Decizia Nr.1019 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 şi ale art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Anton Miluţă în Dosarul nr. 6.978/245/2009 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.213D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.978/245/2009, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi ale art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Anton Miluţă într-o cauză având ca obiect partajul unor bunuri comune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile procedurale care consacră caracterul facultativ al suspendării judecării cauzei, prevăzând drept cauză de suspendare numai situaţia în care a fost începută urmărirea penală, încalcă dreptul la un proces echitabil al părţii căreia i se respinge cererea de suspendare întemeiată pe o plângere penală privind falsul de identitate al părţii adverse, aflată în curs de cercetare. O atare situaţie creează premisele soluţionării procesului vizavi de o persoană cu o identitate falsă, împrejurare ce pune în pericol securitatea raporturilor juridice care vor fi consfinţite prin hotărârea judecătorească. De asemenea, prevederile art. 170 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care permit instanţei decăderea din proba cu martori în condiţiile în care aceasta fusese încuviinţată legal, însă martorul nu s-a prezentat pentru că a fost plecat din ţară, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată, deoarece, prin instituirea unei anumite proceduri în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unor drepturi în cadrul anumitor termene, nu s-a urmărit restrângerea dreptului la un proces echitabil, ci exclusiv instaurarea unui climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Din examinarea notelor scrise, a argumentelor pe care autorul excepţiei îşi întemeiază criticile de neconstituţionalitate rezultă că obiect al excepţiei îl reprezintă prevederile art. 170 alin. 1 şi 3 şi ale art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

– Art. 170 alin. 1 şi 3: „Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei. [...]Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.“;

– Art. 244 alin. 1 pct. 2: „Instanţa poate suspenda judecata: [...]2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă s-a pronunţat în prealabil, respingând criticile ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 3 noiembrie 2004, Curtea a reţinut că textele de lege criticate reglementează obligaţia părţii care a solicitat administrarea unor probatorii, precum cercetarea locală, expertiza sau dovada cu martori, pe care instanţa le-a încuviinţat, de a avansa în termen de 5 zile cheltuielile necesare pentru cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. În această materie, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, nedepunerea sumei statornicite de instanţă în cele 5 zile de la încuviinţarea probei cauzând o amânare nejustificată a judecăţii. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea reglementează unul dintre cazurile de suspendare facultativă a judecăţii procesului civil atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să soluţioneze cauza. Curtea constată că şi asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii, instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, este menită să îi permită acestuia să îşi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ. Întrucât, faţă de cele examinate de Curtea Constituţională, nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 şi ale art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Anton Miluţă în Dosarul nr. 6.978/245/2009 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu