Carta Nr.628 din 15.10.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca şi respectiv de Claudian Păun în Dosarul nr. 13.162/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.150 D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată sau inadmisibilă, după caz, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 15 din 17 ianuarie 2017, nr. 620 din 10 octombrie 2017, nr. 20 din 18 ianuarie 2018, nr. 44 din 30 ianuarie 2018 şi nr. 36 din 17 ianuarie 2019.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.162/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca şi respectiv de Claudian Păun într-o cauză având ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile Legii nr. 77/2016.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca arată că textele de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul previzibilităţii şi al accesibilităţii, aspecte ale principiului securităţii juridice, deoarece consumatorul beneficiază de dreptul de a fi eliberat de orice datorii reziduale decurgând dintrun contract de credit, dacă îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 4 din lege, prin darea în plată a imobilului ipotecat, indiferent de soldul creditului ori de valoarea imobilului, drept căruia îi corespunde obligaţia corelativă a creditorului de a accepta bunul dat în plată şi a stinge orice datorii ale acestuia care excedează valorii bunului dat în plată. Prin prevederile art. 3 din Legea nr. 77/2016, legiuitorul transformă bunul din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu. Previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi trebuit să le prevadă la momentul încheierii contractului. Prevederile legale criticate derogă de la legislaţia civilă, fără a indica expres textul de lege de la care derogă.6. Se consideră că art. 11 din Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare. Se susţine că dreptul subiectiv al autorului născut din contract constă în rambursarea integrală a împrumutului acordat şi a dobânzii către acesta, iar nu în predarea unui bun asupra căruia nu s-a convenit să reprezinte plată a preţului.7. Se mai susţine că prin dispoziţiile criticate se aduce o atingere dreptului de proprietate privată al creditorului, deoarece se impune stingerea discreţionară a dreptului de creanţă aparţinând acestuia. Din perspectiva art. 44 din Constituţie, un astfel de drept de creanţă este un drept de proprietate care este protejat şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textele de lege criticate reglementează o expropriere fără nicio garanţie. Prin efectul liberatoriu constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formată din diferenţa dintre soldul creditului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat prin dispariţia sa.8. Se consideră că limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie, scopul legii nu este unul general, ci unul particular, de care vor beneficia strict persoanele care se încadrează în limitele legale, persoane care nu trebuie să facă dovada diferenţei dintre valoarea bunului la momentul contractării şi valoarea actuală şi nici a imposibilităţii de plată a ratelor împrumutului. În acest context limitarea dreptului de proprietate prin stingerea creanţei constând în diferenţa dintre soldul creditului şi valoarea imobilului nu asigură un just echilibru între interesul creditorului şi interesul general. Legiuitorul era obligat, în temeiul principiului proporţionalităţii, să propună atât criterii de stabilire a situaţiei de dezechilibru, cât şi măsuri alternative care să acorde creditorului şansa de a-şi recupera măcar o parte din creanţa reziduală.9. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, autorul Claudian Păun arată, în esenţă, că acestea aduc atingere art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece legea stabileşte în mod unilateral, fără nicio justificare, o limită artificială şi arbitrară în ceea ce priveşte consumatorii, respectiv o categorie distinctă de consumatori faţă de care prevederile acesteia nu sunt aplicabile, argumentele avute în vedere fiind în sensul că persoanele fizice care au accesat credite cu o valoare peste acest prag ar fi încheiat contractele de credit în scop de afaceri şi nu în calitate de consumator. Prin introducerea unui criteriu valoric legat de suma împrumutată legiuitorul a făcut o discriminare nejustificată şi arbitrară între beneficiarii legii, textul de lege criticat încălcând principiul egalităţii în faţa legii.10. Potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, consumatorul este definit ca „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale". În dreptul comunitar consumatorul a fost definit prin Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială ca fiind persoana ce încheie un contract în afara profesiei sale. Prin diferite directive s-a preluat această definiţie cu limitarea sferei persoanelor la persoanele fizice. Autorul face referire şi la Hotărârea din 19 ianuarie 1993 pronunţată în cauza C - 89/91 Shearson Lehmann Hutton Inc.11. Se apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece în art. 15 din preambulul Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 a cărei transpunere s-a realizat prin adoptarea Legii nr. 77/2016 nu se face nicio distincţie, statuându-se că obiectivul directivei este asigurarea unui nivel de protecţie ridicat pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile. Prin urmare, directiva ar trebui să se aplice creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopul creditului. Mai mult, în art. 2 din directivă se precizează în mod clar faptul că armonizarea legislaţiei interne cu această directivă trebuie să aibă drept scop protecţia consumatorilor chiar prin introducerea unor norme juridice care sunt mult mai stricte pentru instituţiile de credit decât cele prevăzute în directivă. Dispoziţiile criticate încalcă prevederile acestui act normativ al Uniunii Europene, deoarece restrâng cadrul în care acestea ar fi trebuit armonizate prin introducerea unor criterii artificiale şi nejustificate de eliminare a unor categorii de consumatori dintre beneficiarii legii.12. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de creditor este întemeiată, iar cea ridicată de debitor neîntemeiată.13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016. Având în vedere data încheierii contractului de credit, Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 10, prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi cele ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 44 alin. (2) - Dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 alin. (2) sub aspectul protejării intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor comunitare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în