Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 10 din 24 ianuarie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 213 din 16 mai 2000


SmartCity3


    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Alexe Pruna in Dosarul nr. 707/1999 al Curtii de Apel Galati - Sectia penala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 18 noiembrie 1999, in prezenta autorului exceptiei si a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru 25 noiembrie si apoi pentru 16 decembrie 1999, 20 decembrie 1999, 20 ianuarie 2000 si 24 ianuarie 2000.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 10 iunie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 707/1999, Curtea de Apel Galati - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Alexe Pruna.
    Prin motivele invocate in sustinerea exceptiei, depuse la dosarul cauzei, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arata ca el a fost condamnat, prin Sentinta penala nr. 16 din 5 februarie 1999 a Tribunalului Vrancea, la un an si doua luni inchisoare pentru savarsirea tentativei de omor calificat [art. 20 raportat la art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) din Codul penal] si ca, prin aceeasi sentinta, instanta a mentinut, potrivit art. 350 din Codul de procedura penala, masura arestarii preventive si a dedus, conform art. 88 din Codul penal, detentia de la 2 octombrie 1998 la 5 februarie 1999. In urma apelurilor declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea si de partea vatamata dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Galati la 1 aprilie 1999 si a avut un prim termen la 6 mai 1999, cand instanta nu a luat in discutie starea de arest a inculpatului. Referitor la durata arestarii preventive se sustine ca atat prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie, cat si dispozitiile art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala stabilesc ca aceasta nu poate depasi 30 de zile, iar prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata. Rezulta ca si in cazul in care arestarea inculpatului s-a dispus in faza judecatii aceasta nu poate sa dureze pana la solutionarea definitiva a cauzei, intrucat masura luata de instanta nu poate fi exclusa de la respectarea regulilor instituite prin dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie. Autorul exceptiei invoca, in acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 60/1994, ramasa definitiva ca urmare a Deciziei nr. 20/1995, Decizia nr. 1/1996 si Decizia nr. 546/1997, care au constatat ca sunt neconstitutionale dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, potrivit carora arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei. Pornind de la prevederile Constitutiei si de la jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, autorul exceptiei sustine ca arestarea inculpatului nu poate functiona in afara regulilor constitutionale, adica fara sa fie supusa duratei de 30 de zile, iar daca subzista motivele arestarii si dupa expirarea acestui termen, instanta urmeaza sa prelungeasca durata arestarii de fiecare data pana la cel mult 30 de zile. Intrucat nici modificarile Codului de procedura penala, prin Legea nr. 141/1996, nu au prevazut prelungirea arestarii preventive distinct pentru cele doua faze ale procesului penal, desi acest lucru se impunea in urma declararii ca neconstitutionale a dispozitiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, inseamna ca legiuitorul a inteles sa instituie o singura procedura in materia prelungirii arestarii, si anume cea prevazuta de dispozitiile art. 159 din Codul de procedura penala. In ceea ce priveste "mentinerea" arestarii preventive, aceasta nu este prevazuta ca masura preventiva. Legea se refera la mentinerea arestarii in doua situatii: prima, prevazuta la art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala care dispune ca, in cazul in care inculpatul este arestat, instanta legal sesizata este datoare sa verifice din oficiu, la prima infatisare, regularitatea luarii acestei masuri; si a doua, prevazuta la art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, cand instantei ii revine obligatia ca prin hotarare, deci la pronuntarea sentintei, sa se pronunte cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului. Autorul exceptiei arata ca aceste doua masuri nu pot fi rupte de dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie. Astfel, dispozitiile art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala obliga instanta sa verifice regularitatea luarii si mentinerii starii de arest a inculpatului in raport cu prevederile constitutionale, aceste dispozitii legale inscriindu-se ca o garantie a respectarii principiului libertatii individuale prevazut in art. 23 din Constitutie. Mentinerea arestarii preventive este corespondentul, in plan tehnic, al prelungirii acestei masuri, obligatia instantei fiind aceea de a acorda termene circumscrise duratei de 30 de zile, asa cum a facut instanta de fond, Tribunalul Vrancea, care a mentinut masura arestarii preventive, termen de termen, comunicand locului de detinere prelungirea mandatului de arestare.
    In ceea ce priveste mentinerea arestarii preventive, reglementata prin dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, aceasta este subordonata, arata autorul exceptiei, obligativitatii respectarii dispozitiilor cuprinse in titlul IV cap. I din partea generala a Codului de procedura penala, privitor la masurile preventive. Aceasta inseamna ca si in acest caz mentinerea arestarii nu poate depasi 30 de zile fara ca instanta sa nu se pronunte, din oficiu, cu privire la necesitatea si oportunitatea prelungirii arestarii conform prevederilor art. 159 din Codul de procedura penala.
    In sinteza, autorul exceptiei arata ca masura arestarii preventive peste durata legala de 30 de zile este neconstitutionala, fiind in vadita contradictie cu prevederile art. 23 din Constitutie. Atata timp cat dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie consacra, in materia arestarii preventive, institutiile "mandatului" si "prelungirii", iar in Codul de procedura penala nu se prevede alta procedura a prelungirii duratei arestarii in faza de judecata, inseamna ca masura mentinerii peste durata legala, indiferent ca dosarul se afla pe rol sau este solutionat de instanta de fond, este neconforma cu dispozitiile constitutionale. Mentinerea masurii arestarii preventive, o data cu pronuntarea pe fond a instantei, nu trebuie inteleasa ca o arestare sine die, atata timp cat hotararea nu este definitiva, iar conflictul de drept penal nu este rezolvat. Mentinerea arestarii preventive atat in faza de judecata, cat si ca obligatie a instantei de a se pronunta asupra ei prin hotarare, potrivit art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, trebuie inteleasa ca fiind forma prin care instanta se pronunta cu privire la arestarea in cadrul general prezentat in titlul IV cap. I din Codul de procedura penala. In cazul arestarii preventive a inculpatului singura posibilitate ca, la expirarea celor 30 de zile, starea de arest sa fie mentinuta este "prelungirea" acesteia, fiindca nu se poate mentine ceva ce nu mai exista. In sprijinul tezei ca mentinerea arestarii nu poate depasi durata legala de 30 de zile sunt aduse doua argumente, astfel: a) in considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1 din 9 ianuarie 1996 se arata ca "mentinerea starii de arest este echivalenta, sub aspectul garantiilor constitutionale ale libertatii individuale, cu luarea acestei masuri in cursul judecatii"; b) reglementarea data prin art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, care conditioneaza masura arestarii preventive de respectarea dispozitiilor cuprinse in titlul IV cap. I al partii generale a Codului de procedura penala, ceea ce dovedeste ca legiuitorul nu a cautat sa se abata de la dispozitiile privind luarea si durata masurii arestarii preventive.
    Referindu-se la cazul in speta, autorul exceptiei arata ca masura arestarii sale preventive prin hotararea de condamnare, fara ca aceasta sa fie prelungita legal, timp de cateva luni, pana la solutionarea apelului, este neconstitutionala.
    Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia este neintemeiata, deoarece mentinerea masurii arestarii preventive luate de instanta de fond prin hotararea de condamnare este valabila pana la pronuntarea unei hotarari definitive, nemaifiind necesara, prin urmare, prelungirea arestarii la expirarea perioadei pentru care a fost luata. In speta, masura luata de instanta de fond, prin hotararea de condamnare, dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, daca instanta nu dispune revocarea ei. Cu alte cuvinte, aceasta arestare preventiva se ia pe durata nedeterminata, iar nu pe durata maxima de 30 de zile, prevazuta la art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala, motiv pentru care, pentru a-si mentine valabilitatea, nu este necesara prelungirea acesteia din 30 in 30 de zile, in conditiile art. 155 - 160 din Codul de procedura penala, procedura care este aplicabila exclusiv arestarii preventive dispuse de procuror si prelungita, potrivit art. 155 alin. 2 din acelasi cod, de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    In punctul de vedere al Guvernului se arata ca art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala trebuie interpretat in contextul general al reglementarilor din Codul de procedura penala si, in primul rand, in raport cu toate prevederile privind masurile procesuale referitoare la "starea de libertate" a inculpatului sau a condamnatului si nu numai in raport cu cele care se refera in mod expres la masura arestarii preventive. De asemenea, se arata ca in Codul de procedura penala termenul "arestare" se foloseste in diferite intelesuri procesuale, in raport cu diferitele stadii si momente ale desfasurarii procesului penal, in raport cu scopul urmarit prin luarea masurii privind libertatea inculpatului sau condamnatului, precum si in raport cu natura activitatii procesuale principale careia i se ataseaza masura procesuala privind starea de libertate a acestuia. In opinia Guvernului art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala trebuie interpretat in contextul intregului continut al art. 350, precum si al denumirii sale marginale, care este cea de Masuri cu privire la starea de libertate, iar alin. 2 si 3 se refera la obligatia instantei de a dispune punerea in libertate a inculpatului arestat preventiv; in aceeasi situatie se afla si alin. 5 si 6. Alin. 4 al art. 350 foloseste termenul "arestarea inculpatului", fara alt calificativ, precizand ca hotararea pronuntata in cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea inculpatului este executorie. Se arata ca se impune a fi evocat si art. 382 alin. 3, care, referindu-se la admiterea apelului, prevede ca, atunci cand prima instanta a dispus arestarea inculpatului, instanta de apel poate mentine masura arestarii in caz de desfiintare a hotararii. In opinia Guvernului, din aceste texte care se refera la faza judecatii reiese ca legiuitorul nu foloseste sintagma "masura arestarii preventive" ca masura dispusa de instanta de judecata la pronuntarea hotararii, ci la masuri procesuale proprii fazei de judecata, pe care instanta le poate lua o data cu pronuntarea hotararii, privind starea de libertate a inculpatului. Se apreciaza ca legiuitorul a voit sa marcheze prin aceasta specificul masurii arestarii in stadiul pronuntarii hotararii fata de arestarea dispusa in faza urmaririi penale si in faza judecatii. In esenta, se sustine ca arestarea dispusa prin hotararea de condamnare nu este o prelungire a masurii preventive luate sau mentinute de instanta in timpul desfasurarii judecatii, ea avand o alta functie si un alt temei decat arestarea preventiva. Este, sustine Guvernul, o masura procesuala dispusa pentru asigurarea executarii unei pedepse determinate, pronuntata ca urmare a judecarii in fond a cauzei, si inseamna, in fapt, "un inceput de executare" a pedepsei aplicate. Se mai arata ca prevederile cuprinse in cap. I titlul IV al partii generale a Codului de procedura penala nu pot fi aplicabile arestarii dispuse prin hotararea instantei asupra fondului, deoarece aceasta arestare este menita sa asigure executarea pedepsei. Daca instanta de apel ar trebui sa prelungeasca aceasta arestare din 30 in 30 de zile, textele care prevad ce contine hotararea instantei de fond ar fi trebuit sa prevada ca arestarea se dispune pe o perioada de cel mult 30 de zile. In concluzie, in opinia Guvernului se arata ca art. 23 alin. (4) din Constitutie priveste numai faza de urmarire penala si cea de judecata pana la pronuntarea unei hotarari asupra fondului, textul constitutional neputand fi aplicabil la situatiile ivite dupa pronuntarea unei asemenea hotarari judecatoresti. In consecinta, se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate privind art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala nu este intemeiata.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Critica de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins: "Instanta are indatorirea ca prin hotararea sa sa se pronunte cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului, tinand seama de dispozitiile din partea generala, titlul IV, capitolul I."
    Autorul exceptiei sustine ca prevederile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala contravin art. 23 alin. (4) din Constitutie, dispozitii conform carora: "Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca aceasta este intemeiata si urmeaza sa fie admisa.
    Arestarea preventiva face parte din categoria masurilor procesuale destinate sa asigure buna desfasurare a procesului, iar nu din categoria pedepselor. Ea isi pastreaza acest caracter pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si se poate mentine sau revoca atat prin hotararea de condamnare in prima instanta, cat si prin hotararea instantei de a mentine sau de a lua, pentru prima data, aceasta masura. De aceea, dreptul inculpatului de a cere liberarea provizorie se mentine si dupa condamnarea in prima instanta, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, dupa care inculpatul are statutul de condamnat, aflat, de aceasta data, in executarea pedepsei, iar nu in executarea arestarii preventive.
    Mentinerea starii de arest preventiv o data cu pronuntarea hotararii instantei de fond nu trebuie inteleasa ca o arestare sine die atata timp cat hotararea nu este definitiva, iar conflictul de drept penal nu este rezolvat. Mentinerea sau luarea masurii arestarii preventive in faza de judecata, inclusiv cu ocazia pronuntarii hotararii, potrivit art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, trebuie inteleasa ca fiind forma prin care instanta se pronunta cu privire la arestare in cadrul general prevazut de titlul IV cap. I din partea generala a Codului de procedura penala.
    Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la libertatea persoanei in cursul procesului penal, in principal prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, ramasa definitiva ca urmare a Deciziei nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995; Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, si prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998. Atat prin Decizia nr. 60/1994, cat si prin Decizia nr. 546/1997 Curtea Constitutionala a constatat ca "prevederea potrivit careia <<Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei>> din art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala este neconstitutionala, urmand, in legatura cu durata arestarii, sa se faca aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie". Curtea Constitutionala a stabilit ca textul art. 23 alin. (4) din Constitutie se refera la arestare, in general, astfel ca prevederile sale trebuie respectate ori de cate ori se dispune arestarea unei persoane, masura ce afecteaza grav libertatea acesteia, indiferent daca se produce in faza de urmarire penala sau in cursul judecarii cauzei. Asa fiind, la expirarea termenului de 30 de zile instanta are obligatia constitutionala sa verifice, din oficiu, daca se mai impune mentinerea arestarii preventive si, in caz afirmativ, sa dispuna prelungirea acesteia cu inca cel mult 30 de zile. Daca motivele arestarii subzista dupa expirarea acestui termen, instanta are posibilitatea, in aceleasi conditii prevazute la art. 23 din Constitutie, sa prelungeasca durata arestarii, dar de fiecare data pana la cel mult 30 de zile.
    In raport cu cele aratate, dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului se dispune pe durata nedeterminata si nu pe cel mult 30 de zile, astfel cum prevede art. 23 alin. (4) din Constitutie.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA,
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Alexe Pruna in Dosarul nr. 707/1999 al Curtii de Apel Galati - Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului se dispune pe durata nedeterminata, iar nu pentru durata de cel mult 30 de zile prevazuta la art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Definitiva si obligatorie.
    Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 24 ianuarie 2000.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent,
                              Florentina Geangu

                                    *

                              OPINIE SEPARATA

    Consideram ca prevederile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt constitutionale, iar solutia care se impune in speta este aceea de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.
    I. Art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala dispune: "Instanta are indatorirea ca prin hotararea sa sa se pronunte cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului, tinand seama de dispozitiile din partea generala, titlul IV, capitolul I."
    Aceste dispozitii legale nu contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie, conform carora: "Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata."
    Textul art. 23 alin. (4) din Constitutie nu contine o redactare clara, ceea ce impune realizarea unei operatiuni de interpretare, in vederea aplicarii sale. Astfel, din continutul art. 23 alin. (4), rezulta ca sunt avute in vedere trei etape distincte, reglementate - fiecare dintre ele - printr-o teza distincta, in urmatoarea succesiune:
    - "Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. [...]";
    - "[...] Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. [...]";
    - "[...] Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata."
    In cadrul fiecareia dintre cele trei etape distincte subiectul activitatii procesuale este indicat printr-un termen distinct, si anume: "magistrat"; "judecator";" instanta judecatoreasca". Acest mod de redactare ridica intrebarea daca enuntul normativ continut in cadrul celei dintai teze este aplicabil si pentru ipotezele - distincte - reglementate prin urmatoarele doua teze. Aceasta intrebare se ridica, indeosebi, referitor la raportul celei dintai teze cu enuntul normativ cuprins in teza a treia. Astfel, se pune intrebarea daca subiectul activitatii indicat in teza a treia - "instanta judecatoreasca" - este supus, deopotriva, si reglementarilor din cadrul celei dintai teze, ce indica un alt subiect al activitatii, si anume "magistratul" (care, potrivit legislatiei in vigoare, poate fi judecator, dar si procuror); in mod concret, aceasta inseamna ca se ridica intrebarea daca si "instanta judecatoreasca" (indicata de teza a treia) are obligatia ca, la fel ca si "magistratul" (indicat de cea dintai teza), sa nu prelungeasca arestarea pentru o durata de peste 30 zile.
    In sensul unui raspuns afirmativ, functioneaza argumentul ca, intrucat ambele teze sunt cuprinse inauntrul aceluiasi alineat, este rational ca prevederile tezei intai sa acopere si ipoteza avuta in vedere prin teza a treia. Acest argument este imbratisat - implicit - prin decizia la care se refera prezenta opinie separata, precum si prin deciziile anterioare ale Curtii Constitutionale, mentionate in cuprinsul motivarii acesteia (in principal: Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, ramasa definitiva ca urmare a Deciziei nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995; Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996; Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998). Numai in acest fel se explica afirmatia, din cuprinsul deciziei pronuntate in prezenta speta, conform careia "[...] textul art. 23 alin. (4) din Constitutie se refera la arestare, in general, astfel ca prevederile sale trebuie sa fie respectate ori de cate ori se dispune arestarea unei persoane [...]".
    Este insa posibil si un raspuns negativ, pentru care functioneaza argumentul ca, daca legiuitorul constituant ar fi voit sa instituie aceeasi conditie de durata ("cel mult 30 zile") si pentru prelungirea arestarii de catre "instanta judecatoreasca", ar fi putut sa o faca in mod expres, astfel cum, de altfel, a facut-o in cadrul celei dintai teze, referitoare la "magistrat".
    II. Simpla posibilitate a formularii unor asemenea raspunsuri diferite, pe baza de argumente, atrage necesitatea interpretarii textului art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Aceasta consecinta impune sa fie avute in vedere prevederile art. 20 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte", precum si prevederile art. 11 alin. (1) din Constitutie, conform carora "Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte".
    Din aceasta perspectiva, pentru interpretarea si aplicarea prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie sunt relevante dispozitiile art. 9 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, conform carora: "1. Orice om are dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decat pentru motive legale si in conformitate cu procedura prevazuta de lege.
    2. Orice individ arestat va fi informat, in momentul arestarii sale, despre motivele acestei arestari si va fi instiintat, in cel mai scurt timp, de orice invinuire care i se aduce.
    3. Orice individ arestat sau detinut pentru comiterea unei infractiuni penale va fi adus, in termenul cel mai scurt, in fata unui judecator sau a unei alte autoritati imputernicite prin lege sa exercite functiuni judiciare si va trebui sa fie judecat intr-un interval rezonabil sau sa fie eliberat. Detentiunea persoanelor care urmeaza a fi trimise in judecata nu trebuie sa constituie regula, dar punerea in libertate poate fi subordonata unor garantii asigurand infatisarea lor la sedintele de judecata pentru toate celelalte acte de procedura si, daca este cazul, pentru executarea hotararii.
    4. Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detentiune are dreptul de a introduce recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa hotarasca neintarziat asupra legalitatii detentiunii sale si sa ordone liberarea sa, daca detentiunea este ilegala.
    5. Orice individ care a fost victima unei arestari sau detentiuni ilegale are drept la o reparatie."
    De asemenea, interpretarea si aplicarea art. 23 alin. (4) din Constitutie trebuie sa se faca si in lumina dispozitiilor art. 5, referitoare la "Dreptul la libertate si la siguranta", din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum acestea au fost aplicate prin hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului. Dintre dispozitiile art. 5, cele care au relevanta pentru problemele examinate in cadrul prezentei spete sunt urmatoarele: 1. "Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
    a) daca este retinut legal pe baza condamnarii pronuntate de un tribunal competent; [...]
    c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia; [...]
    3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere."
    In aplicarea dispozitiilor art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a emis, sub aspectele ce sunt analizate prin prezenta opinie separata, importante statuari. Astfel, prin hotararea pronuntata in cazul "Wemhoff contra Republicii Federale a Germaniei", 1968, Curtea de la Strasbourg a aratat: "Ramane de precizat daca trebuie adoptat ca termen final al perioadei de detentie mentionate de art. 5 pct. 3 (art. 5-3) data la care a ramas definitiva o hotarare de condamnare sau doar data cand se decide asupra temeiniciei acuzatiei, chiar si daca aceasta este pronuntata doar in prima instanta.
    Curtea se pronunta in favoarea acestei ultime interpretari.
    Un considerent i s-a parut determinant, si anume ca persoana condamnata in prima instanta, indiferent daca aceasta a fost sau nu in detentie pana in acest moment, se afla in situatia prevazuta la art. 5 pct. 1 lit. a) (art. 5-1-a) care reglementeaza privarea de libertate a persoanelor "dupa condamnare". Aceste din urma prevederi nu pot fi interpretate ca limitandu-se la ipoteza unei condamnari definitive, deoarece aceasta ar exclude arestarea in timpul sedintei a persoanelor condamnate care apar in fata justitiei in stare de libertate, oricare ar fi caile de atac ce inca le-ar mai fi deschise. Or, o astfel de practica este curenta in numeroase state contractante si nu se poate crede ca ele au inteles sa renunte la aceasta. In plus, nu trebuie sa se piarda din vedere faptul ca vinovatia unei persoane in regim de detentie pe perioada procedurii de apel sau de casatie a fost stabilita in cursul unui proces care s-a desfasurat conform dispozitiilor art. (art. 6). Sub acest aspect, nu prezinta importanta daca detentia dupa condamnare are loc pe baza acestei hotarari sau - precum in Republica Federala a Germaniei - in virtutea unei decizii speciale care sa confirme mandatul de detentie preventiva. O persoana care ar trebui sa conteste prelungirea detentiei sale peste ceea ce s-a stabilit prin hotararea de condamnare ca urmare a intarzierii intampinate in rezolvarea recursului sau, nu se poate prevala de dispozitiile art. 5 pct. 3 (art. 3-5), dar ar putea eventual invoca nerespectarea termenului rezonabil prevazut de art. 6 pct. 1 (art. 6-1)."
    Din aceasta jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, confirmata ulterior, in mod constant (de exemplu, in cazurile "Van Droogenbroeck contra Belgiei", 1982, si "B. contra Austriei", 1990), rezulta importante principii referitoare la corelatia dintre dispozitiile art. 5 al conventiei cuprinse la pct. 1 lit. a), pe de o parte, si cele cuprinse la pct. 1 lit. c) si la pct. 3, pe de alta parte. Astfel, in esenta, Curtea de la Strasbourg a decis ca:
    - Prin termenul "condamnare" utilizat in cuprinsul pct. 1 lit. a) din art. 5, se intelege atat condamnarea dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, cat si condamnarea pronuntata printr-o hotarare judecatoreasca supusa cailor de atac (nedefinitiva); si aceasta chiar si in sistemele de drept in care cel "condamnat" printr-o hotarare judecatoreasca nedefinitiva este considerat, in continuare, a fi doar o persoana supusa acuzarii penale;
    - De aceea, starea de "arest" la care se refera pct. 1 lit. c) din art. 5 desemneaza numai situatia in care, in privinta celui arestat, nu a fost - inca - pronuntata o hotarare judecatoreasca de "condamnare", indiferent daca este vorba despre o hotarare definitiva sau supusa cailor de atac (nedefinitiva);
    - In consecinta, intrucat prevederile pct. 3 din art. 5 au in vedere, in mod expres, numai ipoteza reglementata prin lit. c) a pct. 1, rezulta ca prevederile pct. 3 nu sunt aplicabile in ipoteza reglementata prin lit. a) a pct. 1 din art. 5;
    - In concluzie, atunci cand in privinta unei persoane arestate a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca nedefinitiva de condamnare, nu mai exista dreptul acelei persoane de a fi "[...] adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare [...]" si nici "[...] dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. [...]", conform art. 5 pct. 3 fraza intai; se pastreaza insa, chiar si intr-o asemenea situatie, obligatia judecarii "[...] intr-un termen rezonabil a cauzei sale [...]", potrivit art. 6 din conventie, privind "Dreptul la un proces echitabil".
    Statuarile de mai sus ale Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt, desigur, obligatorii, facand corp comun cu dispozitiile art. 5 pct. 1 lit. a) si lit. c) si pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Asa fiind, si interpretarea si aplicarea prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie trebuie realizate in concordanta cu aceste statuari.
    III. In consecinta, in opinia noastra, contrara celei a majoritatii, teza a treia din art. 23 alin. (4) ("[...] Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.") se afla in urmatoarea corelatie cu teza intai a aceluiasi text constitutional ("Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. [...]"):
    a) "Prelungirea arestarii", care, conform tezei a treia, "se aproba numai de instanta judecatoreasca" se poate dispune, potrivit celei dintai teze, numai "pentru o durata de cel mult 30 de zile" atunci cand in privinta persoanei arestate nu a fost pronuntata, inca, de catre o instanta judecatoreasca, o hotarare de condamnare;
    b) Atunci cand insa, in privinta persoanei arestate, a fost pronuntata, de catre o instanta judecatoreasca, o hotarare de condamnare - chiar si daca acea hotarare nu este definitiva, fiind supusa cailor de atac -, pentru instanta care pronunta hotararea de condamnare sau pentru instantele care, in faze ulterioare ale procesului, se pronunta asupra mentinerii ori prelungirii arestarii, nu mai exista obligatia de a se conforma conditiei prevazute de cea dintai teza cu privire la durata de cel mult 30 de zile a arestarii.
    Acesta fiind continutul normativ al alin. (4) din art. 23 al Constitutiei, rezulta ca dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt constitutionale.
    Intr-adevar, trebuie observat ca aceste dispozitii legale sunt aplicabile exclusiv primei instante judecatoresti, iar nu si instantei de apel sau instantei de recurs, carora, sub aspectul masurii arestarii preventive, li se aplica, in mod corelativ, dispozitiile art. 381 si, respectiv, cele ale art. 385^16 din Codul de procedura penala. De asemenea, mai trebuie sa se retina ca prevederile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala constituie un cadru normativ general, care, in sine, au un caracter neutru in raport cu dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (4), fiindca nu pot intra in contradictie cu acestea indiferent de solutia la care se opreste instanta de judecata care le aplica. Astfel, daca - aplicand dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala - instanta judecatoreasca hotaraste achitarea sau incetarea procesului penal, este evident ca nu se pune problema prelungirii arestarii preventive; la fel, aceasta problema nu se pune nici atunci cand instanta judecatoreasca hotaraste condamnarea inculpatului la o pedeapsa care nu este privativa de libertate (de exemplu, amenda penala). Singura ipoteza in care, aplicand dispozitiile art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, instanta judecatoreasca urmeaza sa se pronunte si asupra mentinerii ori luarii masurii arestarii preventive este aceea in care instanta hotaraste condamnarea inculpatului la o pedeapsa privativa de libertate. Or, intr-o asemenea ipoteza, cand - asadar - exista o "condamnare" de catre o instanta judecatoreasca, este evident ca au fost satisfacute, eo ipso, exigentele recursului de "habeas corpus", adica de controlare a starii de arest preventiv de catre un judecator (independent si impartial), conform tezei a doua a art. 23 alin. (4) din Constitutie (sau, in termenii art. 5 pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, de catre "un judecator sau alt magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare").
    In lumina considerentelor anterioare, rezulta ca in toate cazurile cand, dand curs dispozitiilor art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, instanta judecatoreasca hotaraste condamnarea persoanei arestate la o pedeapsa privativa de libertate si, in consecinta, dispune - dupa caz - mentinerea ("prelungirea") sau luarea masurii arestarii inculpatului, nu mai este aplicabila teza intai a art. 23 alin. (4) din Constitutie ("Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. [...]"). De aceea, nici instanta care pronunta acea hotarare de condamnare si nici alte instante care - ulterior, in alte faze ale procesului penal avand ca obiect fapta pentru care s-a hotarat condamnarea - mentin ("prelungesc") masura arestarii inculpatului condamnat, nu mai au obligatia de a dispune aceasta masura numai "pentru o durata de cel mult 30 de zile".
    In plan procesual, una dintre consecinte este aceea ca masura arestarii, astfel "consolidata" prin hotararea judecatoreasca de condamnare, nu va mai trebui sa fie supusa, automat, din 30 in 30 de zile, controlului instantei judecatoresti, in vederea prelungirii arestarii sau a punerii in libertate.
    In acest context, mai trebuie observat, in final, ca redactarea utilizata in cuprinsul dispozitivului deciziei la care se refera prezenta opinie separata se bazeaza pe ideea ca, in temeiul art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, instanta ar pronunta mentinerea sau luarea masurii arestarii preventive "pe durata nedeterminata". In realitate insa, din coroborarea art. 350 alin. 1 cu textul art. 343 alin. 2 din Codul de procedura penala (care stabileste ca deliberarea poarta, intre altele, si "asupra computarii retinerii si arestarii preventive"), reiese ca masura arestarii preventive este determinata (limitata in timp) de durata condamnarii la pedeapsa privativa de libertate pronuntata de instanta.
    IV. Se ridica problema daca nu cumva, prin solutia infatisata in prezenta opinie separata, sunt incalcate dispozitiile alin. (8) al art. 23 din Constitutie, potrivit carora: "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata."
    a) Sub acest aspect, este de observat, mai intai, ca aceeasi problema a trebuit sa fie avuta in vedere si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, atunci cand a pronuntat hotararile in cazurile mentionate la pct. II din cadrul considerentelor prezentei opinii separate. Intr-adevar, examinand dispozitiile pct. 1 lit. a) si lit. c) si ale pct. 3 din art. 5 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea de la Strasbourg nu putea face abstractie de existenta - in aceeasi conventie - a dispozitiilor art. 6 pct. 2, conform carora: "Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita." Este motivul pentru care, in considerentele - anterior reproduse - ale hotararii pronuntate in cazul "Wemhoff contra Republicii Federale a Germaniei", 1968, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca "[...] nu prezinta importanta daca detentia dupa condamnare are loc pe baza acestei hotarari sau - precum in Republica Federala a Germaniei - in virtutea unei decizii speciale care sa confirme mandatul de detentie preventiva." Aceasta pozitie a fost si mai clar exprimata, ulterior, in cazul "B. contra Austriei", 1990, cand Curtea de la Strasbourg nu a impartasit opinia separata a unora dintre membrii fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului, prin Raportul din 14 decembrie 1988, opinie conform careia atata vreme cat, potrivit legii interne aplicabile (in speta, art. 397 din Codul de procedura penala din Austria), nu exista autoritate de lucru judecat asupra condamnarii dispuse prin hotararea primei instante judecatoresti, nu se poate accepta solutia ca detinerea persoanei arestate se face in temeiul unei "condamnari", concept utilizat de pct. 1 lit. a) al art. 5 din conventie. Dimpotriva, Curtea de la Strasbourg, examinand situatia persoanei condamnate in aceste conditii si care desfasoara procedura judiciara ulterioara de atac impotriva hotararii de condamnare, a aratat: "[...] exista, intre statele parti ale conventiei, mari deosebiri asupra problemei de a sti daca o astfel de persoana isi incepe executarea pedepsei in timpul unei asemenea proceduri. In aceasta privinta, Curtea, la fel ca si Comisia, considera ca importantele garantii cuprinse in art. 5 pct. 3 nu depind de situatiile nationale speciale."
    b) In al doilea rand, este de observat - daca se are in vedere ansamblul reglementarilor procesual penale - ca nu se poate considera ca prezumtia de nevinovatie ar fi inlaturata prin aceea ca prelungirea masurii arestarii preventive nu este supusa aprobarii instantei judecatoresti automat, la fiecare 30 zile. Intr-adevar, potrivit art. 5 alin. 3 din Codul de procedura penala, "Daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau o masura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, in tot cursul procesului, sa se adreseze instantei competente, potrivit legii." Rezulta ca nici nu este necesar ca inculpatul arestat sa astepte 30 zile spre a fi prezentat - din oficiu - instantei judecatoresti, careia sa ii solicite punerea sa in libertate, fiindca acesta poate sa declanseze o asemenea procedura "in tot cursul procesului", asadar atat inainte de "condamnarea" in prima instanta, cat si dupa aceea. De fiecare data, instanta sesizata va hotari, motivat, daca mai subzista ori nu ratiunile pentru care a fost dispusa arestarea inculpatului.
    c) In sfarsit, nu se vede de ce, pe de o parte, se considera - implicit - ca prezumtia de nevinovatie nu este inlaturata prin arestarea inculpatului "[...] in temeiul mandatului emis de magistrat [judecator sau procuror], pentru o durata de cel mult 30 de zile" (conform tezei intai din alin. (4) al art. 23 din Constitutie), dar, pe de alta parte, se considera ca prezumtia de nevinovatie ar fi inlaturata prin aceea ca, ulterior unei "condamnari" in prima instanta (supusa, de altfel, exigentelor "procesului echitabil", impuse de art. 6 din conventie), inculpatul arestat nu ar mai fi prezentat, automat, la fiecare 30 zile, instantei judecatoresti, pastrandu-si insa dreptul de a solicita - oricand (chiar si mai devreme de 30 zile) - examinarea de catre instanta a starii sale de arest.
    V. In raport cu pozitia pe care am exprimat-o in considerentele anterioare, s-ar putea ridica problema daca, nu cumva, se ignora in acest fel continutul art. 53 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia "Nici o dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta este parte." Cu alte cuvinte, este posibil a se sustine ca - intrucat reglementarile internationale in materie reprezinta doar un standard minimal, de la care statele nu pot deroga in defavoarea persoanelor protejate, dar la care pot adauga o protectie sporita pe plan intern - solutia adoptata prin decizia la care se refera prezenta opinie separata ar reprezenta o asemenea protectie sporita.
    In ceea ce ne priveste, consideram ca o asemenea critica ar fi inexacta, intrucat:
    a) Solutia supunerii aprobarii de catre instanta judecatoreasca, la fiecare 30 zile, in mod automat, a prelungirii masurii arestarii preventive nu constituie - in sine - o protectie neaparat sporita (cu atat mai mult cu cat este de notorietate ca acest automatism atrage dupa sine, in fapt, o superficialitate - desigur criticabila - a desfasurarii acestei proceduri judiciare de catre unele instante judecatoresti).
    b) Astfel cum am demonstrat prin considerentele anterioare, de sub pct. I al prezentei opinii separate, dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie nu beneficiaza de o redactare clara, care sa permita concluzia certa ca legiuitorul constituant a voit ca - inclusiv dupa ce o instanta judecatoreasca a pronuntat (printr-o hotarare chiar nedefinitiva) condamnarea inculpatului la o pedeapsa privativa de libertate - mentinerea sau luarea masurii arestarii preventive sa se dispuna pentru durata de cel mult 30 zile. Cu alte cuvinte, redactarea acestor dispozitii constitutionale nu permite concluzia certa ca legiuitorul constituant a dorit sa instituie o protectie sporita, in raport cu protectia stabilita prin art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. De aceea, nu ne aflam in ipoteza avuta in vedere de art. 53 teza finala din aceasta conventie.
    c) In sfarsit, nu trebuie prezumat in mod absolut ca aducerea - din oficiu - a inculpatului arestat, la fiecare 30 zile, pentru ca instanta sa decida asupra starii sale de arest coincide cu interesele fiecarui inculpat in parte, asigurandu-i acestuia o protectie sporita. Atata vreme cat se garanteaza, prin lege, existenta dreptului acestuia de a cere, oricand, examinarea starii sale de arest de catre instanta judecatoreasca, este cert ca fiecare inculpat arestat va putea sa decida singur, cunoscandu-si cel mai bine propriile interese, daca isi exercita sau nu dreptul sau subiectiv.
    Sub acest din urma aspect, se poate intampla ca interesul concret al inculpatului aflat in stare de arest preventiv sa nu fie acela de a fi transportat de la sediul locului de detinere spre a fi adus in fata instantei judecatoresti care hotaraste cu privire la prelungirea masurii arestarii preventive, fiindca in acest fel - de exemplu - este lipsit, la fiecare 30 zile, de beneficiul unor drepturi stabilite prin Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Astfel, potrivit art. 40 alin. 3 din acest act normativ (republicat in Buletinul Oficial nr. 62 din 2 mai 1973), "Arestatii preventiv pot fi folositi la munca numai in cazul in care consimt la aceasta si cu avizul medicului locului de detinere, cu exceptia muncilor cu caracter gospodaresc efectuate prin rotatie, pentru care consimtamantul nu este necesar. Cei care se gasesc in curs de urmarire penala pot fi folositi la munca, in aceleasi conditii, numai cu avizul organului de urmarire." Daca aceste conditii sunt indeplinite, arestatii preventiv care presteaza munca beneficiaza, conform art. 41 din Legea nr. 23/1969, de dreptul de a fi remunerati potrivit art. 11 si 12 din aceeasi lege, precum si de dreptul ca, in vederea acordarii liberarii conditionate (potrivit art. 59 si urmatoarele din Codul penal), sa se tina, "[...] seama si de munca prestata in timpul arestarii preventive" (art. 25 alineatul ultim din Legea nr. 23/1969), conform regulilor de calcul stabilite prin art. 26 al legii. Asadar, se poate intampla ca un inculpat aflat in stare de arest preventiv sa prefere sa presteze munca, spre a beneficia neintrerupt de mentionatele avantaje, de care este insa partial lipsit prin absenta de la munca in zilele in care ar fi adus (din oficiu, deci indiferent de vointa sa) in fata instantei.
    VI. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept. De aceea, considerentele si dispozitivul deciziei la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, erga omnes, conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta neconstitutionalitatii prevederilor art. 350 alin. 1 din Codul de procedura penala, in intelesul delimitat prin decizia la care se refera aceasta opinie separata. Orice decizie a Curtii Constitutionale este obligatorie erga omnes, in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimat pentru solutia pronuntata. De aceea, autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor care formeaza completul de judecata. Responsabilitatea juridica este identica si intr-un caz si in celalalt, in conditiile prezentate prin considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.

                            Lucian Mihai,
                 presedintele Curtii Constitutionale

                          Constantin Doldur,
                 judecator al Curtii Constitutionale



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 10/2000

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 10 din 2000
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 166 2014
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER BACK MY TRUE LIFE STORY HOW I GOT MY EX LOVER BACK.I  want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband  treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: dromokpo@gmail.com that he will help me bring my husband back to being a good man.Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and i forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or  broken marriage situation  and you want your Ex lover,  Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife you can reach him via: dromokpo@gmail.com 
ANONIM a comentat OUG 96 2021
    GET YOUR EX LOVER BACK NOW OR GET YOUR BROKEN RELATIONSHIP, MARRIAGE RESTORED. I’m just upset that I have been in pain and crying for so long and many times. Thank you dromokpo@gmail.com I wished I would have found you earlier, you would have saved me from a lot of pain for the past five years my ex lover left me for another woman in just 2 days i contacted you Dr Omokpo you brought my broken relationship back I spent a small fortune enough to take my dream trip to South Carolina but what’s the point in taking a dream trip without the love of my life. Dr Omokpo has given me hope and his honesty is a breath of fresh air, I feel so good and heavy happiness in my heart to get my ex lover back. Who I thought he was gone forever. We are married now as I share my testimony with you. If you have broken relationship or broken marriage or you want to get your ex lover back kindly contact: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 1134 2016
    My Dear friends online, My name is Annisa Agung, And I live in Illinois USA, I have to give this miraculous testimony which is so unbelievable until now. I had a problem with my Ex husband 2 years ago, which led to our break up. I was not myself again, I felt so empty inside me, my love and financial situation became worse, until a close friend of mine told me about a spell caster who helped her in the same problem too. His name is Doctor OGEDEGBE. I whatsapp the spell caster and I told him my problem and I did what he asked of me, to cut the long story short. Before I knew what was happening, less than two days ago my husband gave me a call and told me that he was coming back to me. I was so happy to have him back. The most interesting part of the story is that I am pregnant. Thanks to Doctor OGEDEGBE  for saving my marriage and for also saving others' marriage too. Continue your good work, If you are interested to contact the great spell caster email address: dr.ogedegbe6@gmail.com or contact him on whatsapp +2348109374702
ANONIM a comentat Legea 141 2018
    Aveți nevoie de un împrumut rapid și urgent cu o dobândă relativ scăzută, de până la 3%? Oferim împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi personale, împrumuturi pentru locuințe, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi de consolidare a datoriilor etc. indiferent de scorul dvs. de credit. Avem garanția că oferim servicii financiare numeroșilor noștri clienți din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de creditare, împrumuturile pot fi procesate și transferate împrumutatului în cel mai scurt timp posibil, contactați-ne prin e-mail:(midland.credit2@gmail.com) și asistați la o experiență financiară care vă va schimba viața.
ANONIM a comentat Legea 243 2021
    I'm Rowe Lyndia from USA, i had a nice family; i was married for 11 years to my husband and all of a sudden, another woman came into the picture, the man that used to love me before started picking quarrels with me he was so abusive that when i try to tell him the truth about how i feel and what he is doing is not right for the family, he gets very angry and hits me with any thing he sees around him. but i still loved him with all my heart despite all he has done to me and i wanted him back at all cost. Then he filed for a divorce, my whole life was tearing apart and I didn't know what to do ...... he moved out of the house and abandoned me and the kids. So a very close friend of mine told me about trying a love spell to get my husband back. She also uses Priest Uduebor love spell to get back her divorce husband and told me they are very much happy with their relationship. So she introduced me to the spell caster, at first i was surprised and scared so i decided to give it a try reluctantly.......although i didn't believe in all those things, then when he did the special spells, i was so surprised, after four days my husband came back and was pleading for my forgiveness, he had realized his mistakes, i just couldn't believe it, anyway we are back together now and we are now one big happy family we use to be. I want to tell everyone who is looking for any solution to his or her problem, I advise you to kindly consult this spell caster, he is real, he is powerful and whatever the spell caster tells is what will happen, because all that the spell caster told me came to pass. You can kindly contact him on: his For an immediate response please contact me by. Email ifagbemileke236@gmail.com WhatsApp number (+2349030638317). He also cures all kinds of sickness and such as 1 LOVE SPELL 2 WIN EX BACK 3 FRUIT OF THE WOMB 4 PROMOTION SPELL 5 PROTECTION SPELL 6 BUSINESS SPELL 7 GOOD JOB SPELL 8 HIV AIDS 9 LOTTERY SPELL and COURT CASE SPELL. 10 CANCER 11 STROKE 12 Erectile Dysfunction
ANONIM a comentat OUG 96 2021
    Hello everyone, my name is Elisa Keily I am so overwhelmed with joy all thanks to Dr Raypower spell. my husband left me for another woman few years back and I was very devastated cause I never did anything wrong to him, I was left with my two kid and a job that pays little.i was almost giving up until I saw a testimony online about Dr Raypower and I decided to contact him.i explained my problem to him and he assured me I'll see a positive result after 24hurs, surprisingly my husband came back the day after the spell begging me to forgive him and promised to never leave. My husband has been back for 6 months now and we've never had any issues, am glad I didn't doubt Dr Raypower cause he sure can solve any problems with fast relief you can also contact him for help now Email: Urgentspellcast@gmail.com or Urgentspellcast@yahoo.com Website: https://urgentspellcast.wordpress.com/  WhatsApp: +14243308109
ANONIM a comentat OUG 96 2021
     I want to use this opportunity to thank Dr Ilekhojie who help me to win a large sum. I have been playing the lottery for the past 5 years now and i have never won. Ever since then i have not been able to win and i was so upset and i needed help to win the lottery. so i decided to go online and search for help, there i saw so many good testimony about this man called Great Dr Ilekhojie of how he have cast lucky spell lotto for people to win the lottery. I contacted him also and tell him i want to win a lottery, he cast a spell for me which i use and i play and won a large amount in dollars. I am so grateful to this man. Just in-case you also need him to help you win, you can contact him through his email: gethelp05@gmail.com and send him a direct message on +2348147400259
ANONIM a comentat OUG 96 2021
    Hello everyone, I want to let the whole world know how Dr. Wale has restored my broken relationship with Wayne. We have been together for 3 years and he told me that he doesn’t love me like he used to. Things have not been good for about 4 months and he ended this about 2 weeks ago. I was miserable and just didn't want to go on anymore. I did text him right after this but he didn’t even respond to me. One day I was searching for a way to get him back on the Internet when I saw a post of a lady testifying of how a love spell caster called Dr. Wale helped her to get back her ex, I was so desperate to get mine back so I messaged him and explained my situation to him and he instructed me to do somethings which I did and 24 hours later my boyfriend Wayne came back kneeling and begging for my forgiveness and I forgive him and our relationship was back to normal again, if your Ex broke up with you or you have any problem then you problem has come to an end because Dr. Wale can solve all marriage and relationship problems. If you need his urgent help WhatsApp/Text him: +1(978) 406-9575 or Email: everlastingspellcast@gmail.com or view his website: https://everlastingspellcaster.website2.me/contact
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    GET YOUR EX LOVER BACK.VIA: dromokpo@gmail.com This is my testimony of life that I will tell everyone. I have been married for 25 years Another woman had a spell to get me away from my lover, My husband left me and the children and we suffered for 2 years until I saw post about where this man Dr Omokpo has helped so many people recover their broken marriages and relationships   to get their ex lovers back. I decided to send him a message about my broken marriage and family  about how my husband left me and  for him to help me bring back my loving husband home, This great man told me what to do and I followed him as he instructed. After 48 hours, as he told me, I saw a car enter the compound. I was shocked when I saw my husband. As I share my testimony with you my husband came back to me and the kids and that's why I'm happy to put all of you to meet this man for solutions to your problem and bring your lover back to you and mend your broken marriage or your relationship restored back to happiness as you wished. Contact this great man via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    GET YOUR EX LOVER BACK.VIA: dromokpo@gmail.com This is my testimony of life that I will tell everyone. I have been married for 25 years Another woman had a spell to get me away from my lover, My husband left me and the children and we suffered for 2 years until I saw post about where this man Dr Omokpo has helped so many people recover their broken marriages and relationships   to get their ex lovers back. I decided to send him a message about my broken marriage and family  about how my husband left me and  for him to help me bring back my loving husband home, This great man told me what to do and I followed him as he instructed. After 48 hours, as he told me, I saw a car enter the compound. I was shocked when I saw my husband. As I share my testimony with you my husband came back to me and the kids and that's why I'm happy to put all of you to meet this man for solutions to your problem and bring your lover back to you and mend your broken marriage or your relationship restored back to happiness as you wished. Contact this great man via: dromokpo@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 10/2000
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu