimandu-si opinia asupra exceptiei, in conformitate cu art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata, instanta arata ca aceasta este neintemeiata, deoarece obligativitatea audierii faptuitorului inainte de luarea masurii arestarii preventive exista, potrivit art. 150 din Codul de procedura penala, numai in cazul arestarii preventive a inculpatului, deci numai dupa punerea in miscare a actiunii penale. Potrivit art. 146 alin. 1 din Codul de procedura penala, durata arestarii invinuitului nu poate depasi 5 zile, iar, in conformitate cu dispozitiile art. 149 alin. 1 din acelasi cod, durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul in care aceasta este prelungita in conditiile legii. De asemenea, se sustine ca in cauza procurorul nu si-a prelungit nelegal propria masura privativa de libertate dispusa in cauza, ci a emis doua ordonante, diferite dupa calitatea persoanei, pentru arestarea mai intai a invinuitului si apoi a inculpatului, fara ca durata cumulata a acestora sa depaseasca 30 de zile, masura fiind in concordanta cu art. 23 din Constitutie.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca art. 146 din Codul de procedura penala nu incalca dispozitiile art. 23 din Constitutie, deoarece acest text constitutional nu prevede obligatia pentru organul judiciar care ia masura arestarii preventive a invinuitului sau a inculpatului de a dispune arestarea numai dupa ce a ascultat persoana fata de care se ia aceasta masura. Critica de neconstitutionalitate a art. 146 din Codul de procedura penala, intemeiata pe inexistenta unei asemenea obligatii, nu poate fi admisa, deoarece aceasta priveste o omisiune legislativa si, potrivit practicii jurisdictionale a Curtii, controlul de constitutionalitate nu poate privi omisiuni. Art. 146 din Codul de procedura penala nu incalca nici prevederile art. 5 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat nici acest act normativ nu prevede obligatia pentru organele judiciare sa asculte pe invinuit sau pe inculpat inainte de a lua masura arestarii preventive. Se mai arata ca arestarea invinuitului si arestarea inculpatului sunt masuri procesuale distincte, care primesc, in mod firesc, reglementari diferite in raport cu calitatea procesuala pe care o are persoana arestata in cursul urmaririi penale. A interpreta ordonanta de arestare a inculpatului ca fiind o ordonanta de prelungire a arestarii invinuitului inseamna a adauga la lege, atata vreme cat in art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala se foloseste termenul de "prelungire" numai cu privire la prelungirea de catre instanta a arestarii inculpatului, dispusa in faza de urmarire penala.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate invocata.
    Potrivit art. 146 din Codul de procedura penala, procurorul, daca considera ca in interesul urmaririi penale este necesara privarea de libertate a invinuitului si sunt intrunite conditiile prevazute la art. 143 intr-unul dintre cazurile enumerate la art. 148 din acelasi cod, dispune prin ordonanta motivata arestarea invinuitului, cu obligatia precizarii temeiurilor care justifica luarea masurii si fixand durata arestarii, care nu poate depasi 5 zile.
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca acest text legal incalca dispozitiile art. 23 din Constitutie, deoarece procurorul poate lua masura arestarii preventive a unei persoane fara a o asculta si fara a-i aduce la cunostinta invinuirea in prezenta unui aparator.
    Institutia privarii de libertate a unei persoane reprezinta un act de o extrema gravitate pentru orice cetatean. Ea nu se poate realiza decat in conditii strict reglementate de lege, pentru a se preveni orice abuzuri ce ar conduce la arbitrar si discretionar, afectand direct valorile umane ce constituie esenta personalitatii fiecarui individ.
    Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este un stat de drept in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor si libera dezvoltare a personalitatii umane reprezinta valori supreme ce sunt garantate, gasindu-si consacrarea in dispozitiile legii fundamentale a tarii.
    De aceea art. 23 din Constitutie stabileste, ca un principiu de baza al ocrotirii acestor valori, ca libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile, textul constitutional reglementand pana la detaliu conditiile in care se poate efectua arestarea si garantiile constitutionale necesare asigurarii unui cadru adecvat protejarii cetateanului impotriva unei astfel de masuri. In acelasi sens sunt si prevederile art. 24 din Constitutie, potrivit carora, in virtutea garantarii dreptului la aparare pe tot parcursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
    La randul lor, dispozitiile cuprinse in legea speciala, aplicabile in materie - Codul de procedura penala -, sunt chemate sa dea expresie acestor garantii de ordin constitutional, prin instituirea unor masuri care sa ofere mijloacele necesare concretizarii acestor garantii.
    Astfel, Codul de procedura penala, sub titlul "Masurile preventive si alte masuri procesuale" (titlul IV - Partea generala), reglementeaza, la cap. I, un ansamblu de garantii procesuale distincte pentru a proteja libertatea individuala, intre care: aducerea la cunostinta persoanei arestate a motivelor arestarii si a celor privind invinuirea, in prezenta unui avocat, precum si ascultarea inculpatului. In sectiunea I "Dispozitii generale" din acest capitol, prin art. 137^1 alin. 1 se instituie anumite obligatii pentru organul de urmarire penala sau instanta de judecata, care sunt in concordanta cu prevederile art. 23 alin. (5) din Constitutie, stabilind ca persoanei retinute sau arestate i se aduc de indata la cunostinta motivele retinerii sau ale arestarii. Invinuirea se aduce la cunostinta celui arestat, in cel mai scurt termen, in prezenta unui avocat.
    Aceasta inseamna ca astfel de obligatii privesc, deopotriva, atat arestarea invinuitului, cat si a inculpatului, de vreme ce, ca dispozitie generala, art. 137^1 din Codul de procedura penala nu face nici o diferentiere intre cele doua forme de arestare. Se constata insa ca la art. 150 din cadrul sectiunii a IV-a din acelasi cod apare o necorelare intre garantiile procesuale instituite pentru inculpat in raport cu cele reglementate pentru invinuit. Intr-adevar, daca pentru inculpat art. 150 obliga ca masura arestarii sa fie luata numai dupa ascultarea acestuia de catre procuror, o asemenea obligatie lipseste in cazul luarii masurii arestarii pentru invinuit.
    Or, deosebirile de natura juridica dintre cele doua masuri procesuale nu justifica nici o diferentiere de tratament intre invinuit si inculpat sub aspectul garantiilor privind libertatea persoanei, dreptul la aparare si al garantiilor procesuale prevazute de lege si consacrate in Constitutie, cat priveste obligatia ascultarii invinuitului de catre procuror, potrivit celor de mai sus. De aceea dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala si masura arestarii preventive a invinuitului, pe care o reglementeaza, sunt constitutionale numai in masura in care prin acestea se asigura respectarea neconditionata a garantiilor constitutionale privind libertatea si drepturile fundamentale ale persoanei, in acelasi mod atat pentru inculpat, cat si pentru invinuit.
    Totodata autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile legale care reglementeaza luarea masurii arestarii preventive sunt neconstitutionale in raport cu art. 23 alin. (4) din Constitutie, deoarece acestea permit procurorului ca, dupa ce a dispus arestarea invinuitului, sa dispuna apoi arestarea aceleiasi persoane in calitate de inculpat, prelungind astfel propria masura de arestare, desi, potrivit textului constitutional mentionat, prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
    Critica de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Arestarea inculpatului, atunci cand intervine dupa arestarea invinuitului, luata tot de procuror, nu poate fi privita ca o prelungire a acesteia, deoarece cele doua masuri sunt diferite ca natura juridica. Masura arestarii preventive a invinuitului, luata de procuror in conditiile prevazute la art. 146 din Codul de procedura penala, are un caracter exceptional si este necesara numai atunci cand termenul de 24 de ore, cat poate dura, potrivit Constitutiei - art. 23 alin. (3) - si legii - art. 144 alin. 1 din Codul de procedura penala -, masura retinerii, se dovedeste insuficient pentru verificarea temeiurilor legale necesare punerii in miscare a actiunii penale impotriva invinuitului si, eventual, pentru a se lua impotriva lui masura arestarii preventive sau, dimpotriva, pentru a se dispune scoaterea de sub urmarire penala sau, eventual, incetarea urmaririi. Masura arestarii invinuitului nu poate depasi 5 zile si se justifica numai daca este necesara in interesul urmaririi penale, in conditiile art. 143 si in vreunul dintre cazurile prevazute la art. 148 din Codul de procedura penala. Luarea ei se dispune de procuror prin ordonanta motivata si este urmata de emiterea mandatului de arestare a invinuitului si nu poate fi prelungita.
    Daca la expirarea duratei arestarii invinuitului se confirma temeiurile pentru punerea in miscare a actiunii penale impotriva acestuia si se mentine necesitatea privarii sale de libertate, in conditiile legii, procurorul dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale si luarea, de data aceasta, a masurii arestarii preventive a inculpatului, urmata de emiterea mandatului de arestare a acestuia. Masura este, in conceptia legiuitorului, consecinta inlocuirii pozitiei procesuale de invinuit a faptuitorului, adica de persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa - art. 229 din Codul de procedura penala -, cu aceea de inculpat, adica de persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala. In ceea ce priveste durata arestarii inculpatului, consecutiva masurii arestarii invinuitului, ea trebuie sa includa, in mod firesc, durata acesteia din urma, ca masura exceptionala, specifica urmaririi penale in reglementarea legala in vigoare, neputand depasi insa, impreuna cu aceasta, durata de 30 de zile, prevazuta la art. 23 alin. (4) din Constitutie, avand in vedere si faptul ca, desi diferite, cele doua masuri preventive au drept consecinta privarea de libertate a aceleiasi persoane, indiferent de calitatea procesuala a acesteia, deci fara sa distinga, asa cum face Codul de procedura penala, intre arestarea invinuitului si arestarea inculpatului.
    Potrivit prevederilor art. 149 din Codul de procedura penala: "Durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, cand arestarea a fost dispusa dupa ascultarea inculpatului, iar in cazul cand arestarea a fost dispusa in lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.
    Cand o cauza este trecuta pentru continuarea urmaririi penale de la un organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil. Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozitiilor alineatului precedent.
    Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei."
    Critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala este neintemeiata, deoarece textul prevede in mod expres ca durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, fiind deci conform cu art. 23 alin. (4) din Constitutie. Cat priveste dispozitiile art. 149 alin. 2 din acelasi cod, se constata ca acestea nu au legatura cu cauza si, in consecinta, si aceasta critica este neintemeiata.
    Referitor la prevederile alin. 3 al aceluiasi articol, se constata ca, prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, Curtea a statuat ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii, dispusa de instanta in cursul judecatii, poate depasi 30 de zile fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 din Constitutie. Totodata, prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea a constatat ca, in legatura cu arestarea inculpatului in cursul judecatii, prevazuta la art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, se va face aplicarea directa a dispozitiilor art. 23 alin. (4) din Constitutie. Astfel fiind, potrivit dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. din Codul de procedura penala este inadmisibila, urmand a fi respinsa.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate invocata de Chiata Marian in Dosarul nr. 136/1998 al Curtii Militare de Apel si constata ca dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care asigura invinuitului aceleasi drepturi procesuale ca si inculpatului, in temeiul garantiilor constitutionale privind libertatea individuala si siguranta persoanei, prevazute la art. 23 si 24 din Constitutie.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala.
    3. Respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 14 iulie 1998.

               PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                   prof. univ. dr. IOAN MURARU

                                   Magistrat asistent,
                                   Gabriela Dragomirescu