Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.104 din 03.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 302 din 04 mai 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Vasile Cucu în Dosarul nr. 1.776/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.081D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 698 din 27 noiembrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 29 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.776/114/2014, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Vasile Cucu în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei la decizia de pensionare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece au creat un sistem discriminatoriu - sub aspectul stabilirii indicelui de corecţie care se aplică punctajului mediu anual pentru stabilirea cuantumului pensiei - între pensionarii ieşiţi la pensie în anul 2013, până la data de 23 ianuarie 2013, şi cei cărora le-a fost stabilită pensia în acelaşi an, dar ulterior datei de 23 ianuarie 2013.6. Tribunalul Buzău - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precizările depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 14 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „În anul 2013, indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este 1,06.“11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 698 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2015, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013. La paragrafele 22 şi 23 ale acestei decizii, Curtea, analizând critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, a reţinut că, deşi art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o formulă unică de calcul al indicelui de corecţie (raportul dintre 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie), cei doi termeni ai acestei formule variază de la an la an. Astfel, legiuitorul a instituit, prin art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, pentru anul 2013, o cifră fixă de 1,06 ce urma să se aplice tuturor persoanelor pensionate în anul 2013. Însă, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 a fost publicată la data de 23 ianuarie 2013, dispoziţiile art. III alin. (2) şi (3) fiind retroactive, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2014, decizie prin care Curtea Constituţională a constatat şi că art. III alin. (1) care instituia indicele de corecţie de 1,06 trebuie să se aplice numai persoanelor pensionate după data de 23 ianuarie 2013. Astfel, persoanele pensionate în perioada 1-22 ianuarie 2013 beneficiază de un indice de corecţie de 1,17 [potrivit art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013], în timp ce persoanele pensionate în perioada 23 ianuarie- 31 decembrie 2013 beneficiază de un indice de corecţie de 1,06 [potrivit art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 şi Deciziei nr. 437 din 29 octombrie 2013].13. Având în vedere acestea, Curtea a reţinut, la paragraful 24 al Deciziei nr. 698 din 27 noiembrie 2014, precitată, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa sa constantă. De asemenea, a reţinut, la paragraful 25, că, prin deciziile nr. 437 din 29 octombrie 2013 şi nr. 463 din 17 septembrie 2014, instanţa de contencios constituţional nu a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege care instituiau anumite cifre ca reprezentând indici de corecţie, ceea ce nici nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, stabilirea acestor cifre fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Însă Curtea a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate din perspectiva principiului neretroactivităţii şi a efectelor obligatorii ale deciziilor sale.14. În concluzie, Curtea a constatat că situaţia diferită în care se află cele două categorii de pensionari, sub aspectul stabilirii indicelui de corecţie aplicat punctajului mediu anual - cei pensionaţi înainte şi după 23 ianuarie 2013 - se datorează intervenţiilor legislative din materie, ceea ce nu poate conduce la neconstituţionalitatea prevederilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, din perspectiva egalităţii în drepturi.15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Cucu în Dosarul nr. 1.776/114/2014 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 104/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 104 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 104/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu