Decizia Nr.1074 din 13.12.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Awwad Jamal în Dosarul nr. 8.148/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.077D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră dreptul la două grade de jurisdicţie doar în materie penală, iar art. 129 din Constituţie reglementează exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti „în condiţiile legii“.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.148/117/2010, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Awwad Jamal într-o cauză având ca obiect constatarea aprobării tacite a cererii de eliberare a unei autorizaţii de construire.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că este neconstituţională îngrădirea dreptului la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei instanţei de fond de către cel puţin încă o jurisdicţie. Arată că din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că o procedură judecătorească trebuie să respecte accesul la justiţie şi elementele care conferă unui proces caracter echitabil (publicitate, contradictorialitate şi judecarea de către un magistrat independent, într-un termen rezonabil), precum şi dublul grad de jurisdicţie. Consideră, totodată, că restabilirea egalităţii de tratament juridic dintre reclamant şi stat, prin autorităţile publice, nu poate avea loc decât prin readucerea procedurii aprobării tacite pe făgaşul dreptului procesual civil ca drept comun în materie şi, în consecinţă, supunerea acestei proceduri dublului sau triplului grad de jurisdicţie.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu instituie obligativitatea dublului grad de jurisdicţie, iar din art. 129 din Legea fundamentală rezultă că regulile de procedură sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care este liber să aprecieze justul raport dintre celeritatea impusă de anumite proceduri şi importanţa verificării drepturilor de mai multe structuri judecătoreşti. De asemenea, precizează că obligaţia reglementării unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nu se regăseşte printre garanţiile procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că nu se încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, atâta vreme cât hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă în cazul aprobării tacite este irevocabilă pentru toate părţile din proces, fără discriminare. În ce priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, precizează că acesta nu este incident în cauză. Menţionează, totodată, că dreptul la dublul grad de jurisdicţie este recunoscut de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale doar în materie penală.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, al căror conţinut este următorul: „Hotărârile [...] sunt irevocabile“. Textul de lege criticat se referă la hotărârile pronunţate de instanţa chemată să constate aprobarea tacită, ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizaţiilor de către autorităţile administraţiei publice.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi prevede că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept şi art. 53 care stabileşte condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă şi prevederi din următoarele documente internaţionale: art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 14 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice care se referă la dreptul tuturor oamenilor de acces liber la justiţie, în condiţii de egalitate şi cu respectarea unor garanţii specifice unui proces echitabil şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale.Astfel, prin Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005, Curtea a constatat că textul de lege criticat, potrivit căruia hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în materia aprobării tacite sunt irevocabile, nu încalcă prevederile Constituţiei sau pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, deoarece Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească tipul sau numărul căilor de atac ce pot fi introduse împotriva hotărârilor judecătoreşti, statuând, în art. 129, că acestea se exercită „în condiţiile legii“.În ceea ce priveşte invocarea, în sprijinul criticii de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că acestea consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut însă doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judeca de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin decizia mai sus citată - cauză similară celei de faţă - nu era de natură penală, Curtea a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7.De asemenea, prin Decizia nr. 84 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a observat, în legătură cu invocarea încălcării principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens este, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.Întrucât în cauza de faţă nu au fost relevate elemente de noutate care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei prezentate, soluţia pronunţată prin deciziile mai sus citate şi motivarea acesteia îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Concluzia enunţată mai sus nu intră în contradicţie nici cu jurisprudenţa recentă prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea eliminării controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, care reprezintă „acuzaţii în materie penală“ în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012), nici cu cea prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că eliminarea oricărei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către judecătorii în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv instituie în mod nejustificat un tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, pentru aceleaşi categorii de litigii, şi anume cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani (Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Awwad Jamal în Dosarul nr. 8.148/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu