Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ACORD Nr

ACORD   Nr. 0 din 15 decembrie 2005

intre Romania si Spania privind cooperarea in domeniul protectiei minorilor romani neinsotiti in Spania, repatrierea lor si lupta impotriva exploatarii minorilor

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 598 din 11 iulie 2006

România şi Spania, denumite în continuare părţi contractante,

aspirând la dezvoltarea continuă a relaţiilor bilaterale,

reafirmând angajamentele asumate prin Acordul dintre România şi Spania privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, semnat la Bucureşti la 29 aprilie 1996,

convinse de necesitatea cooperării bilaterale în domeniul protecţiei copilului, atât pentru soluţionarea problemei minorilor români neînsoţiţi aflaţi pe teritoriul Spaniei, cât şi pentru prevenirea unor situaţii de acest fel pentru minorii români,

ţinând seama de prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989,

conformându-se principiilor egalităţii şi reciprocităţii,

respectând legislaţiile naţionale ale părţilor contractante, normele şi principiile dreptului internaţional şi ţinând seama de prevederile Protocolului facultativ la Convenţia privind drepturile copilului, în ce priveşte vânzarea de copii, prostituţia infantilă şi folosirea copiilor în pornografie, adoptată la New York la 25 mai 2000,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1

Obiectivele acordului

In baza prezentului acord şi în conformitate cu propria legislaţie, cu normele şi principiile dreptului internaţional, părţile contractante vor colabora pentru:

1.   soluţionarea problemei minorilor români neînsoţiţi localizaţi pe teritoriul Spaniei, expuşi riscului de a fi abuzaţi, exploataţi sau puşi în situaţia de a comite acte de delincventă, precum şi pentru prevenirea acestui fel de situaţii;

2.  facilitarea schimbului de date şi informaţii în vederea soluţionării mai eficiente a problemei minorilor români neînsoţiţi de pe teritoriul Spaniei şi pentru a contribui la prevenirea situaţiilor de izolare şi risc pentru aceştia.

ARTICOLUL 2

Obiective specifice cooperării

Pentru atingerea obiectivelor prezentului acord, părţile contractante convin să ducă la îndeplinire următoarele acţiuni:

1.   identifică şi protejează minorii români neînsoţiţi pe teritoriul Spaniei;

2.   pregătesc mijloacele de protecţie şi reintegrare socială în România a minorilor români neînsoţiţi pe teritoriul Spaniei;

3.   favorizează revenirea minorilor români neînsoţiţi în ţara de origine, de preferinţă în familiile lor;

4.   adoptă măsurile de protecţie specială a minorilor români neînsoţiţi pe teritoriul părţilor contractante;

5.   acţionează pentru a-i convinge pe minorii români şi familiile lor pentru ca aceştia să nu fie expuşi la situaţii de risc şi izolare, prin intermediul acţiunilor oportune de informare si sensibilizare;

6. stabilesc acţiunile necesare pentru a combate reţelele şi organizaţiile criminale care se ocupă de traficul şi exploatarea minorilor şi adoptă măsurile de prevenire pe care ambele părţi contractante le vor considera necesare.

ARTICOLUL 3

Protecţia minorilor români neînsoţiţi aflaţi pe teritoriul Spaniei

1.   Protecţia minorilor români neînsoţiţi pe teritoriul Spaniei

1 (1) Autorităţile competente spaniole vor facilita asistenţa şi protecţia minorilor români neînsoţiţi pe teritoriul Spaniei şi vor realiza monitorizarea numărului şi evaluarea situaţiei generale a acestor minori.

1 (2) Asistenţa minorilor include primirea, cazarea, asistenţa medicală, pregătirea revenirii şi, după caz, însoţirea acestora până în România.

2.  Crearea unui comitet de monitorizare

2 (1) Pentru a facilita relaţiile operative dintre autorităţile competente române şi spaniole, mai ales în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, se va crea un comitet de monitorizare, format din specialişti din ambele părţi contractante.

2 (2) Acest comitet de monitorizare se va constitui în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului acord.

2 (3) Comitetul de monitorizare are drept misiune:

a)    să soluţioneze problemele existente pentru identificarea minorilor români neînsoţiţi pe teritoriul Spaniei;

b)  să faciliteze întoarcerea minorilor români neînsoţiţi în ţară, după îndeplinirea procedurilor legale stabilite;

c)   să colaboreze cu autorităţile judiciare şi de poliţie pentru schimbul de informaţii privind identificarea traficanţilor de minori, atunci când se solicită şi în măsura în care legislaţia naţională o permite.

3.  Identificarea minorilor neînsoţiţi

3 (1) Autorităţile competente spaniole vor transmite în cel mai scurt timp autorităţilor competente române toate informaţiile pertinente privind situaţia minorilor care fac obiectul măsurilor de protecţie.

3 (2) Imediat după primirea acestor informaţii, autorităţile competente române vor realiza o anchetă care să urmărească, în special, identificarea familiei minorului şi cauzele pentru care minorul se găseşte în evidenţa serviciilor competente din Spania.

3 (3) Autorităţile competente române comunică autorităţilor competente spaniole rezultatul anchetei într-un termen ce nu poate depăşi 30 de zile de la primirea informaţiilor din partea autorităţilor competente spaniole.

4.  Elaborarea unui proiect de reîntoarcere

Proiectul de reîntoarcere a minorului în propria familie sau în cadrul serviciilor române competente urmează a fi elaborat de autorităţile competente române în termen de 30 de zile de la transmiterea anchetei către autorităţile competente spaniole de către autorităţile competente române.

5.  Organizarea returnării

Autoritatea competentă spaniolă, din oficiu sau la propunerea instituţiei publice care exercită tutela minorului, va rezolva cele necesare în legătură cu întoarcerea acestuia în ţara sa, în conformitate cu legislaţia spaniolă şi cu convenţiile internaţionale prevăzute în preambulul prezentului acord.

6.  Primirea în România

6 (1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului din România va dispune, imediat după întoarcerea minorilor în ţara lor, măsurile de protecţie pe care le va considera oportune, în conformitate cu legislaţia română, precum şi acţiunile destinate reintegrării sociale efective a minorilor.

6 (2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului din România va putea selecţiona organizaţiile neguvernamentale care ar putea eventual să intervină în procesul de elaborare a proiectului de întoarcere în ţară şi punerea acestuia în aplicare.

ARTICOLUL 4

Protecţia minorilor români ai căror părinţi sau reprezentanţi legali se află pe teritoriul Spaniei

1.  In cazul în care un minor român, ai cărui părinţi sau reprezentanţi legali de cetăţenie română se află în Spania, se găseşte într-o situaţie de lipsă de protecţie sau este expus riscurilor de abuz, exploatare, cerşetorie ori de a comite acte de delincventă, autorităţile competente spaniole vor realiza demersurile necesare în conformitate cu normele în vigoare în Spania.

2.   In cazul adoptării unei măsuri de repatriere în România a părinţilor sau  a  reprezentanţilor legali  ai minorului, în cazul în care acesta trebuie să îi însoţească, autorităţile competente spaniole vor informa autorităţile competente române pentru ca acestea să adopte hotărârile oportune, în conformitate cu normele în vigoare în România, pentru garantarea preluării şi protejării minorului pe teritoriul României.

ARTICOLUL 5

Acţiuni de prevenire bilaterale

Se vor stabili de comun acord acţiuni de prevenire bilaterale, care vor consta în formarea de personal din cadrul serviciilor publice române competente în domeniul protecţiei minorilor şi, în acelaşi timp, în desfăşurarea pe teritoriul României de acţiuni de informare şi educare a populaţiei.

ARTICOLUL 6

Finanţarea acţiunilor

Partea spaniolă va asigura finanţarea acţiunilor pentru evaluarea, identificarea şi protecţia minorilor neînsoţiţi pe teritoriul Spaniei. Costurile financiare ocazionate de aplicarea procedurilor privind returnarea minorilor români sunt acoperite în conformitate cu prevederile Acordului dintre România şi Spania privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, semnat la Bucureşti la 29 aprilie 1996.

ARTICOLUL 7

Soluţionarea diferendelor

Eventualele diferende privind interpretarea şi aplicarea prezentului acord se vor soluţiona prin consultări între autorităţile competente ale celor două părţi contractante.

In cazul nesoluţionării diferendelor prin procedura stabilită la paragraful anterior, acestea vor fi soluţionate între părţile contractante pe cale diplomatică.

ARTICOLUL 8

Relaţia cu alte acorduri internaţionale

Prezentul acord nu afectează obligaţiile asumate de părţile contractante în virtutea altor acorduri internaţionale.

ARTICOLUL 9

Limba oficială

In aplicarea prezentului acord, autorităţile competente din România şi Spania folosesc limbile română şi spaniolă.

ARTICOLUL 10

Aplicarea

1. In termen de două luni de la data intrării în vigoare a prezentului acord, autorităţile competente ale celor două părţi contractante vor încheia un protocol pentru punerea în aplicare a prezentului acord.

2. La fiecare 6 luni se elaborează un raport de etapă, care va prezenta stadiul aplicării prezentului acord. Primul raport va fi redactat la 6 luni de la intrarea în vigoare a protocolului prevăzut la paragraful anterior. Modalitatea de redactare a acestor rapoarte se va stabili în conformitate cu prevederile protocolului menţionat.

ARTICOLUL 11

Dispoziţii finale

1. Prezentul acord va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei notificări prin care părţile contractante îşi comunică, pe cale diplomatică, îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării sale în vigoare.

2.    Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată.

3.   Fiecare parte contractantă poate denunţa prezentul acord printr-o notificare scrisă, transmisă pe cale diplomatică celeilalte părţi contractante. Denunţarea îşi produce efecte la 90 de zile de la data acestei notificări.

Drept care reprezentanţii părţilor contractante, împuterniciţi în mod legal, semnează prezentul acord.

Semnat la Madrid la 15 decembrie 2005, în două exemplare originale, în limbile română şi spaniolă, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru România,

Bogdan Adrian Panait,

secretar de stat al Autorităţii Naţionale

pentru Protecţia Drepturilor Copilului

Pentru Spania,

Consuelo Rumi Ibanez,

secretar de stat pentru imigrare şi emigrare

SmartCity5

COMENTARII la Acord 0/2005

Momentan nu exista niciun comentariu la Acord 0 din 2005
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Acord 0/2005
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu