DECIZIE Nr.
1038 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 742 din 5 noiembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de
Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde
autoarea excepţiei, lipsind partea Consiliul Superior al Magistraturii, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă, de asemenea,
domnul Petronel Iulian Alecxandru, a cărui cerere de intervenţie accesorie în
procesul aflat pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă.
Magistratul-asistent învederează Curţii că un număr de
24 de judecători şi procurori de la diverse instanţe din ţară au transmis la
dosar memorii în sprijinul cererii de admitere a excepţiei de
neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul autoarei excepţiei. Aceasta reiterează argumentele expuse pe
larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei. In acest sens precizează că textul de
lege supus controlului de neconstituţionalitate nu conduce la o discriminare,
întrucât funcţiile juridice raportat la care se face comparaţia în cuprinsul
criticii de neconstituţionalitate au un statut propriu, distinct de al
judecătorilor şi procurorilor din sistemul naţional, precum şi o reglementare
juridică diferită. Totodată, arată că nici comparaţia cu cerinţele stabilite de
Legea nr. 92/1992 nu poate conduce la constatarea unei discriminări, acest act
normativ fiind în prezent abrogat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.909/1/2008, Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Ileana
Alecxandru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat
împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că
textul de lege criticat este discriminatoriu şi afectează dreptul la muncă,
deoarece impune judecătorilor şi procurorilor care participă la concursul de
promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare condiţia de a avea 5
ani vechime în funcţia de judecător sau procuror. Precizează în acest sens că
există o inegalitate neconstituţională între judecătorii numiţi în funcţie
înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, care au beneficiat de
asimilarea vechimii în alte profesii juridice cu vechimea în magistratură
necesară înscrierii la concursul de promovare, şi cei numiţi după această dată,
care trebuie să aibă vechime efectivă în magistratură pentru a putea accede la
o instanţă superioară. De asemenea, susţine că discriminarea rezultă, pe de
altă parte, şi din faptul că, pentru a fi numit în funcţia de judecător la
Curtea Constituţională, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Penală
Internaţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu sunt necesare
condiţii atât de restrictive, legislaţia naţională şi internaţională
recunoscând, pentru aceste funcţii, vechimea în activitatea juridică (în
profesia de avocat, consilier juridic, notar etc), şi nu doar vechimea efectivă
în magistratură, aşa cum se impune pentru accesul la funcţia de judecător sau
procuror la o instanţă judecătorească de grad inferior faţă de cele enumerate.
Din această perspectivă, se arată că obligaţia cuprinsă în art. 148 din
Constituţie, de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea europeană, implică
inclusiv declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale criticate, acestea
fiind contrare şi mai puţin favorabile decât reglementările europene în aceeaşi
materie. Sunt amintite în acest sens prevederile „art. 167 din Tratatul de
instituire a Comunităţii Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene (versiunea consolidată din 9 mai 2008), art. 36
pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea Statutului Curţii
Penale Internaţionale, art. 21 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale". Sunt invocate jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului referitoare la interzicerea discriminării, precum şi jurisprudenţa
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind aplicabilitatea directă şi
prioritatea normelor juridice internaţionale referitoare la protecţia
drepturilor omului şi la obligaţia interpretării şi aplicării dispoziţiilor
constituţionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele
internaţionale ratificate de statele membre.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin textul de lege criticat nu se instituie un
tratament privilegiat sau discriminatoriu şi nici nu se încalcă dreptul la
muncă sau la exercitarea unei profesii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia
doreşte, în realitate, completarea sau modificarea textului de lege criticat,
în sensul luării în considerare la calculul vechimii prevăzute de art. 44 alin.
(1) din Legea nr. 303/2004 şi a perioadei în care judecătorul sau procurorul nu
a exercitat efectiv funcţia de magistrat.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu contravin
prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 sau art. 53 din
Legea fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu următorul cuprins:
„(1) Pot participa la concursul de promovare la
instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au
avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi
disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de
vechime:
a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau
procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal
specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de
pe lângă tribunalul specializat."
In opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate
textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea
fundamentală: art. 11 -„Dreptul internaţional şi dreptul intern", art.
15 alin. (1) privind universalitatea legii, art. 16 alin. (1) care prevede
egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări, art. 20 -„Tratatele internaţionale privind
drepturile omului", art. 41 - „Munca şi protecţia socială a muncii", art. 53 - „Restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 143 care stabileşte condiţiile pentru numirea judecătorilor
Curţii Constituţionale şi art. 148 - „Integrarea în Uniunea Europeană".
Sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 - „Interzicerea
discriminării" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 -„Interzicerea generală a
discriminării" din
Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. De asemenea, în
cuprinsul criticii se face referire şi la prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din
Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de
muncă şi exercitării profesiei şi la cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din
Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de
creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea
forţei de muncă şi condiţiile de muncă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru motivele ce
se vor arăta în continuare:
Autorul excepţiei îşi susţine critica referitoare la
încălcarea principiului constituţional al egalităţii prin compararea
condiţiilor de vechime în magistratură impuse de textul de lege criticat pentru
promovarea judecătorilor şi procurorilor în sistemul ierarhizat al instanţelor
naţionale cu cele care sunt necesare unui jurist pentru a accede la diverse
instanţe internaţionale, şi anume Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea
Penală Internaţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceeaşi
comparaţie o face şi în ceea ce priveşte Curtea Constituţională a României. Cu
privire la această critică, instanţa de contencios constituţional constată că
prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu contravin principiului
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din
Constituţie, deoarece, aşa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa,
principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii
egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite
tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalităţii
şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor
cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, în cauza de
faţă, termenii comparaţiei aparţin unor sisteme jurisdicţionale distincte,
între care nu există niciun fel de relaţie structurală, motiv pentru care nu se
impune existenţa unei identităţi de tratament juridic. Astfel, caracterul
special şi specializat al jurisdicţiilor la care face referire autorul
excepţiei reclamă reglementarea unor condiţii deosebite, care conferă acestora
statute proprii, distincte. Gradul înalt de profesionalism de care trebuie să
dea dovadă judecătorii membri ai acestor instanţe este demonstrat şi apreciat
cu ajutorul unor criterii obiective, vechimea în profesia de judecător sau
procuror în sistemul naţional nefiind în mod necesar unul dintre acestea.
Dimpotrivă, în ceea ce priveşte magistraţii de la instanţele naţionale,
relevantă în ceea ce priveşte promovarea este tocmai vechimea efectivă în
funcţia de judecător sau procuror, care îl recomandă pe cel care candidează
pentru avansarea la o instanţă superioară, în baza experienţei acumulate până
la momentul promovării.
Totodată, Curtea constată că nu poate reţine critica
prin care se susţine că este încălcat principiul nediscriminării, comparându-se
actualele condiţii de promovare a magistraţilor cuprinse în art. 44 alin. (1)
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor cu cele
care erau prevăzute prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.
In jurisprudenţa sa Curtea a reţinut în mod constant că neconstitutionalitatea
unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre
reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin
favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate.
Curtea a conchis că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care,
prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a
unor acte normative, astfel cum
este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile,
apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese. Această
soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie
1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie
1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. Prin urmare, nici
în cazul de faţă Curtea nu poate reţine existenţa unei inegalităţi
neconstituţionale între cei care au promovat la instanţe superioare sub
imperiul Legii nr. 92/1992 şi cei care, în prezent, trebuie să satisfacă
cerinţele mai restrictive impuse de Legea nr. 303/2004.
In ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa
nesocotire a dreptului la muncă, Curtea reţine, astfel cum a statuat în
jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 545 din 7 decembrie
2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, că
instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii - astfel cum
este şi cazul de faţă - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o
încălcare a dreptului la muncă. De asemenea, autorul excepţiei susţine că
restrângerea dreptului magistraţilor la promovare, prin condiţionarea acestora
de vechimea în funcţia de judecător sau de procuror, este neconstituţională
prin prisma art. 53 din Constituţie. Curtea constată că nu poate reţine nici
această critică, întrucât textul constituţional invocat are în vedere
restrângerea în anumite condiţii, strict precizate în cuprinsul său, a unuia
sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate şi
garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or, dreptul la promovare nu se
regăseşte printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din
Constituţie, de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat
existenţa vreunei restrângeri a exerciţiului dreptului la muncă, ca drept
fundamental.
In fine, în acord cu cele statuate prin Decizia nr.
1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, Curtea observă că nu este de competenţa sa
analizarea conformităţii unei dispoziţii de drept naţional cu texte cuprinse în
Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. Curtea a precizat prin decizia
menţionată că „o atare competenţă [...] aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o
concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o
întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene [în prezent art. 267 din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene] la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. In situaţia
în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra
conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil
conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este
inadmisibil".
Şi în ceea ce priveşte invocarea de către autorul
excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din
Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de
creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea
forţei de muncă şi condiţiile de muncă, potrivit cărora o discriminare directă
se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil
decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă
persoană, pe baza unuia dintre motivele menţionate la art. 1, respectiv
apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală,
Curtea observă, de asemenea, că aceasta nu constituie o problemă de
constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine
judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost
ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
Totodată, Curtea constată că autorul excepţiei nu
evidenţiază niciun fel de argumente în sensul pretinsei neconcordanţe dintre
textul de lege criticat şi prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenţia nr.
111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi
exercitării profesiei, ratificată prin Decretul nr. 284/1973, publicată în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973, care include în înţelesul termenului de „discriminare" „orice
altă diferenţiere, excludere sau preferinţă având ca efect suprimarea sau
ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a
forţei de muncă şi exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de
către statul membru interesat după consultarea organizaţiilor reprezentative
ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, dacă acestea există,
precum şi a altor organisme competente".
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ileana Alecxandru în
Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu