DECIZIE Nr. 10
din 9 februarie 2009
pentru a stabili daca
examinarea admisibilitatii în principiu a contestatiei în anulare, fara citarea
partilor, încalca dreptul acestora la un proces echitabil, conform art. 6 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 691 din 14 octombrie 2009
Dosar nr. 39/2008
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina
recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili daca examinarea
admisibilitatii în principiu a contestatiei în anulare, fara citarea partilor,
încalca dreptul acestora la un proces echitabil, conform art. 6 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 79 de
judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că
examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, vizând doar
verificarea existenţei cazurilor prevăzute de art. 386 din Codul de procedură
penală, a termenului de introducere şi a dovezilor expuse, se soluţionează fără
citarea părţilor.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In activitatea instanţelor judecătoreşti s-au exprimat
puncte de vedere diferite, determinând adoptarea de soluţii contrare, cu
privire la aplicarea dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură
penală referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu, a contestaţiei
în anulare, fără citarea părţilor.
Astfel, unele instanţe au considerat că faza procesuală
în care este examinată admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare
nu poate avea loc decât cu citarea părţilor.
S-a argumentat că obligativitatea citării părţilor şi
pentru această etapă premergătoare judecării contestaţiei în anulare este
impusă de reglementările cuprinse în art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce
au prioritate de aplicare faţă de legea naţională, potrivit cărora, în orice
fază procesuală fiecare persoană are dreptul la o judecată echitabilă, în mod
public, cu asigurarea posibilităţii de a-şi susţine ea însăşi apărările şi de a
fi asistată de un avocat ales sau desemnat din oficiu.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
în etapa examinării admisibilităţii în principiu, instituită doar pentru
verificarea respectării termenului de introducere a cererii, a existenţei
cazurilor de contestaţie în anulare, precum şi dacă s-au depus ori invocat
dovezi în sprijinul contestaţiei, nu este necesară citarea părţilor, un atare
mod de a proceda, prevăzut expres în art. 391 alin. 1 din Codul de procedură
penală, necontravenind principiilor reglementate în art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac
împotriva hotărârilor penale definitive, poate fi exercitată numai în
condiţiile reglementate în art. 386-392 din Codul de procedură penală.
In cadrul acestor reglementări, prin art. 391 din
acelaşi cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu,
stabilindu-se în alin. 1 că „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a
cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e), fără citarea
părţilor", iar la alin. 2 că „instanţa constatând că cererea de contestaţie
este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină
contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul
contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în
principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate".
Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de
procedură prealabilă, de examinare a contestaţiei în anulare sub aspectul
admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi
extraordinare de atac, ci doar verificarea dacă sunt întrunite condiţiile de
exercitare a acesteia, şi anume cu privire la încadrarea cererii în termenul
legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi la depunerea de
dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestaţiei.
Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu,
astfel cum este prevăzută în art. 391 din Codul de procedură penală, nu
priveşte însăşi judecarea contestaţiei în anulare - o atare procedură fiind
reglementată cu caracter exclusiv în art. 392 din acelaşi cod - se constată că
nu sunt temeiuri care să impună citarea părţii în faza admisibilităţii în
principiu a contestaţiei în anulare.
In astfel de condiţii de reglementare, faţă de limitele
şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii
în principiu a contestaţiei în anulare, nu s-ar putea considera că desfăşurarea
acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de atragerea aplicabilităţii
automate, directe, a prevederilor art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. c)
din Convenţie.
Natura juridică însăşi a contestaţiei în anulare,
instituită pentru îndreptarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea
actului la care se referă, o face improprie extinderii aplicării mecanice, ad
litteram, a tuturor reglementărilor înscrise în art. 6 din Convenţie, de
neînlăturat pentru faza judecăţii propriu-zise, dar inadecvate etapei
prealabile specifice de verificare a susceptibilităţii căii de atac de a fi
admisă în principiu, în vederea parcurgerii procesului firesc de judecată.
De aceea, câtă vreme cerinţele de legalitate şi
temeinicie a operaţiunii de examinare a admisibilităţii în principiu sunt
suficient garantate în cadrul restrâns reglementat prin art. 391 alin. 1 din
Codul de procedură penală, este evident că nu se impune neluarea în considerare
a dispoziţiei privind necitarea părţilor doar pe motiv că aceasta ar contraveni
reglementărilor art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c din Convenţie.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite
recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 391 alin. 1
din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că examinarea
admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor,
nu aduce încălcări dreptului acestora la un proces echitabil, consacrat prin
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, In aplicarea dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură
penală stabilesc:
Examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei
în anulare, fără citarea părţilor, nu încalcă dreptul acestora la un proces
echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2009.
p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
prof. univ. dr. NICOLAE POPA,
eliberat din funcţie prin pensionare,
judecător LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White