Decizia Nr.10 din 08.04.2019

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 191/1/2019 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 27¹ şi art. 27² alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, fiind în aceeaşi compunere ca la termenul din 11 martie 2019.Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.Conform art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Silvia Sanda Iancu, magistrat- asistent în cadrul Completului competent să judece recursului în interesul legii.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, la termenul din 11 martie 2019, a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale incidente în „soluţionarea propunerii de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal".La şedinţa de judecată de la termenul din 11 martie 2019 a participat doamna Marinela Mincă, procuror şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Dezbaterile asupra recursului în interesul legii au avut loc la termenul din 11 martie 2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru întocmirea suplimentului la raport în sensul analizării şi pe fond a problemei de drept ce a făcut obiectul sesizării cu prezentul recurs în interesul legii, a fixat ca dată a pronunţării asupra Dosarului nr. 191/1/2019 termenul de 8 aprilie 2019, când în aceeaşi compunere, a stabilit următoarele:ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara s-a arătat că, în practica judiciară naţională, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea propunerii de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal.2. Examenul jurisprudenţial. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreştiPrin cererea de recurs în interesul legii s-a arătat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, s-au evidenţiat două orientări ale practicii judiciare.2.1. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că, în procedura prevăzută de art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară analizează exclusiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, ţinând cont de concluziile la care a ajuns organul de urmărire penală cuprinse în ordonanţa de clasare rămasă definitivă cu referire la existenţa infracţiunii, şi dispune confiscarea specială a armelor şi muniţiei deţinute după expirarea valabilităţii permisului de armă şi nedepunerea acestora în termen de 10 zile de la momentul expirării la un armurier autorizat.Acest punct de vedere a fost împărtăşit de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală (opinie majoritară), Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Târgu Mureş (opinie majoritară), Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Alba Iulia, în acelaşi sens fiind Tribunalul Bucureşti (opinie majoritară), Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Timiş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Făget, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Buzău, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Iaşi (opinie majoritară), Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Zalău (opinie majoritară) şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc.S-a apreciat de către instanţele care au îmbrăţişat această orientare jurisprudenţială că, potrivit art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală, or, deţinerea de arme de către o persoană căreia dreptul de a deţine arme şi muniţii i-a expirat este interzisă de lege, interdicţia fiind stabilită de legiuitor prin incriminarea faptei.2.2. Într-o a doua orientare a practicii, instanţele de judecată au stabilit că posesorul armei este în situaţia de a o deţine în contradicţie cu normele legale la expirarea termenului de 10 zile care curge însă de la data luării la cunoştinţă a anulării dreptului de deţinere a armei, iar nu de la momentul expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar întrunirea sau neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal trebuie să fie analizată în raport cu această împrejurare.În acest sens s-au pronunţat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Galaţi (opinie majoritară), precum şi Tribunalul Prahova (opinie majoritară), Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Arad, Tribunalul Iaşi (opinie majoritară), Tribunalul Vaslui, Judecătoria Timişoara (opinie majoritară), Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman şi Judecătoria Ploieşti.În susţinerea acestei opinii s-a arătat că deţinerea armelor şi muniţiilor nu devine nelegală după împlinirea termenului de 10 zile calculat de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de portarmă. Problema confiscării speciale în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal se poate discuta cu referire la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) şi (2) din Codul penal, nu şi atunci când norma de incriminare sancţionează omisiunea depunerii armelor şi muniţiilor la un armurier autorizat. Armele şi muniţiile sunt bunuri a căror deţinere nu este interzisă de legea penală [dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal având în vedere bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală], însă deţinerea lor trebuie supusă unei proceduri de autorizare în condiţiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Ca atare, în situaţia infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cu consecinţa respingerii propunerii procurorului şi a restituirii bunurilor ridicate.3. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie3.1. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de interpretare şi aplicare unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii a fost identificată Decizia nr. 16 din 10.05.2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 13 iunie 2017, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad - Secţia penală în Dosarul nr. 10.869/55/2016, care a vizat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „1. Dacă prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligaţia de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiţie preexistentă pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal sau, dimpotrivă, fapta rămâne infracţiune independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de notificare.2. În caz de dezincriminare, având în vedere prevederile art. 2 din Codul penal privind legalitatea sancţiunilor de drept penal, dacă prin încheiere, în procedura prevăzută de art. 340, art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanţei de clasare, clasarea fiind întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), în procedura prevăzută de art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de lege sau, dimpotrivă, încheierea prin care s-a decis cu privire la temeiul clasării este intrată în puterea lucrului judecat."Astfel, în considerentele acestei decizii s-a menţionat că: „(...) în procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării, reglementată de prevederile art. 549¹ din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu se pronunţă asupra incriminării/dezincriminării unei infracţiuni, în cazul de faţă a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal. De asemenea nu analizează trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi nu poate stabili incidenţa prevederilor art. 16 lit. b) teza I sau a II-a din Codul de procedură penală, ci se pronunţă exclusiv asupra restituirii sau confiscării bunurilor, dacă apreciază că se impune rejudecarea, prin raportare la prevederile art. 107 din Codul penal, iar în speţă şi a prevederilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal - bunuri a căror deţinere este interzisă de lege, având în vedere că sesizarea judecătorului de cameră preliminară în cauză s-a făcut în temeiul art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală cu raportare la dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal (...).În procedura prevăzută de art. 549¹ din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă pe baza ordonanţei de clasare sau, după caz, a ordonanţei prin care sa dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, a notelor scrise depuse de persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, după ascultarea procurorului şi a persoanelor menţionate, astfel cum rezultă expres din dispoziţiile art. 549¹ alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală."Specialiştii din cadrul Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică, în punctul de vedere solicitat şi exprimat cu ocazia sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în Dosarul nr. 739/1/2017, au arătat că: „Fapta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal rămâne incriminată independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de notificare, întrucât norma de incriminare a nerespectării regimului armelor şi al muniţiilor, în varianta reglementată în art. 342 alin. (6) din Codul penal, nu face referire la norma extrapenală cuprinsă în art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004. Norma extrapenală (art. 25 alin. 3 teza finală din Legea nr. 295/2004) nu reglementează o condiţie de existenţă a infracţiunii prevăzute în art. 342 alin. (6) din Codul penal, caracterul penal al faptei nedepinzând de îndeplinirea obligaţiei de notificare instituite prin dispoziţiile art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004.Prin urmare, infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, în varianta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal, se consumă prin nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, indiferent dacă obligaţia de notificare prevăzută în art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004 a fost sau nu a fost îndeplinită. Neîndeplinirea obligaţiei de notificare reglementată în art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004 constituie, însă, un element pe baza căruia se poate stabili lipsa intenţiei, ca formă de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, în varianta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal".3.2. Aceeaşi opinie a fost relevată şi în considerentele Încheierii nr. 828 din 14 septembrie 2017 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată (www.scj.ro), în cuprinsul cărora judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, „în art. 342 alin. (6) din Codul penal, termenul de 10 zile pentru depunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat se calculează de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, şi nu de la data comunicării măsurii anulării dreptului de deţinere a armelor, aşa cum pretinde contestatorul".4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României4.1. Decizia nr. 791 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 8 februarie 2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 alin. (6) din Codul penal şi ale art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilorÎn considerentele deciziei, instanţa constituţională a reţinut că: „în opinia autorului acesteia, această excepţie «s-ar soluţiona dacă prevederile art. 342 din Codul penal ar fi completate în sensul că termenul se calculează de la data primirii înştiinţării asupra expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă şi astfel s-ar acoperi norma morală caracteristică echităţii ce trebuie să guverneze dispoziţiile legii», context în care se apreciază că, pentru armonizarea prevederilor, este necesară completarea cu expresia «sau în cel mult 10 zile de la primirea înştiinţării asupra expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă»."(paragraful 16).De asemenea, instanţa de contencios constituţional a arătat: „În acest context (...), astfel cum au fost formulate, criticile de neconstituţionalitate conţin mai degrabă recomandări de lege ferenda în materie, în sensul dorit de autorul excepţiei şi în funcţie de interpretarea şi modalitatea de aplicare concretă a legii în cadrul litigiului în care a fost invocată excepţia. Or, astfel de argumente de fapt, precum şi aprecierile personale formulate din perspectiva unor omisiuni de reglementare legislativă nu pot fi primite şi analizate de Curtea Constituţională, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, «se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»."(paragraful 18).4.2. Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, statuând: „În ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror deţinere este interzisă de legea penală, Curtea observă că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispoziţiile de lege criticate. În ceea ce priveşte scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea reţine că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol şi preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune art. 107 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere că interdicţia deţinerii anumitor bunuri este determinată de existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că «existenţa pericolului» este neîndoielnică, scopul urmărit de reglementarea criticată reprezintă un scop legitim. În ceea ce priveşte existenţa raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, Curtea apreciază că trebuie stabilit dacă există un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză. Relativ la obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în ambele dosare s-a solicitat instanţei judecătoreşti pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună confiscarea unor arme. Or, se poate observa că tipurile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, iar art. 342 din Codul penal reglementează infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta foloseşte sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiţii grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăşi substanţa/natura acestora. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri şi în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii. În aceste condiţii, Curtea apreciază că dispoziţia criticată respectă un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză." (paragraful 26).În aceeaşi decizie se menţionează: „(...) în cazul pronunţării de către procuror a unei ordonanţe de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, acesta, în temeiul art. 315 alin. (2) lit. c) şi al art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală, va dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Totodată, dispoziţiile art. 549¹ alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală. În acest caz, potrivit art. 549¹ alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul, prin încheiere, poate admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor, aceasta fiind supusă, potrivit alin. (6), contestaţiei la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii."4.3. Prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea Constituţională, printre altele, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 549¹ alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, reţinând, printre altele, în paragraful 43, că „procedura specială reglementată de art. 549¹ din Codul de procedură penală vizează o atribuţie a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desfiinţarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. Aceasta, în condiţiile în care nici ordonanţa procurorului de clasare sau de renunţare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat şi nici încheierea judecătorului prin care se soluţionează plângerea împotriva acestor soluţii ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat în faţa judecătorului de cameră preliminară, care urmează a se pronunţa în conformitate cu prevederile art. 549¹ din Codul de procedură penală."De asemenea, în paragraful 52 al deciziei menţionate s-a precizat că în procedura prevăzută de art. 549¹ din Codul de procedură penală, desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară, se decide cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict-faptă, persoană şi vinovăţie.5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi JustiţiePrin Adresa nr. 208/C/320//III-5/2019 transmisă la 26.02.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 471 şi art. 472 din Codul de procedură penală, aplicabile în materia recursului în interesul legii, rezultă că pentru a se apela la acest mecanism de unificare a practicii judiciare nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate. Astfel, a arătat că, în cauză, este îndeplinită numai prima condiţie privitoare la promovarea recursului în interesul legii de către unul dintre titularii prevăzuţi de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu şi condiţia care reiese din coroborarea prevederilor art. 471 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală şi art. 472 din acelaşi cod, respectiv dovedirea existenţei unei probleme de drept soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti prin anexarea hotărârilor definitive la cererea formulată de titularul sesizării, întrucât Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara, în susţinerea primei opinii, a ataşat o singură hotărâre judecătorească, insuficientă, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a ilustra existenţa unei practici judiciare diferite care să justifice declanşarea mecanismului de unificare al recursului în interesul legii instituit de Codul de procedură penală (conform Deciziei nr. 9 din 19 martie 2018, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 21 mai 2018).Totodată, acesta a mai susţinut că sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara nu îndeplineşte nici condiţia de la art. 472 din Codul de procedură penală, întrucât nu cuprinde soluţia ce se propune de către titular. În consecinţă, reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe divergente cu privire la problema de drept invocată, în baza art. 473 şi art. 474 din Codul de procedură penală, a opinat că recursul în interesul legii trebuie respins ca inadmisibil.Referitor la fondul chestiunii supuse interpretării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că achiesează la prima orientare jurisprudenţială relevând că, deşi titularul sesizării pretinde că această orientare este minoritară, din verificările efectuate a rezultat că, dimpotrivă, aceasta este orientarea majoritară, instanţele din raza aceloraşi curţi de apel apreciind că este incident cazul de confiscare specială prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal în ipoteza nedepunerii armei şi a muniţiei la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, considerându-se că deţinerea acestora este nelegală. Conform art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de lege, iar pentru verificarea acestei cerinţe trebuie să existe o interdicţie de a deţine bunurile în legătură cu care se obţinuse anterior autorizarea, interdicţie care să izvorască din legea penală sau să se constate că, din cauza nerespectării unor prevederi legale, persoana care deţine autorizaţia a pierdut acest drept. O astfel de concluzie rezultă din economia dispoziţiilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 342 din Codul penal.O atare măsură de siguranţă este o sancţiune de drept penal având drept scop înlăturarea unei stări de pericol care nu este necesar a fi demonstrată, întrucât aceasta rezultă din faptul încălcării normelor legale care reglementează modul şi condiţiile deţinerii.La expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, legea instituie în art. 342 alin. (6) din Codul penal obligaţia depunerii armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la această dată, iar nerespectarea acestei obligaţii determină nelegalitatea obţinerii acestor arme şi atrage măsura de siguranţă a confiscării speciale în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal. A mai arătat că în acest sens este şi practica majoritară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sens contrar fiind identificată o singură hotărâre.A conchis solicitând, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu recurs în interesul legii ce face obiectul Dosarului nr. 191/1/2019 formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi, în subsidiar, dacă cererea va fi considerată admisibilă, să se constate că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, conform art. 474 din Codul de procedură penală, respectiv acela că: „Se dispune confiscarea specială a armelor şi muniţiei deţinute după expirarea valabilităţii permisului de armă şi nedepunerea acestora în termen de 10 zile de la momentul expirării la un armurier autorizat".6. Raportul asupra recursului în interesul legiiPrin raportul întocmit iniţial în cauză, judecătorul-raportor a apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, sesizarea neîndeplinind condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 471 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală şi a celor prevăzute expres de art. 472 din Codul de procedură penală.Analizând punctele de vedere ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi ale celorlalte curţi de apel din ţară la care s-au ataşat şi alte hotărâri judecătoreşti definitive, s-a constatat existenţa unei jurisprudenţe neunitare.Ca atare, raportul a fost completat cu propunerea motivată în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor relevante, în cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în procedura reglementată de art. 549¹ din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul şi suplimentul la raport întocmite de judecătorul-raportor, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:7.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizăriiÎn virtutea rolului său constituţional conferit de art. 126 alin. (3) din legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti prin cele două mecanisme instituite de Codul de procedură penală, respectiv recursul în interesul legii şi procedura pronunţării hotărârilor prealabile.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare referitor la problema de drept ce formează obiectul judecăţii.7.2. Dispoziţiile legale relevanteUrmătoarele dispoziţii legale au fost apreciate ca având incidenţă în soluţionarea prezentului recurs în interesul legii: Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioareScopul măsurilor de siguranţă Articolul 107
(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. (3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Confiscarea specială Articolul 112
(1) Sunt supuse confiscării speciale:a)bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b)bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; c)bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; d)bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e)bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f)bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.(...) Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor Articolul 342
(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), fără drept, în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(6) Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru acestea:a)din orice componente esenţiale traficate ilicit; b)fără o autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea; c)fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.  Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioareProcedura de confiscare sau desfiinţare a unui înscris în cazul clasării Articolul 549¹
(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.
(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, care nu poate fi mai scurt de 30 de zile.
(3) Pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, cărora li se comunică o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 20 de zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.
(4) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente. Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului articol se aplică în mod corespunzător.
(5) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluţii:a)respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării; b)admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.
(6) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (3) pot face, motivat, contestaţie. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.
(7) Contestaţia se soluţionează potrivit procedurii prevăzute la alin. (4) de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care poate dispune una dintre următoarele soluţii:a)respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată; b)admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (5).  Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioareValabilitatea permisului de armă Articolul 25
(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.
(2) În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) şi i) şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă.
(4) Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate. Anularea şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor Articolul 28
(1) Dreptul de deţinere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situaţii: (...)b)nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă;(...)
(2) Dreptul de deţinere a armelor se suspendă în următoarele situaţii:a)titularul dreptului nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d); b)titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 13 alin. (3) sau (4), care a condiţionat acordarea dreptului de deţinere, dar acesta a recurs la căile de atac prevăzute de lege pentru redobândirea acestei calităţi şi în cauză nu există o soluţie definitivă şi irevocabilă; c)titularul a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de deţinere a armelor; d)există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică şi/sau medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei şi menţinerii autorizării pentru a deţine arme şi muniţii letale.
(3) În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul de poliţie competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care armele se ridică de către organele de poliţie. Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă Articolul 29
(1) Constatarea situaţiilor prevăzute la art. 28 se face de către organele de poliţie competente, care iau măsura suspendării sau, după caz, anulării permisului de armă.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se comunică, în scris, titularului dreptului de deţinere sau, după caz, rudelor ori persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situaţia prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c).
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Efectele aplicării măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă Articolul 30Deţinătorul armelor este obligat ca, în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoştinţă măsura prevăzută la art. 29 alin. (1), să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepţia situaţiilor în care acestea sunt ridicate de organul de poliţie competent. Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii de anulare a dreptului de deţinere a armelor de către persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) nu suspendă obligaţia persoanei de a depune armele la un armurier autorizat. Articolul 45Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale - alin. (1) lit. d) şi alin. (2):
(1) Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii: (...)d)nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă;(...)
(2) În urma anulării dreptului de port şi folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepţia situaţiei în care acestea se ridică de către organele de poliţie. Articolul 46Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor letale - alin. (2) şi alin. (4):
(2) În termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a măsurii suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale, titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinută la un armurier autorizat, cu excepţia celor care se ridică de către organele de poliţie. (...)
(4) Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale de către persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) nu suspendă obligaţia persoanei de a depune armele la un armurier autorizat. Anularea şi suspendarea dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării Articolul 59
(1) Dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situaţii:a)nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. a), c) şi d); b)nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă; c)a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; d)a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor; e)se constată faptul că titularul a folosit armele deţinute, cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) şi (4); f)titularul a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia; g)se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru portul şi folosirea armelor; h)dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale s-a acordat pe baza unor documente sau informaţii false; i)nu se supune obligaţiei examinării psihologice şi/sau medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliţie competente şi/sau recomandării de reexaminare.
(2) Dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se suspendă în următoarele situaţii:a)titularul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. b); b)titularul a săvârşit una dintre contravenţiile pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire; c)în urma examenului medical se confirmă că titularul manifestă probleme de natură psihologică sau suferă afecţiuni care fac imposibilă menţinerea autorizării pentru a deţine arme şi muniţii letale.
(3) În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care armele se ridică de către organele de poliţie. Prevederile art. 29 şi 30 se aplică în mod corespunzător.
(4) Măsura anulării sau suspendării dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se comunică, în scris, titularului dreptului ori, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), succesorilor acestuia. Prevederile art. 46 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. 7.3. Analiza pe fond a problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii Hotărârile judecătoreşti definitive transmise de Curtea de Apel Timişoara odată cu sesizarea privind recursul în interesul legii, precum şi de celelalte curţi de apel şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ilustrează existenţa unei practici judiciare neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6) din Codul penal şi art. 549¹ din Codul de procedură penală. Divergenţa opiniilor jurisprudenţiale provine, pe de o parte, din aprecierea diferită asupra implicaţiilor pe care le au dispoziţiile introduse de Legea nr. 319/2015 de modificare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asupra normei de incriminare prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, iar, pe de altă parte, din statuarea asupra caracterului obligatoriu al măsurii de siguranţă în cazul incidenţei prevederilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal. Astfel, în prima situaţie, instanţele au apreciat diferit asupra caracterului legal sau nelegal al deţinerii de arme şi/sau muniţii de către titularul permisului care nu depune arma şi/sau muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a acestuia, faptă ce nu constituie infracţiunea reglementată de art. 342 alin. (6) din Codul penal, întrucât nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2015, reiese că în cadrul procedurii administrative de anulare a permisului de armă a fost instituită obligaţia de notificare a titularului de către organele competente cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii acestuia. Această completare legislativă a determinat instanţele să sesizeze atât instanţa de contencios constituţional, cât şi instanţa supremă în vederea clarificării consecinţelor pe care dispoziţiile nou-introduse le au asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, apreciindu-se că modificarea procedurii administrative şi necorelarea cu norma incriminatoare atrage incidenţa unui caz care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală", prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală. Această problemă de drept nu face obiectul prezentului recurs în interesul legii, titularul sesizării referindu-se expres în conţinutul cererii la ipoteza în care clasarea este dispusă de procuror pe motiv că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie, chiar dacă se menţionează ca temei de drept prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală fără a se preciza în concret teza avută în vedere. Cu toate acestea, se impune a se observa că prin Decizia nr. 16/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-a statuat în sensul că în procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării, reglementată de prevederile art. 549¹ din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate modifica temeiul clasării, deoarece soluţia nu este prevăzută în dispoziţiile art. 549¹ alin. (7) din Codul de procedură penală nici după modificarea operată prin art. II pct. 128 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015. S-a observat că prin modificările operate pentru punerea de acord a dispoziţiilor legale cu decizia respectivă legiuitorul a avut în vedere exclusiv dispozitivul acesteia şi nu a vizat dispoziţiile art. 549¹ alin. (7) din Codul de procedură penală privind soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul de cameră preliminară. Astfel, deşi în considerente instanţa de contencios constituţional a precizat în cadrul paragrafelor 43 şi 52, că, în procedura reglementată de art. 549¹ din Codul de procedură penală desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară, acesta decide asupra fondului cauzei - respectiv cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict - faptă, persoană şi vinovăţie, aceste considerente nu au aplicabilitate „întrucât nu pot modifica textul legal peste voinţa legiuitorului". Deşi sesizarea asupra dezlegării chestiunii de drept a fost respinsă ca inadmisibilă, trebuie precizat că motivarea s-a fundamentat pe faptul că interpretarea dispoziţiei legale incidente, respectiv art. 549¹ alin. (7) din Codul de procedură penală, este clară şi neechivocă, iar „aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate". Ca atare, instanţa supremă în exercitarea rolului constituţional de unificare a practicii judiciare a statuat, chiar dacă de o manieră indirectă, cu referire expresă la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunţă, cu ocazia soluţionării propunerii de confiscare formulate de procuror în cazul clasării, asupra incriminării/dezincriminării unei infracţiuni, nu analizează trăsăturile esenţiale ale acesteia şi nu poate stabili incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau a II-a din Codul de procedură penală, chestiuni ce pot fi evaluate exclusiv în procedura instituită de art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală. Mai mult, prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că „Fapta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal rămâne incriminată independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de notificare, întrucât norma de incriminare a nerespectării regimului armelor şi al muniţiilor, în varianta reglementată în art. 342 alin. (6) din Codul penal, nu face referire la norma extrapenală cuprinsă în art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004. Norma extrapenală (art. 25 alin. 3 teza finală din Legea nr. 295/2004) nu reglementează o condiţie de existenţă a infracţiunii prevăzute în art. 342 alin. (6) din Codul penal, caracterul penal al faptei nedepinzând de îndeplinirea obligaţiei de notificare instituite prin dispoziţiile art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004. Prin urmare, infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, în varianta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal, se consumă prin nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, indiferent dacă obligaţia de notificare prevăzută în art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004 a fost sau nu a fost îndeplinită. Neîndeplinirea obligaţiei de notificare reglementată în art. 25 alin. (3) teza finală din Legea nr. 295/2004 constituie însă un element pe baza căruia se poate stabili lipsa intenţiei, ca formă de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, în varianta prevăzută în art. 342 alin. (6) din Codul penal." Ca atare, instanţa supremă a apreciat că modificarea intervenită în procedura administrativă, deşi nu poate atrage incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală - „fapta nu este prevăzută de legea penală" -, ar putea fundamenta ipoteza reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală - „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". Revenind, aşadar, la obiectul sesizării, se constată că în cazul faptei prevăzute în art. 342 alin. (6) din Codul penal cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în procedura reglementată de art. 549¹ din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Astfel, se impune o analiză prealabilă a sintagmei „de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă" cuprinsă în dispoziţiile art. 342 alin. (6) din Codul penal, care incriminează fapta de nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la momentul respectiv. Or, cu privire la înţelesul acestei cerinţe esenţiale a elementului material al laturii obiective a infracţiunii, dispoziţiile incriminatorii şi cele existente în titlul X al aceluiaşi cod (care reglementează înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală) nu atribuie noţiunii un înţeles de sine stătător în legea penală. Prin urmare, în contextul exigenţelor de unitate terminologică impuse de prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenţa unei astfel de consacrări autonome în legea penală, semnificaţia sintagmei analizate se stabileşte în acord cu înţelesul „atribuit prin actul normativ care o instituie". În cazul de faţă, acest act normativ este Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează expres în art. 25 alin. (1) asupra valabilităţii permisului de armă, astfel: „(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare." Obligaţia instituită în sarcina autorităţii competente de a notifica „Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă..., dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă." prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol, nu scuteşte pe titularul permisului de îndeplinirea obligaţiei de a depune arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, obligaţie a cărei nerespectare este incriminată de legea penală. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 alin. (6) din Codul penal şi ale art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională a statuat prin deciziile nr. 791 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 602 din 28 septembrie 2017 în acelaşi sens. Astfel, instanţa de contencios constituţional a apreciat că susţinerile autorilor în sensul că prevederile art. 342 din Codul penal se completează sau sunt modificate de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în aşa fel încât termenul se calculează de la data primirii înştiinţării asupra expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie „mai degrabă recomandări de lege ferenda în materie, în sensul dorit de autorul excepţiei şi în funcţie de interpretarea şi modalitatea de aplicare concretă a legii în cadrul litigiului în care a fost invocată excepţia...". Ca atare, deşi din examinarea procedurii administrative de suspendare sau de anulare a permisului de armă reglementată de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comparativ cu dispoziţiile art. 342 alin. (6) din Codul penal, rezultă o necorelare cu privire la termenul de depunere a armelor şi muniţiilor la un armurier autorizat, conţinutul normelor cuprinse în Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate modifica norma de incriminare. Astfel, dispoziţiile art. 342 alin. (6) din Codul penal incriminează nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, în timp ce art. 30 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că deţinătorul armelor este obligat ca, în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoştinţă măsura suspendării sau anulării permisului de armă, să depună armele la un armurier autorizat. Având în vedere principiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, consacrat de art. 1 şi art. 2 din Codul penal şi garantat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce statuează în sensul că modificarea sau completarea unei norme trebuie să fie expresă, dispoziţiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au aptitudinea de a influenţa norma de incriminare. Aşa fiind, reglementarea distinctă a procedurii administrative de suspendare sau de anulare a permisului de armă nu poate modifica momentul în raport cu care armele şi muniţiile nedepuse la un armurier autorizat devin „bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală", în accepţiunea art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale. Armele şi muniţiile nedepuse la un armurier autorizat pot constitui bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală, supuse confiscării speciale, numai în cazul în care nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat dobândeşte configuraţia unei fapte prevăzute de legea penală şi numai de la momentul la care legea penală interzice deţinerea în continuare a armei şi a muniţiei. Măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzute în art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal se raportează exclusiv la legea penală, iar nu la legea extrapenală care reglementează măsura administrativă de suspendare sau de anulare a permisului de armă. În consecinţă, unicul moment de la care deţinerea armei şi a muniţiei nedepuse la un armurier autorizat devine interzisă de legea penală, în sensul dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, este reprezentat de momentul stabilit în cuprinsul normei de incriminare prevăzute în art. 342 alin. (6) din Codul penal - împlinirea termenului de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, iar acesta nu poate fi înlocuit cu momentul fixat în art. 30 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aplicarea măsurii administrative de suspendare sau de anulare a permisului de armă. Relativ la chestiunea privind caracterul obligatoriu al confiscării speciale, dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal prevăd expres că sunt supuse confiscării speciale, ca măsură de siguranţă care presupune comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. Or, în raport cu modul în care este redactată norma de incriminare, nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat constituie o faptă prevăzută de legea penală la momentul împlinirii termenului de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Aşadar, ulterior acestui moment, arma şi muniţia deţinute sunt „bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală", în cazul de faţă, de art. 342 alin. (6) din Codul penal. Armele şi muniţiile constituie, în general, bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală în absenţa autorizării, concluzie care se desprinde atât din dispoziţiile art. 342 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cât şi din economia Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Deţinerea armelor şi a muniţiilor este neautorizată şi, în consecinţă, interzisă de legea penală atât în ipoteza în care persoana nu are un permis de armă, cât şi în ipoteza în care persoana nu are un permis de armă valabil şi nu depune arma şi muniţia în interiorul termenului prevăzut de legea penală. Aşadar, la împlinirea termenului de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, termen prevăzut de legea penală, armele şi muniţiile deţinute de persoana care nu are un permis de armă valabil, ca efect al comiterii faptei de a nu le depune la un armurier autorizat, devin bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală, în sensul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal. Incriminând în dispoziţiile art. 342 alin. (6) din Codul penal nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, legiuitorul a stabilit, implicit, caracterul interzis al deţinerii armei şi a muniţiei în intervalul ulterior împlinirii termenului prevăzut în norma de incriminare. A admite că legiuitorul a incriminat fapta descrisă în art. 342 alin. (6) din Codul penal, dar nu a interzis deţinerea armei şi a muniţiei după împlinirea termenului de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă înseamnă a nega raţiunea care stă la baza normei de incriminare prevăzute în art. 342 alin. (6) din Codul penal şi a desprinde concluzia, greu de acceptat, că legiuitorul a incriminat nedepunerea unor bunuri într-un termen imperativ, deşi deţinerea bunurilor după expirarea termenului imperativ este permisă, iar nu interzisă de legea penală. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 725/2016 prin care a statuat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal invocată într-o cauză ce avea ca obiect contestaţia exercitată împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a dispus confiscarea unei arme în procedura prevăzută de art. 549¹ din Codul de procedură penală. Astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că deţinerea unui bun este interzisă de lege atât în situaţia în care deţinerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop, deţinerea având un caracter licit, dar şi în situaţia când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicţie legală cu caracter general. În ceea ce priveşte a doua categorie de bunuri, s-a apreciat că „legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale. În doctrină, s-a evidenţiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general." (paragraful 23). Or, (...) condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, iar art. 342 din Codul penal reglementează infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta foloseşte sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiţii grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăşi substanţa/natura acestora. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri şi în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii. (...)" (paragraful 26) Argumentele instanţei de contencios constituţional fac inutilă orice altă apreciere asupra proporţionalităţii măsurii în raport cu scopul vizat, chestiunea fiind analizată în cuprinsul deciziei menţionate din perspectiva dreptului de proprietate garantat de art. 44 din Constituţia României, republicată, precum şi în considerarea art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, confirmă faptul că se ridică serioase dubii asupra situaţiilor în care ar fi incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", în cazul comiterii faptei penale incriminate de art. 342 alin. (6) din Codul penal, în contextul în care subiectul activ este, de regulă, chiar titularul permisului de armă. Prin urmare, din perspectiva celor expuse, având în vedere obiectul sesizării, în raport cu interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6) din Codul penal şi art. 549¹ din Codul de procedură penală, Completul competent pentru judecarea recursului în interesul legii, în temeiul art. 473 şi art. 474 din Codul de procedură penală, va stabili că „în cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în procedura reglementată de art. 549¹ din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă." ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6) din Codul penal şi art. 549¹ din Codul de procedură penală, stabileşte următoarele: În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în procedura reglementată de art. 549¹ din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2019. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Magistrat-asistent, Silvia Sanda Iancu