Decizia Nr.1018 din 29.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 17.836/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 846D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Florica Ichim a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 17.836/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în recursul formulat împotriva sentinţei prin care s-au acordat, în temeiul textului de lege criticat, despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca urmare a unei hotărâri de condamnare cu caracter politic.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:1. În materia despăgubirilor pentru daune materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există 3 reglementări paralele cu aceeaşi finalitate, respectiv repararea prejudiciului cauzat de preluarea abuzivă de către stat a imobilelor ca urmare a condamnărilor politice şi a măsurilor administrative asimilate acestora, după cum urmează: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi textul de lege criticat, respectiv art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.2. Totodată, prin considerentele Deciziei nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, apreciind că prin reglementările anterior menţionate, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, statul crease deja cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire a imobilelor preluate abuziv.3. Prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la restituire sau la despăgubiri nu este unul absolut, putând fi supus anumitor condiţii sau limitări.4. Textul de lege criticat creează premisele unei discriminări, deoarece se instituie, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii similare, în sensul că destinatarii acestei legi sunt favorizaţi în raport cu persoanele îndreptăţite care au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, sub aspectul regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv care nu pot fi restituite în natură.5. În final, autorul apreciază că prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 se aduce atingere normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 ce reglementează cu privire la interzicerea paralelismului legislativ, precum şi a obligaţiei ca norma juridică să fie redactată cu precizie şi claritate. Consecinţa este aplicarea neunitară a textului de lege criticat de către instanţele de judecată, afectându-se astfel principiul dreptăţii ca valoare supremă a statului român.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naţionalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin toate aceste reglementări statul creând cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire sau la acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură. Din această perspectivă textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este valoarea supremă. Chiar dacă legiuitorul a adoptat mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naţionalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aceste legi nu constituie însă reglementări paralele, întrucât nu deschid calea unei reparaţii multiple pentru acelaşi bun, chiar dispoziţiile textului criticat înlăturând această posibilitate, condiţionând acordarea de despăgubiri de nerestituirea bunurilor respective sau de neacordarea de despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.Cu privire la încălcarea normelor de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 se arată că în cadrul controlului de constituţionalitate se verifică conformitatea unei dispoziţii legale cu Legea fundamentală, iar nu cu un alt act normativ adoptat de legiuitorul român. Chiar dacă s-ar aprecia admisibilă o astfel de verificare, textul de lege criticat nu vine în contradicţie cu dispoziţiile de tehnică legislativă cuprinse în art. 2 alin. (1), art. 14 şi art. 16 din Legea nr. 24/2000, fiind redactat clar şi explicit.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, de vreme ce acestea se referă la persoanele cărora li s-au aplicat măsurile prevăzute de lege şi cărora nu le-au fost restituite bunurile sau nu au obţinut despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001. Prevederile legale criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora. Or, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 376 din 22 martie 2011, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările aduse prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins: „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;“.Autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la caracterul statului român şi alin. (5) privind respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi. Examinând excepţia, Curtea observă că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Prin Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012*), nepublicată la momentul pronunţării prezentei decizii, excepţia a fost respinsă, reţinându-se, în esenţă, următoarele: 1. Criticile de neconstituţionalitate formulate de autor se bazează, în esenţă, pe argumentele ce au fundamentat soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010. 2. Contrar acestor susţineri, decizia Curţii Constituţionale la care s-a făcut referire nu se poate aplica, însă, ad similis, şi prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât obiectul de reglementare al acestor dispoziţii este distinct de cel reglementat la lit. a) teza întâi. Astfel, dispoziţiile legale declarate neconstituţionale stabileau „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare“, în timp ce art. 5 alin. (1) lit. b) vizează „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative“. Aşadar, natura despăgubirilor reglementate de cele două texte este diferită, în sensul că lit. a) a alin. (1) al art. 5 reglementează acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la lit. b) sunt prevăzute despăgubiri pentru prejudicii materiale. Această distincţie este esenţială sub aspectul regimului juridic specific şi determină lipsa de incidenţă a considerentelor referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010. 3. În plus, cu acest prilej, Curtea observă că în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, Decizia nr. 521 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, precum şi Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 anterior menţionată, a statuat că acordarea de indemnizaţii reparatorii ori despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“ - este competent să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Acest raţionament nu se poate aplica în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile materiale rezultate în urma confiscării bunurilor prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, astfel cum procedează autorul excepţiei. În acest caz statul este obligat la repararea prejudiciului prin acordarea de despăgubiri, pentru garantarea dreptului de proprietate al persoanelor vizate de textul de lege criticat. *) Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010, a sugerat, cu titlu pur orientativ, tipul de măsuri pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capăt situaţiei structurale cum ar fi „plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă“ (paragraful 235), iar nu renunţarea la acordarea acestora, sens în care autorul excepţiei a formulat concluziile sale, în ansamblu. 4. Curtea mai observă că unul dintre argumentele admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a fost acela că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este valoarea supremă. Aceste argumente, reiterate de autor în motivarea prezentei excepţii, nu pot fi reţinute, deoarece, potrivit textului de lege criticat, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative este condiţionată de nerestituirea bunurilor respective sau de neobţinerea despăgubirilor prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, sau ale Legii nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Mai mult, Curtea observă că prin dispoziţiile art. 5 alin. (1¹) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, s-a prevăzut că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor reglementate de textul de lege criticat, instanţa judecătorească va lua în considerare şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Aşa fiind, Curtea constată că argumentele autorului excepţiei referitoare la un pretins „paralelism legislativ“ între textul de lege criticat şi prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 şi art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi primite. 5. Referitor la susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat creează premisele unei discriminări, deoarece instituie un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii similare, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece atât Legea nr. 10/2001, cât şi Legea nr. 221/2009 sunt acte normative cu caracter reparator, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestora fiind similar, pe de-o parte, restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, pe de altă parte, acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009. 6. Revenind la cele statuate prin Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012, Curtea observă că textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu distinge cu privire la natura bunurilor pentru care se vor acorda despăgubiri, însă interpretarea şi aplicarea acestuia intră în competenţa judecătorului a quo. Totodată, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, subiectele prevăzute de art. 329 din Codul de procedură civilă au posibilitatea de a promova un recurs în interesul legii, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 17.836/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu