CONVENTIE Nr.
0 din 15 mai 2003
asupra relatiilor personale
care privesc copiii*
ACT EMIS DE:
ACT INTERNATIONAL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 257 din 17 aprilie 2007
Strasbourg, 15 mai 2003
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei şi ceilalţi
semnatari ai Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii,
denumită în continuare Convenţie,
având în vedere dispoziţiile
Convenţiei europene asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie
de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată
la 20 mai 1980 (STE nr. 105),
având în vedere dispoziţiile Convenţiei de la Haga din
25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii
şi ale Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenţei, legii
aplicabile, recunoaşterii, executării şi cooperării cu privire la răspunderea
părintească şi măsurile de protecţie a copiilor,
având în vedere dispoziţiile Regulamentului Consiliului
(CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii
părinteşti asupra copiilor ambilor soţi,
recunoscând că, aşa cum a fost prevăzut în diferite
instrumente juridice internaţionale ale Consiliului Europei, precum şi în art.
3 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată la 20
noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un
considerent primordial,
fiind conştiente de necesitatea de a adopta noi
reglementări pentru ocrotirea relaţiilor personale dintre copii şi părinţii
lor, precum şi cu alte persoane care au legături de familie cu copiii, conform
protecţiei asigurate de art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),
având în vedere art. 9 al Convenţiei Naţiunilor Unite
privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul
sau de ambii săi părinţi de a întreţine relaţii personale şi contacte directe
regulate cu ambii părinţi, exceptând situaţiile când acestea sunt contrare
interesului superior al copilului,
având în vedere dispoziţiile alin. 2 al art. 10 din
Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul
copilului ai cărui părinţi locuiesc în state diferite de a întreţine în mod
regulat relaţii personale şi contacte directe cu cei 2 părinţi ai săi, cu
excepţia unor circumstanţe excepţionale,
conştiente de oportunitatea de a recunoaşte nu numai
părinţii, ci şi copiii drept titulari de drepturi,
convenind, în consecinţă, să înlocuiască noţiunea de
„drept de vizită privind copiii" cu aceea de „relaţii personale privind copiii",
*) Traducere din limba engleză.
având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene
privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) şi dorinţa de promovare
a măsurilor care sa-i poată ajuta pe copii în cadrul problemelor privind
relaţiile personale cu părinţii şi cu alte persoane care au legături de familie
cu copiii,
fiind de acord să recunoască nevoia copiilor de a
întreţine relaţii personale nu numai cu cei 2 părinţi ai lor, ci şi cu anumite
alte persoane care au legături de familie cu copiii şi importanţa pentru
părinţi şi pentru aceste alte persoane de a rămâne în contact cu copiii, sub
rezerva protejării interesului superior al copiilor,
constatând necesitatea promovării adoptării de către
state a unor principii comune în ceea ce priveşte relaţiile personale privind
copiii, în special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale în
acest domeniu,
realizând că mecanismele instituite pentru punerea în
executare a hotărârilor judecătoreşti străine în ceea ce priveşte relaţiile
personale privind copiii au mai multe şanse de a da rezultate satisfăcătoare
atunci când principiile pe care se întemeiază aceste hotărâri străine sunt
similare principiilor în vigoare în statul care le pune în executare,
recunoscând necesitatea, atunci
când copiii şi părinţii sau celelalte persoane având legături de familie cu
copiii trăiesc în state diferite, de a încuraja autorităţile judiciare să
permită mai des vizitele transfrontaliere şi de a creşte astfel încrederea
tuturor celor interesaţi în faptul că acei copii vor fi înapoiaţi la terminarea
acestor vizite,
constatând că măsurile de ocrotire eficiente şi
garanţiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura înapoierea
copiilor, în special la terminarea vizitelor transfrontaliere,
constatând că este necesar un
instrument internaţional suplimentar pentru a furniza soluţii, mai ales în
materie de relaţii personale transfrontaliere privind copiii,
în dorinţa de a stabili o cooperare între toate
autorităţile centrale şi toate celelalte organe competente, pentru a promova şi
a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor, precum şi cu
celelalte persoane care au legături de familie cu aceşti copii şi, în special,
pentru a promova cooperarea judiciară în cauzele privind relaţiile personale transfrontaliere,
au convenit următoarele:
CAPITOLUL I
Scopul Convenţiei şi definiţii
ARTICOLUL 1
Scopul Convenţiei
Prezenta convenţie are ca scop:
a) să stabilească principiile
generale care trebuie să se aplice hotărârilor privind relaţiile personale;
b) să stabilească măsurile
asigurătorii şi garanţiile adecvate pentru a asigura exercitarea normală a
relaţiilor personale şi înapoierea imediată a copiilor la terminarea perioadei
de vizită;
c) să instaureze o cooperare
între autorităţile centrale, autorităţile judiciare şi alte organisme în scopul
de a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor,
precum şi cu celelalte persoane care au legături de familie cu ei.
ARTICOLUL 2
Definiţii
In sensul prezentei convenţii, termenii şi expresiile
de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) relaţii personale:
(i) şederea copilului, limitată în timp, la o persoană
menţionată la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuieşte de obicei, sau
întâlnirea dintre copil şi acea persoană;
(ii) orice forme de comunicare
între copil şi acea persoană;
(iii) furnizarea oricăror informaţii cu privire la
copil către acea persoană sau invers;
b) hotărâre privind
relaţiile personale - o hotărâre a unei autorităţi
judiciare privind relaţiile personale, inclusiv o învoială privind relaţiile
personale, care a fost confirmată de o autoritate judiciară competentă sau care
îmbracă forma unui act autentic înregistrat şi executoriu;
c) copil - o persoană
care are vârsta mai mică de 18 ani, cu privire la care o hotărâre referitoare
la relaţiile personale poate fi pronunţată sau executată într-un stat parte;
d) legături de familie - relaţii strânse, precum cele existente între un copil şi bunicii
săi sau fraţii şi surorile sale, care decurg de drept sau dintr-o relaţie de
familie de fapt;
e) autoritate judiciară - o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă care are
competenţe echivalente.
CAPITOLUL II
Principii generale aplicabile hotărârilor privind
relaţiile personale
ARTICOLUL 3
Aplicarea principiilor
Statele părţi adoptă măsuri legislative şi alte măsuri
care se vădesc necesare pentru a se asigura că principiile conţinute în acest
capitol sunt aplicate de către autorităţile judiciare, atunci când pronunţă,
modifică, suspendă sau revocă hotărâri privind relaţiile personale.
ARTICOLUL 4
Relaţii personale între un copil şi părinţii săi
1. Copilul şi părinţii săi au
dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante.
2. Aceste relaţii personale nu
pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest
lucru este necesar în interesul superior al copilului.
3. Atunci când nu este în
interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate
cu unul dintre cei 2 părinţi ai săi, se ia în considerare posibilitatea de
întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii
personale cu acest părinte.
ARTICOLUL 5
Relaţii personale între un copil şi alte persoane
decât părinţii
1. Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi
instituite relaţii personale între copil şi alte
persoane decât părinţii săi, care au cu acesta legături de familie.
2. Statele părţi sunt libere să
extindă această dispoziţie şi la alte persoane decât cele menţionate la alin.
1, iar acolo unde s-a făcut acest lucru statele părţi pot decide în mod liber ce tip de relaţie personală se
aplică, aşa cum este definită la art. 2 lit. a).
ARTICOLUL 6
Dreptul copilului de a fi informat, consultat şi de
a-şi exprima opinia
1. Un copil considerat conform dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care
ar fi în mod evident contrar interesului său superior:
- să primească orice informaţie relevantă;
- să fie consultat;
- să îşi exprime opinia.
2. Opiniilor şi dorinţelor,
precum şi sentimentelor constatate trebuie să li se acorde atenţia cuvenită.
ARTICOLUL 7
Soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor
personale
Atunci când sunt soluţionate litigii în materie de
relaţii personale, autorităţile judiciare iau toate măsurile adecvate:
a) pentru a se asigura că cei 2
părinţi sunt informaţi despre importanţa pe care o au pentru copil şi pentru
fiecare dintre ei stabilirea şi întreţinerea de relaţii personale regulate cu
copilul lor;
b) pentru a-i încuraja pe
părinţi şi pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să
ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce priveşte relaţiile personale cu
acesta, în special prin recurgerea la medierea familială şi la alte metode de
soluţionare a conflictelor;
c) înainte de a lua o hotărâre, să se asigure că
dispun de informaţii suficiente, în special din partea titularilor răspunderii
părinteşti, pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când
este cazul, să obţină informaţii suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante.
ARTICOLUL 8
Invoieli cu privire
la relaţiile personale
1. Statele părţi încurajează părinţii şi celelalte
persoane care au legături de familie cu copilul, prin mijloacele pe care le
consideră potrivite, să respecte principiile enunţate în art. 4-7, atunci când
încheie sau modifică o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil.
Aceste învoieli ar trebui să fie încheiate, de preferinţă, în scris.
2. La cerere, autorităţile
judiciare, cu excepţia existenţei unei dispoziţii contrare în dreptul intern,
încuviinţează o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil, cu
condiţia ca această învoială să nu contravină interesului superior al
copilului.
ARTICOLUL 9
Punerea în executare a hotărârilor privind relaţiile
personale
Statele părţi iau toate măsurile necesare pentru a se
asigura că hotărârile privind relaţiile personale sunt puse în executare.
ARTICOLUL 10
Măsuri asigurătorii şi garanţii ce trebuie luate cu
privire la relaţiile personale
1. Fiecare stat parte prevede şi
promovează folosirea de măsuri asigurătorii şi de garanţii. El comunică
secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autorităţilor
sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Convenţiei
pentru acest stat parte, cel puţin
3 categorii de măsuri asigurătorii şi garanţii existente în dreptul său intern,
în plus faţă de măsurile asigurătorii şi de garanţiile prevăzute la art. 4
alin. 3 şi la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenţie. Schimbările privind
măsurile asigurătorii şi garanţiile existente se comunică cât mai curând
posibil.
2. Atunci când circumstanţele
cazului o cer, autorităţile judiciare pot oricând să subordoneze o hotărâre
privind relaţiile personale unor măsuri asigurătorii şi unor garanţii, în
scopul de a asigura atât punerea în executare a hotărârii, cât şi înapoierea
copilului la locul în care el locuieşte în mod obişnuit, la terminarea
perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia.
a) Măsurile asigurătorii şi
garanţiile pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii pot include în
special:
- supravegherea relaţiilor personale;
- obligaţia pentru o persoană de a suporta
cheltuielile de transport şi de cazare pentru copil şi, dacă se impune, pentru
oricare altă persoană care îl însoţeşte;
- depunerea unei garanţii de către persoana la care
copilul locuieşte în mod obişnuit, în scopul de a se asigura faptul că persoana
care solicită relaţiile personale nu este împiedicată să aibă astfel de
relaţii;
- o amendă impusă persoanei cu care copilul locuieşte
de obicei, în cazul în care această persoană ar refuza să se conformeze
hotărârii privind relaţiile personale.
b) Măsurile asigurătorii şi
garanţiile care au drept scop să asigure înapoierea copilului sau să prevină o
deplasare ilicită a acestuia pot cuprinde în special:
- depunerea paşaportului sau a unui alt act de
identitate şi, dacă este necesar, prezentarea unui document din care să rezulte
că persoana care solicită relaţii personale a notificat această depunere, pe
durata vizitei, autorităţii consulare competente;
- garanţii financiare;
- garanţii reale asupra bunurilor;
- angajamente sau obligaţii acceptate faţă de
instanţe;
- obligaţia, pentru persoana care întreţine relaţii
personale cu copilul, să se prezinte periodic cu copilul în faţa unui organ
competent, de exemplu, serviciul pentru protecţia tinerilor sau un post de
poliţie din raza locului unde relaţiile personale se exercită;
- obligaţia, pentru persoana care solicită relaţii
personale, de a prezenta un document care este emis de statul în care relaţiile
trebuie să se exercite, care să ateste recunoaşterea şi caracterul executoriu
al unei hotărâri privind încredinţarea sau relaţiile personale ori ambele,
înainte de pronunţarea hotărârii solicitate sau înainte de exercitarea
relaţiilor;
- impunerea unor condiţii în raport cu locul în care
relaţiile personale urmează să se exercite şi, dacă este necesar,
înregistrarea, într-un sistem de informaţii naţional sau transfrontalier, a
unei interdicţii care împiedică copilul să părăsească statul în care relaţiile
personale trebuie să aibă loc.
3. Orice astfel de măsuri
asigurătorii şi garanţii sunt exprimate în formă scrisă sau sunt probate
printr-un înscris şi fac parte din hotărârea privind relaţiile personale ori
din învoiala încuviinţată.
4. Dacă măsurile asigurătorii
sau garanţiile urmează să fie puse în aplicare într-un alt stat parte,
autoritatea judiciară dispune de preferinţă acele măsuri asigurătorii şi acele
garanţii susceptibile să fie executate în acel stat
parte.
CAPITOLUL III
Măsuri pentru promovarea şi îmbunătăţirea relaţiilor
personale transfrontaliere
ARTICOLUL 11
Autorităţile centrale
1. Fiecare stat parte
desemnează o autoritate centrală care să exercite funcţiile prevăzute de
prezenta convenţie, în cazul relaţiilor personale transfrontaliere.
2. Statele federale, un stat în
care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele care au unităţi
teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală
şi să precizeze competenţa teritorială sau personală a acestora. Acolo unde un
stat a desemnat mai mult de o autoritate centrală, acesta specifică autoritatea
centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii
către autoritatea centrală competentă din cadrul acestui stat.
3. Orice desemnare efectuată
conform prezentului articol se notifică secretarului general al Consiliului
Europei.
ARTICOLUL 12
Obligaţiile autorităţilor centrale
Autorităţile centrale din statele părţi:
a) cooperează între ele şi promovează cooperarea între
autorităţile lor competente, inclusiv autorităţile judiciare, pentru
îndeplinirea obiectivelor Convenţiei. Ele acţionează cu toată diligenta
necesară;
b) în vederea facilitării punerii în aplicare a
prezentei Convenţii, comunică reciproc, la cerere, informaţii în legătură cu legislaţia
lor internă privind răspunderea părintească, inclusiv privind relaţiile
personale, precum şi orice altă informaţie mai detaliată în legătură cu
măsurile asigurătorii şi cu garanţiile, altele decât cele prevăzute deja,
conform art. 10 alin. 1, şi serviciile lor disponibile (inclusiv servicii
juridice, finanţate de sectorul public sau într-un alt mod), precum şi
eventualele schimbări intervenite în legislaţia şi în serviciile în materie;
c) iau toate măsurile adecvate pentru a descoperi
locul în care se află copilul;
d) asigură transmiterea de cereri de informaţii
emanând de la autorităţile competente şi privind aspecte de drept sau de fapt
în legătură cu procedurile aflate în curs;
e) se informează reciproc în legătură cu dificultăţile
care pot să apară cu ocazia aplicării Convenţiei şi fac tot posibilul în
vederea înlăturării obstacolelor în aplicarea acesteia.
ARTICOLUL 13
Cooperarea internaţională
1. Acţionând în cadrul
competenţelor lor respective, autorităţile judiciare, autorităţile centrale,
serviciile sociale şi alte organe ale statelor părţi interesate cooperează în
procedurile privind relaţiile personale transfrontaliere.
2. In special autorităţile
centrale trebuie să sprijine autorităţile judiciare din statele părţi să
comunice reciproc şi să obţină informaţiile şi sprijinul necesar pentru a le
permite să ducă la îndeplinire scopurile prezentei convenţii.
3. In prezenţa unui caz
transfrontalier, autorităţile centrale asistă copiii, părinţii şi alte persoane
care întreţin legături de familie cu copilul, în special, în vederea iniţierii
unor proceduri privind relaţiile personale transfrontaliere.
ARTICOLUL 14
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind
relaţiile personale transfrontaliere
1. Statele părţi trebuie să
prevadă, dacă este cazul, în conformitate cu tratatele internaţionale
relevante:
a) un sistem de recunoaştere şi
de executare a hotărârilor pronunţate în alte state părţi privind relaţiile
personale şi dreptul de încredinţare;
b) o procedură prin care
hotărârile referitoare la relaţiile personale şi la dreptul de încredinţare
pronunţate într-un alt stat parte pot fi recunoscute şi declarate executorii
înainte de exercitarea relaţiilor personale în statul solicitat.
2. Dacă un stat parte
subordonează recunoaşterea şi/sau executarea unei hotărâri străine de existenţa
unui tratat sau a reciprocităţii, se va putea considera prezenta convenţie ca
temei juridic pentru recunoaşterea şi/sau executarea unei hotărâri străine
privind relaţiile personale.
ARTICOLUL 15
Modalităţile de punere în executare a hotărârilor
privind relaţiile personale transfrontaliere
Autoritatea judiciară a statului parte în care trebuie
să fie pusă în executare o hotărâre pronunţată într-un alt stat parte în
legătură cu relaţiile personale transfrontaliere poate, atunci când recunoaşte
sau declară executorie o astfel de hotărâre ori într-un stadiu ulterior, să
stabilească sau să adapteze modalităţile de punere în executare a acesteia,
precum şi măsurile asigurătorii şi garanţiile aferente acestei hotărâri, dacă
acest lucru este necesar pentru facilitarea exercitării acestor relaţii, sub
rezerva ca elementele esenţiale ale hotărârii să fie respectate şi ţinând cont,
în special, de orice schimbare a împrejurărilor şi a învoielilor făcute de cei
interesaţi. In niciun caz hotărârea nu poate face obiectul unui examen de fond.
ARTICOLUL 16
Inapoierea unui copil
1. Atunci când la sfârşitul
unei perioade de relaţii personale transfrontaliere întemeiate pe o hotărâre
privind relaţiile personale înapoierea copilului nu s-a efectuat, autorităţile
competente trebuie să asigure, la cerere, înapoierea imediată a acestuia,
aplicând dacă este cazul dispoziţiile incidente ale instrumentelor
internaţionale, dispoziţiile de drept naţional şi, dacă este potrivit, să pună
în aplicare măsurile asigurătorii şi garanţiile prevăzute eventual de hotărârea
privind relaţiile personale.
2. O hotărâre privind
înapoierea copilului va fi pronunţată, în măsura în care este posibil, în
termen de 6 săptămâni de la data cererii privind înapoierea acestuia.
ARTICOLUL 17
Cheltuieli
Cu excepţia cheltuielilor de repatriere, fiecare stat
parte se angajează să nu pretindă solicitantului nicio plată pentru orice
măsură luată în numele său în virtutea prezentei convenţii de către autoritatea
centrală a acestui stat.
ARTICOLUL 18
Cerinţe privitoare la limbă
1. Sub rezerva acordurilor
speciale încheiate între autorităţile centrale implicate:
a) comunicările adresate
autorităţii centrale a statului solicitat sunt redactate în limba oficială sau
în una dintre limbile
oficiale ale acestui stat ori sunt însoţite de o traducere în această limbă;
b) autoritatea centrală a statului solicitat trebuie
totuşi să accepte comunicările redactate în limba franceză sau în limba engleză
ori însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi.
2. Comunicările care provin de
la autoritatea centrală a statului solicitat, inclusiv rezultatele anchetelor
efectuate, pot fi redactate în limba oficială sau în una dintre limbile
oficiale ale acestui stat ori în limba franceză sau în limba engleză.
3. Totuşi, un stat parte poate,
prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să se
opună utilizării fie a limbii franceze, fie a limbii engleze, conform alin. 1
şi 2, în orice cerere, comunicare sau alt document adresată/adresat
autorităţilor sale centrale.
CAPITOLUL IV
Relaţia cu alte instrumente
ARTICOLUL 19
Relaţiile cu Convenţia europeană asupra
recunoaşterii şi
executării hotărârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării
copiilor
Alin. 2 şi 3 ale art. 11 din Convenţia europeană asupra
recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor
şi de restabilire a încredinţării copiilor, din 20 mai 1980 (STE no. 105), nu
se aplică relaţiilor dintre statele părţi care sunt de asemenea state părţi ale
prezentei convenţii.
ARTICOLUL 20
Relaţiile cu alte instrumente
1. Prezenta convenţie nu
afectează celelalte instrumente internaţionale la care statele părţi ale
Convenţiei sunt părţi sau vor deveni părţi şi care conţin dispoziţii privind
domeniile reglementate de prezenta convenţie. In special, prezenta convenţie nu
aduce atingere aplicării următoarelor instrumente
juridice:
a) Convenţia de la Haga din 5
octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă în domeniul
protecţiei minorilor;
b) Convenţia europeană asupra
recunoaşterii şi executării hotărârilor în materia de încredinţare a copiilor
şi de restabilire a încredinţării copiilor, din 20 mai 1980, sub rezerva
dispoziţiilor art. 19;
c) Convenţia de la Haga din 25
octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii;
d) Convenţia de la Haga din 19
octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea
şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind
protecţia copiilor.
2. Nicio dispoziţie a prezentei
convenţii nu poate să împiedice părţile să încheie acorduri internaţionale care
să completeze sau să dezvolte dispoziţiile Convenţiei sau care să extindă
câmpul de aplicare al acestora.
3. In relaţiile lor reciproce,
statele părţi care sunt membre ale Comunităţii Europene aplică regulile
Comunităţii Europene şi, prin urmare, nu aplică regulile care decurg din
prezenta convenţie decât în măsura în care nu există nicio regulă comunitară
care reglementează materia în cauză.
CAPITOLUL V
Amendamente la Convenţie
ARTICOLUL 21
Amendamente
1. Orice amendament la prezenta convenţie propus de o parte se comunică secretarului general al
Consiliului Europei şi se transmite de către acesta din urmă statelor membre
ale Consiliului Europei sau oricărui alt stat semnatar, oricărui stat parte,
Comunităţii Europene sau oricărui stat invitat să semneze prezenta convenţie
conform dispoziţiilor art. 22, precum şi oricărui stat care a fost invitat să
adere la prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 23.
2. Orice amendament propus de o
parte se comunică Comitetului European de Cooperare Juridică (CDCJ), care transmite Comitetului de
Miniştri opinia sa cu privire la amendamentul propus.
3. Comitetul de Miniştri
examinează amendamentul propus, iar opinia sa cu privire la acesta se transmite
către CDCJ, urmând ca după consultarea părţilor Convenţiei care nu sunt membre
ale Consiliului Europei să poată adopta acest amendament.
4. Textul oricărui amendament
adoptat de Comitetul de Miniştri conform alin. 3 va fi comunicat părţilor, în
vederea acceptării sale.
5. Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
expirării unei perioade de o lună de la data la care toate părţile îl vor fi
informat pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la acceptul
lor.
CAPITOLUL VI
Clauze finale
ARTICOLUL 22
Semnarea şi intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie este
deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, statelor
nemembre care au participat la elaborarea sa, precum şi Comunităţii Europene.
2. Prezenta convenţie este
supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de
acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului
Europei.
3. Prezenta convenţie va intra
în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni
de la data la care 3 state, dintre care cel puţin două state membre ale Consiliului
Europei, îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Convenţie,
conform dispoziţiilor alin. 2.
4. In raport de un stat
menţionat la alin. 1 sau de Comunitatea Europeană, care îşi exprimă ulterior
consimţământul de a fi legat prin Convenţie, aceasta va intra în vigoare la
expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de
ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ARTICOLUL 23
Aderarea la Convenţie
1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii,
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei poate, după consultarea părţilor,
să invite orice stat nemembru al Consiliului Europei, care nu a participat la
elaborarea Convenţiei, să
adere la prezenta convenţie printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la
art. 20(d) din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea de voturi a
reprezentanţilor statelor contractante care au dreptul de a face parte din
Comitetul de Miniştri.
2. Pentru orice stat care
aderă, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării
unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la
secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 24
Aplicarea teritorială
1. Orice stat sau Comunitatea
Europeană poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului
său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să specifice care
vor fi teritoriile asupra cărora se va aplica prezenta convenţie.
2. Orice stat poate, în orice
alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului general al
Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei convenţii asupra oricărui
alt teritoriu specificat în această declaraţie şi pentru ale cărui relaţii
internaţionale este răspunzător sau în numele căruia este autorizat să-şi asume
angajamente. Convenţia va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi
din luna următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii
declaraţiei de către secretarul general al Consiliului
Europei.
3. Orice declaraţie făcută în
virtutea celor două alineate precedente va putea, cu privire la orice teritoriu
specificat în această declaraţie, să fie retrasă prin notificare adresată
secretarului general al Consiliului Europei. Această retragere va intra în
vigoare în prima zi din luna următoare expirării unei perioade de 3 luni de la
data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 25
Rezerve
Nu se admite nicio rezervă la dispoziţiile prezentei
convenţii.
ARTICOLUL 26
Denunţare
1. Orice parte poate oricând să
denunţe prezenta convenţie trimiţând o notificare secretarului general al
Consiliului Europei.
2. Această denunţare va intra
în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni
de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului
Europei.
ARTICOLUL 27
Notificări
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica
statelor membre ale Consiliului Europei, oricărui stat semnatar, oricărui stat
parte, Comunităţii Europene, oricărui stat care a fost invitat să semneze
prezenta convenţie conform art. 22 şi oricărui stat invitat să adere la
Convenţie conform art. 23:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui
instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau
de aderare;
c) orice dată de intrare în
vigoare a prezentei convenţii, conform art. 22 şi 23;
d) orice amendament adoptat
conform art. 21, precum şi data intrării în vigoare a numitului amendament;
e) orice declaraţie formulată
în virtutea dispoziţiilor art. 18;
f) orice denunţare făcută
potrivit dispoziţiilor art. 26;
g) orice alt act, orice altă
notificare sau comunicare, în special în conformitate cu art. 10 şi 11 din
prezenta convenţie.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat
prezenta convenţie.
Intocmită la Strasbourg la 15 mai 2003, în limbile
franceză şi engleză, cele două texte având valoare egală, într-un singur
exemplar, care va fi depus în Arhivele Consiliului Europei. Secretarul general
al Consiliului Europei va comunica o copie certificată conformă fiecăruia din
statele membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la
elaborarea prezentei convenţii, Comunităţii Europene şi oricărui stat invitat
să adere la prezenta convenţie.