Decizia Nr.1066 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.215/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.086D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 23.215/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil şi aduc atingere dreptului la apărare, întrucât „nu impun imperativ ca sindicatele să fie parte în proces“. Se arată că „soluţia legislativă actuală nu recunoaşte posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele în calitatea lor de parteneri de dialog social“. Impunerea unei diferenţieri de regim juridic între conflictele de interese şi conflictele de drepturi, prin aceea că în conflictele de interese participarea sindicatelor este „obligatorie şi exclusivă“, iar în cele de drepturi este „aleatorie şi accesorie“, „dă ocazia legiuitorului să legifereze incoerent, de la un text legal la altul soluţia fiind diametral opusă“. Diferenţa arbitrară de regim juridic dintre conflictele de interese şi cele de drepturi, pe de o parte, şi de reglementare a rolului sindicatelor în cadrul conflictelor de drepturi, în funcţie de diferitele legi care acoperă problema, pe de altă parte, încalcă dispoziţiile constituţionale şi blocul de constituţionalitate. Se încalcă şi dreptul la apărare, ce include şi dreptul procesual „de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social ce a negociat numărul şi întinderea drepturilor conferite salariaţilor prin conflictele colective de muncă“.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că niciunul dintre textele de lege criticate nu instituie o inegalitate din punctul de vedere al dreptului procesual al părţilor, nu restrânge dreptul la apărare al societăţii pârâte şi nu anulează caracterul obligatoriu al convenţiilor părţilor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că din analiza întregii motivări rezultă că, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate cere modificarea şi completarea prevederilor legale criticate, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 222 din Codul muncii a fost modificat prin art. I pct. 77 din Legea nr. 40/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, preluându-se însă soluţia legislativă contestată; în urma acestei modificări, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativă criticată regăsindu-se în prezent în art. 219 şi art. 267 din lege. Având în vedere Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării, Curtea urmează să se pronunţe asupra art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care au următoarea redactare:– Art. 219: „La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de muncă, în condiţiile legii.“;

– Art. 267: „Pot fi părţi în conflictele de muncă:a)salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;b)angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;c)sindicatele şi patronatele;d)alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.“De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, precum şi dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, care au următorul conţinut: – Art. 73 din Legea nr. 168/1999: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: a)măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;b)constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiinţă;c)constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;d)plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“; – Art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.“Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 168/1999 şi Legea nr. 54/2003 au fost abrogate expres prin dispoziţiile art. 224 lit. a) şi b) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011. Având însă în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011*), aflată în curs de publicare, Curtea constată că obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) care statuează şi garantează valorile supreme ale statului român, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, totodată, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită de fapt modificarea şi completarea prevederilor legale, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi a dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.215/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta