DECIZIE   Nr. 104 din 11 aprilie 2001

referitoare la constitutionalitatea Legii privind protectia informatiilor clasificate

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 253 din 16 mai 2001

    Curtea Constitutionala a fost sesizata, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, in vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra Legii privind protectia informatiilor clasificate de catre un grup de 62 de deputati, si anume: Valeriu Stoica, Monica Octavia Musca, Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Ioan Chiliman, Titu-Nicolae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Radu Stroe, Anton Ionescu, Viorel-Gheorghe Coifan, Grigore Dorin Popescu, Cornel Popa, Catalin Micula, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Cornel Stirbet, Cornel Boiangiu, Napoleon Pop, Ion Luchian, Valeriu Gheorghe, Victor Paul Dobre, Marin Anton, Ion Mogos, Victor Babiuc, Nini Sapunaru, Dan-Radu Rusanu, Liviu Iuliu Dragos, Tiberiu Toro, Sandor Konya-Hamar, Dezideriu Coloman Becsek-Garda, Akos Birtalan, Zoltan Kovacs, Robert Kalman Raduly, Carol Ioan Vekov, Zsolt Szilagyi, Alexandru Sassu, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Radu Mircea Berceanu, Cristian-Sorin Dumitrescu, Teodor Cladovan, Alexandru-Liviu Mera, Ion Cirstoiu, Stefan-Marian Popescu-Bejat, Alexandru Peres, Nicolae Nan, Alecu Sandu, Gheorghe Barbu, Victor Sorin Lepsa, Adriean Videanu, Gheorghe-Liviu Negoita, Mircea Nicu Toader, Costica Canacheu, Mircea Man, Emil Boc, Romeo-Marius Raicu, Paula Maria Ivanescu, Anca Daniela Boagiu, Vasile Bran, Gheorghe Albu, Vasile Nistor, Ioan Onisei, Mihai Stanisoara, Ioan Oltean si Mihai Baciu.
    Sesizarea a fost trimisa prin Adresa nr. XIV/248 din 15 martie 2001 a Secretariatului general al Camerei Deputatilor si a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 931 din 15 martie 2001, formand obiectul Dosarului nr. 113A/2001. De asemenea, prin adresa cu acelasi numar, din data de 16 martie 2001, a Secretariatului general al Camerei Deputatilor, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 942 din 16 martie 2000, au fost trimise si textele aflate in divergenta, intre cele doua Camere ale Parlamentului, la Legea privind protectia informatiilor clasificate, precum si scrisoarea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, adresata Biroului permanent al Camerei Deputatilor, continand punctul de vedere al acestui grup parlamentar referitor la textul legii.
    Autorii sesizarii de neconstitutionalitate critica, pe de o parte, ansamblul Legii privind protectia informatiilor clasificate, ca fiind adoptata cu incalcarea unor norme constitutionale referitoare la procedura de legiferare, iar pe de alta parte sunt criticate dispozitii concrete ale legii, cu motivarea ca acestea contravin unor prevederi din Constitutie, unor reglementari din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului.
    I. Critica de neconstitutionalitate bazata pe nerespectarea procedurii constitutionale de legiferare are urmatorul continut:
    a) Adoptarea legii s-a facut prin aprobarea, in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului din data de 7 martie 2001, a raportului comisiei de mediere cu privire la doua proiecte de legi distincte. In acest sens, se arata ca medierea s-a facut intre o propunere legislativa initiata de catre un senator si adoptata de Senat in legislatura 1992 - 1996 si, respectiv, un proiect de lege initiat de Guvern, care a fost adoptat de Camera Deputatilor in legislatura 1996 - 2000. Se precizeaza ca dupa adoptarea propunerii legislative de catre Senat acesta a trimis-o spre dezbatere si adoptare la Camera Deputatilor, care insa "nu s-a mai pronuntat printr-un vot distinct asupra acestui text", cu consecinta ca procedura de adoptare a ramas nefinalizata in aceasta privinta. Pe de alta parte, Camera Deputatilor a dezbatut si a adoptat un proiect de lege avand acelasi domeniu de reglementare, initiat de Guvern, "pe care l-a discutat ca atare si nu ca amendament la textul adoptat de Senat". Astfel adoptat, acest proiect de lege nu a mai fost trimis si Senatului spre dezbatere si adoptare. Autorii sesizarii considera ca procedeul de a se trimite la mediere propunerea legislativa adoptata numai de Senat, precum si proiectul de lege adoptat numai de Camera Deputatilor este contrar "dispozitiilor art. 74 alin. (1) si art. 75 din Constitutia Romaniei care prevad ca legile se adopta cu votul majoritatii fiecarei Camere, fiind totdeauna necesara si obligatorie trimiterea textelor de la o Camera la cealalta". Se arata ca, de altfel, acestea sunt motivele pentru care raportul comisiei de mediere a fost respins in bloc prin votul Senatului, fara a se mai trece la votul pe articole.
    b) Se mai sustine ca Legea privind protectia informatiilor clasificate a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, conform carora, "In cazul in care comisia nu ajunge la un acord sau daca una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate in divergenta se supun dezbaterii Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, care vor adopta textul definitiv cu votul majoritatii prevazute la articolul 74 alineatele (1) sau (2)". In motivarea acestei sustineri se arata ca in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului nu au fost dezbatute "doar textele aflate in divergenta - asa cum mentioneaza expres textul Constitutiei - ci si texte propuse de Guvern si acceptate de liderii grupurilor parlamentare". In acest mod au fost introduse in lege texte noi, si anume: dupa art. 2 a fost introdus art. 2^1; la art. 8 a fost introdus alin. (4); la art. 9 a fost introdus alin. (5); la art. 10 a fost introdus alin. (3); dupa art. 12 a fost introdus art. 12^1 ; la art. 14 a fost introdus alin. (2^1); la art. 32 a fost introdus alin. (2).
    II. Criticile referitoare la neconstitutionalitatea continutului unor reglementari din lege constau in urmatoarele:
    a) Dispozitiile art. 4, art. 6 alin. (2), art. 13 si ale art. 21 alin. (1) din legea criticata instituie obligatia, pentru toti cetatenii romani, sa protejeze informatiile secrete de stat, indiferent de modul in care acestia au ajuns in posesia lor, iar incalcarea acestei obligatii poate atrage raspunderea penala potrivit prevederilor art. 15 alin. (4), art. 25, 26 si 27 din aceeasi lege. O asemenea obligatie generala, care incumba in sarcina oricarui cetatean, depaseste "cu mult cadrul constitutional al fidelitatii fata de tara, inscris in art. 50 din Constitutie". Se arata totodata ca prin instituirea acestei obligatii generale "raspunderea juridica in materia protectiei secretului de stat dobandeste caracter obiectiv, indiferent de atitudinea subiectiva a destinatarilor obligatiei. Instituirea unei raspunderi obiective, inclusiv cu caracter penal, semnifica instituirea unei prezumtii de vinovatie si inlaturarea dreptului la aparare, deci incalcarea dispozitiilor art. 23 alin. (8) si art. 24 din Constitutie, precum si ale art. 20 din Constitutie, corelat cu art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului". Aceeasi obligatie generala contravine si principiului proportionalitatii, consfintit de dispozitiile art. 49 din Constitutie, intrucat o asemenea obligatie este proportionala cu scopul urmarit numai cu privire la "anumite categorii speciale de persoane (spre exemplu, lucratorii serviciilor secrete sau persoanele care ocupa functii publice presupunand accesul la secrete de stat), dar devine total nejustificata, deci disproportionata, daca se refera la toti cetatenii". De asemenea, sanctionarea persoanelor care nu isi respecta obligatiile referitoare la protejarea secretului de stat, fara sa fie indeplinita conditia existentei vinovatiei, "contravine principiului legalitatii incriminarii si pedepsei, inscris in art. 23 alin. (9) din Constitutie, precum si in art. 7 din Conventia europeana a drepturilor omului, aplicat potrivit art. 20 din Constitutie". Se mai arata ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat ca, pentru ca o fapta sa fie considerata ca fiind prevazuta de lege, dispozitia legala "trebuie sa satisfaca, intre altele, criteriul previzibilitatii, ceea ce inseamna ca legea trebuie sa fie suficient de clara, de precisa, pentru ca destinatarii ei sa-si poata adapta comportamentul celui prescris de lege".
    b) Art. 24 alin. (1) din legea criticata (referitor la obligatia celui ce ia cunostinta de incalcari ale prevederilor legale privind protectia informatiilor clasificate in cadrul unitatii in care isi desfasoara activitatea sa il informeze pe conducatorul acesteia si care prevede sanctionarea, inclusiv de natura penala, a omisiunii informarii, in conditiile art. 25), are o redactare extrem de generala si de vaga, fara sa distinga intre situatiile deosebite in care se afla diferiti salariati. Astfel, "se instituie o (cvasi) obligatie de delatiune", care contravine indatoririi cetatenesti de fidelitate fata de tara, prevazuta in art. 50 din Constitutie. Aceste dispozitii legale sunt contrare si "dreptului la intimitate si dreptului la libertatea de gandire, constiinta si religie, consacrate si garantate de art. 26 si art. 29 din Constitutie, precum si, potrivit art. 20 din Constitutie, de art. 8 si art. 9 din Conventia europeana a drepturilor omului". De asemenea, pentru aceleasi motive sunt considerate ca fiind incalcate si dispozitiile art. 20, art. 23 alin. (8) si (9), art. 24 si 49 din Constitutie, "precum si cele ale art. 6 si 7 din Conventia europeana a drepturilor omului".
    c) Prin normele de trimitere ale art. 8 alin. (3) si ale art. 11 alin. (2) si (4), care abiliteaza Guvernul ca prin hotarare, act normativ cu forta juridica inferioara legii, sa incadreze informatiile secrete de stat in clasele de securitate, se confera acestei autoritati publice monopolul asupra informatiilor si puteri discretionare pentru a decide asupra incadrarii acestora in categoria secretelor de stat, precum si pentru aprobarea si actualizarea listelor cu categoriile de informatii secrete de stat, intocmite de autoritatile publice, fara ca prin lege sa fie instituite criterii de apreciere. Aceasta reglementare incalca grav "principiul pluralismului, valoare fundamentala intr-un stat de drept si democratic, potrivit art. 8 alin. (1) si art. 1 alin. (3) din Constitutie". O asemenea deturnare de putere incalca grav "drepturi fundamentale ale omului, adica dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie, dreptul la respectarea vietii private, libertatea de opinie si dreptul la informatie, consacrate si garantate prin art. 26, 29, 30 si 31 din Constitutie, ca si dispozitiile art. 49 din Constitutia Romaniei, precum si ale art. 8, 9, 10, 17 si 18 din Conventia europeana a drepturilor omului, interpretate in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, aplicate in temeiul art. 20 din Constitutie". Faptul ca hotararile Guvernului ce se vor emite in temeiul art. 8 alin. (3) si al art. 11 alin. (2) si (4) din legea criticata ar putea avea caracter secret, prin exceptare de la publicare, potrivit prevederilor art. 107 alin. (4) teza finala din Constitutie, contravine jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la cerinta de accesibilitate a normei juridice spre a putea fi considerata lege.
    d) Intrucat prin art. 8 alin. (4) din legea criticata se permite Guvernului sa declasifice anumite informatii individuale, se poate intampla ca anumite informatii generale, dupa ce isi pierd caracterul secret si devin de interes public sau informatii interesand in mod special o anumita persoana, sa nu poata fi declasificate si, prin urmare, acestea sa nu poata fi comunicate publicului sau persoanei interesate. In acest fel se incalca "dreptul la informatie, consacrat de art. 31 din Constitutie, precum si, potrivit art. 20, de art. 10 din Conventia europeana a drepturilor omului, restrangand exercitiul acestui drept contrar prevederilor art. 49 din Constitutie". Caracterul absolut al interdictiei referitoare la declasificarea informatiilor face ca ingerinta in exercitiul dreptului la informatie "sa fie total disproportionata, in contradictie cu dispozitiile art. 49 din Constitutie".
    e) Dispozitiile art. 12 alin. (4), (5) si (6), ale art. 15 alin. (3), precum si ale art. 19 lit. c) si d) din lege reprezinta o ingerinta, vadit disproportionata, in exercitarea unor drepturi fundamentale, contrara prevederilor art. 49 din Constitutie. Potrivit acestor dispozitii legale accesul unei persoane la informatii secrete se permite doar pe baza de autorizatie acordata in urma unei verificari de securitate, ale caror concluzii nu trebuie motivate. In consecinta, refuzul emiterii sau retragerea autorizatiei impiedica persoana sa ocupe o functie ce implica acces la informatii secrete, pe baza unor verificari nemotivate. Persoana in cauza, necunoscand motivele refuzului eliberarii sau al retragerii autorizatiei, "nu dispune de nici o posibilitate de a se apara si de nici o cale eficienta de atac, [...] incalcandu-se astfel dispozitiile art. 20, art. 21, art. 24 si cele ale art. 49 din Constitutie, precum si cele ale art. 6 si art. 13 din Conventia europeana a drepturilor omului".
    Competenta acordata Serviciului Roman de Informatii de a efectua verificarile de securitate permit acestei institutii ca printr-o decizie nemotivata si impotriva careia nu s-a instituit o cale de atac sa hotarasca daca o persoana poate sau nu sa ocupe o anumita functie in care ar urma sa aiba acces la informatii secrete. Prin urmare, Serviciul Roman de Informatii "are puterea absoluta de a decide daca o persoana poate sau nu sa ocupe cele mai importante functii in stat, ceea ce semnifica violarea suveranitatii nationale, a pluralismului si a principiilor statului de drept si democratic, adica a dispozitiilor constitutionale inscrise in art. 1 alin. (3), art. 2 si art. 8 alin. (1)".
    In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, sesizarea de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarea este neintemeiata, in esenta, pentru urmatoarele motive:
    I. Cu privire la critica de neconstitutionalitate referitoare la nerespectarea procedurii de legiferare:
    a) Sustinerea ca au fost incalcate dispozitiile art. 74 alin. (1), ale art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutie este neintemeiata, deoarece, asa cum rezulta din analiza etapelor procesului legislativ, se poate constata ca au fost respectate atat cerintele constitutionale privitoare la majoritatea de voturi necesara, cat si la trimiterea proiectului adoptat de Senat la Camera Deputatilor.
    In ceea ce priveste desfasurarea cronologica a procedurii de legiferare, se arata ca la data de 7 februarie 1996 Senatul a adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul Legii privind apararea secretului de stat si a secretului de serviciu, pe care apoi, in temeiul art. 75 din Constitutie, l-a trimis la Camera Deputatilor. La aceasta Camera, la data de 15 iulie 1998, a mai fost inregistrat un alt proiect de lege avand acelasi obiect de reglementare. Ambele proiecte au fost examinate in fond de catre Comisia juridica, de disciplina si imunitati si Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, intocmindu-se la data de 27 septembrie 1999 un raport comun asupra proiectului de lege adoptat de Senat. La acest proiect de lege au fost acceptate ca amendamente reglementari cuprinse in proiectul de lege trimis de Guvern la Camera Deputatilor, cu respectarea prevederilor art. 63 din Regulamentul Camerei Deputatilor, in vigoare la acea data. La data de 15 februarie 2000 Camera Deputatilor, cu majoritate absoluta de voturi, a adoptat proiectul de lege, care fusese deja adoptat de Senat, cu amendamentele comisiilor sesizate in fond.
    b) Se apreciaza ca fiind nefondata si sustinerea potrivit careia legea a fost adoptata prin incalcarea dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, constand in aceea ca in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, consacrata inlaturarii divergentelor dintre textele legii, au fost avute in vedere si "texte propuse de Guvern si acceptate de liderii grupurilor parlamentare", introducandu-se in lege, pe aceasta cale, texte noi. Se arata ca in acea sedinta au fost examinate "toate textele legii, respectiv formele diferite adoptate de Senat si de Camera Deputatilor. In materialul documentar pus la dispozitie parlamentarilor au fost cuprinse textele adoptate de Senat, textele adoptate de Camera Deputatilor, textele propuse de comisia de mediere si textele de compromis, urmand ca parlamentarii sa decida prin vot pentru care din aceste texte opteaza, eliminandu-se astfel divergentele dintre cele doua Camere". Asadar, au fost indeplinite cerintele dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, ca textele aflate in divergenta sa fie supuse dezbaterii in sedinta comuna a Camerelor Parlamentului. Se precizeaza ca la aceste dezbateri a participat si reprezentantul Guvernului, care, la fel ca si parlamentarii, a putut sa opteze pentru solutia uneia dintre Camerele Parlamentului sau pentru "un text de compromis". In acest context s-a adoptat in 59 de cazuri textul Camerei Deputatilor, iar in 41 de cazuri, "textul de compromis", nefiind adoptate texte noi. Se arata ca textele numite de autorii sesizarii ca fiind texte noi sunt in realitate fie "texte de compromis", fie texte impuse de exigente ale tehnicii juridice.
    II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a continutului unor dispozitii ale legii, in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se arata urmatoarele:
    a) Sesizarea de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 4, art. 6 alin. (2), art. 13 si ale art. 21 alin. (1) din Legea privind protectia informatiilor clasificate este nefondata, deoarece aceste dispozitii nu instituie o raspundere colectiva, "ci stabilesc sfera destinatarilor legii, adresandu-se, intr-adevar, tuturor". Legea urmeaza sa se aplice, "sub aspectul sanctiunilor, doar in cazuri limitate si numai in masura in care s-au incalcat cu vinovatie prevederi exprese ale legii". Obligatia de a proteja informatiile nu contravine unor prevederi din Legea fundamentala, ea fiind stabilita in concordanta cu prevederile art. 50 din Constitutie. Pe de alta parte, intre dispozitiile legale mentionate anterior si cele ale art. 15 alin. (4), ale art. 25, 26 si 27 nu exista o identitate de subiecte de drept.
    b) Critica de neconstitutionalitate ce vizeaza dispozitiile art. 24 alin. (1) din lege este nefondata, deoarece obligatia instituita nu trebuie confundata cu o infractiune atata vreme cat infractiunea nu se presupune, "ci se dovedeste cu un text incriminator".
    c) Cu referire la dispozitiile art. 8 alin. (3) si la cele ale art. 11 alin. (2) si (4) din lege, se precizeaza ca acestea nu au nici o legatura cu drepturile constitutionale invocate prin sesizare. Astfel, prevederea referitoare la hotararile Guvernului ce urmeaza sa fie emise in executarea legii este in deplina concordanta cu dispozitiile art. 107 din Constitutie si nu contravine principiului pluralismului ori altor drepturi constitutionale si nici prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    d) Nici critica referitoare la dispozitiile art. 8 alin. (4) nu este intemeiata, deoarece instituirea informatiilor secrete de stat este de competenta autoritatilor publice interesate in protectia acestora, Guvernul fiind autoritatea cu atributii de clasificare si declasificare, care aduce la cunostinta celor interesati daca informatia este protejata sau daca a incetat sa mai fie protejata. Intrucat informatiile clasificate constituie limita superioara a existentei dreptului la informatie, este neintemeiata sustinerea potrivit careia aceste dispozitii contravin prevederilor art. 49 din Constitutie.
    e) Este nefondata si critica referitoare la dispozitiile art. 12 alin. (4), (5) si (6), ale art. 15 alin. (3) si ale art. 19 lit. c) din lege, deoarece consecinta neacordarii sau a retragerii autorizatiei nu este aceea de incetare a raporturilor de munca sau a raporturilor de functie publica, ci doar interdictia de acces la informatii secrete de stat. Chiar daca, ipotetic, anumite persoane ar suporta aceasta sanctiune ca efect al interpretarii legii in sensul avut in vedere de autorii sesizarii, ele se pot adresa instantei de judecata, cerand restabilirea raporturilor juridice incalcate prin abuz. Nu se poate sustine, asadar, ca dispozitiile legale contravin dispozitiilor art. 20, 21, 24 si 49 din Constitutie. Prevederile legale criticate sunt in concordanta cu dispozitiile art. 1 alin. (3), ale art. 2 si ale art. 8 alin. (1), intrucat Serviciul Roman de Informatii nu este competent sa stabileasca persoanele care au acces la informatii secrete de stat. Aceasta competenta apartine autoritatilor interesate in protectia informatiilor clasificate. Serviciul Roman de Informatii are doar atributii de avizare a propunerilor referitoare la desemnarea celor care urmeaza sa desfasoare activitati in domeniul protectiei informatiilor secrete de stat, iar decizia de numire apartine autoritatilor publice interesate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca sesizarea de neconstitutionalitate este nefondata sub toate aspectele.
    I. Cu privire la criticile referitoare la nerespectarea procedurii constitutionale de legiferare se arata urmatoarele:
    a) Sustinerea potrivit careia a fost incalcata procedura de legiferare este nefondata, aceasta bazandu-se pe "date faptice eronate privind procedura desfasurata in fata celor doua Camere si in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului, precum si la forma proiectelor supuse dezbaterilor". Se arata ca propunerea legislativa pentru apararea secretului de stat si a secretului de serviciu, initiata de un grup de senatori, a fost adoptata de Senat la data de 7 februarie 1996, iar in temeiul art. 75 din Constitutie a fost trimisa Camerei Deputatilor la data de 12 februarie 1996; ulterior, la 14 iulie 1998 Guvernul a transmis Camerei Deputatilor proiectul de Lege privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu; ambele proiecte de lege au fost dezbatute in fond de Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si de Comisia juridica, de disciplina si imunitati, intocmindu-se un raport comun ce poarta nr. 303/XVII/12 si nr. 509/XVIII/11 din 27 septembrie 1999. In acest raport au fost retinute texte din proiectul de lege inaintat de Guvern ca amendament la proiectul de lege adoptat de Senat. Astfel, in baza acestui raport "Camera Deputatilor a dezbatut si adoptat proiectul trimis de Senat, cu amendamentele propuse de catre cele doua comisii, care au la baza textele cuprinse in proiectul Guvernului". In acest mod ambele Camere ale Parlamentului au adoptat acelasi proiect de lege (si anume, cel adoptat de Senat in anul 1996), insa "in forme diferite, intrucat Camera Deputatilor a adoptat proiectul inaintat de Senat cu amendamentele celor doua comisii de specialitate, bazate pe texte incluse in proiectul inaintat de Guvern", fiind respectate prevederile art. 74 alin. (1), precum si ale art. 75 din Constitutie.
    b) Este neintemeiata si sustinerea potrivit careia legea a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, deoarece proiectul de lege adoptat de Senat a fost adoptat si de Camera Deputatilor, insa intr-o forma diferita, motiv pentru care, in temeiul art. 76 alin. (1) din Constitutie, presedintii Camerelor au initiat procedura de mediere. Se precizeaza ca, intrucat toate articolele proiectului de lege au fost adoptate in forme diferite de catre cele doua Camere, s-au aflat in divergenta toate aceste articole si de aceea "comisia de mediere si raportul de mediere au avut in vedere intregul continut al proiectului". Acest raport de mediere a fost adoptat de Camera Deputatilor la 23 mai 2000, fiind respins in totalitate de Senat la 15 mai 2000, motiv pentru care, in temeiul art. 76 alin. (2) din Constitutie, a fost supus dezbaterii Camerelor reunite intregul proiect al legii, care a fost adoptat cu votul majoritatii prevazute la art. 74 alin. (1) si (2) din Constitutie.
    c) In legatura cu afirmatia ca in sedinta comuna a Parlamentului au fost avute in vedere "nu numai textele aflate in divergenta, ci si textele propuse de Guvern si acceptate de liderii grupurilor parlamentare", se arata ca aceste texte au "rezultat din restructurarea unor texte adoptate anterior, separat, de catre Senat, sau de catre Camera Deputatilor". Pentru acest motiv textul final al proiectului nu a mai corespuns din punct de vedere structural si al numerotarii articolelor cu textele votate de Senat si de Camera Deputatilor. Astfel, textele mentionate in sesizare ca fiind texte noi au corespondent in proiectele votate separat, insa sub o alta forma. Se precizeaza ca dispozitiile art. 76 alin. (2) din Constitutie, pretins incalcate, "nu se refera la adoptarea in sedinta comuna a Parlamentului a unui <<text definitiv>>, care, intr-o interpretare logica si in lipsa unei prevederi exprese privind intelesul acestui termen, este sau poate fi diferit de textul proiectului supus dezbaterii".
    II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a continutului unor dispozitii ale legii, in punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca:
    a) Este nefondata sustinerea privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 4 alin. (2), ale art. 13 si ale art. 21 alin. (1) din lege, intrucat aceasta sustinere porneste de la o premisa falsa. Afirmatia ca "fidelitatea fata de tara presupune obligatia apararii secretului de stat de catre persoanele care, in exercitarea atributiilor de serviciu iau la cunostinta in mod legal de secretele de stat, iar nu o obligatie generala si nediferentiata", contravine flagrant dispozitiilor art. 50 din Constitutie, avand titlul marginal "Fidelitatea fata de tara". Obligatia prevazuta de articolele de lege criticate este o indatorire fundamentala a tuturor cetatenilor, cu alte cuvinte aceasta reprezinta o obligatie constitutionala.
    Este de asemenea nefondata sustinerea potrivit careia aceasta obligatie ar fi de maxima generalitate, iar ca urmare raspunderea juridica in materia protectiei secretului de stat dobandeste un caracter obiectiv, ce semnifica instituirea prezumtiei de vinovatie, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 23 alin. (8), ale art. 24 si 20 din Constitutie, acesta din urma corelat cu art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Acceptarea unui asemenea rationament ar insemna ca toate obligatiile cu caracter general impuse tuturor cetatenilor instituie o raspundere cu caracter obiectiv si prezumtia de vinovatie. Autorii sesizarii, sustinand incalcarea principiului proportionalitatii cuprins in art. 49 din Constitutie, nu arata in concret exercitarea carui drept a fost restransa.
    Se apreciaza ca este neintemeiata si afirmatia potrivit careia incriminarea incalcarii obligatiilor in materie de aparare a secretului de stat contravine principiului constitutional al legalitatii incriminarii si a pedepsei, prevazut la art. 23 alin. (9) din Constitutie, deoarece acest text "nu se refera la principiul legalitatii pedepsei". Or, pedepsele prevazute in art. 26 si 27 din lege "sunt legale, inscriindu-se in prevederile referitoare la pedepse, cuprinse in partea generala a Codului penal". In plus, aceste dispozitii indeplinesc toate conditiile pentru ca o norma legala sa fie considerata previzibila.
    b) Privitor la dispozitiile art. 24 alin. (1) din lege, se arata ca este eronata echivalarea care se realizeaza intre obligatia celui care ia cunostinta de incalcari ale legii de a-l informa despre aceasta pe conducatorul unitatii in care lucreaza si obligatia cvasigenerala de delatiune, intrucat obligatia prevazuta de textul criticat este similara celei prevazute la art. 170 si 262 din Codul penal, privind denuntarea savarsirii unor infractiuni. Referirea la incalcarea dreptului la intimitate si a dreptului la gandire, constiinta si religie, prevazute la art. 26 si 29 din Constitutie, nu este argumentata si nu are nici o legatura cu prevederile criticate ale legii.
    c) Cu privire la dispozitiile art. 8 alin. (3) si ale art. 11 alin. (2) si (4) din lege se apreciaza ca invocarea principiului constitutional al pluralismului in demonstrarea neconstitutionalitatii textelor mentionate din lege nu are nici un suport.
    d) In sfarsit, nu este fondata nici critica referitoare la dispozitiile art. 8 alin. (4) din lege, deoarece acest act normativ prevede posibilitatea declasificarii "informatiilor generale" cu ocazia reexaminarii si actualizarii listelor prevazute in art. 11. De aceea nu se poate sustine ca ar fi incalcate dispozitiile art. 31 din Constitutie.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
    Potrivit dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala, prin Adresa nr. 1.053 din 22 martie 2001, a solicitat Secretariatului General al Camerei Deputatilor ca, in scopul solutionarii sesizarii de constitutionalitate, sa ii fie inainte urmatoarele documente: raportul comun nr. B.P.22/1996 si nr. B.P.198/1996, intocmit de Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si de Comisia juridica, de disciplina si imunitati; raportul comisiei de mediere; stenograma sedintei plenului Camerei Deputatilor din 23 mai 2000 privind dezbaterea raportului de mediere; stenograma sedintei comune a celor doua Camere ale Parlamentului din data de 7 martie 2001 privind dezbaterea textelor aflate in divergenta. De asemenea, prin Adresa nr. 1.057 din 22 martie 2001 s-a solicitat Secretariatului General al Senatului trimiterea stenogramei sedintei plenului Senatului din 15 mai 2000 privind dezbaterea raportului comisiei de mediere. Actele solicitate de Curtea Constitutionala au fost trimise acesteia prin Adresa nr. XIV/1/106 din 23 martie 2001 a Secretariatului General al Camerei Deputatilor si, respectiv, prin Adresa nr. 660 din 26 martie 2001 a Secretariatului General al Senatului.

    CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Legii privind protectia informatiilor clasificate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit art. 144 lit. a) din Constitutie, sa se pronunte asupra sesizarii de neconstitutionalitate formulate de un numar de 62 de deputati.
    Prin sesizare, pe de o parte, este criticat ansamblul Legii privind protectia informatiilor clasificate, sustinandu-se ca aceasta a fost adoptata cu incalcarea reglementarilor constitutionale referitoare la procedura de legiferare, iar pe de alta parte, este criticat continutul unora dintre dispozitiile legii ca fiind contrare anumitor prevederi ale Constitutiei, anumitor reglementari din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului.
    In consecinta, controlul de constitutionalitate realizat prin prezenta decizie priveste constitutionalitatea extrinseca, precum si - deopotriva - constitutionalitatea intrinseca, avand insa prioritate aspectele legate de procedura de legiferare (apartinand constitutionalitatii extrinseci), intrucat acestea vizeaza ansamblul legii, precum si pentru ca eventuala constatare a nerespectarii unor norme de procedura constitutionala prevaleaza in mod neindoielnic asupra examinarii fondului reglementarii, astfel incat, pe cale de consecinta, aceasta din urma examinare ar deveni inutila.
    Autorii sesizarii sustin ca legea criticata a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 74 alin. (1), ale art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutie, texte care au urmatorul cuprins:
    Art. 74 alin. (1)
    "Legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.";
    Art. 75
    "Proiectele de legi sau propunerile legislative adoptate de una din Camere se trimit celeilalte Camere a Parlamentului. Daca aceasta din urma respinge proiectul de lege sau propunerea legislativa, ele se trimit, pentru o noua dezbatere, Camerei care le-a adoptat. O noua respingere este definitiva.";
    Art. 76 alin. (2)
    "In cazul in care comisia nu ajunge la un acord sau daca una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate in divergenta se supun dezbaterii Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, care vor adopta textul definitiv cu votul majoritatii prevazute la articolul 74 alineatele (1) sau (2)."
    In vederea examinarii respectarii procedurii constitutionale parcurse in procesul de legiferare Curtea constata ca principiul constitutional al autonomiei regulamentare a Parlamentului, instituit prin art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala, permite si totodata impune fiecarei Camere, precum si Parlamentului in ansamblul sau, reunit in sedinta comuna a celor doua Camere, sa stabileasca norme proprii de organizare si de functionare in vederea indeplinirii atributiilor lor. Cu toate acestea, regulamentele parlamentare nu pot sa fie contrare reglementarilor cuprinse in Constitutie, iar autoritatea legislativa nu poate adopta proceduri contrare Legii fundamentale, si aceasta nici macar pentru un caz singular si special.
    In aceste conditii Curtea constata ca sunt intemeiate sustinerile autorilor sesizarii, potrivit carora Legea privind protectia informatiilor clasificate a fost adoptata cu incalcarea unor dispozitii constitutionale, dupa cum urmeaza:
    a) Este intemeiata sustinerea potrivit careia legea criticata a fost adoptata prin aprobarea in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului din data de 7 martie 2001 a raportului comisiei de mediere cu privire la doua proiecte de lege distincte.
    Astfel, Curtea retine ca Senatul a adoptat la data de 7 februarie 1996 propunerea legislativa intitulata "Lege privind apararea secretului de stat si a secretului de serviciu", initiata de un grup de senatori. Dupa adoptarea propunerii legislative proiectul de lege astfel rezultat a fost trimis Camerei Deputatilor, in conformitate cu dispozitiile art. 75 teza intai din Constitutie. Ulterior, la 14 iulie 1998, Guvernul a initiat proiectul de "Lege privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu", cu care a sesizat Camera Deputatilor. Ambele initiative legislative au fost repartizate Comisiei permanente pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, spre a se intocmi de catre acestea un raport comun pe fond, in vederea dezbaterii in plenul Camerei Deputatilor a celor doua proiecte de lege.
    Curtea Constitutionala observa ca nici comisiile permanente sesizate in fond si nici plenul Camerei Deputatilor nu au avut in vedere ca fiecare dintre cele doua initiative legislative are o individualitate proprie, trebuind in consecinta sa fie tratata ca atare in cadrul procedurii de legiferare.
    Astfel, comisiile permanente ale Camerei Deputatilor, sesizate in fond, nu au examinat separat cele doua proiecte de lege si nu au propus plenului Camerei sa se pronunte asupra fiecarui proiect de lege, ci le-au contopit, supunand dezbaterii si votului plenului Camerei Deputatilor un singur proiect de lege, si anume pe cel initiat de Guvern, caruia i-au fost aduse unele amendamente. Aceasta situatie rezulta din insusi raportul comisiilor permanente sesizate in fond, raport purtand nr. B.P. 22/1996 si nr. B.P. 198/1998 din 27 septembrie 1999 si care este intitulat: "Raport comun asupra proiectului de Lege privind apararea secretului de stat si a secretului de serviciu adoptat de Senat in sedinta din 7 februarie 1996; asupra proiectului de Lege privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu, initiat de Guvernul Romaniei la 14 iulie 1998".
    Analizand continutul acestui raport, Curtea constata ca numai textul art. 3 a avut o redactare identica in ambele proiecte; in privinta unui numar de 22 de texte comisiile au propus mentinerea lor in redactarea din proiectul Guvernului; redactarile din cele doua proiecte au prezentat unele asemanari pentru un numar de 12 articole, in privinta carora comisiile au propus adoptarea redactarii existente in proiectul Guvernului, cu unele modificari; alte 12 articole au existat, dupa caz, numai in proiectul Guvernului sau in propunerile comisiilor raportoare; in sfarsit, 15 texte din propunerea legislativa adoptata de Senat au fost eliminate, cu motivarea ca problemele vizate de acestea sunt reglementate in alte articole acceptate de comisii.
    Curtea Constitutionala observa ca nu au fost realizate dezbaterea si finalizarea fiecaruia dintre cele doua proiecte de lege, ceea ce rezulta si din preambulul raportului comun al comisiilor permanente, preambul redactat astfel: "In urma examinarii proiectului de Lege privind apararea secretului de stat si a secretului de serviciu, adoptat de Senat la 7 februarie 1996 si a proiectului de Lege privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu, initiat de Guvernul Romaniei la 14 iulie 1998, in sedintele din 9 decembrie 1998, 10, 17, 24 martie, 21, 27, 28 aprilie si 22 septembrie 1999, comisiile au constatat ca obiectul de reglementare a proiectelor de lege mentionate face parte din categoria legilor organice, potrivit art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei si au hotarat cu majoritate de voturi pentru, sa le supuna spre dezbatere si adoptare Plenului Camerei Deputatilor in structura si cu amendamentele urmatoare [...]."
    Sub aspectul analizat este semnificativa structurarea raportului pe urmatoarele coloane, intr-un mod asemanator structurii unui raport de mediere:
    1. "Articolul (textul Senatului)";
    2. "Articolul (textul Guvernului)";
    3. "Amendamentele propuse (autorul), text adoptat de comisii";
    4. "Motivare".
    Se constata, de asemenea, ca in cuprinsul acestui raport comisiile permanente au optat pentru textele din proiectul de lege initiat de Guvern, cu sau, dupa caz, fara modificari.
    Prin urmare, Curtea constata ca in sedinta plenului Camerei Deputatilor au fost dezbatute si votate in mod exclusiv aceste texte, prezentarea in cadrul raportului si a textelor existente in propunerea legislativa adoptata de Senat fiind formala.
    Curtea retine, de asemenea, ca in situatia in care s-ar fi respectat dispozitiile constitutionale referitoare la legiferare Camera Deputatilor ar fi trebuit sa se pronunte prin vot asupra fiecarui proiect de lege, ocazie cu care avea posibilitatea ca fie sa respinga ambele proiecte, fie sa adopte numai unul dintre acestea si sa il respinga pe celalalt. Daca ar fi fost respins proiectul de lege adoptat de Senat, Camera ar fi avut obligatia ca, potrivit art. 75 teza a doua din Constitutie, sa il trimita pentru o noua dezbatere Senatului, iar in cazul in care ar fi fost adoptat proiectul initiat de Guvern, ar fi avut obligatia ca, potrivit dispozitiilor art. 75 teza intai din Constitutie, acest proiect sa fie trimis, de asemenea, Senatului. Numai in situatia in care ar fi fost respins proiectul de lege initiat de Guvern s-ar fi putut utiliza unele dintre texte in vederea formularii unor amendamente la textele adoptate de Senat. Nerespectarea acestor norme ale procedurii constitutionale de legiferare a creat posibilitatea ca proiectul de lege adoptat de Senat sa nu mai fie adoptat si de Camera Deputatilor, iar proiectul de lege adoptat de Camera Deputatilor sa nu mai fie adoptat si de Senat. In aceasta situatie nici unul dintre cele doua proiecte de lege nu a intrunit in ambele Camere ale Parlamentului majoritatea de voturi ceruta la art. 74 alin. (1) din Constitutie, spre a se putea considera ca adoptarea a fost valabila.
    b) Votul impus de art. 74 alin. (1) din Constitutie nu a fost exprimat nici in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului din 7 martie 2001, consacrata dezbaterii textelor aflate in divergenta, in care s-a declarat adoptata legea supusa controlului de constitutionalitate prin prezenta decizie.
    Astfel, deoarece Senatul a respins raportul comisiei de mediere, pe ordinea de zi a celor doua Camere reunite in sedinta comuna a fost inscris proiectul de lege in integralitatea sa. In raportul din 5 aprilie 2000 comisia de mediere a propus spre adoptare, in totalitate, textele din proiectul de lege adoptat de Camera Deputatilor (unele dintre acestea avand nuantari nesemnificative, ca texte comune ale comisiei), precum si numeroase alte texte care nu fusesera supuse dezbaterii si votului Senatului. Asa fiind, rezulta ca Senatul nu a examinat aceste din urma texte nici cu ocazia dezbaterii raportului comisiei de mediere, raport pe care l-a respins in intregime in urma unor dezbateri generale preliminare, considerand ca legea trebuie sa fie "reconceputa" si sa parcurga in intregime o procedura constitutionala de legiferare. Aceasta concluzie rezulta din cuprinsul stenogramelor sedintelor Senatului din 8 si 15 mai 2000. In aceste conditii se observa ca, pe langa aceea ca Senatul nu s-a pronuntat prin vot cu privire la proiectul de lege adoptat de Camera Deputatilor, acesta nu a acordat un vot favorabil nici pentru raportul comisiei de mediere.
    In sedinta comuna a Camerelor Parlamentului, organizata pentru dezbaterea textelor aflate in divergenta, nu s-a procedat la inlaturarea aspectelor de neconstitutionalitate aparute ca rezultat al viciilor de procedura de legiferare. Astfel, obiectul dezbaterilor sedintei comune l-a constituit proiectul de lege in integralitatea acestuia. Dupa votarea fiecarui articol nu s-a mai supus votului legea in ansamblu spre a se putea constata daca este intrunita majoritatea de voturi ceruta la art. 74 alin. (1) din Constitutie (indiferent daca se verifica sau nu existenta acestei majoritati in cazul fiecarei Camere). In finalul dezbaterilor presedintele de sedinta a facut urmatoarele precizari: "Cu aceasta, textele aflate in divergenta au fost votate cu majoritatea ceruta de art. 74 alin. (1) din Constitutie. Va reamintesc ca nu se face vot final [...]." (Stenograma sedintei comune a Camerei Deputatilor si a Senatului din 7 martie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 36 din 19 martie 2001).
    c) Sub un alt aspect Curtea constata, de asemenea, ca nu s-au respectat nici prevederile constitutionale in ceea ce priveste desfasurarea medierii si a dezbaterii textelor aflate in divergenta. Potrivit dispozitiilor art. 76 alin. (1) din Constitutie procedura de mediere se initiaza "Daca una din Camere adopta un proiect de lege sau o propunere legislativa intr-o redactare diferita de cea aprobata de cealalta Camera [...]". Din acest text constitutional rezulta ca este vorba de acelasi proiect de lege sau de aceeasi propunere legislativa, deosebirea constand doar in modurile de redactare. Or, asa cum s-a aratat anterior in cadrul considerentelor de sub lit. a), in cazul examinat Senatul a adoptat o propunere legislativa asupra careia Camera Deputatilor nu s-a pronuntat, iar Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege asupra caruia, de aceasta data, nu s-a pronuntat Senatul. In acest fel Camera Deputatilor a efectuat, cu neobservarea procedurii constitutionale de legiferare, contopirea celor doua proiecte de lege intr-unul singur. Procedura de mediere desfasurata nefiind bazata pe o reglementare constitutionala, rezulta ca nu se putea trece nici la procedura dezbaterii textelor ramase in divergenta si, in consecinta, nici la adoptarea legii, cata vreme aceasta nu avea un obiect de reglementare care sa intre in competenta sedintelor comune, potrivit prevederilor art. 62 alin. (2) din Constitutie.
    In cadrul procedurii de mediere au fost incalcate si dispozitiile alin. (2) al art. 76 din Constitutie, referitoare la textele aflate in divergenta. Aceasta procedura presupune existenta a doua texte referitoare la aceeasi materie, care au fost adoptate in redactari diferite de cele doua Camere si care nu au fost puse de acord in cadrul etapelor anterioare ale procedurii de mediere.
    In cazul de fata insa au fost supuse votului si au fost adoptate texte noi, asadar texte ce nu fusesera dezbatute si adoptate in vreuna dintre Camere ori texte care sa fi rezultat din combinarea celor adoptate in redactari diferite de catre Camere in mod separat, ci, dimpotriva, texte care au fost propuse - in mod special - pentru sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului. Aceste texte au fost inscrise la coloana 4 din materialul supus dezbaterii sedintei comune, si anume sub denumirea "Texte propuse de Guvern si acceptate de liderii grupurilor parlamentare". Din stenograma sedintei comune din 7 martie 2001 rezulta ca acestea sunt textele care au fost supuse votului, fiind adoptate ca atare. Aceste texte sunt: art. 2^1 (devenit art. 3 dupa renumerotarea articolelor legii); art. 3 (devenit art. 4); art. 4 (devenit art. 5); art. 5 (eliminat); art. 6 alin. (2); art. 7 lit. m); art. 8 alin. (1), (2) si (4); art. 9 alin. (2), (4) si (5); art. 10 alin. (3); art. 11 alin. (4); art. 12 alin. (2), (3), (4), (5) si (6); art. 12^1 (devenit art. 13); art. 14 alin. (2), (2^1) si (4) [devenite art. 15 alin. (2), (3) si (5)]; art. 17 (eliminat); titlul capitolului IV; art. 19 lit. d) si h); art. 21 alin. (1) si (3); art. 22 alin. (1); art. 24 alin. (1); art. 26 alin. (1); art. 27 alin. (1); art. 29 alin. (1) si (2); art. 30 alin. (1) lit. b), e), f) si g); art. 31 si art. 32 alin. (2). Dintre textele enumerate numai doua articole, si anume art. 2^1 (avand 4 alineate) si art. 12^1 (avand un singur alineat), sunt texte noi, pe cand celelalte texte au avut redactari diferite fata de cele adoptate de vreuna dintre cele doua Camere.
    In acest context Curtea Constitutionala retine ca in jurisprudenta sa exista decizii referitoare la cauze in cadrul carora au fost solutionate probleme similare celor care fac obiectul prezentei decizii. Astfel, prin Decizia nr. 122 din 22 octombrie 1996 asupra constitutionalitatii Legii privind statutul deputatilor si senatorilor (decizie publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 28 octombrie 1996), Curtea a retinut ca prin dispozitiile art. 144 lit. a) din Constitutie "[...] nu s-a facut nici o distinctie intre controlul constitutionalitatii substantei reglementarii si controlul constitutionalitatii procedurii de adoptare a legii [...]", astfel incat, prin urmare, o lege poate fi declarata ca neconstitutionala si pentru motivul nerespectarii prevederilor constitutionale referitoare la procedura de legiferare. (De altfel, aceasta posibilitate constitutionala mai fusese retinuta si in considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, precum si in cele ale Deciziei nr. 73 din 19 iulie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995.) In privinta unei situatii similare celei din prezenta cauza Curtea Constitutionala, prin aceeasi Decizie nr. 122 din 22 octombrie 1996, a statuat: "Camerele, in sedinta lor comuna, ar urma sa se pronunte asupra intregului raport, numai daca una dintre ele, respingand raportul, nu a admis nici una dintre propunerile comisiei de mediere [...]."
    In concluzie, Curtea constata ca in prezenta cauza sesizarea este intemeiata, astfel incat urmeaza sa fie admisa, retinandu-se incalcarea normelor constitutionale referitoare la procedura de legiferare. In aceasta situatie nu se mai poate trece la exercitarea controlului de constitutionalitate asupra continutului unora dintre reglementarile Legii privind protectia informatiilor clasificate, reglementari indicate in sesizarea de neconstitutionalitate formulata de un numar de 62 de deputati.

    Fata de considerentele expuse in cele de mai sus, avand in vedere dispozitiile art. 74 alin. (1), ale art. 75, ale art. 76 alin. (1) si (2), ale art. 144 lit. a) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca Legea privind protectia informatiilor clasificate este neconstitutionala.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, precum si presedintelui Camerei Deputatilor si presedintelui Senatului, in scopul deschiderii procedurii prevazute in dispozitiile art. 145 alin. (1) din Constitutie.
    Definitiva si obligatorie.
    Dezbaterea a avut loc la 11 aprilie 2001 si la aceasta au participat: Lucian Mihai, presedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu si Romul Petru Vonica, judecatori.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent sef,
                              Claudia Miu