Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.943 din 19.03.2013

pentru aprobarea modelelor certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializată, a programelor de perfecţionare şi a programului de formare specializată în administraţia publică pentru obţinerea statutului de manager public organizate/organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, precum şi a modelelor certificatelor de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii
ACT EMIS DE: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 185 din 03 aprilie 2013

SmartCity1

Având în vedere prevederile:art. 2 şi art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;

art. 14 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;

art. 6 alin. (2), art. 20 alin. (2) şi art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

art. 5 lit. a), art. 6 alin. (1), art. 9 alin. (5) şi (6) şi art. 23 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin. Articolul 1(1) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programelor de formare specializată organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prevăzut în anexa nr. 1.(2) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prevăzut în anexa nr. 2.(3) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programului de formare specializată în administraţia publică pentru obţinerea statutului de manager public organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prevăzut în anexa nr. 3.(4) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii, prevăzut în anexa nr. 4.(5) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, prevăzut în anexa nr. 5.(6) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii, prevăzut în anexa nr. 6.(7) Certificatele prevăzute la alin. (1)-(6) sunt imprimate-tip, pe hârtie specială, având elementele de securizare prevăzute în anexa nr. 7. Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă: a)Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 131/2010 pentru aprobarea modelului certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare; b)Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 98/2011 pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a certificatelor de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011 cu modificările ulterioare. Articolul 3Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat
ANEXA Nr. 1*) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 2*) *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 3*) *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 4*) *) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 5*) *) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 6*) *) Anexa nr. 6 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 7ELEMENTELE DE SECURIZARE ale certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ale certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, precum şi ale certificatelor de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii 1. Serie şi numerotare unică pentru fiecare tip de certificat:

seria A, cu numerotare succesivă (4 cifre), începând cu numărul 0001, pentru certificatele de atestare a absolvirii programelor de formare specializată organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (anexa nr. 1 la ordin);

seria B, cu numerotare succesivă (5 cifre), începând cu numărul 00001, pentru certificatul de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (anexa nr. 2 la ordin);

seria C, cu numerotare succesivă (4 cifre), începând cu numărul 0001, pentru certificatul de atestare a absolvirii programului de formare specializată în administraţia publică pentru obţinerea statutului de manager public organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (anexa nr. 3 la ordin);

seria D, cu numerotare succesivă (5 cifre), începând cu numărul 00001, pentru certificatul de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii (anexa nr. 4 la ordin);

seria E, cu numerotare succesivă (5 cifre), începând cu numărul 00001, pentru certificatele de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală (anexa nr. 5 la ordin);

seria F cu numerotare succesivă (5 cifre), începând cu numărul 00001, pentru certificatele de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii (anexa nr. 6 la ordin).2. Aplicarea/marcarea cu genericul „TS“ (timbru sec) a certificatelor prevăzute în anexa nr. 1 la ordin şi anexa nr. 3 la ordin 3. Utilizarea de hârtie format A4, 210/297 mm, landscape, specială/carton texturat perforat, prevăzut(ă) cu elemente de securizare fizică, compatibil(ă) cu elementele de securizare tehnică asigurate prin pretipărirea/imprimarea documentelor 4. Utilizarea unui format/font de caractere de imprimare/completare a documentelor pretipărite care să fie compatibil cu calitatea cartonului, cu structura informaţională, cu elementele de grafică ale documentelor 5. Utilizarea unui sistem de înregistrare (numere, date) în borderouri/registre speciale, specifice pentru Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi pentru fiecare centru regional de formare continuă pentru administraţia publică locală

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 943/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 943 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 943/2013
Ordin 98 2011
pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a certificatelor de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, în asociere cu alţi furnizori de formare înfiinţaţi potrivit legii
Ordin 131 2010
pentru aprobarea modelului certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializata si a programelor de perfectionare organizate de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfectionare organizate de centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu