Decizia Nr.1010 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a dispoziţiilor art. 8 şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, excepţie ridicată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani în Dosarul nr. 4.578/40/2009 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.946D/2010. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că Legea nr. 130/1996 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 224 lit. d) din Legea nr. 62/2011, iar actul normativ abrogator a preluat în art. 132 dispoziţiile art. 8 din legea abrogată. În continuare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.578/40/2009, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a dispoziţiilor art. 8 şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 81 din 20 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia comercială în Dosarul nr. 4.578/40/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin textele de lege criticate sunt limitate domeniile în care pot fi negociate acordurile colective, încălcându-se astfel drepturile fundamentale la negociere colectivă şi la nediscriminare. Astfel, consideră că se creează o veritabilă discriminare a funcţionarilor publici în raport cu ceilalţi salariaţi.Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dispoziţii potrivit cărora „Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:a)constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă;b)sănătatea şi securitatea în muncă;c)programul zilnic de lucru;d)perfecţionarea profesională;e)alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.“De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 8 şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, dispoziţii potrivit cărora:

– Art. 8: „(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(3) Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.“;

– Art. 12: „(1) Contracte colective de munca se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
(2) Contractele colective de muncă ale salariaţilor instituţiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităţilor, la nivelul administraţiei sau al serviciilor publice locale, pentru instituţiile din subordinea acestora, şi la nivel departamental, pentru instituţiile subordonate.“Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (5) privind garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncă şi a caracterului obligatoriu al convenţiilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la interzicerea discriminării, art. 2 pct. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 131/1970 privind Fixarea salariilor minime, în special în ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, referitor la libertatea de negociere colectivă, şi prevederile art. 7 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminării şi art. 6 din Carta Socială Europeană, care reglementează dreptul la negociere colectivă al angajaţilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 130/1996 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011. Curtea reţine însă că, potrivit celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*) aflată în curs de publicare, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate în virtutea principiului „tempus regit actum“, pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate chiar dacă acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea.________________*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. Având în vedere considerentele acestei decizii, Curtea urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, dispoziţii care au reprezentat temeiul juridic al cererii de anulare a unor dispoziţii dintr-un contract colectiv de muncă privind acordarea sporului de fidelitate unei categorii de salariaţi şi care constituie obiectul cauzei în care s-a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Cu privire la argumentele de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional. Astfel, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 1.221 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, a reţinut că principiul nediscriminării „nu poate fi invocat în ipoteza a două situaţii sau categorii de subiecte de drept diferite, ci doar în condiţii comparabile sau de egalitate, fără diferenţe majore, esenţiale dintre cei doi termeni reglementaţi în ipoteza unei norme juridice. Astfel, funcţionarii publici reprezintă o categorie de salariaţi aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, al transparenţei, al responsabilităţii, al stabilităţii în exercitarea funcţiei publice şi al subordonării ierarhice. Aşadar, consecinţele ce derivă din această diferenţă de statut profesional nu decurg, din «simplul considerent al calităţii de funcţionar public», ci constau într-o serie de drepturi şi obligaţii specifice, reglementate de lege, printre care şi aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, criticate pentru neconstituţionalitate. O reglementare asemănătoare se regăseşte şi la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 [...]“. Curtea a arătat totodată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, şi nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora şi, în special, sursa de finanţare a acestor venituri, şi anume bugetul public naţional. Faptul că aceste elemente ale contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părţi nu are semnificaţia încălcării dreptului la negocieri colective în materie de muncă, consacrat de art. 41 alin. (5) din Constituţie, în condiţiile în care art. 9 din Legea fundamentală prevede expres că „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. [...]“ Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a dispoziţiilor art. 8 şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, excepţie ridicată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani în Dosarul nr. 4.578/40/2009 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea