DECIZIE Nr.
1069 din 20 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 93 alin. (4) si ale art. 94 alin.
(1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 853 din 12 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion
Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 94 alin. (1) şi ale art. 93 alin.
(4) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România", excepţie ridicată
de Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed în Dosarul nr. 3.366/302/2007 al Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
desemnat în cauză spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.
Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că
partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise depuse la dosarul
cauzei, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece
textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie şi din
reglementările internaţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din data de 20 aprilie 2007, pronunţată
în Dosarul nr. 3.366/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
„art. 94 alin. (1) şi art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006 privind azilul
în România". Excepţia a fost ridicată de
Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed, având ca obiect o plângere împotriva unei
hotărâri a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi (în prezent Oficiul Român pentru
Imigrări), prin care acestuia i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de
acordare a accesului la o nouă procedură de azil.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate,
prin aceea că prevăd că soluţionarea plângerii are loc fără audierea străinului
şi fără citarea părţilor, încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces
echitabil, drepturi ocrotite prin art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi
prin art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că prevederile legale menţionate nu aduc atingere
dreptului la apărare al petentului şi nici dreptului acestuia la un proces
echitabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Susţine, în acest sens, că
dispoziţiile legale criticate instituie o procedură specială, potrivit căreia
instanţa de judecată poate dispune luarea unor măsuri fără citarea părţilor şi
fără audierea străinului, dat fiind faptul că pentru a se ajunge în această
fază este necesar ca anterior cererea sa de acordare a azilului să fi fost deja
soluţionată pe fond. Astfel, apare ca nejustificată prelungirea procedurilor,
prin introducerea legislativă a unui nou ciclu procesual, având în vedere că
îndeplinirea condiţiilor pentru accesul la o nouă procedură de azil sau
necesitatea rămânerii pe teritoriul României, după respingerea cererii de azil,
se pot proba prin mijloacele de probă indicate de lege, în faţa unei instanţe
judecătoreşti.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi art. 94 alin. (1) din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România sunt constituţionale. In acest
sens, arată că măsurile legale criticate „nu reprezintă un obstacol privind
exercitarea dreptului persoanei, cetăţean străin, de a fi asistat de un avocat
ori de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte
garanţii procesuale care dau expresie conceptului de proces echitabil".
Totodată, arată că stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi
motivării autorului, prevederile art. 93 alin. (4) şi ale art. 94 alin. (1) din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 428
din 18 mai 2006. Textele criticate au următoarea redactare:
- Art. 93 - Căi de atac:
„(4) In cazul depunerii plângerii, străinul poate
cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de
acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluţionează
în regim de urgenţă de către instanţa de judecată competentă, care se va pronunţa
în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere
irevocabilă."
- Art. 94 - Soluţionarea plângerii:
„(1) Instanţa soluţionează plângerea, fără audierea
străinului, în termen de 30 de zile, şi pronunţă o hotărâre motivată, prin
care:
a) respinge plângerea; sau
b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă
procedură de azil şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis
hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
criticate încalcă prevederile art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare din Constituţie, precum şi ale art. 6 - Dreptul
la un proces echitabil şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
raportate la art. 2 - Dreptul la viaţă şi art. 3 - Interzicerea torturii din Convenţie şi
la art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, intitulat Garanţii procedurale
în cazul expulzărilor de străini.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională reţine că dispoziţiile legale criticate - art. 93 alin. (4) şi
art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România - fac parte
din Secţiunea 5 „Procedura de soluţionare a cererii de acordare a accesului
la o nouă procedură de azil" şi conţin norme procedurale cu privire la
soluţionarea plângerii formulate împotriva hotărârii prin care Oficiul Român
pentru Imigrări a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a accesului la o
nouă procedură de azil. Prin urmare, Curtea constată că nu se poate reţine
critica referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la instanţă, odată
ce obiectul de reglementare al textelor atacate îl reprezintă tocmai
modalitatea de exercitare, în faţa instanţei de judecată competente, a unei căi
de atac, autorul excepţiei aflându-se, în momentul invocării excepţiei, tocmai
în această etapă judiciară. Astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, principiul consacrat de art. 21 din Constituţie are ca
semnificaţie faptul că nicio lege nu poate îngrădi dreptul unei persoane de a
se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor sale legitime, însă legiuitorul, în virtutea competenţei oferite
de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, poate institui, în considerarea
unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de
exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să se încalce
dreptul de acces liber la justiţie. Pe de altă parte, Curtea a reţinut în
jurisprudenţa sa că nici textul constituţional menţionat, nici art. 6
paragraful 1 sau art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale nu consacră expres sau implicit dreptul la dublul
grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală, relevante
în acest sens fiind Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8
februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum şi
Decizia nr. 66 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 169
din 4 aprilie 2001. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
hotărârea pronunţată în cazul Golder împotriva
Regatului Unit, 1975, a statuat că dreptul de
acces la tribunale nu este absolut, întrucât, fiind vorba de un drept pe care
Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului,
există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care
circumscriu conţinutul oricărui drept.
In acest context, Curtea constată că Legea nr. 122/2006
reglementează o procedură specială - aceea a acordării azilului în România.
Dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi ale art. 94 alin. (1) din lege - criticate -
fac referire, de asemenea, la procedura specială de soluţionare a cererii de
acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai
justifică parcurgerea aceloraşi paşi procedurali ca şi în procedura iniţială,
de cerere a acordării azilului. Astfel, soluţionarea plângerii împotriva
hotărârii de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare a
accesului la o nouă procedură de azil este analizată fără a mai fi necesară
audierea străinului, dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost respinsă pe
motive de inadmisibilitate, deci instanţa de judecată va analiza raţiunile ce
au întemeiat această soluţie şi care ţin de neîndeplinirea corespunzătoare a
condiţiilor prevăzute de art. 88 din lege. Mai mult, instanţa soluţionează
această plângere în termen de 30 de zile, ceea ce exprimă, încă o dată,
condiţia celerităţii în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei
proceduri.
Totodată, Curtea constată că în motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se face confuzie între plângere
ca şi cale de atac împotriva hotărârii Oficiului
Român pentru Imigrări, care, după cum s-a arătat, se soluţionează în termen de
30 de zile, fără audierea străinului, reglementată de art. 93 alin. (1) din
Legea nr. 122/2006, şi cererea pe care străinul o poate formula în faţa instanţei de judecată în
temeiul art. 93 alin. (4) şi (6) din lege şi prin care solicită permisiunea de
a rămâne pe teritoriul României până la pronunţarea instanţei asupra plângerii.
Această cerere se judecă în regim de urgenţă, fără citarea părţilor, soluţia
fiind pronunţată în camera de consiliu, regimul procedural special fiind pe
deplin justificat prin natura obiectului cererii, acela de permisiune a
rămânerii pe teritoriul României.
In concluzie, Curtea nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate
referitoare la contradicţia dintre textele de lege examinate şi prevederile
constituţionale şi convenţionale ce consacră dreptul de acces la instanţă şi
dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat,
solicitantul accesului la o nouă procedură de azil beneficiază, în această
etapă judiciară, de exercitarea neîngrădită a tuturor garanţiilor procesuale pe
care drepturile pretins a fi nesocotite le implică, printre acestea
numărându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apărător şi de
interpret.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi ale art. 94 alin.
(1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de
Mamdouh Ahmed Mahgoub El Sayed în Dosarul nr. 3.366/302/2007 al Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi