DECIZIE Nr.
1117 din 10 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 661 din 5 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Marius Cozma în Dosarul nr. 5.668/296/2008 al Tribunalului Satu
Mare - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
1.317D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate,
invocată de Alexandru Iorgulescu în Dosarul nr. 12.084/299/ CV/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 924D/2009 şi nr.
1.317D/2009, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind
întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 1.317D/2009 la Dosarul nr. 924D/2009, care a
fost primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 30 ianuarie 2009 şi, respectiv, 16
martie 2009, pronunţate în dosarele nr. 5.668/296/2008 si, respectiv, nr.
12.084/299/CV/2008, Tribunalul Satu Mare - Secţia comercială şi contencios
administrativ şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ
şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Marius Cozma şi, respectiv, Alexandru Iorgulescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în dosarele conexate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile
legale criticate contravin prevederilor art. 52 alin. (1) şi (2) şi ale art.
126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, deoarece „instituie o excepţie
nepermisă de Legea fundamentală în ceea ce priveşte controlul judecătoresc al
actelor administrative". Aceasta întrucât materia contravenţională
aparţine domeniului contenciosului administrativ, care este rezervat exclusiv
legilor organice. Se mai arată că, potrivit Legii nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ, competenţa de soluţionare a litigiilor revine
instanţei de la sediul/domiciliul persoanei vătămate/petentului. Raţionamentul
pe care s-a bazat legiuitorul în stabilirea acestor competenţe a fost tocmai
dreptul la un proces echitabil, drept care include inclusiv accesul mai facil
la instanţă, în vederea susţinerii acţiunii şi a administrării probatoriului.
Pentru aceleaşi raţiuni, competenţa în privinţa soluţionării plângerilor
contravenţionale ar trebui să aparţină instanţei de la sediul/domiciliul
petentului. Stabilind competenţa materială a judecătoriei în a cărei rază
teritorială a fost săvârşită contravenţia, dispoziţiile art. 32 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă principiul egalităţii şi liberul acces
la justiţie, deoarece supun petentul la cheltuieli ocazionate de deplasarea în
altă localitate, favorizând agentul constatator. In plus, se încalcă şi
prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, potrivit cărora „instanţele
judecătoreşti au îndatorirea de a aplica direct în cauzele soluţionate
prevederile art. 6 şi art. 46 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 3 şi 8 din Statutul
Consiliului Europei".
Tribunalul Satu Mare - Secţia comercială şi
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu încalcă
accesul liber la justiţie, iar procedura contenciosului administrativ nu se
confundă cu procedura soluţionării plângerilor contravenţionale, care este
reglementată prin lege specială.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal consideră că prevederile
art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu intră în contradicţie
cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa
Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, având următorul cuprins: „Plângerea
împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei
circumscripţie a fost săvârşită contravenţia."
Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă
prevederile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul
intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele
internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la
justiţie, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum
şi pe cele ale art. 126 alin. (6) teza întâi referitoare la controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. Se mai invocă
şi prevederile art. 6 şi art. 46 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil şi, respectiv, forţa obligatorie şi executarea hotărârilor, precum şi
art. 3 şi 8 din Statutul Consiliului Europei privind componenţa şi obligaţiile
membrilor Consiliului Europei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate în raport cu prevederile Legii fundamentale invocate în
prezenta cauză.
Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.128 din 27
noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872
din 20 decembrie 2007, şi prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea
Constituţională a reţinut că „regimul juridic al contravenţiilor şi, pe cale de
consecinţă, procedura judiciară de soluţionare a plângerii contravenţionale nu
intră în domeniul de reglementare al legii organice aşa cum este acesta
prevăzut de art. 73 din Legea fundamentală". De asemenea, Curtea a statuat
că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 „reprezintă o aplicare
a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei
atribuite de art. 126 alin. (2) din Constituţie legiuitorului, care poate
institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte
stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de
judecată". Tot astfel, prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie
2007, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, a
constatat că „textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un
proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci
instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume
instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de
reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu
prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, privind competenţa
şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată
legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative
ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil
exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale".
In plus, reglementarea competenţei teritoriale a
instanţelor judecătoreşti în materie contravenţională este menită să dea
expresie garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin asigurarea
administrării cu celeritate a probelor în cauzele având ca obiect plângerile
împotriva proceselor-verbale de contravenţie.
Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate
sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de
natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi 8 din
Statutul Consiliului Europei, invocate ca temei al criticilor de
neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, in temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Marius Cozma în
Dosarul nr. 5.668/296/2008 al Tribunalului Satu Mare - Secţia comercială şi
contencios administrativ şi de Alexandru Iorgulescu în Dosarul nr. 12.084/299/CV/2008
al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta