Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.86 din 16.11.2016

privind aprobarea Convenţiei-cadru încheiate între operatorul de transport şi de sistem şi participanţii la tranzacţionarea gazelor naturale până la intrarea în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 933 din 21 noiembrie 2016

SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 99 lit. l) şi m) şi ale art. 130 alin. (1) lit. o) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 67 alin. (5), art. 68 alin. (5) şi ale art. 69 alin. (5) din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Convenţia-cadru încheiată între operatorul de transport şi de sistem şi participanţii la tranzacţionarea gazelor naturale până la intrarea în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2În termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz" - S.A. Mediaş, în calitate de operator de transport şi de sistem, şi participanţii la tranzacţionarea cu gaze naturale până în punctele de intrare în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale care nu deţin calitatea de utilizator al reţelei au obligaţia de a încheia convenţia-cadru prevăzută în anexă. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ ANEXĂCONVENŢIA-CADRU Nr. ........ / ........ încheiată între operatorul de transport şi de sistem şi participanţii la tranzacţionarea gazelor naturale până la intrarea în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale Încheiată între: • Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgazˮ - S.A. Mediaş, în calitate de operator al Sistemului naţional de transport al gazelor naturale (OTS), şi • ........ ................ ................ .........., în calitate de participant la tranzacţionarea cu gaze naturale până la intrarea în Sistemul naţional de transport al gazelor naturale (Participant), denumite în continuare părţi sau folosind denumirile OTS şi Participant. Prezenta convenţie se încheie în baza dispoziţiilor art. 67 alin. (5), art. 68 alin. (5) şi ale art. 69 alin. (5) din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul reţelei pentru SNT, şi stabileşte raportul juridic dintre OTS şi participanţii la tranzacţionarea cu gaze naturale care nu deţin calitatea de utilizator al reţelei. Abrevierile utilizate în prezenta convenţie-cadru sunt definite în cadrul Codului reţelei pentru SNT. Capitolul IDrepturi şi obligaţii 1. OTS se obligă: să acorde, în condiţiile Codului reţelei pentru SNT, acces Participantului la platforma informaţională online administrată de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz" - S.A. Mediaş;

să comunice Participantului cantitatea de gaze naturale alocată în punctele de intrare în SNT;

să ofere Participantului posibilitatea de a efectua tranzacţii în PVT, prin utilizarea FTG, cu cantităţile de gaze naturale reprezentând dezechilibrele zilnice cu titlul „Excedent", rezultate în urma procesului de alocare prevăzut la art. 67-69 din Codul reţelei pentru SNT;

să plătească contravaloarea cantităţilor de gaze naturale reprezentând dezechilibrele zilnice finale cu titlul „Excedent", rezultate după utilizarea FTG, în conformitate cu prevederile Codului reţelei pentru SNT.2. OTS are dreptul să pretindă şi să încaseze contravaloarea capacităţii de transport aferentă diferenţelor cantitative alocate participantului la tranzacţionarea cu gaze naturale până în punctele virtuale de intrare în SNT, în conformitate cu prevederile Codului reţelei pentru SNT. 3. Participantul are obligaţia: să încheie contract de transport cu durata de o zi pentru fiecare zi gazieră în care Participantului i-a fost alocată o cantitate în punctul de intrare în SNT, conform prevederilor Codului reţelei pentru SNT, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării de către OTS a respectivei cantităţi alocate;

să plătească contravaloarea capacităţii de transport aferentă diferenţelor cantitative alocate de OTS, în conformitate cu prevederile Codului reţelei pentru SNT.4. Participantul are dreptul: să utilizeze platforma informaţională online administrată de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz" - S.A. Mediaş;

să efectueze tranzacţii în PVT, prin utilizarea FTG, cu cantităţile de gaze naturale reprezentând dezechilibrele zilnice cu titlul „Excedent", rezultate în urma procesului de alocare prevăzut la art. 67-69 din Codul reţelei pentru SNT;

să încaseze contravaloarea cantităţilor de gaze naturale reprezentând dezechilibrele zilnice finale cu titlul „Excedent", rezultate după utilizarea FTG, în conformitate cu prevederile Codului reţelei pentru SNT. Capitolul IIModalitate de plată 1. Contravaloarea capacităţii de transport aferentă diferenţelor cantitative alocate Participantului în punctele de intrare în SNT în urma procesului de alocare prevăzut la art. 67-69 din Codul reţelei pentru SNT este egală cu tariful de rezervare de capacitate pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi, în vigoare la data alocării. 2. Contravaloarea cantităţilor de gaze naturale reprezentând dezechilibrele zilnice finale cu titlul „Excedent" se calculează potrivit dispoziţiilor art. 102 din Codul reţelei pentru SNT. 3. Emiterea, comunicarea, termenul şi modalitatea de plată a facturilor se supun dispoziţiilor art. 105-107 din Codul reţelei pentru SNT. Prezenta convenţie s-a încheiat astăzi, .........., în două exemplare, pentru fiecare parte. Reprezentant legal OTS, ........ ........ .......... Semnătura ........ ........ .......... Reprezentant legal Participant, ........ ........ .......... Semnătura ........ ........ ..........

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 86/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 86 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 86/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu