Decizia Nr.11 din 19.09.2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 13/2011 este constituit conform art. 330⁶ alin. 2 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.Şedinţa este prezidată de doamna judecător dr. Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent-şef al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Mihaela Calabiciov, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău cu privire la acordarea în perioada 2005-2007 de către Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, în baza contractelor colective de muncă, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale şi a unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de societate.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă pentru dezlegarea pe calea recursului în interesul legii a problemelor de drept ce vizează acordarea în perioada 2005-2007 de către Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, în baza contractelor colective de muncă, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale şi a unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de societate, întrucât soluţiile diferite ale instanţelor decurg din interpretarea clauzelor din contractele colective de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anii 2005-2007, precum şi a probelor administrate în fiecare cauză în privinţa modalităţii de executare la nivelul angajatorului a acestor clauze.Preşedintele completului, doamna judecător dr. Rodica Aida Popa, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept supusă analizeiPrin Sesizarea nr. 974/1/A/38 din 4 aprilie 2011 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bacău, transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată sub nr. 4/SU/2011, s-a solicitat, prin prisma dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, modificate şi completate prin Legea nr. 202/2010, examinarea problemelor de drept care vizează:I. obligarea Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, la plata către salariaţi a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005-2007;II. obligarea Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, la plata către salariaţi a unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de societate în perioada 2005-2007.2. Examenul jurisprudenţialPrin actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bacău s-a susţinut că nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea problemelor de drept în materia litigiilor de muncă privind cererile salariaţilor Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A. Bucureşti prin care aceştia au solicitat obligarea societăţii comerciale angajatoare la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005-2007 şi a sumei reprezentând cota-parte din profitul realizat de Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti în perioada 2005-2007.Examenul jurisprudenţial a relevat că, referitor la aceste probleme de drept sesizate, în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două opinii.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.I. Cu privire la problema de drept care vizează acordarea de către Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005-2007, s-au conturat două opinii:3.I.1. Într-o primă opinie, instanţele de judecată au admis acţiunile reclamanţilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 178 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de entităţi din industria petrolieră şi ale art. 187 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în vigoare în perioada 2005-2007, cu motivarea că acest ajutor material a fost recunoscut prin contractele colective de muncă succesive, stabilindu-se în mod explicit să fie acordat, în condiţiile în care nu a fost compensat, prin majorarea salariului de bază, printr-un act adiţional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.De asemenea, s-a susţinut că din clauza cuprinsă în art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 (asemenea clauzelor din contractele colective de muncă încheiate pentru perioadele anterioare, respectiv 2004-2007) cu privire la neacordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea gazelor naturale şi compensarea prin majorarea salariului în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 nu rezultă voinţa părţilor de a explicita pentru trecut modalitatea de executare, deoarece aceasta trebuia efectuată anual prin încheierea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă în care să fie stabilită în mod expres o asemenea măsură.Dimpotrivă, pârâta Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti nu a dovedit că a executat în concret şi în mod real această clauză contractuală, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă*) şi ale art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.3.I.2. Într-o altă opinie, acţiunile reclamanţilor au fost respinse cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1), (2) şi (3) din contractele colective de muncă încheiate pentru perioada 2005-2007, salariaţii beneficiază de un ajutor material reprezentat de contravaloarea cotei de gaze, în cazul în care acest ajutor nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.Or, în cuprinsul dispoziţiilor art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 s-a prevăzut că acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, începând cu data de 11 iunie 1997, iar ulterior nu au mai existat negocieri privind salariul de bază.Unitatea pârâtă a procedat la majorarea salariilor de bază, în care a fost inclus şi acest ajutor material, iar, potrivit dispoziţiilor art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, începând cu anul 2004, ajutorul material, reprezentând contravaloarea unei cantităţi de gaze naturale, a fost compensat prin majorarea salariului, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997.3.II. Cu privire la problema de drept care vizează acordarea de către Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, a unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de societate în perioada 2005-2007, s-au conturat două orientări jurisprudenţiale:3.II.1. Unele instanţe au admis acţiunile reclamanţilor, foşti şi actuali angajaţi ai Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A., întemeiate pe dispoziţiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru perioada 2005-2006, prevederi reluate prin dispoziţiile art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, potrivit cărora în categoria altor venituri recunoscute salariaţilor se include şi cota-parte din profit de 10% în cazul societăţilor comerciale, respectiv de 5% în cazul regiilor autonome.În contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006, prelungit succesiv, s-a stabilit, la art. 140, că atât cota de participare a salariaţilor la profitul anual, cât şi condiţiile de diferenţiere vor fi prevăzute prin contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.Prin art. 139 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate „Petrom“, începând cu anul 2004, s-a prevăzut că atât cota de participare a salariaţilor SNP „Petrom“ - S.A. la profitul anual, cât şi modalitatea concretă de acordare şi condiţiile de diferenţiere vor fi stabilite prin negocieri cu organizaţia sindicală FSLI Petrom.S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar angajatorului îi revine obligaţia de a acorda salariatului toate drepturile care decurg din lege şi din contractele colective şi individuale de muncă.Dreptul salariaţilor Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A. la cota de participare la profitul anual al societăţii a fost stabilit la negocierea contractului colectiv de muncă şi a devenit aplicabil de la data semnării acestuia. Pe cale de consecinţă, Societatea Comercială Petrom - S.A. şi FSLI Petrom aveau doar îndrituirea de a stabili cuantumul drepturilor câştigate prin negociere, criteriile de acordare şi condiţiile de diferenţiere, şi nicidecum existenţa acestor drepturi prevăzute în contractele colective de muncă.Prin menţinerea negocierii de către patron, care este titularul obligaţiei prevăzute de art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, s-a considerat că s-a urmărit înlăturarea dreptului recunoscut reclamanţilor prin contractele colective de muncă.3.II.2. Alte instanţe au respins aceste acţiuni, reţinând că dreptul salariaţilor la cota-parte din profit, prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel naţional, are caracterul unei facilităţi, a cărei acordare se stabileşte în urma negocierilor ulterioare.*) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă a fost abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011.Prevederile art. 139 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007 sunt afectate de o condiţie suspensivă, de a cărei realizare depinde chiar naşterea dreptului, conform dispoziţiilor art. 1017 din Codul civil.De asemenea, s-a considerat că există o culpă comună în nerealizarea acestor negocieri, atât a patronului, cât şi a organizaţiei sindicale sau a reprezentaţilor salariaţilor, conform prevederilor art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 130/1996.4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel BacăuColegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău a apreciat că problemele de drept în materia litigiilor de muncă privind cererile salariaţilor Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A. Bucureşti prin care aceştia au solicitat obligarea societăţii comerciale angajatoare la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005-2007 şi a sumei reprezentând cota-parte din profitul realizat de societate în perioada 2005-2007 au generat o practică judiciară neunitară în această materie şi solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, în temeiul art. 329 şi 330⁵ din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 23 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, să analizeze aceste probleme de drept în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii.5. Opinia procurorului generalProcurorul general a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 329 din Codul de procedură civilă pentru dezlegarea acestor probleme pe calea recursului în interesul legii, întrucât soluţiile diferite ale instanţelor decurg din interpretarea clauzelor din contractele colective de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anii 2006-2007, precum şi a probelor administrate în fiecare cauză în privinţa modalităţii de executare la nivelul angajatorului a acestor clauze.Prin argumentele expuse s-au susţinut următoarele:5.1. Cu privire la acordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005-2007, dreptul pretins de reclamanţi îşi are izvorul în conţinutul dispoziţiilor art. 187 din contractul colectiv de muncă nr. 288/2 din 15 februarie 2006 încheiat la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 9 din 26 martie 2007, preluate succesiv şi în contractele din anii 2007-2008 în următoarea redactare:(1) Salariaţii agenţilor economici nominalizaţi în anexa nr. 1, punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.(2) De acelaşi drept beneficiază salariaţii avuţi în vedere la alineatul (1) şi cei ai agenţilor economici din industria petrolieră nominalizaţi în anexa nr. 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.(3) Cuantumul şi condiţiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare. Instanţele care au pronunţat soluţii de admitere a acţiunilor au înlăturat susţinerile angajatorului în sensul că aceste adaosuri salariale ar fi fost incluse în salariul de bază, reţinând lipsa unor dovezi în acest sens, precum şi faptul că un calcul matematic (uneori confirmat şi pe cale de expertiză) demonstra că, dacă s-ar deduce din salariul de bază contravaloarea acestui adaos, ar rezulta un salariu de bază mai mic decât salariul minim pe economie, ceea ce s-a considerat inacceptabil.În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societăţii Comerciale „Petrom“ - S.A. în perioada 2005-2007, „ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantităţi de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 2007“.Instanţele judecătoreşti au reţinut şi că în anul 1997, prin art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat Ia nivel de unitate, s-a prevăzut că începând cu anul 1997 acest ajutor va fi inclus în salariu.Aşadar, interpretând clauza contractuală mai sus citată ca având semnificaţia unui acord al salariaţilor, prin organizaţia sindicală reprezentativă, cu privire la includerea în salariul de bază a drepturilor băneşti supuse analizei, s-a dedus şi că ajutoarele materiale în discuţie nu mai sunt individualizate în mod distinct, ci reprezintă parte a salariului de bază.În unele cauze, angajatorul a depus înscrisuri din care rezultă modalitatea în care a înţeles să pună în executare clauza contractului colectiv de muncă, iar în alte cauze a fost administrată proba raportului de expertiză contabilă, ale cărui concluzii au fost, în majoritatea situaţiilor, în sensul că ajutorul material a fost inclus în salariul de bază, prin compensarea acestuia la nivelul anului 1997, în condiţiile art. 176 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivelul Societăţii Comerciale OMV Petrom - S.A., iar de atunci acest ajutor a fost plătit lună de lună, ca parte integrantă din salariu, prin aplicarea unui coeficient mediu de majorare, la nivelul anului 1997.5.2. Referitor la acordarea unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de către societate pentru perioada 2005-2007, dreptul solicitat de reclamanţi îşi avea consacrarea în dispoziţiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005-2006, precum şi în dispoziţiile art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, care în categoria „alte venituri“ ce se acordă salariaţilor au inclus şi cota-parte din profit ce se repartizează salariaţilor, de până la 10% în cazul societăţilor comerciale şi de până la 5% în cazul regiilor autonome.Potrivit alineatelor (3) ale aceloraşi articole, „condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum şi perioada pentru care se acordă cota din profit salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie“.Prin art. 139 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societăţii Comerciale „Petrom“ - S.A. Bucureşti, în perioada 2005-2007, s-a stipulat faptul că această cotă de participare a salariaţilor societăţii la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum şi condiţiile de diferenţiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI Petrom.Instanţele judecătoreşti, care au respins această categorie de acţiuni, au reţinut inexistenţa ulterioară a negocierilor referitoare la dreptul patrimonial solicitat, ca o condiţie suspensivă, conform art. 1017 din Codul civil, de a cărei realizare depinde însăşi naşterea dreptului.S-a reţinut şi că adunările generale ale acţionarilor nu au aprobat în perioada respectivă repartizarea cotei de profit salariaţilor.S-a considerat şi că negocierile ulterioare dintre angajator şi angajaţi, având ca obiect cuantumul concret al cotei-părţi de participare la profit, au caracterul unei obligaţii de diligenţă, iar nu de rezultat, ceea ce corespunde principiului libertăţii contractuale, iar cerinţa negocierii nu contravine principiilor egalităţii de tratament al angajaţilor şi angajatorilor, nerenunţării la drepturile recunoscute prin lege şi nediscriminării la acordarea salariului, consacrate prin art. 5, 38 şi art. 154 alin. (3) din Codul muncii [devenit art. 159 alin. (3) în urma republicării acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011].De asemenea, analiza instanţelor a fost diferită şi în privinţa stabilirii culpei în neîndeplinirea obligaţiei de negociere a actelor adiţionale la contractele colective de muncă, raportat la acest beneficiu al salariaţilor, în condiţiile în care dispoziţiile art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 130/1996 prevedeau că iniţiativa negocierii aparţinea patronului, iar, în cazul în care patronul nu angaja negocierea, aceasta avea loc la cererea organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.În consecinţă, rezultă că ambele probleme sesizate privesc interpretarea şi executarea contractelor colective de muncă, soluţiile pronunţate fiind şi rezultatul aprecierii asupra materialului probator administrat în aceste cauze.Or, interpretarea contractului colectiv de muncă, act juridic cu o natură mixtă convenţională şi normativă, se realizează după regulile prevăzute de art. 977-985 din Codul civil în materia convenţiilor, ceea ce presupune o referire nemijlocită la voinţa părţilor şi, implicit, la probele administrate în cauză.În acest context, s-a considerat că problemele de drept deduse examinării instanţei supreme pe calea recursului în interesul legii presupun un grad ridicat de abstractizare, cu eludarea referirilor la probele administrate, întrucât situaţiile- premisă de la care se porneşte în susţinerea silogismului judiciar ce se cere a fi dezlegat trebuie să fie întotdeauna aceleaşi: pe de o parte, situaţia de fapt care trebuie să fie neschimbată în toate litigiile analizate, iar, pe de altă parte, dreptul ce se cere a fi interpretat (acesta constituind, de fapt, elementul variabil care generează practica neunitară).De altfel, în practica instanţei supreme, s-a statuat că scopul recursului în interesul legii este acela de „a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării“, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.Or, aşa cum s-a menţionat anterior, dezlegarea problemelor de drept sesizate presupune interpretarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ceea ce este în afara textului art. 329 din Codul de procedură civilă, care vizează doar dispoziţii ale legii.6. Raportul asupra recursului în interesul legiiProiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauză a fost în sensul respingerii, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău cu privire la acordarea în perioada 2005-2007 de către Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, în baza contractelor colective de muncă, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale şi a unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de societate.7. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieDin examinarea Sesizării nr. 974/1/A/38 din 4 aprilie 2011 formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău, a punctului de vedere formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Adresa nr. 723/C/2177/11-5/2011 şi a hotărârilor judecătoreşti anexate acestui punct de vedere se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 329 şi 330⁵ din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, pentru dezlegarea acestor probleme de drept pe calea recursului în interesul legii, întrucât soluţionarea diferită a cauzelor este rezultatul interpretării date în fiecare dosar clauzelor din contractele colective de muncă Ia nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anii 2005-2007 şi probelor administrate cu privire Ia modalitatea de executare a clauzelor respective la nivelul angajatorului.Astfel, se reţine că dreptul salariaţilor la acordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005-2007 a fost prevăzut în art. 187 din contractul colectiv de muncă nr. 288/2 din 15 februarie 2006 încheiat la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze pe anul 2006 şi a fost preluat succesiv şi în contractele pentru anii 2007-2008.Conform dispoziţiilor art. 176 alin. (1) din contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societăţii Comerciale „Petrom“ - S.A. în perioada 2005-2007, ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantităţi de gaze naturale a fost compensat în condiţiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 prin aplicarea unui coeficient de majorare a salariului la nivelul anului 1997.De asemenea, dreptul salariaţilor la acordarea unei cote-părţi de 5-10% din profilul realizat de societate în perioada 2005-2007 a fost prevăzut de dispoziţiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005-2006 şi ale art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, care în categoria „alte venituri“ acordate salariaţilor au inclus şi cota-parte din profit, care se repartizează salariaţilor în procent de până la 10% în cazul societăţilor comerciale şi de până Ia 5% în cazul regiilor autonome.Potrivit alineatelor (3) ale aceloraşi articole, condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării Ia fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum şi perioada pentru care se acordă salariaţilor cota din profit, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie.În consecinţă, ambele probleme de drept deduse examinării pe calea recursului în interesul legii se referă la interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă şi la aprecierea probelor administrate în fiecare dosar cu privire la modalitatea de executare a acestor clauze.Scopul recursului în interesul legii, astfel cum este reglementat în art. 329 şi 330⁵ din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, este acela de a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.Recursul în interesul legii este, după cum sugerează chiar numele său, acea cale de atac specială de îndreptare, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin complet constituit potrivit art. 330⁶ din Codul de procedură civilă, asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, prin dezlegarea problemelor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.Recursul în interesul legii poate fi admisibil numai atunci când dispoziţiile legale sunt neclare, confuze, îndoielnice, incomplete şi primesc o interpretare diferită din partea instanţelor de judecată, astfel că până la intervenţia legiuitorului instanţa supremă este chemată să dea dezlegarea corectă problemelor de drept ridicate.Noţiunea de „interpretare“, precum şi expresia „aplicarea unitară a legii“, folosite de legiuitor, exprimă ideea că s-a căutat, cu firească prudenţă, evitarea nesocotirii principiului constituţional al supremaţiei legii, precum şi a schimbării rolului instanţei supreme din acela de „a zice dreptul“ cu acela de „a face dreptul“.A interpreta un text de lege înseamnă a lămuri înţelesul acestuia, a-l explica, a determina configuraţia reală a normei de drept, şi nu a da o altă reglementare raporturilor sociale respective.Actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bacău nu întruneşte aceste cerinţe legale, fiind inadmisibil, întrucât vizează interpretarea şi aplicarea unitară a unor clauze din contractele colective de muncă şi nu se referă la interpretarea şi aplicarea unitară a unor prevederi legale, care pot constitui obiectul recursului în interesul legii.În acelaşi sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 33 din 16 noiembrie 2009 a Secţiilor Unite şi Decizia nr. 1 din 21 februarie 2011 în completul constituit conform dispoziţiilor art. 330⁶ alin. 1-2 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 16 mai 2011.Aceste decizii prin care a fost respins ca inadmisibil recursul în interesul legii vizând interpretarea şi aplicarea unitară a unor clauze din contractele colective de muncă au caracter obligatoriu pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010.Pentru considerentele expuse, în sensul art. 330⁷ cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legii:DECIDE:Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău cu privire la acordarea în perioada 2005-2007 de către Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. Bucureşti, în calitate de angajator, în baza contractelor colective de muncă, a unui ajutor material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale şi a unei cote-părţi de 5-10% din profitul realizat de societate.Obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2011.VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,RODICA AIDA POPAMagistrat-asistent-şef,Mihaela Calabiciov