DECIZIE Nr.
1110 din 16 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 772 din 18 noiembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie invocată de Societatea
Comercială „Apollo" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.130/86/2007 al Tribunalului
Satu Mare - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă
dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.130/86/2007, Tribunalul Satu Mare - Secţia comercială şi
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie invocată de Societatea
Comercială „Apollo" -S.R.L.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală nu este clar. Astfel, nu există o definiţie a
termenului „nesemnificativ" şi nici criterii suficiente pentru a determina
la ce se referă sintagma „să se modifice nesemnificativ". Se mai arată că
reglementarea criticată este neclară şi în raport cu sintagma „situaţie de fapt
prezentată", întrucât „nu se poate determina cu stricteţe care este
această situaţie de fapt", deoarece în speţa dedusă judecăţii autoarea
excepţiei nu este în măsură să stabilească cu exactitate realitatea „situaţiei
de fapt" indicată de agenţii constatatori. Mai arată că este aplicabilă şi
hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României, „unde s-a
stabilit că cei în măsură să stabilească o asemenea stare de lucruri sunt şi
cei care trebuie să facă dovada realităţii faptelor prezentate".
Tribunalul Satu Mare - Secţia comercială şi
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
procedural-fiscale criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale
invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că art. 9 din Codul de procedură fiscală este constituţional, deoarece nu
încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24,
invocate de autoarea excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte obiectul excepţiei, se constată că,
deşi Curtea Constituţională a fost sesizată cu neconstituţionalitatea art. 9
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - Dreptul de a
fi ascultat, în integralitatea acestuia, criticile
autoarei excepţiei vizează numai prevederile alin. (2) lit. b) al articolului
menţionat. Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe numai cu privire la acest
din urmă text, respectiv art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 513
din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia:
„Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: [...]
b) situaţia de fapt prezentată urmează să se
modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 1 privind statul român de drept, ale art. 15 alin.
(1) privind universalitatea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, ale
art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la
justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 56 alin. (1) care
stabilesc obligaţia cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la
cheltuielile publice. Se invocă, totodată, art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la
un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea reţine următoarele:
In cauză, autoarea excepţiei s-a adresat instanţei de
contencios administrativ pentru anularea unei decizii de impunere emise de
Primăria Rădăuţi, cadru în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate ce
face obiectul prezentului dosar. Instanţa, sesizând faptul că textul de lege
criticat nu a fost niciodată invocat în cauză, nici în faza procedurii la
organul fiscal, nici în faza judecăţii, a pus în discuţie problema legăturii
excepţiei invocate cu cauza. Autoarea excepţiei a precizat că această legătură
este dovedită prin prisma apărărilor pe care ar putea să le facă în situaţia în
care textul de lege criticat ar fi declarat neconstitutional.
Având în vedere contextul ridicării acestei excepţii,
precum şi modul în care aceasta a fost motivată, se constată că ceea ce se solicită,
în realitate, Curţii Constituţionale, sub aparenţa unor critici privind lipsa
de claritate a textului ce face obiectul excepţiei, este pronunţarea cu privire
la interpretarea şi aplicarea în cauză a acestuia. Autoarea excepţiei arată în
acest sens că „legiuitorul nu a considerat necesar să includă în Codul de
procedură fiscală definiţii ale termenilor folosiţi în cuprinsul actului
normativ", precum şi faptul că în speţă nu este în măsură să stabilească
cu exactitate realitatea „situaţiei de fapt" indicată de agenţii
constatatori.
Asemenea critici care privesc interpretarea şi
aplicarea legii în raport cu situaţia concretă dedusă judecăţii nu intră în
competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, care sunt chemate să aplice legea în
cauzele cu a căror soluţionare sunt învestite.
In plus, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a
cărei jurisprudenţa este invocată de autoarea excepţiei, a statuat, în mai
multe cauze, de exemplu Hertel împotriva Elveţiei, 1998, şi Rekveny împotriva Ungariei, 1999, că
previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini
absolute, precum şi faptul că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este
însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se
adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, în Cauza Sunday Times
împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979,
aceeaşi instanţă a reţinut că există multe legi care se servesc, prin forţa
lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi
aplicare depind de practică.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepţie invocată de Societatea Comercială
„Apollo" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.130/86/2007 al Tribunalului Satu Mare -
Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta