DECIZIE Nr. 1
din 4 ianuarie 2011
asupra sesizarii de
neconstitutionalitate a Legii educatiei nationale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 135 din 23 februarie 2011
I. Cu Adresa nr. I/2.643 din 15 decembrie 2010, preşedintele Senatului
a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate cu privire
la Legea educaţiei naţionale.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a)
din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 17.617
din 15 decembrie 2010 şi formează obiectul Dosarului nr. 4.758 A/2010.
II. In motivarea sesizării de neconstituţionalitate se expun, mai întâi,
etapele parcurse în cadrul procedurii de adoptare a Legii educaţiei naţionale,
respectiv:
- la data de 13 octombrie 2010, primul-ministru a
transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare referitoare la hotărârea Guvernului de
angajare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale;
- la data de 18 octombrie 2010, birourile permanente
ale celor două Camere, reunite în şedinţă comună, au hotărât calendarul
angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale;
- la data de 19 octombrie 2010,
preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la
conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament,
declanşat de oprirea procedurii legislative la Senat în legătură cu acelaşi
proiect de lege şi angajarea răspunderii Guvernului asupra acestuia;
- prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a constatat că
angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, este
neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională
între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în curs de
legiferare la Senat, în calitate de cameră decizională; în considerentele
deciziei astfel pronunţate, Curtea a reţinut, de asemenea, că nu poate obliga
Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, întrucât o asemenea
competenţă excedează Constituţiei, soluţia aparţinând în exclusivitate
autorităţilor publice aflate în conflict;
- la data de 6 decembrie 2010, la solicitarea
Guvernului şi a Grupului parlamentar PD-L, proiectul Legii educaţiei naţionale,
aflat în curs de legiferare, a fost retrimis la Comisia sesizată în fond,
pentru un termen de 30 de zile, ceea ce, în opinia autorului sesizării, pune în
evidenţă faptul că întârzierea adoptării acestui proiect de lege a fost
provocată şi întreţinută în permanenţă de Guvern;
- la data de 28 octombrie 2010, în şedinţa comună a
celor două Camere ale Parlamentului, primul-ministru a prezentat proiectul
Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul a hotărât să îşi angajeze
răspunderea;
- la data de 29 octombrie 2010 a fost depusă o moţiune
de cenzură, iniţiată de un număr de 137 de deputaţi şi senatori, cu tema „Legea
educaţiei naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească", moţiune
care însă nu a fost prezentată şi dezbătută în Parlament;
- la data de 15 noiembrie 2010,
primul-ministru a înaintat Curţii Constituţionale o cerere privind soluţionarea
conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de
o parte, şi Parlament, pe de altă parte, generat de refuzul Parlamentului de a
dezbate această moţiune de cenzură;
- prin Decizia nr. 1.525 din 24
noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea
Constituţională a constatat că există un conflict juridic de natură
constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de
a dezbate moţiunea de cenzură, care, ţinând seama de dispoziţiile Constituţiei,
odată declanşată, nu poate fi oprită;
- la data de 29 noiembrie 2010, un număr de 73 de
deputaţi şi senatori şi-au retras semnătura de susţinere a moţiunii de cenzură;
potrivit susţinerilor autorului sesizării, birourile permanente ale celor două
Camere, întrunite în şedinţa comună din aceeaşi zi, constatând că moţiunea de
cenzură nu mai întruneşte numărul de semnături prevăzut de art. 113 alin. (2)
din Constituţie şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din
3 noiembrie 2010 au decis restituirea la Guvern a proiectului Legii educaţiei
naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea;
- prin adresa din 30 noiembrie
2011, în aplicarea acestei hotărâri a birourilor permanente ale celor două
Camere, preşedintele Senatului a restituit Guvernului, cu Adresa nr. 2.596 din
30 noiembrie 2011, proiectul de lege menţionat;
- la data de 14 decembrie 2010,
în şedinţa comună a plenului celor două Camere ale Parlamentului, preşedintele
Camerei Deputaţilor a constatat că moţiunea de cenzură nu mai există şi, prin
urmare, Legea educaţiei naţionale este considerată adoptată prin procedura
angajării răspunderii Guvernului.
Se susţine de către autorul sesizării că prin adoptarea
de către Parlament a Legii educaţiei naţionale, asupra căreia Guvernul şi-a
angajat răspunderea, s-au încălcat prevederile art. 114 din Constituţie,
deoarece:
- au fost încălcate termenele
de legiferare prevăzute de art. 114 din Constituţie;
- au fost încălcate condiţiile
prevăzute de Constituţie şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire
la promovarea unui proiect de
lege prin procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului;
- au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) din
Constituţie, ce consacră separaţia puterilor în stat şi obligaţia autorităţilor
publice de a-şi îndeplini loial şi cu bună-credinţă competenţele
constituţionale.
In dezvoltarea acestor susţineri se redau
considerentele care au fundamentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.557 din
18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, respectiv
Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, în sensul că, faţă de dispoziţiile art.
114 din Constituţie, Guvernul nu poate recurge la procedura angajării
răspunderii oricând şi în orice condiţii, precum şi concluzia celei din urmă
decizii menţionate, potrivit căreia angajarea răspunderii de către Guvern în
faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra proiectului Legii educaţiei
naţionale este neconstituţională, apreciindu-se că „neconstituţionalitatea
angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale -
astfel cum a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431/2010
- nu poate fi acoperită prin continuarea procedurilor parlamentare".
In opinia autorului sesizării, modul în care s-a
derulat în Parlament procedura angajării răspunderii asupra Legii educaţiei
naţionale plasează adoptarea acestei legi „în afara oricăror reguli
constituţionale şi regulamentare", iar decizia plenului celor două Camere
ale Parlamentului de a considera Legea educaţiei naţionale ca fiind adoptată pe
calea angajării răspunderii Guvernului este discreţionară şi abuzivă, prin
faptul că de la momentul deciziei birourilor permanente reunite de restituire a
proiectului Legii educaţiei naţionale către Guvern şi până la momentul
constatării adoptării legii au trecut mai bine de 15 zile - timp în care faptul
că proiectul de lege a fost restituit Guvernului fusese deja adus la cunoştinţa
membrilor Parlamentului, precum şi faţă de faptul că această procedură a fost constatată
ca fiind neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3
noiembrie 2010.
III. In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a
fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
IV. Preşedintele Camerei Deputaţilor a
transmis, cu Adresa nr. 51/6.125 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea
Constituţională cu nr. 17.800 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în
sensul că Legea educaţiei naţionale este conformă prevederilor art. 114 din
Constituţie.
Arată că invocarea Deciziei nr. 1.557 din 18 noiembrie
2009 a Curţii Constituţionale este nerelevantă, întrucât „Legea educaţiei
naţionale din prezent este cu totul alta decât cea care a fost declarată
neconstituţională de Curte". Este, de asemenea, irelevantă, Decizia Curţii
Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, care nu poate să se aplice unor
raporturi juridice de drept public deja încheiate. Se face referire în acest
sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 şi,
pornind de la aceasta, se conchide că „nu mai este posibil să fie invocate
regulile de logică juridică privind efectele neconstituţionale ale unui fapt
neconstituţional. Se mai arată că autorul sesizării invocă propria turpitudine
pentru a obţine un rezultat favorabil. In ceea ce priveşte invocarea încălcării
termenelor reglementate de Constituţie în cazul depunerii unei moţiuni de
cenzură, se consideră că este greşită şi contrară dispoziţiilor art. 113 alin.
(3) din Constituţie. Astfel, termenul de 3 zile, invocat greşit de autorul
sesizării pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, este reglementat ca fiind unul
de „după 3 zile", adică începând cu a 4-a zi după prezentarea acesteia.
V. Guvernul a
transmis, cu Adresa nr. 5/9.828 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 17.770 din 20
decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea de
neconstituţionalitate cu privire la Legea educaţiei este neîntemeiată.
In susţinerea acestui punct de vedere arată, mai întâi,
că proiectul Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat
răspunderea în data de 28 octombrie 2010 este cu totul distinct ca materie şi
parcurs legislativ decât cel din anul 2009. Legea educaţiei naţionale a fost
asumată după parcurgerea procedurii legislative în Camera Deputaţilor, cadru în
care au fost dezbătute şi admise amendamente propuse de toate partidele
parlamentare reprezentate în Parlament. Ca urmare, nu pot fi reţinute criticile
cu privire la imposibilitatea reprezentanţilor poporului de a aduce plus de
valoare prin depunere de amendamente. Se redau în continuare argumentele care
au determinat angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege în
timp ce acesta se afla în dezbatere parlamentară, şi anume existenţa unui
blocaj la nivelul Senatului, precum şi celeritatea care guvernează adoptarea
măsurilor reglementate de noul act normativ, măsuri care necesită „elaborarea
şi adoptarea unei ample şi complexe legislaţii secundare în această
materie". Se arată că, odată declanşată procedura angajării răspunderii de
către Guvern, acesta nu mai poate să renunţe la ea, iar dezbaterea unei moţiuni
de cenzură depuse în urma unei angajări a răspunderii de către Guvern este o
obligaţie, iar nu o facultate a Parlamentului. Se face referire în acest sens
la Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care
s-a reţinut că „Parlamentul nu are competenţa de a împiedica Guvernul să ia
decizia angajării răspunderii; de asemenea, odată luată această decizie,
Parlamentul nu poate împiedica Guvernul să continue procedura în cauză,
întrucât s-ar ajunge la situaţii inadmisibile în care un Guvern minoritar să nu
îşi poată angaja niciodată răspunderea, ceea ce încalcă în mod flagrant art.
114 din Constituţie. De asemenea, nici Guvernul nu îşi poate retrage cererea de
angajare a răspunderii, fiind un act irevocabil al său. In acest context constituţional,
depunerea moţiunii de cenzură are semnificaţia declanşării controlului
parlamentar asupra activităţii Guvernului şi mutatis
mutandis constituie un act irevocabil în sensul
iniţierii acestui control; este o armă pusă îndeobşte la îndemâna opoziţiei
parlamentare şi nu în ultimul rând este o formă de exprimare a opoziţiei faţă
de măsurile adoptate de Guvern. In consecinţă, împiedicarea prezentării şi
refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare
Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii
opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de
angajare a răspunderii."
In legătură cu criticile referitoare la nerespectarea
regulilor procedurale de adoptare a proiectului de lege de către Parlament, se
apreciază că acestea vizează, în principal, deficienţe care ţin de modul de
aplicare a dispoziţiilor regulamentelor puterii legiuitoare. Se invocă în acest
sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 786/2009, nr. 413/2010,
nr. 1.466/2009),'prin care s-a reţinut, în esenţă, că nu este de competenţa
instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în
aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul
legislativ.
VI. Avocatul Poporului
a transmis cu Adresa nr. 12.455 din 20 decembrie
2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 17.779 din 20 decembrie
2010, punctul său de vedere în sensul că Legea educaţiei naţionale este
neconstituţională.
In susţinerea acestui punct de vedere se redau
considerentele care au fundamentat pronunţarea de către Curtea Constituţională
a deciziilor nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, respectiv nr. 1.431 din 3
noiembrie 2010, în sensul că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui
proiect de lege nu poate fi
făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de
legiferare reprezintă o excepţie. Se arată că, prin angajarea răspunderii cu
privire la proiectul Legii educaţiei naţionale, Guvernul a făcut abstracţie de
proiectul de lege cu acelaşi obiect de reglementare, în care avea calitatea de
iniţiator. Or, dezbaterea în procedura obişnuită în Parlament cu privire la
această lege ar fi adus beneficiul unor posibile amendamente şi ar fi permis
implicarea societăţii civile în problema educaţiei naţionale, care, în acord cu
noile realităţi sociale, reclamă o reflectare unitară, completă, sistematică şi
coerentă a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate în
acest proces. Se observă că, în cazul de faţă, adoptarea Legii educaţiei
naţionale prin angajarea răspunderii Guvernului reprezintă „o reiterare a
situaţiei din anul 2009", când, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie
2009, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiei de
neconstituţionalitate referitoare la un act normativ cu acelaşi obiect de
reglementare, adoptat prin aceeaşi procedură de legiferare, astfel încât
considerentele deciziei menţionate sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţă.
Se apreciază că „situaţia de faţă nu reprezintă altceva decât o perpetuare a
viciului de neconstituţionalitate şi poate echivala chiar cu o nesocotire a
principiului autorităţii lucrului judecat".
Arată şi faptul că procedura angajării răspunderii
Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca proiectul să fie adoptat în
condiţii de maximă celeritate, o garanţie în acest sens fiind instituirea, prin
Legea fundamentală, a unor termene scurte, în raport de care este realizat
calendarul procedurilor privind angajarea răspunderii Guvernului asupra
proiectului. In situaţia de faţă acest calendar a fost întrerupt din cauza
intervenţiei unor conflicte juridice de natură constituţională între
Parlamentul României şi Guvern, soluţionate de Curtea Constituţională. De
asemenea, retragerea semnăturilor de susţinere a moţiunii de cenzură de către
unii dintre semnatari şi restituirea proiectului Legii educaţiei naţionale
către Guvern au reprezentat reale impedimente în respectarea exigenţei
celerităţii care trebuie să caracterizeze procedura specială a angajării
răspunderii Guvernului, în temeiul art. 114 din Constituţie.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele
de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului
Poporului, raportul judecătorului-raportor, Legea educaţiei naţionale, precum
şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146
lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea
nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii criticate.
Obiectul sesizării îl constituie Legea educaţiei
naţionale, adoptată de şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din
data de 14 decembrie 2010.
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cele ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat şi ale art. 114
privind angajarea răspunderii Guvernului.
Faţă de criticile formulate, Curtea Constituţională
reţine următoarele:
1. Legea supusă examinării Curţii Constituţionale a
fost adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, reglementată de
art. 114 din Constituţie. Această procedură parlamentară implică raporturi de
ordin constituţional între două puteri ale statului, deoarece este, prin
conţinutul său, un act al Guvernului, iar, prin efectul său, fie produce un act
de legiferare - aşa cum este în cauza de faţă -, fie determină demiterea
Guvernului, în situaţia în care o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea
proiectului de lege, este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor.
2. Actul concret al angajării răspunderii Guvernului cu
privire la proiectul Legii educaţiei naţionale a fost examinat sub aspectul
constituţionalităţii de către Curtea Constituţională, cu prilejul soluţionării
conflictului juridic de natură constituţională declanşat prin oprirea
procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educaţiei naţionale şi
angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect.
Astfel, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, Curtea a constatat că angajarea răspunderii Guvernului
asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară,
respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizionala, este neconstituţională.
Cu privire însă la solicitarea autorului sesizării, în sensul ca instanţa de
contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării
răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, Curtea a constatat că
această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate
autorităţilor publice aflate în conflict. De asemenea, Curtea a subliniat
importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre
puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de
loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
3. Actul concret constând în
refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură
depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei
naţionale a fost examinat sub aspectul constituţionalităţii cu prilejul
soluţionării conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul
României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcătuit din Camera
Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, conflict generat de refuzul
Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de
cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei
naţionale, conduită ce a determinat un blocaj instituţional referitor la
moţiunea de cenzură.
Astfel, prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010,
Curtea Constituţională a constatat existenţa acestui conflict, reţinând că
Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, refuză
supunerea moţiunii de cenzură spre dezbatere în şedinţa comună a celor două
Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu
cele ale art. 113 alin. (3) din Constituţie, astfel încât opoziţia parlamentară
nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă. Or,
niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de
eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi,
implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept. In fine,
Curtea a precizat că, „în funcţie de votarea sau nu a moţiunii de cenzură, fie
Guvernul este demis, fie proiectul Legii educaţiei naţionale se consideră
adoptat, după caz".
4. Prezenta sesizare de
neconstituţionalitate supune controlului de constituţionalitate exercitat de
Curtea Constituţională actul de legiferare, respectiv Legea educaţiei naţionale
adoptată de către Parlament. „Constatarea adoptării Legii educaţiei naţionale"
în condiţiile descrise în sesizare este apreciată ca fiind „o încălcare a
competenţelor de legiferare a Parlamentului".
5. Curtea constată în acest sens că adoptarea Legii
educaţiei naţionale s-a realizat ca urmare a retragerii, de către unii dintre
semnatari, a susţinerii moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării
răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, act care a
determinat ca moţiunea să nu mai respecte condiţiile constituţionale pentru a
fi prezentată şi dezbătută. Faptul că ceea ce s-a constatat în plenul celor
două Camere ca urmare a acestui act, şi anume adoptarea Legii educaţiei
naţionale, nu coincide, potrivit susţinerilor autorului sesizării, cu decizia birourilor
permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, de restituire la Guvern a
proiectului Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat
răspunderea, excedează limitelor analizei pe care Curtea Constituţională o
poate realiza în cadrul controlului de constituţionalitate întemeiat pe dispoziţiile
art. 146 lit. a) din Constituţie. Tot astfel, aspectele de oportunitate care au
determinat actul retragerii semnăturilor şi, implicit, renunţarea la un
instrument de control parlamentar al Guvernului prevăzut de Constituţie nu
intră în competenţa de examinare a Curţii Constituţionale, întrucât vizează
însăşi decizia politică de adoptare a legii în cauză, decizie care nu este
susceptibilă a fi supusă controlului Curţii câtă vreme, potrivit art. 61 alin.
(1) din Constituţie, „Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului român şi
unica autoritate legiuitoare a ţării".
6. De asemenea, actul concret
al adoptării Legii educaţiei naţionale, criticat din perspectiva modului în
care Parlamentul a respectat propriile regulamente, a raporturilor dintre
structuri ale Camerelor Parlamentului - respectiv birourile permanente şi
plenul celor două Camere, dintre majoritatea şi opoziţia parlamentară şi chiar
în interiorul opoziţiei parlamentare, în contextul constatării de Curtea
Constituţională a două conflicte juridice de natură constituţională dintre
Parlament şi Guvern în legătură cu derularea procedurii de angajare a
răspunderii Guvernului cu privire la acelaşi act normativ, nu poate face
obiectul examinării realizate de Curtea Constituţională în cadrul competenţei
sale prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie.
7. Curtea reţine în acest sens,
în acord cu jurisprudenţa sa constantă în materie - Decizia nr. 413 din 14
aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr.
1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 - că nu
este de competenţa sa analizarea eventualelor încălcări ale regulamentelor
Camerelor. Prin ultima decizie menţionată, Curtea Constituţională a statuat că,
„în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul
şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi
principiul autonomiei regulamentare al celor doua Camere, instituit prin art.
64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. In virtutea acestui principiu
fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei [...], aşa
încât contestaţiile [...] privind actele concrete de aplicare a prevederilor
regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei [...], aplicabile, în
acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul
regulament, după cum şi desfăşurarea procedurii legislative parlamentare
depinde hotărâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie
să concorde cu normele şi principiile fundamentale. Analiza Curţii este una în
drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".
8. Curtea reaminteşte în acest
context, creat printr-o succesiune de acte ale Guvernului, respectiv ale
Parlamentului, precum şi de conflicte juridice de natură constituţională între
cele două autorităţi, în legătură cu angajarea răspunderii asupra proiectului
Legii educaţiei naţionale, că rolul său este, potrivit art. 142 alin. (1) din
Legea fundamentală, acela de „garant al supremaţiei Constituţiei". Curtea
Constituţională nu aparţine niciuneia dintre puterile statului, însă, prin
competenţele conferite de Constituţie şi de legea sa de organizare şi
funcţionare, sprijină buna funcţionare a acestor puteri, în cadrul raporturilor
constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc. Acest
sprijin, concretizat în interpretarea şi aplicarea textelor constituţionale,
texte care, reglementând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în
stat, asigură, printr-un sistem complex de controale şi îngrădiri, premisele
legislative necesare funcţionării democratice a statului, se exercită cu
respectarea unor reguli de competenţă expres şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de Legea nr.
47/1992. Niciuna dintre aceste competenţe nu poate fi interpretată în sensul
conferirii posibilităţii Curţii de a substitui vreuna dintre puteri şi nici în
sensul dobândirii de către aceasta a unui rol de decident în cadrul unor
eventuale dispute politice dintre puterile statului sau autorităţile care le
reprezintă. In materia conflictelor dintre autorităţi, Constituţia prevede,
prin dispoziţiile art. 146 lit. e), o singură competenţă a Curţii Constituţionale,
şi anume aceea de a soluţiona
„conflictele
juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice [...]". Astfel fiind, celelalte aspecte invocate de autorul sesizării, care
pun în discuţie, cu raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4), respectiv art.
114 din Constituţie, situaţii conflictuale implicând Guvernul şi Parlamentul,
respectiv structuri parlamentare, în legătură cu adoptarea Legii educaţiei
naţionale, excedează competenţei Curţii Constituţionale, prevăzută de art. 146
lit. a) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia
României, republicată, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Cu
majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că sesizarea de neconstituţionalitate
referitoare la Legea educaţiei naţionale este inadmisibilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 4 ianuarie 2011 şi la
aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte
Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion
Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent
Marieta Safta
OPINIE SEPARATĂ
In dezacord cu opinia majoritară, considerăm că Legea
educaţiei naţionale este neconstituţională, iar sesizarea de
neconstituţionalitate trebuia să fie admisă.
Neconstituţionalitatea extrinsecă rezultă, în primul
rând, din perpetuarea viciilor de neconstituţionalitate constatate prin Decizia
Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010. Constatând neconstituţionalitatea
Legii educaţiei, adoptată prin aceeaşi procedură a angajării răspunderii
Guvernului, în temeiul prevederilor art. 114 din Constituţie, Curtea
Constituţională a statuat că „La această modalitate simplificată de legiferare
trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege
în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori
atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului
de lege în procedura uzuală sau de urgenţă". Considerentele deciziei
citate îşi menţin valabilitatea cu atât mai mult cu cât noua Lege a educaţiei
naţionale a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, în timp ce
proiectul de lege, având acelaşi iniţiator, se află în proces de legiferare la
Senat, în calitate de Cameră decizională.
Neconstituţionalitatea extrinsecă rezultă, în al doilea
rând, şi din perpetuarea viciilor de neconstituţionalitate constatate prin
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, decizie
prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că angajarea
răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în
temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a
declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi
Parlament, în condiţiile în care proiectul de lege se află în proces de
legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, întrucât prin
exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului
constituţional, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate
legiuitoare.
Dacă un fapt ilicit are consecinţe ilicite, tot astfel,
un fapt neconstituţional are consecinţe neconstituţionale.
Neconstituţionalitatea procedurii angajării răspunderii Guvernului asupra
proiectului Legii educaţiei naţionale, astfel cum a fost constatată prin
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, nu putea fi
acoperită prin continuarea procedurilor parlamentare începute în acest sens.
Numai o procedură parlamentară declanşată cu respectarea prevederilor art. 114
din Constituţie nu poate fi retrasă de către Guvern, în calitate de iniţiator,
în timp ce Parlamentul este obligat să continue derularea acesteia. Pe cale de
consecinţă, o procedură parlamentară declarată neconstituţională nu poate fi
continuată cu nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale şi fără suport
constituţional.
Din moment ce angajarea răspunderii Guvernului asupra
proiectului de lege a fost declarată neconstituţională, şi rezultatul acestei
proceduri, Legea educaţiei naţionale, este tot neconstitutională.
Judecător, prof. univ. dr.
Aspazia Cojocaru
Judecător, prof. univ. dr.
Tudorel Toader