DECIZIE Nr.
103 din 14 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (1) si ale art. 67 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania, precum si a legii in ansamblul ei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 143 din 26 februarie 2008
Acsinte Gaspar
- preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea
nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ata Yussef, prin
reprezentant Noor Saadi Fadhil şi Ata Firas Saleh Al Shimaki în Dosarul nr.
6.616/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cauză ce face obiectul
Dosarului nr. 1.344D/2007 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de
limba arabă, desemnat în cauză spre a asigura traducerea, domnul Rashed
Abdullah Abdul Rahman.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
1.345D/2007 şi nr. 1.485D/2007, având ca obiect aceeaşi excepţie de
neconstituţionalitate, ridicată de Samir Ali Seif, respectiv de Muhammad Waseem
în dosarele nr. 5.230/302/2007 şi nr. 16.426/302/2006 ale Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarele nr.
1.500D/2007 şi nr. 1.501 D/2007, având ca obiect excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin.(1) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, precum şi a legii în ansamblul ei, ridicată de
Sergiu Galatonov, respectiv de Natalia Galatonov şi Andrei Galatonov, prin
reprezentant legal Natalia Galatonov, în dosarele nr. 12.134/325/2007 şi nr.
12.132/325/2007 ale Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează Curtea asupra faptului
că în dosarele nr. 1.344D/2007, nr. 1.345D/2007, nr. 1.485D/2007 şi nr. 1.501
D/2007, partea Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia azil şi integrare a
transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiilor de
neconstituţionalitate.
Curtea, având în vedere identitatea parţială dintre
obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele
susmenţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
propunerea de conexare a dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin.(5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.501D/2007, nr.
1.500D/2007, nr. 1.485D/2007 şi nr. 1.345D/2007 la Dosarul nr. 1.344D/2007,
care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a-şi exprima opinia
cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei,
arătând că textele de lege criticate nu contravin normelor constituţionale
invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 6
septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6.616/302/2007, respectiv
încheierile din 13 august 2007 şi 5 octombrie 2007, pronunţate în Dosarele nr.
5.230/302/2007 şi nr. 16.426/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti,
respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă au sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
Excepţiile au fost ridicate de Ata Yussef, prin
reprezentant Noor Saadi Fadhil şi Ata Firas Saleh Al Shimaki, de Samir Ali
Seif, respectiv de Muhammad Waseem în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva unor hotărâri
ale Oficiului Român pentru Imigrări - Direcţia azil şi integrare de respingere
a unor cereri de acordare a statutului de refugiat sau a unei forme de
protecţie subsidiară.
Prin încheierile din 28 septembrie 2007, pronunţate în
dosarele nr. 12.134/325/2007 şi nr. 12.132/325/2007, Judecătoria Timişoara a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionahtate a
prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
şi a legii în ansamblul ei.
Excepţiile au fost ridicate de Sergiu Galatonov,
respectiv de Natalia Galatonov şi Andrei Galatonov, prin reprezentant legal
Natalia Galatonov, în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri
formulate împotriva unor hotărâri ale Oficiului Român pentru Imigrări -
Direcţia azil şi integrare de respingere a cererii de azil.
In motivarea excepţiei de neconstitutionahtate autorii susţin,
în esenţă, că textele de lege criticate, care stabilesc competenţa materială a
judecătoriilor, respectiv a tribunalului - secţia de contencios administrativ
în materia judecării plângerii împotriva hotărârii de soluţionare a cererii de
azil, respectiv a recursului, contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. k) şi
p) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, norme potrivit cărora
contenciosul administrativ şi regimul general privind protecţia socială se
reglementează prin lege organică, iar controlul judecătoresc al actelor
autorităţilor publice este garantat, cu anumite excepţii, pe calea
contenciosului administrativ.
Se susţine în acest sens că hotărârile Oficiului Român
pentru Imigrări sunt „veritabile acte administrative", iar competenţa
materială de judecată în materia contenciosului administrativ revine, după caz,
tribunalelor sau curţilor de apel, iar nu şi judecătoriilor. Excepţiile de la
această regulă pot viza doar acele acte administrative pentru modificarea sau
desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică sau prin alte acte normative
care pot reglementa în domeniul legii organice, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, în privinţa judecării plângerii împotriva hotărârilor de
soluţionare a cererii de azil, competenţa materială de judecată ar trebui să
urmeze regulile dreptului comun în materie prevăzute de Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, şi nu cele cuprinse în Legea nr. 122/2006, lege
ordinară, care, contrar normelor constituţionale invocate, stabileşte o
procedură specială de contestare a actelor autorităţii competente în domeniul
acordării azilului.
Se mai precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România stabileşte competenţa
materială a curţilor de apel în ceea ce priveşte soluţionarea plângerilor
privind actele de expulzare sau de părăsire a ţării de către străini, în timp
ce Legea nr. 122/2006 prevede un regim mixt al competenţei materiale în materia
azilului, respectiv a judecătoriei ca primă instanţă şi a tribunalului - secţia
de contencios administrativ ca instanţă de recurs.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele de lege
criticate conţin norme de procedură, asupra cărora legiuitorul suveran are drept
de opţiune, fără ca prin aceasta să se poată pretinde încălcarea art. 126 alin.
(6) din Constituţie, referitor la garantarea controlului judecătoresc al
actelor administrative. In cazul de faţă, noţiunea de „contencios
administrativ" a fost folosită de legiuitor în sens larg, acela al
controlului judiciar privind orice act emis de o autoritate publică, iar nu în
sensul restrâns, reglementat de Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, astfel că prin lege specială este posibilă reglementarea unei proceduri
speciale, derogatorii. In plus, argumentele ce însoţesc excepţia de
neconstituţionalitate vizează în principal neconcordanţa dintre dispoziţiile
privind competenţa instanţelor
judecătoreşti cuprinse în Legea nr. 122/2006 şi cele similare din Legea nr.
554/2004, ceea ce nu atrage însă neconstituţionalitatea actului normativ
atacat.
Judecătoria Timişoara opinează
în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
pentru motivul că hotărârile emise de către Oficiul Român pentru Imigrări nu
pot fi circumscrise noţiunii de act administrativ, astfel că Legea nr. 122/2006
nu ar fi putut fi încadrată în sfera legilor organice, aşa cum susţin autorii
excepţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, în
argumentarea punctului său de vedere, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instituirea unei proceduri speciale în
materia azilului prin prevederi ale Legii nr. 122/2006, derogatorii de la
dispoziţiile Legii nr. 554/2004, nu este de natură a aduce atingere dispoziţiilor
art. 73 alin. (3) lit. k) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, întrucât
controlul judecătoresc al actelor Oficiului Român pentru Imigrări, prin care se
acordă protecţia subsidiară sau se respinge cererea de azil, este asigurat. In
plus, apreciază că prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie,
invocate ca fiind încălcate, nu au incidenţă în cauză, deoarece regimul general
privind protecţia socială nu are nicio legătură cu regimul special al
statutului de refugiat sau de beneficiar al protecţiei subsidiare, reglementat
de Legea nr.122/2006.
Avocatul Poporului, prin
punctul său de vedere, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt în
conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. k) şi ale art. 126 alin. (6)
din Legea fundamentală, fiind constituţionale. In plus, menţionează că, în
realitate, critica de neconstituţionalitate vizează o problemă de aplicare a
legii, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 428 din 18 mai 2006, precum şi Legea nr. 122/2006 în ansamblul ei.
Dispoziţiile art. 64 alin. (1) au fost modificate prin art. 6 pct. I, subpct.
12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea
Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini
şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea
unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
424 din 26 iunie 2007, astfel că textele de lege criticate au următorul
conţinut:
- Art. 64 alin. (1) - Soluţionarea plângerii:
„(1) Plângerea se soluţionează de către judecătoria
în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil
a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea.";
- Art. 67 - Soluţionarea recursului:
„Recursul se judecă în termen de 30 de zile de la
înregistrarea sa de către tribunalul - secţia de contencios administrativ - în a cărui circumscripţie se află judecătoria a cărei hotărâre este
atacată."
Autorii excepţiei consideră că textele de lege
menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k)
şi p), potrivit cărora contenciosul administrativ, pe de o parte, şi regimul
general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia
socială, pe de altă parte, se reglementează prin lege organică, şi pe cele ale
art. 126 alin. (6), care garantează, cu anumite excepţii, controlul
judecătoresc al actelor autorităţilor publice pe calea contenciosului
administrativ.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că în jurisprudenţa sa recentă a mai examinat
conformitatea textelor de lege atacate faţă de aceleaşi norme constituţionale
invocate şi în prezenta cauză şi din prisma unor critici de
neconstituţionalitate asemănătoare.
Astfel, prin Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2008,
nepublicată încă, instanţa de contencios a statuat, în esenţă, că „Legea nr.
122/2006 privind azilul în România este o lege specială, care reglementează o
materie distinctă de cea a contenciosului administrativ. Fiind ea însăşi o lege
specială, nu i se pot aplica prin analogie dispoziţiile unei alte legi
speciale. Este un principiu consacrat în teoria generală a dreptului că, acolo
unde legea specială nu prevede, dispoziţiile acesteia se completează cu cele
ale dreptului comun, în niciun caz nu cu cele ale legii speciale celei mai
apropiate ca materie de reglementare. Or, dreptul comun îl constituie, atât în
ceea ce priveşte materia azilului, cât şi în cea a contenciosului
administrativ, prevederile Codului de procedură civilă". Ca atare, Curtea
a reţinut că „dispoziţiile din Legea nr.122/2006, care prevăd că judecătoriile
şi tribunalele sunt instanţele competente să soluţioneze în fond şi, respectiv,
în recurs plângerile împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de
respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat ori a altei forme
de protecţie în România, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de
autorii excepţiei".
In plus, Curtea a mai observat, cu acelaşi prilej, că
„instanţa de fond urmează să decidă asupra propriei sale competenţe, fie din
oficiu, fie soluţionând excepţia lipsei de competenţă materială ridicată,
eventual, de partea interesată, aceasta nefiind o problemă de
constituţionalitate, ci una de stabilire a legii aplicabile şi de interpretare
a acesteia".
Intrucât, faţă de aspectele examinate de Curte cu
prilejul pronunţării deciziei menţionate, în prezenta cauză nu au intervenit
elemente noi, considerentele la care s-a făcut referire îşi menţin
valabilitatea şi în acest dosar, Curtea urmând să respingă ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate.
In plus, autorii excepţiei de
faţă invocă în motivare şi prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din
Constituţie, referindu-se în special la regimul de reglementare a protecţiei
sociale prin lege organică. Or, chiar dacă Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România stabileşte, în principal, condiţiile de acordare a azilului pentru
cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi procedura de urmat pentru soluţionarea
litigiilor declanşate între aceştia şi autorităţile competente a acorda o formă
de protecţie umanitară, nu se poate ajunge la concluzia că obiectul de reglementare
a legii îl constituie, în principal, protecţia socială, pentru ca dispoziţiile
constituţionale invocate să fie aplicabile. Prin urmare, Curtea reţine că
aceste norme fundamentale nu au incidenţă în cauză.
Totodată, Curtea observă că în motivarea excepţiei
autorii au invocat şi neconstituţionalitatea Legii nr. 122/2006 privind azilul
în România în ansamblul său, însă fără a indica un text din Constituţie
distinct, pretins a fi încălcat.
Luând în considerare
susţinerile de ordin general, referitoare la neconcordanţa dintre actul
normativ criticat şi Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România - critici ce nu pot fi primite de Curte, în măsura în care vizează
aspecte de necorelare a legislaţiei -, precum şi considerentele reţinute prin
Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2008, amintită mai sus, prin care s-a stabilit
că dispoziţiile examinate din Legea nr. 122/2006 nu încalcă prevederile art. 73
alin. (3) lit. k) din Constituţie, rezultă că şi această critică de
neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, excepţie ridicată de Ata Yussef, prin reprezentant Noor
Saadi Fadhil şi Ata Firas Saleh Al Shimaki, respectiv de Samir Ali Seif şi
Muhammad Waseem în Dosarul nr. 6.616/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti, respectiv dosarele nr. 5.230/302/2007 şi nr. 16.426/302/2006 ale
Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, precum şi a
dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România şi a legii în ansamblul ei, excepţie ridicată de Sergiu Galatonov şi,
respectiv, Natalia Galatonov şi Andrei Galatonov, prin reprezentant legal
Natalia Galatonov, în dosarele nr. 12.134/325/2007 şi, respectiv, nr.
12.132/325/2007 ale Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie
2008.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi