Decizia Nr.1020 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cornelia Oprea în Dosarul nr. 15.905/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.215D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.905/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cornelia Oprea într-o cauză având ca obiect o contestaţie în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, pe de o parte, prin soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite fără citarea părţilor este încălcat dreptul la informare, iar, pe de altă parte, prin recunoaşterea dreptului de recurs doar în favoarea creditorului este încălcat principiul egalităţii dintre părţi.Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece citarea părţilor nu este necesară cu ocazia soluţionării procedurii prealabile a încuviinţării executării silite. În cadrul acestei proceduri preliminare, instanţa nu stabileşte niciun drept în contradictoriu cu debitorul, verificând doar formal dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege în vederea declanşării procedurii executării silite împotriva debitorului.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:– Art. 373¹: „Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.Asupra cererii de încuviinţare, preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea de încuviinţare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. După încuviinţarea cererii potrivit alin. 2, la instanţa de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia. În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate. Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul executării silite. Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 108² alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală. În situaţia prevăzută de art. 371⁷ alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 146 - Atribuţii, art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană şi art. 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord. Ulterior sesizării Curţii, prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 36 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi au în prezent următorul conţinut: „Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv. Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite. În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispoziţiile art. 371¹ alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător, încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; 2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite; 3.creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; 4. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 5. există alte impedimente prevăzute de lege. Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate. Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare. Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 108² alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală. În situaţia prevăzută la art. 371⁷ alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare.“ Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reprezintă norme de procedură care reglementează procedura încuviinţării executării silite. În conformitate cu prevederile art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, în momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executării silite începute sub acea lege.“ Potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, interdicţia ce priveşte controlul de constituţionalitate asupra noilor dispoziţii nu vizează decât normele de drept substanţial, întrucât numai în cazul acestora un asemenea control „nu ar prezenta niciun fel de relevanţă asupra soluţionării litigiului“. Mai mult, efectuarea controlului de constituţionalitate cu privire la noile dispoziţii de drept material ar echivala cu „ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992“. Prin urmare, modificarea operată prin Legea nr. 202/2010, care păstrează soluţia legislativă anterioară, completând-o, este de imediată aplicare, inclusiv litigiului în cauză, astfel că dispoziţiile în forma actuală vor constitui obiectul controlului de constituţionalitate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, din perspectiva unor critici identice cu cele formulate în prezenta cauză, s-a pronunţat în prealabil în mai multe rânduri. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 134 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, sau prin Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a reţinut că „faptul că încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac nu constituie o înfrângere a dispoziţiilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, «Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii». Textul constituţional lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor anumite hotărâri judecătoreşti, aşa cum a procedat prin art. 373¹ din Codul de procedură civilă, fără a se putea afirma că, procedând astfel, ar contraveni dispoziţiei constituţionale.“ De altfel, reglementarea actuală nu lipseşte partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu calea de atac a contestaţiei la executare nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al accesului liber la justiţie. Astfel, art. 399 alin. 2¹ din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că, „după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale“. Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac, şi să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.“ Cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, Curtea a constatat că „nu există interesul debitorului de a ataca o asemenea hotărâre şi de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac a recursului. În schimb, creditorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care în domeniul executării silite debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula contestaţii împotriva oricărui act de executare“. De asemenea, stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia încuviinţarea executării silite a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, nu contravine art. 21 din Constituţie, legiuitorul acţionând în virtutea competenţelor sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, soluţia legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranşează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiţie. Întrucât, faţă de cele examinate de Curtea Constituţională, nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cornelia Oprea în Dosarul nr. 15.905/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu