DECIZIE Nr.
1118 din 10 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art.
18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27,
art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si a ordonantei în
ansamblul sau
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 664 din 6 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art! 17, art.
18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27,
art. 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi a ordonanţei în
ansamblul său, excepţie ridicată de Silvia-Monica Fusea în Dosarul nr.
12.941/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 - Secţia civilă şi de Cornel
Marius Tănase în Dosarul nr. 12.949/197/2008 al Judecătoriei Braşov - Secţia
civilă.
La apelul nominal răspunde avocatul Marius Epure, pentru
autorul excepţiei Cornel Marius Tănase. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor
de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.312D/2009 şi nr. 1.512D/2009,
pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Avocatul autorului excepţiei nu se opune conexării
cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea
nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.512D/2009 la Dosarul nr. 1.312D/2009,
care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea
criticii de neconstituţionalitate pentru motivele invocate în faţa instanţei de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 6 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 12.941/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1),
art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin.
(1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, precum şi a ordonanţei în ansamblul său.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Silvia-Monica Fusea într-o cauză civilă având ca obiect o plângere
contravenţională.
Prin Incheierea din 1 aprilie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 12.949/197/2008, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Cornel Marius Tănase într-o cauză civilă având ca obiect o plângere
contravenţională.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 este neconstituţională în întregul său. In acest sens, precizează că
materia contravenţională aparţine domeniului contenciosului administrativ,
care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, este rezervat
exclusiv legilor organice, neputând fi legiferat prin ordonanţă simplă. De
asemenea, arată că „legea contravenţională criticată poate da naştere la
abuzuri săvârşite de către agenţii organelor administrative", ceea ce
contravine art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Totodată, ordonanţa criticată
anihilează prezumţia de nevinovăţie şi răstoarnă sarcina probei, întrucât
instituie obligaţia presupusului contravenient de a-şi proba nevinovăţia,
astfel că sunt înfrânte prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie şi
prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale. Se face referire la Hotărârea Anghel
contra România.
Instanţele de judecată consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, în ansamblul său, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi
completările ulterioare, precum si prevederile art. 16 alin. (1) si (7), art.
17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3),
art. 27, 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (7): „(1) Procesul-verbal de
constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde
este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte
agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul
numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea
faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost
săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea
gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea
actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare
producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48
de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta
prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi
organul la care se depune plângerea. [...]
(7) In momentul încheierii procesului-verbal agentul
constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a
face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile
sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub
sancţiunea nulităţii procesului-verbal.";
- Art. 17: „Lipsa menţiunilor privind numele,
prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele
contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a
sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a
semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea
se constată şi din oficiu.";
-Art. 18: „Contravenientul este obligat să prezinte
agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza
cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). In caz de refuz,
pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri
şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";
- Art. 19. alin. (1): „Procesul-verbal se semnează
pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. In cazul în care
contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul
constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie
confirmate de cel puţin un martor, în acest caz procesul-verbal va cuprinde şi
datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura
acestuia.";
- Art. 25 alin. (1) şi (3): „(1) Procesul-verbal se
va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă
este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. [...]
(3) In situaţia în care contravenientul a fost
sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, odată cu
procesul-verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. In
înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea
achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei
în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare,
în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";
- Art. 26 alin. (3): „In cazul în care
contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze
procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se
face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data
încheierii.";
- Art. 27: „Comunicarea procesului-verbal şi a
înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare
la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se
consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.";
- Art. 28: „(1) Contravenientul poate achita, pe loc
sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal. In actul normativ de stabilire a
contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres.
Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei
următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau
când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de
lucru următoare.
(2)Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi
achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C.
- S.A sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite
bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C.
- S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori
ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor
locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de
cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul
săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei
de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient
agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face
parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).
(3)In cazul în care contravenientul a achitat jumătate
din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice
urmărire încetează.";
- Art. 33 alin. (1): „Judecătoria va fixa termen de
judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului
sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat
sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi
a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a
cauzei."
- Art. 34 alin. (1): „Instanţa competentă să
soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în
termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă
aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal,
şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra
măsurii confiscării."
In opinia autorilor excepţiei, aceste texte de lege,
precum şi ordonanţa în ansamblul său contravin prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 21 alin. (1)-(3) care
consacră accesul liber la justiţie, ale art. 73 alin. (3) lit. k) potrivit
cărora prin lege organică se reglementează în domeniul contenciosului administrativ,
ale art. 115 alin. (1) care stabilesc că ordonanţele nu pot fi emise în
domeniul legilor organice, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 2 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor există şi prevederi specifice materiei
contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor
dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice,
deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează
expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care
nu figurează dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor.
In sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie,
prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin
intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale
autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale,
prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului
pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. In
schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl
constituie sancţionarea unor comportamente care aduc atingere acelor valori
sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin
mijloace extrapenale. Aşa cum arată şi autorul excepţiei în critica de
neconstituţionalitate extrinsecă a ordonanţei, Curtea Constituţională a
statuat, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că „contravenţiile au fost
scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim
administrativ". Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu
echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004. Aceasta este o lege care, aşa cum s-a precizat mai
sus, are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice
prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un
act normativ.
In ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea
prezumţiei de nevinovăţie şi răsturnarea sarcinii probei care ar nesocoti
prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea s-a mai pronunţat în repetate
rânduri. De exemplu, prin Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Decizia
nr. 380 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2003, sau Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 10 august
2004, instanţa de control constituţional a reţinut că prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 2/2001 „sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura
de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar
fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă, exercitarea
dreptului la apărare".
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să
justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi
considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1),
art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin.
(1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, precum şi a ordonanţei în ansamblul său, excepţie
ridicată de Silvia-Monica Fusea în Dosarul nr. 12.941/301/2008 al Judecătoriei
Sectorului 3 - Secţia civilă şi de Cornel Marius Tănase în Dosarul nr.
12.949/197/2008 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman