Decizia Nr.1058 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (1¹), art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 3¹ din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Gheorghe Anghel în Dosarul nr. 2.369/229/2009 al Judecătoriei Feteşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.885D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.369/299/2009, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (1¹), art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 3¹ din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Gheorghe Anghel într-o cauză având ca obiect partaj judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin modificările aduse Legii nr. 146/1997 s-a ajuns la o limitare neconstituţională a accesului liber la justiţie, dreptul în cauză transformându-se într-un drept teoretic şi iluzoriu. Totodată, prin practicarea unor taxe judiciare de timbru impuse indirect de către camerele notarilor publici, fără cenzura instanţei de judecată se ajunge la o îngrădire a liberului acces la justiţie.Judecătoria Feteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (1¹), art. 3 alin. (1) lit. c) liniuţele 2-5 şi art. 3¹ din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul conţinut:

– Art. 2 alin. (1) şi (1¹): „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:a)până la valoarea de 50 lei - 6 lei;b)între 51 lei şi 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depăşeşte 50 lei;c)între 501 lei şi 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depăşeşte 500 lei;d)între 5.001 lei şi 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;e)între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;f)între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;g)peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.(1¹) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi cererilor privind declararea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum şi cererilor privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial; cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie cererii privind declararea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.“

– Art. 3 lit. c): „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: c)cereri pentru:

– stabilirea calităţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;

– cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;

– cereri de reducţiune a liberalităţilor - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducţiunea liberalităţilor;

– cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.“Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1).

– Art. 3¹: „(1) Cererile introduse la instanţele judecătoreşti, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), la valoarea imobilului. (2) Taxarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de părţi. În cazul în care valoarea declarată de părţi este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la această din urmă valoare.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi la taxarea cererilor în materie de moştenire.(4) Instanţele de judecată vor solicita la începutul fiecărui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscripţia teritorială a instanţei.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 47 referitoare la nivelul de trai, art. 56 referitoare la contribuţiile financiare, art. 124 alin. (3) referitoare la înfăptuirea justiţiei şi art. 148 referitoare la integrarea în Uniunea Europeană. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (1¹), Curtea constată că prin Decizia nr. 258 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009, sau Decizia nr. 411 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 18 iunie 2010, a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3¹ din Legea nr. 146/1997, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 765 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, că raţiunea pentru care a fost adoptată o asemenea reglementare ţine de politica statului de a limita folosirea procedurilor judiciare de către cetăţeni doar pentru a evita costurile unei proceduri notariale mult mai oneroase şi, astfel, o procedură eminamente necontencioasă să fie transformată, în mod indirect, în una contencioasă. Pentru a-şi atinge scopul, Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prin textul criticat, a prevăzut ca taxele judiciare de timbru aplicabile procedurii judiciare să nu fie mai mici decât costurile pe care le implică procedura notarială. Numai în acest fel se pot evita acţiunile judiciare promovate, din punct de vedere al timbrajului, în frauda legii. Această motivaţie care a stat la baza adoptării soluţiei legislative criticate nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate atât timp cât etalonul folosit pentru stabilirea taxei judiciare de timbru este unul obiectiv. În speţă, legiuitorul a ales ca taxa judiciară de timbru să fie calculată în funcţie de valoarea imobilului, stabilită prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici. Dispoziţiile art. 77¹ alin. (4) şi (5) din Codul fiscal stabilesc obligaţia camerelor notarilor publici de a efectua expertize cu privire la valoarea de circulaţie a bunurilor imobile şi de a le reactualiza anual. Aceste expertize constituie un criteriu suficient de obiectiv şi precis în funcţie de care să fie calculată taxa judiciară de timbru, având în vedere entitatea care le dispune (Camera Notarilor Publici) şi persoanele care le întocmesc (experţi). Astfel, raportarea la aceste expertize evită declararea valorii imobilului la cote inferioare valorii sale de circulaţie în scopul plăţii unei taxe judiciare de timbru mult diminuate faţă de situaţia în care s-ar fi stabilit valoarea reală de circulaţie a bunului imobil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (1¹), art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 3¹ din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Gheorghe Anghel în Dosarul nr. 2.369/229/2009 al Judecătoriei Feteşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu